Teo Trandafir: "Dacă aş muri mîine, Adrian Sârbu ar avea o zi la fel de bună ca precedenta"

Teo Trandafir reloaded. De ce un nou interviu? Pentru că minunea s-a întîmplat: se întoarce pe sticlă. Va face o emisiune care va fi difuzată la 30 de posturi locale. Atenţie, provincia! Un motiv întemeiat să aflăm, din nou, ce se află în capul ei. De ce revine, de ce aşa cum o face, de ce nu e terminată. Aici – varianta integrală a interviului.

Reporter: Ultima oară cînd am vorbit, îmi spuneai că îţi place să fii şomeră.
Teo Trandafir: Absolut. Cred că nimic nu e mai fermecător decît să nu faci nimic şi să nici nu trebuiască neapărat să faci ceva. Acum am reintrat în ritmul acela în care, în momentul în care stau cinci minute într-un loc, mă gîndesc: "Aoleu, au rămas patru lucruri nefăcute". Din nefericire, şomeria nu se plăteşte atît de grozav, aşa încît, la un moment dat, trebuie renunţat la ea.

Rep.: Mulţi te consideră terminată.
T.T.: Asta cu terminată e atît de urîtă, încît nimeni, niciodată, nu mi-a pus întrebarea asta. Există două tipuri de abordare a acestui subiect. A subiectului angajatului. Angajatul total, care lucrează la patron 100% şi care nu vede practic lumina zilei de la galere, şi angajatul-parţial, care mai are şi el o cotă-parte a investiţiei acolo, care mai poate să zică şi el: "Măi, stimaţi telespectatori, nu e bine aşa". Eu fac parte, în acest moment, din a doua categorie. Nu m-am întors în televiziune decît după ce am avut certitudinea că am suficienţi bănuţi încît să zic că vin şi eu cu o cotă-parte ca să mă băgaţi şi pe mine în seamă dacă mi se pare că promoţionalele noastre sînt proaste, de exemplu. De asta. Eu în momentul ăsta sînt acţionar. Lucrurile, în momentul ăsta, stau puţin diferit. Aşa că nu cred că am făcut o afacere proastă, terminată fiind.

Rep.: Ai dispărut aproape un an.
T.T.: Dacă nu apari pe post zece luni înseamnă că eşti terminată?! Eu am înţeles un lucru fundamental, nu ziariştii şi nu publicul îţi pun pîinea pe masă. E atît de simplu. Că publicul te percepe într-un fel, îşi revine, publicul îşi schimbă optica. Se uită urît o vreme, după care îi oboseşte muşchiul sprîncenei drepte şi lasă sprînceana dreaptă jos, pentru că mai are şi altă treabă. Suporţi înjurăturile timp de vreo şase luni, că de obicei cam astea sînt. Eu am prestat de mai multe ori, deci ştiu, statistic m-am prins cum stă treaba. Toată lumea te scuipă timp de şase luni, după aia fiecare îşi vede de ale lui.  


Rep.: Ai declarat că acum vrei să faci televiziune aşa cum vrei tu. Ce înseamnă asta? Adică cum, nu o să mai ai în emisiune ţigani sau politicieni?
T.T.: Eu ţigani n-am mai avut de patru ani. Dar văd că a rămas pregnantă… Mare păcat.

Rep.: Poate şi din cauză că toată lumea îţi revede emisiunile a cincea oară în reluare, la Pro Cinema.
T.T.: Să ţi-o spun pe aia dreaptă, era foarte profitabilă treaba cu ţiganii. Nu era absolut deloc dezonorant, atîta timp cît făceau o audienţă de nu e adevărat. Pînă la urmă nu îţi pune nimeni pîinea pe masă, faci în aşa fel încît să-i dai publicului ceea ce i-ar plăcea. Or, atîta vreme cît audienţa unei manele depăşea de trei ori audienţa medie, eu zic că nu mai are rost să comentăm. Şi aduceam doi ţigani pe lună! Acum, în schimb, toate emisiunile trăiesc numai din asta. La mine pe blog (www.teotrandafir.net – n.r.) am scris că nu prea vreau să dau manele şi mă înjură lumea.

Rep.: Atunci, ce fel de subiecte o să tratezi?
T.T.: Ştii care e chestia cu televiziunile clasice? Şi o să îţi zic un secret. Televiziunea clasică are un interes la un anumit om. Adică preconizează că la un moment dat va colabora cu persoana respectivă, că împreună vor dezvolta un proiect şi aşa mai departe, şi ţi-l propun ca invitat. Omul nu e sclipitor la televizor. Ca om de afaceri sau ca politician, probabil, e foarte tare. Dar tu în emisiune nu prea ai ce să faci cu el, pentru că nu e charismatic. Nu e, şi cu asta basta. Televiziunea ţi-l sugerează, tu îl aduci, nu faci audienţă cu el şi după aia te întreabă de ce nu ai făcut. "Păi, nu ai spus tu că ar fi bine să-l aduc pe ăsta?" Înţelegi? Nici nu poţi să nu-l aduci. Nici să-i reproşezi şefului tău: "Bine, mă, de ce nu m-ai avertizat că e bou?".

Rep.: Nici în locul lui nu poţi să vorbeşti.
T.T.: Ba da. Asta poţi, dar te înjură toată lumea. Poţi, pentru că, altfel, se tace foarte mult pe post, ceea ce e atît de jenant încît te înroşeşti la faţă. Treizeci de secunde de tăcere pe post, crede-mă, reprezintă o eternitate, şi atunci vorbeşti fără nici o jenă în locul lui. Crede-mă asta e. Te înjură, te înjură. N-ai ce să faci, asta e.

