Am întîlnit un alt om. Tipul ăla mare şi simpatic era acum mohorît, nervos, gînditor şi nehotărît. Am stat la aceeaşi masă ca de obicei, s-a foit tot timpul pe scaun, a bătut mai abititr cu pumnul în masă, a ronţăit încontinuu un pai de plastic şi nu a reuşit să-şi focuseze privirea. Se zbătea între resemnare şi revoltă. "Acum, dacă văd că se întîmplă ceva lîngă mine, mă întorc cu spatele. Eu nu eram aşa." Cătălin Zmărăndescu s-a schimbat. Nu a trebuit să îi pun prea multe întebări. Avea nevoie să vorbească.  


"De ce nu ai spus că e poarta deschisă, că a trebuit să sărim gardul"

Cătălin Zmărăndescu: N-am voie să părăsesc Bucureştiul şi Ilfovul. Nu, mă, că am omorît pe cineva şi eu nu ştiu.
Reporter: Te-au săltat în pijamale, ca pe Becali?
C. Z.: Cam aşa. Oricum, a fost cea mai proastă experienţă pe care poţi să o ai vreodată. N-am ştiut ce se întîmplă prima oară. M-am speriat. În noaptea aia am dormit cu fata, era cam bolnăvioară. Eu dorm mai mult iepureşte, aşa m-am obişnuit. Şi am deschis ochii la un moment dat, am avut aşa, o chestie. M-am uitat în curte. Curtea plină de indivizi, unii cu cagule, unii fără. Ce Dumnezeu! Nu mai vedeam omul de la paza, era o Dacie galbenă parcată. Ce se întîmplă? M-am uitat pe monitoare şi am văzut că sînt de la poliţie, pe unul cu cagulă scria “poliţie”. În primă fază i-am spus soţiei să ia repede copilul şi să fugă în cameră la Mihai (băieţelul lui – n.r.) şi m-am uitat repede să văd unde îmi pusesem arma, să iau arma. I-am spus soţiei că e poliţia şi am lăsat arma la locul ei. Am luat-o pe scări în jos, ei erau la uşă: “Deschide Poliţia”. Eram în chiloţi şi în bluză de pijama. Na, cum dormi noaptea. Mă gîndeam, eu am uşă de sticlă la casă, dă una zboară cu totul, şi pagubă şi nu ştiu ce. Am deschis, au intrat cu arme de asalt, ziceai că sînt ultimul infractor. “Staţi mă, speriaţi copii, luaţi-o încet. Vreţi să mă întind pe burtă, mă întind pe burtă, nu am nimic la mine, dar vă rog să nu speriaţi copii.” Percheziţie toată casa. Urît. Foarte urît.
R.: Cîţi erau?
C. Z.: Cred că nici dacă făceam o crimă nu intrau aşa. Nu ştiu ce să zic. Erau vreo 15 cu totul. Din punctul meu de vedere era de ajuns să îmi dea, nu o citaţie, un telefon. Şi mă prezentam. Dacă ei considerau că trebuie să mă reţină, mă reţineau pe urmă. Ei au venit cu mandat de aducere. M-au tot întrebat, dacă am tot felul de înscrisuri. Căutau declaraţiile pe care le-au dat cei trei hoţi în bar la Pipera. N-am aşa ceva. Mi-au arătat mandatul, am văzut că mai erau pe listă şi dl. Becali şi finul meu, şi încă vreo cîteva persoane, printre care şi barmanul de la barul ăla din Pipera. Nu ştiu de ce, că aşa dacă era, trebuia să ia pe toată lumea din bar, că era plin barul ăla. Nu, au luat fraierii care sînt persoane publice şi le-au terfelit imaginea şi i-au tîrît pe jos, ca să îşi bată joc. Asta au făcut. Unul dintre mascaţi îmi spune: “Dom’ne, de ce nu ai spus că e poarta deschisă, că a trebuit să sărim gardul!” “Păi, trebuia să suni frumos la uşă şi îţi spuneam că e poarta deschisă. Intră. Spuneai că poliţia, şi intră mă, că nu am nimic de ascuns.” Le-am predat toate armele.


