135 articole in tagul supliment
Comunismul încă vinde. Nu e un citat din jurnalul intim al lui Ion Iliescu, descoperit de Zoso pe contul secret de Facebook al președintelui de tristă amintire. Ci, dimpotrivă, concluzia lui Adrian Boțan, director de creație la McCann/Creative Services. Ca să fie mai clar: în cele ce urmează e vorba despre supraviețuitori. Branduri de tradiție care au fost (în comunismul de certă amintire) și mai sînt încă (în consumismul nostru cel de toate zilele).
"Dacă vrei să-ți mulțumești nevasta, cumpără saltea Relaxa". "Orașul ăsta e așa tăcut pentru că toată lumea umblă-n teniși". "Azi furi o piesă de mașină de cusut, mîine una de bicicletă; pînă la urmă tot mitralieră-ți iese". Sînt cîteva dintre cimiliturile publicitare ale unor copywriteri anonimi, care au supraviețuit, cu umor și salam cu soia, regimului comunist.
La ceas aproape aniversar al unei revoluții datorită căreia putem, iată, să scriem despre brandurile românești și să dăm faliment în deplină libertate, am preferat să-i lăsăm pe alții să vorbească. Am ales 20 de oameni (care și-au făcut o carieră din a însemna ceva înainte de 1989; și, în multe cazuri, au făcut o figură frumoasă și după).
Spre diferență de mine, mulți oameni nu sînt nudiști cu păr corporal excesiv și poartă haine. O mare parte din cei care poartă haine le mai spală uneori. Această deducție profundă a motivat și Partidul Comunist în 1966, cînd deschis Fabrica Dero din Ploiești. Numele vine, pentru cei înfrînți la capitolul perspicacitate, de la DEtergenți ROmânia.
Copilăria multora dintre noi s-a consumat sub zodia pseudonimului. Adulții nu beau cafea, ci nechezol. Sucul se chema Quick Cola, nu așa cum le văzusem noi că se cheamă în filmele traduse la video de Irina Margareta Nistor. Firesc, păpușile n-aveau nici o șansă de a purta numele Barbie (deși brandul a împlinit deja 50 de anișori).
Ţin minte o întîmplare de cînd eram mic și mă jucam cu pietre pe la țară, prin ’91. A trecut un Audi pe lîngă mine, moment în care un indigen a exclamat „Mamă, ce Dacie mișto are ăla!“. Dacă nu venea Revoluția la timp, Dacia avea toate șansele să devină substantiv comun, ca adidas, xerox sau becali.
E clar, ceva s-a schimbat la TAROM, de unde tragem concluzia că nici cerul nu mai e ce-a fost. Înainte știai două chestii clare: mîncarea e bună, iar piloții sînt excelenți. Mai nou, au început să fie apetisante și prețurile (capitol la care compania obișnuia să ne bage în sperieți). E o consecință pasageră a crizei sau o nouă politică de zbor? Nu știm încă și asta pentru că prima noastră grijă nu e cu ce bani zburăm, ci din ce bani mîncăm.
Sibiul (aka Hermannstadt sau Hermestatt) e genul acela de oraș care ține la tradiție. Are Piața Mare și Piața Mică. Turnul Sfatului și Turnul Scărilor. Biserica Evanghelică Parohială, Biserica Ursulinelor, Biserica dintre Brazi și Biserica Romano-Catolică din Piața Mare. Are un primar pe nume Klaus Iohannis, care a fost ales primar în 2000 (cu 69,18%), reales în 2004 (cu 88,7%), și din nou reales în 2008 (cu 83,2%). În fine, are pateu de Sibiu și pateu de Bucegi.
Da, a existat modă înainte de Revoluție și e foarte posibil să existe și după moarte. Cel puțin după moartea capitalismului. Cunoscătorii fenomenului știu: a existat Casa de Modă Venus, Mama Zina, Janine (î.d.S. – înainte de Sârbu), Botezatu (î.d.V. – înainte de Versace) sau, Dumnezeu s-o ierte, Melek Amet, favorita Comitetului Central.