Rep.: Şi de ce te-ai apucat atunci de televiziune, de ce ai vrut să revii?
T.T.: Pentru că e foarte amuzantă combinaţia. Sînt doar cu prieteni, sînt înconjurată numai de amici, cu care am lucrat încă de la Tele 7, hăăt- hăt, ne-am întîlnit, ne-a plăcut foarte tare şi am zis “Mă, da’ şefii noştri am fi noi?!” Da. “Păi, ar însemna să vii tu şi să-mi spui mie că îmi fac emisiunea prost?” Da. “Păi”, zic, ”eu pe tine chiar te cred, dacă îmi spui că îmi fac emisiunea prost”. Şi mi-se pare în primul rînd amuzant, nu mai e genul ăla de combinaţie cu şefi înţepeniţi în faţa cărora trebuie să stai într-o anumită poziţie, să te îmbraci frumos, să-ţi pui parfumul de seară. Sîntem într-o adunare sportivă, foarte amuzantă, care cu furci, care cu topoare, şi mi-se pare foarte mişto să facem genul ăsta de muncă.

Rep.: Cu ce vine provincial în plus faţă de Bucureşti?
T.T.: Nu provincia vine în plus faţă de Bucureşti, Bucureştiul vine în minus faţă de provincie. Cum să-ţi spun... Eu am fost foarte bine primită în caravană. M-a trimis Pro TV-ul peste tot. Şi nu era nici una dintre locaţii mai puţin brează decat aialaltă. Şi m-a primit lumea cu flori, cu pîine şi cu sare, la propriu, peste tot pe unde am fost am fost trataţi ca nişte oameni. Asta o dată, şi în al doilea rînd, planul nostru de dezvoltare nu exclude Bucureştiul, s-ar putea ca la un moment dat să venim şi încoace.

Rep.: Cum ai negociat cu 30 de posturi locale? Separat? Cît dracu' a durat chestia asta?
T.T.: Îţi dai seama că eu am un director de proiecte. Eu nu-s atît de inteligentă pe cît mă dau. El a făcut toată povestea asta. El a contactat toate televiziunile, el duce negocierile, el a înţeles primul care e sistemul. Or, eu nu mă prea pricep la asta, eu ştiu să fac televiziune.

Rep.: Tu ai venit cu produsul.
T.T.: Da, eu vin cu produsul. Ştii care e chestia? Şi la marile televiziuni, eu asta nu înţeleg de ce nu înţeleg ele, atît de mari se dau şi atîtea figuri au în cap şi toţi şefii ăia care umblă cu maşini, cu nu ştiu ce, cînd fără rîndaşi, adică fără noi, nu îşi justifică prezenţa în nici un fel. Ce eşti tu acolo? Şef? Seful cui? Şef peste cine? Vezi bine că pleacă din ce în ce mai multă lume din televiziune, nimeni parcă nu observă. Andreea Marin, Mircea Radu, acu’ am aflat şi de Cristi Tabără, ca pierderi, ei, sînt foarte mari. Stau şi mă uit şi mi-se pare că fenomenul ăsta e foarte îngrijorător. Şi nu pentru noi, pentru ei, pentru şefii din televiziune. Că noi ne mai găsim un job, dar ei, cu cine îşi mai fac ei treaba? Ce mai conduc? Şi totuşi, au aroganţe de necrezut.

Rep.: De ce ai ales-o pe Simona Pătruleasa să lucreze cu tine, de ce nu Mircea Radu sau Andreea Marin?
T.T.: Sinceră să fiu, n-am făcut eu alegerile astea. Mie Simona Pătruleasa îmi plăcea foarte mult. Dar presupun că na, Andreea Marin şi Mircea Radu erau angrenaţi în alte proiecte. Dar Simona mie mi-se pare foarte ok. La cît o cunosc mi-se pare o tipă modestă şi cu umor.

Rep.: Ce crezi c-a zis Adrian Sârbu cînd a aflat ce ai făcut?
T.T.: Părerea mea e că pe Adrian Sârbu nu îl interesează absolut deloc ce se întîmplă cu mine. Şi dacă aş muri mîine, ar avea o zi la fel de bună precum cea precedentă. N-are nici un fel de apăsare în ceea ce mă priveşte. Eu sînt aia cu apăsările, eu sînt aia care şi-a făcut mii de probleme. Acum cîţiva ani se punea problema să mă angajez la Antenă. Mă, şi dacă află Sârbu că mă duc la Antenă? Şi dacă bat PRO TV-ul? Păi, dacă bat PRO TV-ul, se supără că am bătut PRO TV-ul, dacă nu bat PRO TV-ul, mă dau ăştia afară. Hai, mai bine să nu mă duc la Antenă. Eu am fost aia care şi-a făcut mii de probleme. Pe cînd Adrian Sârbu, dacă îi spui Teo Trandafir, o să întrebe: "Teo cum?". După atîţia ani de iluzii şi speranţe şi de tîmpenii din capul meu, că, vezi Doamne, ar mai ţine minte cine sînt, mi-am dat seama perfect cine sînt şi unde mă situez. Şi anume nicăieri. La un moment dat, într-o discuţie prietenească, l-am întrebat cum pedepseşte un om care i-a făcut un rău. "Îl ignor", mi-a răspuns. Eu i-am făcut un rău, iar el mă ignoră.

Taguri: monden interviu Teo Trandafir