manele vs. anti-manele
Vocea manelistului naţionale
Manele, primesc. Dar anti-manele? Ce sînt alea anti-manele? Nici nu există. Cum zicea un ilustru manelist, pe nume Elvis, «manelele sînt un fenomen cum a fost Beatles în Anglia». Şi dacă Elvis spune asta, trebuie să îl credem. În plus, ar fi de ajuns ca un singur violonist din trupa lui Bursuc să se curenteze la mixer, că manelele ar fi unfenomen cum a fost AC/DC.
Dacă ar fi să am un prieten cîntăreţ de manele, el ar fi Liviu Mititelu. Vorbesc serios. Am făcut un research online în rîndul celor mai tari cîntăreţi de manele şi, dintre toţi, cel mai tare m-a impresionat Liviu Mititelu. Dintre toţi. Poate sînt unii mai cunoscuţi, unii au show-uri pe la televizor, alţii se bat în ring. DarLiviu Mititelu e un caz special. Adică niciodată nu ajungi să-l cunoşti pe Liviu Mititelu cu adevărat, pînă cînd nu intri la el pe site. Are un site simpatic, însă autobiografia este cea care ne interesează. Adică ce poate fi mai lăuntric pentru un om decît autobiografia? Să începem cu începutul.
Totul a început în vara anului 1979, cînd mititelul Liviu a văzut lumina zilei. Şi aşa i-a rămas numele. Un pic mai tîrziu, Liviu Mititelu a ajuns, aşa cum era şi normal, să cînte manele şi să urască minciuna şi trădarea. A ajuns să-i placă Steven Seagal, Sharon Stone, Michael Jackson şi Elvis Presley.
Partenera lui ideală ar fi fost sufletistă şi înţelegătoare. În zilele noastre, Liviu are ca loc preferat de relaxare casa lui. De ce zic toate astea? Păi, cum să nu vrei ca Liviu să fie prietenul tău cînd îşi trece în CV, la capitolul „Cea mai penibilă amintire“, faptul că a fost călcat de aceeaşi maşină de trei ori în aceeaşi zi? Păi, cum să nu-l iubeşti? Cine a mai păţit aşa ceva? Cine mai cunoaşte o vedetă care să iasă în oraş, să fie călcată de o maşină, după care să se ridice de jos, să mai fie călcată o dată, după care să ia şoferul la bătaie, să plece de la locul accidentului şi, în timp ce pleacă, să mai fie călcată o dată?
Mi se pare un om care chiar ştie să trăiască. Iar în final, o să mă întrebaţi: "Dar ce treabă are Liviu Mititelu cu subiectul? Parcă discutam de manele versus restul lumii“. „Păi, da“, vă voi răspunde, „e suficient doar să citiţi ce preferă Liviu Mititelu să mănînce şi ce detestă.“ Liviu Mititelu preferă să mănînce: mîncare tradiţională românească, iar mîncarea pe care o detestă este „panette gratinati con frutti di mari“. Cu alte cuvinte, ce e aia rafinament culinar, ce dracu’ vrea lumea cu moluştele alea, România rulz cu sarmalele ei. Să moară duşmanii Mititeilor cu muştar!

Text extras din Almanahul "Bătăi în dialog" , A.C. 2006
Teodorescu
Care a fost mai tare? Mie mi s-a părut Băsescu
După mine, la turnirul ăsta în trei, primul clasat a fost Băsescu, tocmai pentru că ...
Morar&More
Tare asta: Crin ar vrea să fie un nou Băsescu
Nu urmaresc dezbaterea, încă sînt peste Ocean, la Washington, DC, m-am uitat doar pe live-textul ...
Mai multe din
Deosebirile dintre mine şi un american de rând sunt de nuanţe şi percepţii. [...]
Acum e uşor să fii pro-America sau anti-America dacă stai în România. [...]
Lumea versus manele? De ce? Pentru că mi s-a întîmplat de prea multe ori să cunosc sau să aud de oameni care, o dată ajunşi în străinătate, să trăiască o dramă a izolării atît de puternică încît să aplece urechile la manele şi alte chestii.. [...]
Unde-s vremurile cînd depeşarii luau ciomege de la rockeri? Cu filfizonismul lor apretat, cu hainele lor de bun gust, spălăţei şi bine bărbieriţi, cum să nu-ţi vină să le dai un cap în gură? Erau snobii snobilor, erau ca sectanţii lui Bivolaru, se pretindeau crema iaurturilor doar pentru că ascultau DM.. [...]
Manele, primesc. [...]
Mai multe din acest autor
Lumea versus manele? De ce? Pentru că mi s-a întîmplat de prea multe ori să cunosc sau să aud de oameni care, o dată ajunşi în străinătate, să trăiască o dramă a izolării atît de puternică încît să aplece urechile la manele şi alte chestii.. [...]
Manele, primesc. [...]
Am calculat aşa: două beri sau o sută de tărie sau două pahare de vin roşu sau trei şpriţuri light sau două coniace mici sau două ciocănele de ţuică sau şase cutii de bomboane cu vişine din vişinată reprezintă cantitatea ideală de alcool care face diferenţa dintre porcării şi entertainment în televiziunea românească.. [...]
Avem o sugestie de joc pentru utilizatorii de iPhone care se plictisesc în timp ce aşteaptă rezultatele analizelor pentru gripa porcină. [...]
Miyazaki e un zeu al senzaţiei vizuale, altminteri nu-mi explic de ce aş spune, fără rezerve, că Ponyo* reprezintă o oră şi jumătate de fericire pură. [...]
În timp ce mă plimbam prin oraş cu o maşină galbenă, cu tarif, am avut ocazia să ascult, fără voie, unul dintre posturile preferate ale taximetriştilor.. [...]
Da, sînt înalt şi e bine. [...]
De vreo trei săptămîni îmi risipesc eforturile în „trampe“ de mici dimensiuni… de fapt, mi-aş fi dorit să dedic un material separat descrierii dimensiunilor noului studio OTV.. [...]
Acest restaurant este singurul restaurant din România (și, poate, chiar din lume) în care te poți întîlni cu moartea. [...]
Mi-am strîns toate forţele concentrării ca să mă uit la noua mîndreţe de show de la Kanal D, emisiunea în care Gheorghe e abandonat pe o insulă pustie cu un cameraman şi două autocare de dansatoare din buric. [...]
© 2009 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS

0 comentarii