„Ca odinioară“ zice Napolact. Nu știu ce băiat deștept de la Cluj a venit cu ideea asta, dar sigur e pe gustul meu și al multor colegi de generație care au prins copilăria la țară. Și știu, care va să zică, să facă deosebirea dintre o oaie țurcană și o vacă Holstein. Presupun că sloganul plutea în aer, ca orice miros de brînză bună.
În 1981, după începerea sistematizării municipiului Bucureşti, mama a fugit în Norvegia. Doi ani mai tîrziu s-a mutat în RFG, la München, unde era mai cald, mai ieftin şi mai mult de muncă. Din motive complicate, eu am rămas la ţară, undeva în fundul comunismului. În compensaţie, primeam periodic pachete din îndepărtata Bavarie, care miroseau ameţitor a lapte cu cacao Nestle şi a occident.
Apropiații lui Traian Băsescu spun că acesta își petrece foarte mult timp pe Internet. Mai ales seara, cînd se termină programul obișnuit de lucru, iar lumea de la birou pleacă spre casă. Se spune că Băsescu preferă să-și ia informațiile direct de pe site-urile ziarelor și nu așteaptă revista presei de a doua zi dimineață.
Cea mai zgomotoasă tinichea atîrnată de candidatul Traian Băsescu este dosarul „Flota“. Potrivit anchetei, în 1991, Traian Băsescu, în calitate de ministru al Transporturilor, a aprobat un contract de asociere cu o firmă norvegiană.
Nimeni – din PD-L sau din afara PD-L – nu poate spune că există cineva în țara asta care să fie cu mai mult trup și cu mai mult suflet alături de Traian Băsescu decît Elena Udrea.
Este fan whisky. Dar îi place și berea. Nu spune nu nici vinului, șampaniei sau țuicii, dar mai rar. Bea mult și nu se îmbată, spun cei care au stat cu el la masă. Dintre mărcile de whisky, Băsescu preferă Chivas Regal.
Președintele este cu adevărat un președinte al tuturor românilor, ba chiar și al jurnaliștilor. Cel puțin cînd vine vorba de a le fi cu paharul alături. Iar despre asta poate povesti cu amănunte un ziarist care a experimentat pe viu consecvența de chefliu a lui Băsescu.
La un moment dat, comandantul de navă Traian Băsescu l-a avut ca subaltern pe fratele său, Mircea. Din acea perioadă a răzbit pînă la noi, prin intermediul unor rude ale celor doi, următoarea întîmplare: cică Mirciulică nu-și făcuse treaba și îl supărase pe Trăienică.
Reporter: Colegul meu, aici de față, este un profesionist al paharului și ar vrea să știe dacă-s adevărate legendele legate de dumneavoastră cu băutul. Beți o sticlă de whisky pe zi?
Din ciclul „Habar nu aveați că nu mai știați că“, vă ajutăm să revedeți marșul lui Traian Băsescu, timp de 20 de ani, spre cea mai înaltă funcție în stat. Și-a început cariera politică înainte de a intra în politică. Mai exact din 1990, cînd a devenit subsecretar de stat – șeful Departamentului Transporturi Navale din Ministerul Transporturilor. Nu era membru al nici unui partid.
S-a născut la București, cu un ajutor minim din partea colegilor de breaslă medicală. A crescut, s-a însurat și, spre încântarea a trei schimburi de asistente medicale, a divorțat. Din cuțită (bisturiu) și pahară (Berzelius) și-a croit un drum în viață. A lăsat masa de operații și s-a apucat de autostrăzi suspendate. Citiți-i întreaga poveste, pe larg, mai jos.
Burlac fiind și doctor, Sorin Oprescu e dorit de multe femei. Răspunsul lui a fost o operație de vasectomie, făcută prin anul 2000, la capătul unor povești de scurte iubiri în care părțile feminine au invocat apariția unor urmași. Sorin Oprescu a fost și este un doctor iubit de multe asistente. Și, în același timp, un politician iubit de multe jurnaliste. Mai multe decât credeți, din ambele categorii.
