Vasile Blaga: "Îmi plac decolteurile"

Familia

Reporter: Sînteţi fericit?
Vasile Blaga: Da.
Rep.: Cum?
V.B.: Am o familie reuşită, ne înţelegem bine, ăsta-i cel mai bun lucru cu putinţă.
Rep.: Fericirea înseamnă ce-aţi spus dumneavoastră: o familie iubitoare, dar care stă în alt oraş.
V.B.: Ha-ha-ha, nu acum, nu mai e cazul. Am stat ani mulţi în Bucureşti, singur, din ’97. E groaznic. Pînă la o anumită vîrstă a mers, dar anii trec.
Rep.: Şi unde vă e bine?
V.B.: Şi juma’ de oră dacă stai cu familia tot e bine.


Florile îi plac buldogului

Rep.: Ce culori vă plac?
V.B.: Florile de toate nuanţele.
Rep.: Buldogului îi plac florile?
V.B.: Sînt mare iubitor de flori. Casa mea e plină de flori. Dacă treceţi prin Modrogan, la cele două sedii, am umplut locul de flori, o să vă placă.
Rep.: La faţa asta de dur, o floare?
V.B.: Dur, ce înseamnă dur? Dur înseamnă să asculţi pe toată lumea şi să iei decizia, apoi decizia trebuie respectată.
Rep.: Ce flori vă decid?
V.B.: Toate. De cînd am fost la Interne, mi-au cumpărat, de ziua mea, poliţiştii, un bonsai destul de mare. Nu mi-a ajuns şi am mai luat eu doi.


Dificil de întreţinut, dar nu mă las.

Rep.: Şi aici la Integrare-lucrări publice?
V.B.: Tot bonsai. În special flori verzi, fără floare.
Rep.: Floarea e o fericire?
V.B.: Da, te invadează.


Prietenului îi spune "dumneavoastră"

Rep.: Ca om, Băsescu vă face fericit cînd vă vorbiţi?
V.B.: Vorbim cînd e interesat de lucrări publice, de fonduri.
Rep.: O, sigur, dar ca om?
V.B.: Păi, preşedintele mă întreabă de copiii mei.
Rep.: Poţi vorbi orice cu Băsescu?
V.B.: Preşedintele e un om cu care pot vorbi orice.
Rep.: Aveţi vreo pasiune comună?
V.B.: Marea, mie îmi place foarte mult să stau la soare, chiar mult, pot sta la soare zi-lumină. Dînsul are altă percepţie, deşi îi place mult marea.
Rep.: Dar nu soarele.
V.B.: Am avut onoarea să fiu invitat de cîteva ori la Neptun, nu stă la mare, doar pe mare. Nu prea stă la soare.
Rep.: Ce fericire e asta în care sînteţi protocolar? Ce prietenie e asta în care-i spuneţi dumneavoastră?
V.B.: Sînt apropiat de dînsul…
Rep.: E în mintea dumneavoastră ceva protocolar.
V.B.: Am fost surprins cînd m-a ales să conduc campania, atunci ne spuneam pe nume, dar cum a devenit preşedinte i-am spus „dumneavoastră“, aşa consider eu că e bine.


Reguli, ordine

Rep.: Dar sînteţi prieteni.
V.B.: Aşa consider eu că trebuie respectaţi oamenii într-un partid, ca acest mecanism, destul de complex, care este un partid, şi în care nu ai toate pîrghiile pe care le-ai putea avea într-un minister sau într-o societate comercială. Într-un partid se vine pentru idei, pentru prieteni, dar n-ai pîrghiile administrative pentru a-i pune la treabă. Eu cred în reguli şi ăsta e unul dintre semnele mele că le respect. Şi mai e ceva: eu am respect pentru toţi aceia care mi-au dat o şansă în viaţă la un moment dat. Profesorii mei de la Timişoara, directorul Pantea de la Combinatul din Petru Groza, Ştei acum, Petre Roman, care m-a numit prefect al judeţului în 1991, şi domnul Traian Băsescu. Eu respect instituţiile, sînt un om disciplinat.
Rep.: Vă e frică?
V.B.: Mă vedeţi pe mine fricos? Numai fricos nu mi s-a spus că aş fi. Regulile fac treaba, instituţiile.
Rep.: Într-o ţară construită pe prietenii?
V.B.: Şi eu mă sprijin pe prieteni, dar nu în ceea ce priveşte construcţia unei instituţii.