"Opaaa, ia uite ce avem aicea!"

R.: Cum s-au purtat cu tine?
C. Z.: Destul de agresiv. Chiar şi în momentul în care eu era să fac o tîmpenie. Pentru că au început percheziţia şi au deschis un dulap din ăsta pe perete, în care fiica mea pusese nişte sîmburi de portocală la uscat. Şi unul dintre anchetatori deschide uşa şi zice: “Opaa, ia uite ce avem aicea!” Eu, na, nu eram atent la ce făceau ei şi făcea el cu degetul e policioara de la dulap. “Ce ai mă acolo?”- mă întreabă. Cînd mă uit, m-au luat transpiraţiile. Ştiam că e dulapul gol. Îi zic: “Ce faci mă?” Bine am vorbit mai urît. “Ce faci mă? Îmi faci manevre, nu-ţi e ruşine?” Îţi dai seama că m-au trecut transpiraţiile, eu sînt împotriva drogurilor şi, dacă ar fi după mine i-aş extermina pe toţi drogaţii. Am şi eu copii. Uscaţi, sîmburii ăia păreau a fi altceva. Au lipsit cîteva secunde să nu îl pocnesc pe poliţistul ăla. Norocul lui a fost, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, că am văzut că unul dintre sîmburi era exfoliat şi i-am zis “ Nu vezi, mă, că sînt sîmburi? Mă, da’ vouă nu vă e ruşine?!”
R.: Copiii cum au reacţionat?
C. Z.: Rău, cum să reacţioneze. Băiatul, cînd a aflat că mi-au dat 29 de zile de arest, două ore nu a vorbit cu nimeni. Două ore nu a deschis gura cu nimeni. Şi primul lucru, cînd a deschis gura, i-a zis mamei lui: “Mamă ce îi spunem lui Aly? (n. r. –sora lui, Alexandra) Hai să îi zicem că e plecat la meci, oriunde.” Pînă la urmă, i-au spus adevărul lui fetei, dar băiatul vroia să o protejeze pe sora lui, care e mai mică ca el cu trei ani. Acum, cînd am ieşit, am aflat că plîngea în vestiar, că el joacă fotbal la Steaua. Copii văd în părinţii lor nişte idoli, nişte modele. Nici nu am cum să îi explic vreodată cum e să prinzi un infractor şi să stai la puşcărie. Dacă m-a omorît ceva cel mai tare acolo, m-a omorît dorul de copii.  


Unde să faci, mîncaţi-aş gura, un duş?

R.: Ce s-a întîmplat cînd ai ajuns la Poliţia Capitalei?
C.Z.: Ne-au ţinut în anchetă, am dat declaraţia normală, atît cît ştiam eu, ce am făcut eu personal. Deşi mi se spunea tot timpul: spune şi de ăla şi de ăla, ce au făcut. Păi de unde să ştiu eu? Păi, nu ai auzit nimic? Şi i-am spus: Păi aşa aud şi de tine că eşti homosexual, aşa e? Nu! Dar eu pot să spun lucrul ăsta, că nu mă doare gura să zic. Păi, vezi cum să vorbesc eu de alţii. Eu vorbesc de mine. Să fie foarte clar. Am greşit în faţa legii, mă supun ca orice alt cetăţean al acestei ţări în care plătesc taxe, impozite, sînt angajat, am carte de muncă. Nu aşa cum a spus procurorul de sală că sînt vagabond şi nu sînt angajat. Am carte de muncă din ‘93, firmă de pază pe numele soţiei, nu era nevoie de tot tărăboiul ăla. Auzi, “pericol deosebit de grav pentru cetăţeni.”
R: Ce reacţie ai avut cînd ai ajuns pentru prima oară în celulă?
C.Z.: Am ajuns în arest. Prima dată cînd iei contact cu lumea de acolo e destul de ciudat. Şi stai şi te gîndeşti. La filme, la poveşti. Nu voiam decît să fac un duş, să mănînc ceva şi să dorm. Unde să faci, mînca-ţi-aş gura, un duş? Ce condiţii sînt acolo, te ia inima şi faci poc. Nici un fel de condiţii. Pe de altă parte, nici nu aş milita pentru condiţii în arest, pentru că acolo ajung oameni care au făcut infracţiuni voite, ajung şi oameni nevinovaţi, dar pentru ceilalţi merită. Am dat de un iranian, care ne-a dat haine, şi mie şi finului meu, nu aveam nimic, îţi dai seama, pînă să vină familia. Am mîncat ce avea el pe acolo.
R: Cine era? Îl cunoşteai?
C. Z.: Nu. Era arestat acolo. Pe urmă, a venit familia şi ne-a adus mîncare şi haine. Pentru mine a fost un pic mai greu. Pentru că eu am ţinut tot postul Paştelui. Şi gardienii şi toată lumea au încercat să mă convingă să nu mai ţin, că nu are rost, că e mai greu. Nu! Ţin tot postul pînă la capăt, indiferent ce se întîmplă. Ce legătură are una cu alta? Nici o legătură.