Viitorul medic chirurg Sorin Oprescu a devenit în anii studenției sale revoluționare președintele UASC al Facultății de Medicină Generală din București. În această calitate s-a ilustrat ca demn purtător sub braț al ziarului Scînteia și ca inepuizabil rezervor de citate din opera scrisă și nescrisă a tovarășului Nicolae Ceaușescu.
Primarul Sorin Oprescu și-a păstrat până în ziua de azi pasiunea pentru mașinile nemțești. În declarația de avere depusă anul acesta, el precizează că deține un BMW fabricat în anul 2007. Este vorba despre un BMW 745d, cumpărat la mâna a doua, cu care a participat și la emisiunea Pro Motor, a cărui valoare de prima mână este de aproximativ 100.000 de euro. Anterior, el a deținut un BMW Z3, fabricat în 2003, pe care susține că l-a vândut la Automobile Bavaria cu 45.000 de euro. Super-afacere, deci.
Academia Caţavencu vă prezintă Trecutul viitorilor preşedinţi – un supliment în care vă vom povesti cine au fost candidaţii la preşedinţie înainte să se ia în serios cu politica asta. În prima parte a suplimentului am vorbit despre Crin Antonescu. Acum este rândul lui Sorin Oprescu.
Auzind că lucrăm la acest supliment cu restaurante, colegii din Casa Presei ne-au rugat să îi răzbunăm și să amintim în treacăt și de așa-zisa „cantină de la ING“, acolo unde se duce cam jumătate din salariul încasat de orice ziarist care lucrează în Casa Presei, respectiv un sfert din salariile încasate de restul angajaților din zonă.
Mergeam pe la Casa Iancului pe vremea cînd descoperisem că ouăle de prepeliță n-au colesterol deloc. Noroc că a avut Păstorel inspirație și a rezolvat și problema asta: se panetează ouăle fierte și se servesc pe un pat compus din varianta autohtonă de sos Remoulade și o felie de portocală.
Istoria n-a consemnat motivul primei întîlniri a Bursucului cu atracțiile de la Charme, ci doar efectele vizibile ale acesteia, căci au urmat un repetat pelerinaj și explorări meticuloase prin lista de bucate.
Frumos, domnule! Frumos, domnule Tucă. Dar cam scumpișor pe alocuri. Adică niște ochiuri, o omletă, o zacuscă mai poți să mănînci fără să îți faci calcule dacă mai ai bani pe card. Bine, dacă mă uit cu atenție la ce personaje v-au călcat pragul, că le zăresc în pozele puse la intrare, îmi dau seama că trebuia să fi venit în ziua de leafă, înainte să plătesc rata la bancă.
Cena 1 și Cena 2 sînt restaurantele lui Serghei Mizil. Dacă numele nu vă spune nimic, înseamnă că nici numele Mădălin Voicu nu vă spune nimic și nici nu vă uitați la OTV, B1 TV ETC. Însă, dacă mă întrebați, nu trebuie să știi neapărat cine e băiatul lui Paul Niculescu Mizil – pun pariu că nici ăsta nu știți cine a fost – ca să mănînci la un restaurant decent din București altceva decît mezel.
Chocolat e un mélange de restaurant cu braserie, cu brutărie și cofetărie. De la intrare te lovesc patru vitrine, una cu prăjituri, una cu tot soiul de produse de patiserie, una cu bomboane și una plină de pîini de toate culorile și dimensiunile. Arată atît de bine, încît ai senzația că sînt din plastic. Nu! Sînt cît se poate de reale.
Cînd se numește Beirut*, este evident că e un restaurant libanez. Am văzut prima oară restaurantul ăsta, nu știu, în urmă cu vreo patru ani. N-am intrat, cu gînd că e un restaurant libanez scumpuț, cam ca toate libanezele bucureștene. La un moment dat însă, m-a sunat nevasta fix cînd treceam cu mașina prin dreptul lui.