"Domnule preşedinte"

Rep.: Băsescu vă e prieten?
V.B.: Dumnealui a spus, chiar în Ştei, că sînt unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Asta mă onorează.
Rep.: Dar dumneavoastră cum îl simţiţi?
V.B.: Una-i una, alta-i alta. Eu îi spun „domnule preşedinte“, niciodată „Traiane“. Sînt oameni ca Guşă care au fost în partid cîteva luni şi-l iau cu „Traiane“, asta mă deranjează total.


De la Emil la „domnule preşedinte“

Rep.: Şi cu Boc?
V.B.: Cum altfel decît „domnule preşedinte“? I-am spus în permanenţă Emil, de cînd a devenit preşedintele partidului, eu, unul dintre cei care l-au promovat pe domnul Boc în locul unui preşedinte de Cluj cu rezultate proaste.
Rep.: E prieten?
V.B.: Da.
Rep.: Grătar, somon…
V.B.: Şi, şi.
Rep.: Şi cu Băsescu?
V.B.: Şi, şi, dacă e cazul. Dar tot „domnule preşedinte“ îi spun şi-atunci.
Rep.: Şi-n noapte, singuri în faţa tăciunilor?
V.B.: Tot.


Verestoy: vecin-prieten

Rep.: Verestoy?
V.B.: Vecin.
Rep.: Prieten?
V.B.: Da. E tipul de ungur ce-şi ţine cuvîntul.
Rep.: V-a vîndut pe bani mulţi o casă.
V.B.: Ar fi vrut el. El a devenit vecin cu mine, în acelaşi bloc ne-am cumpărat cîte un apartament.
Rep.: Banii vă fac fericit?
V.B.: Da, normal.
Rep.: Aveaţi la bani cînd aţi luat apartamentul… eraţi foarte fericit.
V.B.: Nu chiar, vîndusem o participaţiune la o fabrică de scaune. Mi s-a dat puţin-puţin, numai terenul costa acolo de cinci ori mai puţin, dar ce să faci dacă nu te ocupi? Am luat vreo trei sute şi ceva de euro. Era o supărare, dar asta e.


Geoană: n-are

Rep.: Geoană? Prieten?
V.B.: Nu, nu, nu.
Rep.: De ce nu vă înţelegeţi? E Băsescu prea al dracului?
V.B.: N-are nici o treabă Băsescu în socoteala asta. Problema lui Geoană sînt alegerile prezidenţiale.
Rep.: Nu i-aţi mai spus „domnul preşedinte“ lui Băsescu.
V.B.: Mă mai scap şi eu. Sînt coleric, încerc să mă controlez. Dar n-o să-i spun Traian niciodată. Mă supără nerespectarea regulilor în cadrul Coaliţiei.
Rep.: Geoană?
V.B.: Se străduieşte. Dar va fi înfrînt. N-are.
Rep.: Are vorbă de înfrînt?
V.B.: N-o să scoată nici scorul partidului. Fiindcă discursul dumnealui pe aceeaşi temă e diferit de dimineaţă pînă seara. Depinde de omul cu care vorbeşte sau depinde de influenţele din partid. Îşi schimbă discursul prea de tot.


Pumni în cap

Rep.: Ce vă mai supără?
V.B.: Cînd nu se analizează un lucru în patru-cinci paşi, ci doar pe ce simţi imediat.
Rep.: V-aţi dat pumni în cap cînd aţi pierdut Bucureştii.
V.B.: O, da, o, da. Cum să nu? Ştiţi de ce? Mi-a părut rău că n-am putut deveni cel mai bun primar al Bucureştiului, după ’90, chiar mai bun decît domnul Traian Băsescu.
Rep.: Eraţi încrîncenat.
V.B.: Vreau să vă spun… îţi intră în piele un anume parcurs profesional. Am terminat cu o medie foarte bună facultatea, am făcut stagiu, am prins primul an cu oraşe închise, nu mai puteam rămîne la Timişoara, m-am întors în Ştei, unde domnul Pantea, directorul de atunci, m-a angajat, pe mine şi pe mulţi alţii. Am devenit maistru. Lucram în trei schimburi, erau şi bani. Şi am învăţat să lucrez cu oamenii, de acolo am învăţat disciplina şi regulile. Am plecat din uzină în 1989, dar de atunci, la şase dimineaţa sînt în picioare. Era ca la armată.
Rep.: De ce?
V.B.: Fiindcă mi-a plăcut. Pe mine nu m-a făcut Revoluţia om.