"Le-am zis că dacă mai aud vreo gălăgie îi bat pe amîndoi!"

R: Cum era celula în care ai stat?
C.Z.: Rău, rău, rău. Stăteam într-o celulă de doi metri pe patru, în care intra şi o toaletă turcească, o chiuvetă cu furtun de duş. Nu puteai să te mişti. N-am făcut nimic, am citit cît am putut de mult, am făcut intergame şi rebusuri.
R.: Nu ai ieşit din celulă?
C. Z.: Ba da, dar nu ieşeam decît foarte puţin. Doar dacă era să îmi iau mîncarea de la frigider. Ca o glumă, băgam mîna pe vizetă şi trăgeam singur zăvorul la uşa de la celulă. Nu aveam chef să stau de vorbă cu nimeni. Ce treabăm aveam eu cu infractorii ăia?  
R.: Ai avut probleme cu gardienii?
C. Z.: Nu ştiu dacă aşa e normal să se comporte, dar gardienii s-au purtat foarte frumos. Chiar le mulţumesc, pe această cale, pentru treaba asta. Pentru că am asistat şi la anumite scene de violenţă verbală între deţinuţi şi gardieni. Şi ce înjurături le trăgeau deţinuţii la gardieni… Iar gardienii, săracii, ce puteau să facă? Nimic. Le făceau rapoarte. Că atîta puteau să facă. Într-o dimineaţă, erau vreo doi deţinuţi care tot urlau şi ţipau ca disperaţii şi înjurau gardienii. Am ieşit afară şi, indiferent de risc, am urlat la ei şi le-am zis că dacă mai aud vreo gălăgie îi bat pe amîndoi. Din secunda aia, vreau să spun că era 12 si ceva, bătea la uşă şi mă întreba: “Domnu’ Zmărăndescu v-aţi trezit?” “Da, m-am trezit, dar mă doare capul, nu mai fă gălăgie.” Gardienii s-au purtat foarte frumos cu mine în primul rînd. Nu mi s-a părut să se poarte altfel cu oamenii de acolo. Am făcut cerere pentru un DVD player, am primit. Am făcut cerere să îmi aducă preotul meu personal, să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc după postul mare, nu m-au refuzat. Urît a fost la început, cînd ne ducea la judecătorie, cînd încercau să creeze o imagine din asta de mari mafioţi. Băi, ne duceau cu puşti de asalt, cu mitraliere! Eram cei mai periculoşi oameni din ţara românească! Hai, noi ca noi, să zici. Dar domnul Becali? Arma lui e gura, nu e un smardoi care să zici că… Iar ultimele dăţi ne duceau gardienii de la secţie. Atunci nu mai eram pericol public?

Taguri: masina interviu hot Gigi Becali catalin zmarandescu arest