Drumul către o porție gigantică de papanași nu a fost nicicînd mai greu. Izbit în piept de o furtună de fum, ești gata să îți spui că nu merită efortul. Deh, cine te-a pus să ieși din casă într-o zi cu meci de fotbal? Sau, Doamne ferește, vineri seara? Pentru că burțile chefliilor strînși în spațiul ce a fost cîndva un magazin comunist de pe strada Piscului, colț cu bulevardul Tineretului, nu-ți prea lasă loc să te miști.
Ştiu puține locuri în București unde poți mînca un pește cinstit. Prin „cinstit“ înțeleg un raport bun între preț și data la care dînsul a fost pescuit. De fapt, Lotca este genul de local despre care ești sfătuit mai degrabă să nu scrii nimic decît să scrii de bine. De ce? Pentru că, citez, „se duc toți meltenii acolo și îl strică“.
Pentru amatorii de șaorma (sub diversele ei denumiri: shaorma, schwerma, kebab), trebuie să vă spun că o asemenea delicatesă a fast-food-ului oriental poate fi degustată în condiții de maximă satisfacție digestivă și într-un restaurant. Sau poate în mai multe, dar în București eu n-am văzut decît în ăsta, așa că doar de ăsta vă zic.
Nu am mai fost de cîțiva ani buni la Die Deutsche Kneipe, unul dintre restaurantele bucureștene cu specific nemțesc. Aveam în amintire un local plăcut, fără pretenții mari, cu atmosferă caldă, cu bere nemțească la draft, bere pe care nu o găsești în alte părți (nefiltrată, de pildă!).
În București sînt suficiente locuri în care nu-ți poți duce prietena sau soția. Nu mă refer neapărat la stadioane, bordeluri, bodegi și cluburi de strip-tease. Chiar dacă este proiectat pentru mîncat, mi-e greu să definesc Dinos și mă feresc să-i calc pragul treaz. Se află undeva la granița dintre fast-food și autoservire, pe Calea Văcărești, la o sută de metri de intersecția cu bulevardul Tineretului.
Nu departe de Casa Vernescu, pe strada Gheorghe Manu, se află acest interesant loc de desfătare. Cine a pus La taifas în drum, ăla nu a fost om nebun, dar sigur a avut o dambla a lui, și anume, cum ar zice Tarantino, „The girls situation“. În loc să fie ca în restaurantele normale și la masă să ți se aducă un caiet-meniu, picolițele sînt puse să facă mușchi cărînd după ele niște table mari pe care sînt scrise meniurile și prețurile.
București, casa roz, strada Speranței, la parter. Și la etajul unu, de fapt. Acolo e Casa Bucătarului, deși e puțin probabil ca omul care gătește în așezămînt să locuiască tot acolo.
Chiar față în față cu Academia de Teatru și Film din București se află un băruleț-terăsuță-locăluț frecventat de toată studențimea din lumea filmului. Eu zic că e cel mai tare pe ramura lui, pentru că are tot ce-i trebuie unei crîșme: bețivi agasanți, țigani înspăimîntători, curve sau polițiști care vin să-și bea cafeaua noaptea, înainte să-și facă rondul.
Barurile nu-mi inspiră încredere. Vor să mă îmbete. Din acest considerent am ales să vă prezint Taxodos. Taxodos se află în Galați, pe strada Saturn, aproape de trecerea pentru bac. Nu e ușor să-l nimerești, mai ales că denumirea provenită din greacă e o adevărată piedică în calea ținerii de minte. Mie mi-au trebuit cîteva luni pînă să-i rețin numele. Ca să ajungeți acolo, cel mai bine este să întrebați un localnic.
Pînă să înceapă campania electorală şi să vină partidele cu micii şi berea, Academia Caţavencu şi Jidvei te scot la un pahar de vin. Dacă ne zici unde ai mîncat bine, rişti să primeşti o sticlă de vin, marca Jidvei. Iar dacă ne zici unde ai mîncat prost, rişti acelaşi lucru. Deci, te rugăm, ia-ne sticlele de vin.