Năstase: mare premier, mic om

Rep.: Năstase?
V.B.: Cel mai bun prim-ministru de după ’90, nu vorbesc despre cum a-ncheiat pe genunchi intrarea în Uniunea Europeană.
Rep.: Prieten?
V.B.: Nu, nu.
Rep.: Ca om?
V.B.: Agreabil.
Rep.: De ce se ascunde?
V.B.: Nu ştiu de unde are puterea să-şi facă atîta rău, cînd se poate lăsa anchetat şi să încheie povestea asta.


Udrea? Prietenă?

Rep.: Udrea?
V.B.: Da.
Rep.: E o fericire s-o ai în partid?
V.B.: E o colegă.
Rep.: Care-şi arată decolteul.
V.B.: Să ştiţi că mie îmi place să mă uit la decolteuri, dar nu aşa văd lucrurile în partid.
Rep.: Elena Băsescu?
V.B.: Ce să am cu ea?
Rep.: Sînteţi omul fericit cu reguli, cu ordine, cu conştiinţa împăcată.
V.B.: Sînt reguli: a avut curaj să candideze independentă.
Rep.: Ca fiu al lui Blaga, n-aş reuşi, ca fiu al lui Băsescu, aş reuşi şi eu, spunînd numai prostii.
V.B.: Cine a spus asta?
Rep.: Eu.
V.B.: Să ştiţi că atîtea prostii aud de la oameni atît de inteligenţi…
Rep.: Conştiinţa Blaga a tăcut. Lasă? La Udrea, la Băseasca.
V.B.: De ce? Nu mi-a făcut nici bine, nici rău. N-am nici o aplecare. Să ştiţi că ceea ce nu văd acum la cei intraţi pe listele noastre, cei din societatea civilă, nu văd că ei simt că sînt membrii partidului nostru.


Macovei, Preda. Aţi uitat de partid!

Rep.: Sînteţi înspăimîntător acum.
V.B.: Să văd eu cum luptă Monica Macovei, Cristi Preda pentru imaginea partidului democrat-liberal. Să-i văd eu. Vă spun că nu i-am văzut o dată, de cînd s-au ales, că spun ceva în calitate de membri PD-L.
Rep.: Hrebenciuc?
V.B.: Foarte inteligent.
Rep.: Prieten? Javră?
V.B.: Nu-mi pot permite.
Rep.: Aţi negociat vreodată cu el?
V.B.: Cu Viorel niciodată.
Rep.: De ce e Viorel?
V.B.: E Viorel Hrebenciuc. E un om care, cînd promite, se ţine de cuvînt, atît ştiu despre dumnealui.


Prieten cu Blaga

Rep.: Iliescu?
V.B.: Contează doar în geometria PSD. În politica mare, nu.
Rep.: Sînteţi prieten cu Vasile Blaga?
V.B.: Da, cum să nu fiu?
Rep.: Şi despre ce lucruri vă povestiţi?
V.B.: Îmi place cel mai mult istoria celui de-al doilea război mondial.


Florile şi războiul

Rep.: Stalin?
V.B.: Şi-a distrus floarea armatei, intoxicat de serviciile secrete germane. Mie îmi plac oamenii adevăraţi din acest război. Jukov, extraordinar. De Gaulle, fără nici o rezervă. Rezerve am în a alege pe unul care zice ce-mi place la armata britanică. Americanii, toţi, oameni hotărîţi.
Rep.: Cum să vă placă un război?
V.B.: Dar nu războiul, ci istoria lui.
Rep.: E ca un joc pe computer, azi, după atîţia ani.
V.B.: Nu, nu, nu sînt adeptul ideii că de la nu ştiu cîte victime încolo e statistică.


Ceasul uriaş

Rep.: Aţi fi fost cîine sau pisică?
V.B.: Cîine. Nu-mi plac pisicile.
Rep.: Buldog?
V.B.: Nu, nu neapărat.
Rep.: De ce aveţi un ceas atît de mare?
V.B.: Să văd la el. Văd bine la el.

Taguri: interviu Vasile Blaga