Pentru că tu eşti al nostru şi eşti mai inteligent decît al lor, îţi oferim această bursă de zvonuri, şuşoteli, secrete care-ţi face viaţa mai uşoară. Cele mai bune produse autohtone. Cele mai gustoase. Cele mai ingenioase. Cele mai delicate. Cele mai nostalgice. Cele mai naturale. Cele mai ieftine.
Cînd undeva, la capătul lumii, te trezești că vezi în magazine un obiect care acasă îți era atît de familiar, ți se pare obligatoriu ca și acei locuitori ai planetei să creadă că respectivul obiect e mai bun și să-l cumpere. Și uite-așa crește România în inima și ochii foștilor ei locuitori, dar și în ai celor de prin alte zări, grație inspiratei și milenarei invenții numite comerț.
Dacă ar fi să mă gîndesc bine, în momentul în care voi avea autoturism, apartament, copac, fîntînă și copil și nu voi mai dori nimic foarte scump, voi fi primul care se va îndrepta cu o valijoară plină de euro spre Reghin, unde să îmi aleg din catalog și să fiu martorul tăcut al construcției clavecinului meu Hora.
„Platina se împușcă atunci cînd nu e condensatorul bun. Vezi că e o șmecherie la delcou. Ca să vezi dacă e pus bine îi pui pistonul 1 (de la volant) pe compresie (desfaci bujia, bagi degetul în gaura de la bujie și cînd fîsîie înseamnă că e pe compresie și învîrți motorul pînă urcă pistonul de tot), desfaci capacul de la delcou și vezi că trebuie să îți vină «luleaua» în dreptul la avans vacumetric. Dacă e în altă parte înseamnă că nu e pus bine delcoul.“
Unul dintre obiectele pe care le am și astăzi în bucătărie este plastelina. Sau plastilina. Vedeți? Niciodată nu am știut cum se scrie corect. Și, pentru că zeci de ani am trăit în această confuzie, acum nu îmi mai vine de nici un fel nici măcar să deschid un Google pentru asta. Deoarece, pentru mine, plastelina este plastilină. Și invers.
Ascunsă-ntr-un colț de memorie, ca pe o etajeră a Mirabelei Dauer, mai respira o altă pîine: cea a bunicii Anicuța de la Cataloi, județul Tulcea (nu-mi cereți să vă spun ce raion, că nu mai știu). Și nu știu cum dracu’ se făcea, dar chestia aia crescută-n covată, mare cît roata carului, înmiresma toată casa și ținea o săptămînă…
Să recunoaștem: Topul 50 care urmează e o convenție, nu un document. Și să mai recunoaștem ceva: e o formulă de succes, cu care Academia Cațavencu v-a obișnuit cu ocazia suplimentelor editate încă de la începutul anului. Așa încît clasamentul care urmează e rezultatul comod, dar cu atît mai distractiv, al unor factori subiectivi, care fac deliciul colecționarilor: smanes, feeling, impresie artistică, originalitate.
Încă o săptămînă excepţională, ca oricare alta. Am fumat, am băut bere, am venit la serviciu. Seara, ne-am uitat la televizor. Fireşte, n-am văzut nimic. Oh, dar era să uităm: am dat pe meci, miercuri seara. Fotbal n-am prea văzut, dar ne-a plăcut steagul binecuvîntat al lui Lucescu! Chestie care ne aminteşte cît sîntem de tari noi, românii. Organizăm concerte, pozăm femei, mergem la mall, ca să vedem filme (întrucît e puţin mai ieftin decît să ne scoatem gagica la restaurant). Apropo: săptămîna viitoare, cel mai ieftin e să mergi la Fabrica. Mai ales dacă vei cîştiga concursul nostru cu trimitere directă la concert: Butterflies In My Stomach, Sleepover, DJ Vasile. Ce-ar mai fi de zis? Sănătate, că-i mai bună decît toate!
Şmecherii din Dorobanți sînt acei hăndrălăi de bani gata din Primăverii, Romană, Băneasa, Cotroceni, Aviatorilor, Pipera sau chiar Dorobanți, pe care presa tabloidă îi alătură unor epitete riscante despre care nu știi niciodată dacă trădează eufemismul sau simpla idioțenie.
"Cînd ai bani și o duci bine, nimeni nu se ia de tine". Cam despre asta e vorba în topul care urmează. Cu o precizare: e implicat un număr mult mai mare de femei.
Cum s-a votat? Nu, nu s-a votat în public. S-au pus cap la cap niște criterii democratice: notorietate, bani, femei, impresie artistică. S-a tras linie, s-a calculat în minte. Rezultatul e, firesc, la fel de discutabil ca matematica Ginei Pistol.
"Cînd ai bani și o duci bine, nimeni nu se ia de tine". Cam despre asta e vorba în topul care urmează. Cu o precizare: e implicat un număr mult mai mare de femei.
Cum s-a votat? Nu, nu s-a votat în public. S-au pus cap la cap niște criterii democratice: notorietate, bani, femei, impresie artistică. S-a tras linie, s-a calculat în minte. Rezultatul e, firesc, la fel de discutabil ca matematica Ginei Pistol.
40 - Sabina Adomniţei, nevasta ideală pentru un fost ministru care merită această pedeapsă
32 articole gasite dupa cuvantul "supliment"
Aș dori să fiu atît de bogat încît să nu trebuiască să mai scriu acest text pentru supliment. Pe care, după cum bine vedeți, îl scriu… Vi se pare că sînt modest? Stați că n-am terminat. Aș dori să fiu atît de bogat încît nu numai să nu trebuiască să scriu eu acest text, da’ chiar să-l pun pe Vântu să-l scrie în locul meu. Pe Patriciu să-l pun să corecteze și pe Voiculescu, normal, să se uite.
De la ce sumă în sus începe fericirea? De la ce sumă în jos se instalează drama? Şi ultima, cea mai importantă, în ciuda umilelor aparențe: cît mai costă-n ziua de azi confortul?
Epoca de Aur a mondenităţilor perfect securizate
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Dec 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Îşi spune Bebeluşa. Alteori se prezintă Ella sau Îngeraş. În fapt, o cheamă Elena, e studentă şi între timp lucrează şi la Fundaţia Dinu Patriciu. De o lună de zile, Bebeluşa are un job part-time nou: postac. Postacioaică, cum ar veni. Stă acasă şi scrie textuleţe pe internet. De genul: “eu votez cu Antonescu…..si cred ca o sa intre in turul 2….voteaza-l si tu!!!!!!!!!” (de AICI).
Al treilea supliment:
MIRCEA GEOANĂ
MIRCEA GEOANĂ
12 Nov 2009
|
4 comentarii
Ghiciţi candidatul din suplimentul al doilea!
26 Oct 2009
|
0 comentarii
Noi ne-am străduit. Am întrebat în cele patru puncte cardinale ale Dorobanţilor şi, mai ales, am sperat. Degeaba: şmecherii n-au dat faliment. Criza nu i-a băgat în şomaj tehnic, nu i-a dat afară din cluburi. Dimpotrivă: după aproape un an de recesiune şi, mai ales, o vară de relaş financiar, la mare, am tras linie şi am constatat că, în general, fiţele sînt tot acolo. Iar băieţii tot aşa. Pregătiţi-vă să vă enervaţi.
„National Geographic pare să fi ajuns pe mâna unor vânători de fonduri, falşi ecologişti – cel mai adesea speologi, alpinişti, „cercetători“, „expediţionari“ – gravitând mereu în preajma Puterii, oricare a fost culoarea sa. Amatori de posturi călduţe, permant grijulii să nu-şi supere stăpânii politici – de aici sau de aiurea – prin poziţii tranşante, incomode. Adevăraţi «cai troieni de mediu».“
În urmă cu nişte luni, am publicat un supliment în care arătam că şi bogaţii parlamentari au grija datoriilor la bancă, ba chiar au nişte griji foarte mari, proporţional cu creditele pe care le-au luat. E momentul acum să arătăm o altă situaţie de viaţă care nu-i ocoleşte pe parlamentari. Ca şi oamenii de rînd, deputaţii sau senatorii pot fi victimele instanţelor româneşti care judecă după cum li se cere. Deputatul PD-L Gheorghe Tinel ştie din proprie experienţă acest lucru.
După cum aţi sesizat deja, avem iarăşi 16 pagini în plus: Lista lui Cilinder, un supliment viteză de cultură automobilistică şi tehnologia vedetelor. Ce se-ntîmplă? La pagina 9 veţi observa, sîntem siguri, o Dacia Logan roşie, dotată cu o domnişoară aproximativ blondă, dezbrăcată în pilot de raliu. Ni s-a părut interesant să detaliem puţin subiectul, întrucît domnişoara în cauză e un exemplar rar – este iepuraş Playboy şi o profesionistă din alte puncte de vedere: aleargă în circuite de raliu.
Miercuri, 10 iunie, Academia Caţavencu a ieşit în stradă. Cu maşina, normal. Mai precis, cu maşinile, cel puţin 50 la număr, deci la Universitate o să fie, ca de obicei, omor. Am scos un nou supliment (16 pagini, full option, color), intitulat sugestiv Lista lui Cilinder. Aţi votat, unii chiar aţi ghicit, iar 10 dintre voi au cîştigat!
Senzaţional cu „m“ mare!!! Cioroianu la „Unirii"!!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Mai 2009
|
0 comentarii
49 - Horia Alexandrescu
30 Apr 2009
|
0 comentarii
6 - Andrei Pleşu
05 Mar 2009
|
0 comentarii
Dacă ar exista un aparat de măsurat puterea de seducţie, Andrei Pleşu l-ar da peste cap. Ar fi off the scale. Întrebaţi pe oricine vi se află în preajmă, în timp ce citiţi acest supliment, "Care este cel mai seducător personaj din elita intelectuală?". Indiferent de vârstă sau sex, vă va răspunde că Pleşu.
Un critic mai puţin sefisticat
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Dec 2008
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
● Domnului Nicolae Manolescu nu-i place literatura S.F., aşa că în recenta Istorie critică… o expediază în cîteva fraze, dovedindu-şi dispreţul faţă de gen, dar şi totala ignoranţă în materie. ● Iaşiul face eforturi serioase şi sistematice ca să-şi consolideze titlul (neoficial) de Capitală Culturală a României, iniţiind şi găzduind evenimente care să susţină acest titlu.
ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, în calitatea sa de organizaţie care apără dreptul la libertatea de exprimare, atrage atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului asupra faptului că decizia pe care a luat-o în cazul spotului publicaţiei Academia Caţavencu prejudiciază dreptul la libertatea de exprimare şi, implicit, dreptul la libertatea de informare a cetăţeanului.
Sînt zile atît de plăcute, încît doar serile, cu o bere între prieteni, la o terasă prin centrul Bucureştiului, pot fi mai plăcute. Totul încă pare coerent, realitatea, aşa plină de neajunsuri cum o ştim, e totuşi rezonabilă, solidă, bine structurată.
Înainte de a iubi şi cîinii vagabonzi, candidatul Mihai Constantinescu instiga la violenţă împotriva lor!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 08 Oct 2008
|
0 comentarii
Avînd principii, nu cumpăr Jurnalul naţional; îmi încalc principiile doar cînd e la pachet cu un CD al vreunei vechi trupe româneşti.
Vacanţa la mare din vara lui ’78 i-a fost, fără discuţie, benefică lui Nichita. Aveam un program destul de strict pe care, spre surpriza noastră, Nichita l-a respectat.
Cat a suferit un nesuferit
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Apr 2008
|
0 comentarii
• Alex.
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS











