60 articole in tagul muzica
Sylvan, un grup înfiinţat în 1991 în Hamburg, şi care a dat lovitura şapte ani mai târziu cu albumul conceptual Posthumous Silence, demonstrează că nemţii cu pricina au în continuare sânge în instalaţii şi curent în amplificatoare cu ultimul lor album Force of Gravity, apărut pe piaţă în a doua jumătate a anului 2009.
Zilele trecute, în timp ce amicul la care eram în vizită tot făcea drumuri la calculator să mai pună cîte o melodie de pe YouTube, mi-am adus aminte de un proiect mai vechi, despre care poate am mai vorbit aici. Aşadar, ce faci atunci cînd ai asculta ceva anume, nu ai mp3-uri pe calculator, în schimb ai o conexiune de Internet?
Acoperiţi-vă ochii, astupaţi-vă urechile. Aşa arată viitorul muzicii româneşti!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Ian 2010
| Biroul de Moravuri Usoare |
1 comentarii
Lumea versus manele? De ce? Pentru că mi s-a întîmplat de prea multe ori să cunosc sau să aud de oameni care, o dată ajunşi în străinătate, să trăiască o dramă a izolării atît de puternică încît să aplece urechile la manele şi alte chestii.
Unde-s vremurile cînd depeşarii luau ciomege de la rockeri? Cu filfizonismul lor apretat, cu hainele lor de bun gust, spălăţei şi bine bărbieriţi, cum să nu-ţi vină să le dai un cap în gură? Erau snobii snobilor, erau ca sectanţii lui Bivolaru, se pretindeau crema iaurturilor doar pentru că ascultau DM.
Candidaţii participă la un nou show muzical: Romanian Idol
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Nov 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
După cum aţi putut vedea AICI, în campania asta electorală toată lumea cîntă, recită şi dansează. De data asta, i-am căutat, documentat, la boxe. Ne-am lămurit ce ascultă, ce le place, la ce concerte au fost în calitate de oameni sau simpli candidaţi.
Este destul de semi-incredibil ce se întîmplă sau, mai exact, ce urmează să se întîmple: vineri, 13 noiembrie, band-ul The Tiger Lillies va avea un concert în Bucureşti, la Teatrul Metropolis.
Intrat la concert, chiar de la primele acorduri, m-am convins că spiritul Route 66 încă există şi că se poate înfiripa oriunde, înclusiv în Sala Polivalentă. Cu o condiţie: să cânte Billy Gibbons (chitară solo, voce), Dusty Hill (bas, voce) şi Frank Beard (tobe), alias ZZ Top.
Cesaria ne-a scos muzica din Capul Verde
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 07 Oct 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Joi seară, pe scena Sălii Palatului a păşit o băbuţică grăsună, în picioarele goale. A trebuit să înceapă să cînte ca, de sus de la cucurigu (rîndul 9, sectorul J), s-o recunosc mai mult după voce pe Cesaria Evora. Fără nici o introducere, fără „Hello, Budapest“, fără texte aiurea cu „Jos George W. Bush!“, discriminarea ţiganilor sau încălzirea globală, Cesaria a cîntat 7-8 melodii pe nerăsuflate.
Ca să înţelegeţi cum fac funcţionează show-biz-ul: cînd lucrurile nu alunecă cum trebuie, le dai cu cremă.
Omagiu lui Naomi, bărbatul-femeie care a învins un festival
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Aug 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Acum vreo zece ani, un puştan negricios şi pirpiriu, cu ochi blînzi şi sex timid, dar bărbătesc, se zbătea să ajungă printre concurenţii Festivalului de la Mamaia. Se porcăia cu organizatorii, la dezbaterile televizate de după fiecare show, invocînd motive total nerezonabile pentru care ar fi fost respins, an după an. Îndîrjirea cu care Florin Moldovan ţintea gloria interpretativă a cunoscut, în ultima vreme, forme paroxistice: scos din minţi de faptul că juriul îl recunoaşte, de la o ediţie la alta, a optat pentru o schimbare de look, voce şi (pe undeva) de sex şi a revenit, peste ani, sub formă de Naomi.
E inutil de precizat ce vedete internaţionale vin la Cerbul de Aur (dacă fanii dezlănţuiţi insistă: Hot Chocolate, Tiziano Ferro şi Steve Vai). E însă interesant de remarcat cum a motivat directorul evenimentului, Mioara Negescu, alegerea veteranului Steve Vai (49 de ani şi, în caz că nu v-aţi prins pînă acum, un rocker fără nici o legătură cu target-ul festivalului): “Am vrut să mai întinerim publicul”. Corect: pînă acum, media de vîrstă era 59. În rest, am reţinut cîteva aspecte fundamentale: verişoara Iulianei Marciuc şi fiica Iolandei Miricioiu.
E un mister cum reuşeşte Dan Bălan şi acum, la cinci ani de la lansare, să trăiască de pe urma piesei Dragoste din tei.
Într-o primă fază, un concert Morcheeba părea un motiv suficient de bun pentru o descindere în cartierul cluburilor de fiţe, chiar dacă asta presupune să porţi uniforma specifică locului: cămaşa cu mâneci suflecate, pantalonii de stofă şi pantofii lăcuiţi. Am riscat, rămânând la combinaţia tricou-blugi-converşi şi am trecut, surprinzător, de intrare.
În materie de muzică, una din fiţe este să-ţi faci videclip. Nu conteaza că de-abia te-ai apucat să cînţi şi pileşti microfonul cu vocea ta aspră – cu un videoclip jmecher, un corp de sală şi nişte bikini minusculi –, din fundul curţii ajungi direct în topuri, apoi pe cele mai renumite scene ale ţării, iar în scurt timp ajungi să te împiedice Monica Anghel, pe scenă!
În dorinţa de a reveni pe piaţa muzicală la înălţime, dar fără să-şi rupă gîtul, Z.O.B. s-a cocoţat comod, pe Motoare, şi a încropit o mini-lansare. Pentru cei care s-au născut ieri: începem prin a vă spune că Z.O.B. e o trupă de punk rock, avînd următoarea compoziţie: Vlad Gorneanu, Moşu’ (Mihai Iovănescu), Lonţi (Laurenţiu Olariu) şi Forest (Andrei Stăncescu). Mai exact, sînt tipii ăia din generaţia ’90, care ziceau că „Mamei prietenei mele îi plac telenovelele“, în timp ce lor le plăcea doar vodca.
În ziua cînd m-am născut, am simţit că părinţii nu mă vor boteza în apă Evian. Eram un nou-născut mic şi gălăgios, dar o înţelegeam perfect pe mama, care îmi explica, pe un ton foarte serios, că "dragul meu, vara asta a fost secetă în Moldova, nu ne permitem să te botezăm în apă Evian, sper că nu te deranjează dacă vom umple cristelniţa cu apă Vittel, e destul de bună şi asta. Sau preferi în şampanie Veuve Clicquot?". Mama n-a ştiut prea bine ce însemna tăcerea aceea gălăgioasă, pe care o practicam din toţi rărunchii. Apa de fîntînă, în care am plonjat în cristelniţa aşezată în mijlocul unei biserici de ţară, dintr-o Moldovă aflată în plină dictatură, s-a dovedit a fi fost un înlocuitor firesc al apei Evian care, pe atunci, curgea la mii de kilometri de rîurile dragi ale patriei.
Bună seara. E un weekend foarte special. Pe lîngă faptul că nu ştim nici la ora asta (20:14, joi seara) dacă Băsescu o să mai iasă sau nu preşedinte, nu sîntem absolut siguri că Depeche Mode n-o să mai cînte sîmbătă, la Bucureşti (dar asta bănuiau specialiştii noştri care n-apucaseră să-şi cumpere bilet). Ne mulţumim, aşadar, să ne bazăm pe vechile noastre certitudini: filmele, concertele şi maşinile dotate cu manechine. Cu o menţiune, cum să ne exprimăm, specială: avem un CONCURS de cursă lungă: vă scoatem din casă şi vă trimitem în centru. Joi, săptămîna viitoare (21 mai), la concert. În clubul Control, din Bucureşti, unde o să se producă (iar de chestia asta sîntem siguri) The Legendary Pink Dots. Intră AICI şi cîştigă urgent patru invitaţii. Ne vedem 100% acolo. Ai să ne recunoşti imediat.
De 1 mai, nu prea contează unde mergi. Experienţa anilor anteriori îţi spune că băutură este peste tot, iar de la un punct încolo, amintirile se blurează... Vama Veche e opţiunea standard (şi ţine cont că Expiratul s-a mutat anul acesta mai spre graniţă, deci există şi posibilitatea să te trezeşti din beţie într-un pichet de grăniceri cu ceafa ceva mai lată), dar anul acesta ţi se oferă şi o alternativă interesantă pentru amatorii de lucruri verzi şi naturale.
Rîde iară primăvara, / Peste cîmpuri, peste plai, / Veselia umple ţara, C-a venit Întîi de Mai! / Muncitorii au pornit / Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit! / Şi ei azi sărbătoresc / Unu Mai muncitoresc. / Înfrăţiţi azi cu ţăranii, / Muncitorii-n joc şi cînt / Prăznui-vor în toţi anii / Libertatea pe pămînt. / Peste mări şi peste ţări, / Se adună pe cărări, / Lumea toată în alai / Pentru al nostru Întîi de Mai.
După cum ştiţi de la televizor şi judecînd după afişele ălea pe care scrie AC/DC şi pe care organizatorii lu’ peşte nu au apucat să le dea jos de ciudă, cică trupa ar fi trebuit să concerteze pe 31 mai în cadrul festivalului “Bucharest Rock Arena”. Bun, ştim că totul a fost o ţeapă fină din partea firmei “Play Cool”.
Ca de obicei în vremuri de restrişte, Academia Caţavencu v-a pregătit un material special. Se intitulează, sugestiv, Artiştii, dolarii şi moldovenii. Pardon: comuniştii, euroii şi săracii moldoveni. Îl puteţi citi mîine seară, aici, pe site. E despre oportunistul de Pavel Stratan, despre cum le e frică celor de la Zdob şi Zdub să deschidă gura împotriva lui Voronin, precum şi despre doi-trei artişti curajoşi, care au avut curajul să spună comuniştilor pe nume. Printre ei, Alexandrina Hristov.
Dintr-o greşeală absolut stupidă, căutînd ceva antic, de genul "CC Catch", am ajuns pe un site extrem de… nu ştim cum să formulăm, să zicem doar extrem. O firmă de evenimente, Project Events, care, în colaborare cu o altă firmă de evenimente, Best Event, şi-au unit forţele, la fel ca ăia mici de aveau inele colorate şi-l invocau pe Captain Planet. Şi, după un an de zile de încercări discrete, dar urieşeşti, au reuşit anul acesta să o convingă pe CC Catch să ne onoreze cu vizita ei (pe 11 aprilie, la Sala Palatului)! Am zis CC Catch.
În drumul spre raiul personal/ iadul colectiv ale fiecăruia, 2.000 de suflete au făcut staţie lunea trecută, la Sala Polivalentă, în purgatoriul Soulfly al lui Max Cavalera. Frontman-ul charismatic plecat din Sepultura în 1997, care şi-a tras imediat firmă în Arizona şi a început să cînte ce nu-l mai lăsau ceilalţi sepulturişti – alternativ, nu metal şi ritmuri braziliene.
E imposibil ca, mergînd cu maşina sau autobuzul în fiecare zi, să nu fi auzit hit-ul lui Marius Moga Angels difuzat în heavy-rotation la radio, melodie sensibilă de dans, care a făcut atîţia călători RATB să lăcrimeze pe compostoare. Din păcate, piesa în chestiune are deja o existenţă măcinată de îndoieli.
Deine Lakaien @ Fratelli Studios, Bucureşti / Black Sun Empire @ Fabrica, Bucureşti / Joe90 @ Mash-up, Bucureşti / 4. Silent Strike @ Clubul Ţăranului Român, Bucureşti / 1 an de Setup: Get Messy! cu Baobinga şi TRG @ Setup, Timişoara / Laurent Garnier @ Fratelli Studios, Bucureşti şi altele. Cînd şi unde aflaţi în cele ce urmează.
Vineri: Benny Page (UK) @ Fabrica, Bucureşti / Fire Fest 2 @ Fire, Bucureşti / Oigăn @ The Silver Church, Preoteasa, Bucureşti / OCS Live @ Lăptăria lui Enache, Bucureşti.
Sîmbătă, 7 martie zero dB @ Mash-up, Bucureşti / Stereo MC’s DJ Set @ Setup Venue, Timişoara / Brit Pop Express @ Fabrica, Bucureşti / Rob Swift @ Arenele Romane, Bucureşti.
Duminică, 8 martie: AB4 @ B52, Bucureşti / Rob Swift @ Heaven, Timişoara.
Sîmbătă, 7 martie zero dB @ Mash-up, Bucureşti / Stereo MC’s DJ Set @ Setup Venue, Timişoara / Brit Pop Express @ Fabrica, Bucureşti / Rob Swift @ Arenele Romane, Bucureşti.
Duminică, 8 martie: AB4 @ B52, Bucureşti / Rob Swift @ Heaven, Timişoara.
Vineri1. Mark Kneppers de la Kraak & Smaak (DJ set) @ Mash Up, Bucureşti / 2-3. DJ SUV @ Fabrica / Fubar 3 @ Suburbia, Bucureşti / 4. A Chestionabil Joint @ Studio Martin, Bucureşti / 5. Future Shorts @ Setup Venue, Timişoara / 6. The Amsterdams @ Control, Bucureşti.
Sîmbătă1. DJ SUV @ Setup Venue, Timişoara / 2. Khidja Clouds Society Jam Session @ Fabrica / 3. Nights.ro Awards 2009 @ Krystal.
Duminică 1. byron@ Suburbia, Bucureşti.
Sîmbătă1. DJ SUV @ Setup Venue, Timişoara / 2. Khidja Clouds Society Jam Session @ Fabrica / 3. Nights.ro Awards 2009 @ Krystal.
Duminică 1. byron@ Suburbia, Bucureşti.
După ce a abandonat tratamentele hormonale şi s-a lăsat temporar de tentativa de a mai aglomera lumea cu un individ, Regina R-ului şi a B-ului s-a întors în forţă pe plan muzical.
Strategii politice, categoria muzică uşoară: primarul localităţii Dudeştii Noi, judeţul Timiş, pedelistul Alin Nica (27 de ani), nu este singurul politician român care cîntă.
Cînd am aflat că vin Ramones la Bucureşti, m-am cam bucurat.
După ceva cercetări, mi-am dat seamă că e vorba de un turneul intitulat Marky Ramone Blitzkrieg, ceea ce mi-a mai stins teama de eventualele şedinţe de woodoo executate pe scenă, dar m-a şi dezamăgit puţin. Nu numai că în România toate trupele mari din epoca rock vin după ce membrii lor trec de vîrsta pensionării, mai nou vin chiar şi după ce mor.
După ceva cercetări, mi-am dat seamă că e vorba de un turneul intitulat Marky Ramone Blitzkrieg, ceea ce mi-a mai stins teama de eventualele şedinţe de woodoo executate pe scenă, dar m-a şi dezamăgit puţin. Nu numai că în România toate trupele mari din epoca rock vin după ce membrii lor trec de vîrsta pensionării, mai nou vin chiar şi după ce mor.
Într-o sîmbătă, în Hard Rock Cafe Bucureşti a venit John Hammond. În Sala Palatului, Nigel Kennedy şi Gotan Project. De sîmbătă pînă joi am trecut de la blues de singurătate la jazz de armonie şi apoi la tango de melancolie. Lumea aia mică de gesturi de fiecare zi a lui Hammond a fost invadată de nebunia de bunătate şi chef a lui Kennedy pentru ca apoi să fiu îndrăgostit dincolo de bine şi de rău prin Gotan.
Staţi, nu daţi cu diapazonul după mine. Să mă explic. Gîndiţi-vă la muzica lui Jean-Michel Jarre, că tot a concertat de curînd în Bucureşti. Se cheamă muzică electronică.
Ne-am plîns atîţia ani că n-avem concerte ca lumea în Bucureşti, că acum am ajuns să avem unele evenimente şi de două ori pe an. După Róisín Murphy, ne-au vizitat a doua oară şi Nouvelle Vague, aduşi tot de Emag!c, organizatorii Bestfest-ului din vară, nu ştiu dacă din cauza succesului de atunci sau fiindcă apucaseră deja să se împrietenească cu impresarii. Şi dacă la Róisín 2 a fost un fel de „fashionistas party”, la Nouvelle Vague 2 s-a adunat publicul ăla specific de Sala Palatului, care pare să-şi fi cumpărat, la pachet cu biletul, şi cîte un tub cu superglue cu care să se lipescă de scaun.
Ce poţi cumpăra de 15.000 de euro? La alegere: o maşină sau două.
Sînteţi în cap după vreo formaţie sau după vreo melodie anume, căreia aţi vrea să-i ştiţi şi versurile pentru ca, eventual, să o cîntaţi în gura mare prin casă, cînd sînteţi singuri? Nu-i o problemă dacă vă e jenă să recunoaşteţi, e de ajuns că vecinii zîmbesc atunci cînd vă mai întîlniţi pe scara blocului… Prima soluţie ar fi să căutaţi versurile respective pe net.
Dupa ce au cazut de pe afis asta vara la Sibiu cu o zi inaintea concertului, baietii si fetele de la Haggard s-au ridicat, s-au sters de praf si au ajuns totusi sa cinte in Romania. Cu o mica intirziere: 7 luni, 3 saptamini si restu' ore... Responsabili cu regia acestui film, oamenii de la Artmania ne-au mai luat o data banii, au adaugat in distributie Frozen Dusk si Amorphis si au inclus in pret si o vizionare de 90 minute. A salii (din exterior), intr-o atmosfera de experiment sociologic cu tema "Fenomenologia multimilor tinute pe la usi: de la injuratura printre dinti la primul geam spart"...
Bun, deci am avut Cautis, Mick Jagger, Keith, Garbarek. E timpul sa derulam. Citind cum colegul nashpa-turizt Grig Bute s-a dus in aprilie pina in Imperiu, la Budepesta, ca sa-l asculte pe Roger Waters, mi-am amintit ca in mai, la un restaurant grecesc din Constanta, eu i-am prins pe baietii de la Pink Floyd! In carne, brinza feta, masline si oase!
261 articole gasite dupa cuvantul "muzica"
Cornel Păsat: "Am avut ideea să ne dăm foc la fund, dar n-am mai făcut-o"
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Mar 2010
| Biroul de Moravuri Usoare |
3 comentarii
Azi în Timişoara, mîine imobiliare PD-L în toată ţara
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Mar 2010
| Alexandru Cristorian |
0 comentarii
Partid serios, aflat la guvernare, PD-L are şi o "organizaţie a oamenilor de afaceri PD-L", condusă de deputatul de Timiş Alin Augustin Florin Popoviciu. Şi cum afacerile astea sînt uneori viciu, Popoviciu şi-a numit şeful de campanie de la parlamentare (din colegiul Sînnicolau, unde şi-a anunţat Băse candidatura), consilierul judeţean Gheorghe Prenuca, pe postul de şef al organizaţiei oamenilor de afaceri PD-L Timiş.
Benone Sinulescu despre Ceauşescu
26 Ian 2010
|
0 comentarii
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost, alt nivel de trai aveam noi astăzi, o familie mult iubită. Ea - savantă, preocupată de ştiinţele exacte, ţaţă de renume mondial; el - deh, ca toţi marii bărbaţi - un suflet sensibil la frumos, un munte nu mare la stat, dar degrabă ascultătoriu de folclor nevinovat.
Drumul spre Scorniceşti este un drum prăfos. Practic, deşi umblat, nu prea vezi lume ducîndu-se, ci mai mult ieşind din comuna-sat-oraş. Culmea este că multe lucruri au rămas neterminate, tocmai aici, unde Ceauşescu venea de cîteva ori pe an (două-trei, una).
Piţipoancele de aur din 2009 se întorc în sezonul competiţional 2010
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Ian 2010
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Claudiu Pătraşcu, un manelist întîrziat
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Ian 2010
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Marele om de afaceri neprofitabile care o făcea pe bogătaşul la Inelul cu diamant, Claudiu Pătraşcu, a mai născocit un business pe stilul lui. Un eveniment nereuşit în Turcia, trei evenimente ciudate şi pline de pisi în chiloţei într-un club din Poiana Braşov l-au făcut pe Claudiu să-şi dea seama că din housăreală nu ies bani.
Muzica e copilăria mea
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Ian 2010
|
0 comentarii
Vedetelor, ce retrospectivă v-aţi tras!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Dec 2009
|
1 comentarii
A fost încă un an plin pentru tabloide şi pentru milioanele de cretini care le citesc. Ce-i drept, dacă stăm să ne gîndim un pic, a semănat mult cu anii trecuţi: Botezatu s-a străduit să ne convingă că nu e homosexual, Monica Columbeanu că nu e curvă, Naomi că nu e bărbat şi Adrian Copilul Minune că nu e chiar aşa scund. Noroc că voi sînteţi mai inteligenţi decît ai lor şi v-aţi prins de mult cum stau treburile, de fapt. Puteţi, deci, citi retrospectiva mondenă de mai jos în calitate de cunoscători.
Recunoaşteţi personajul Ediţie specială, din suflet - Aflaţi cîştigătorul ediţiei
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Dec 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
La ceas aproape aniversar al unei revoluții datorită căreia putem, iată, să scriem despre brandurile românești și să dăm faliment în deplină libertate, am preferat să-i lăsăm pe alții să vorbească. Am ales 20 de oameni (care și-au făcut o carieră din a însemna ceva înainte de 1989; și, în multe cazuri, au făcut o figură frumoasă și după).
Un nou album Cassa Loco Roco
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Dec 2009
|
0 comentarii
Am senzaţia că Sony şi Studio Japan şi-au propus să-mi bage în casă un nou episod din Loco Roco în fiecare an, fix în preajma sărbătorilor. Ar fi al treilea an consecutiv şi deja mirosul de brad şi coajă de portocală se identifică sonor cu zgomotele pe care faimoasa bulă portocalie le face culegînd maci, insecte sau ce naiba or mai fi alea.
Nu mîncarea e proastă. Mandatele-s puţine!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009
|
0 comentarii
Înainte de alegeri, oficialii restaurantului Pescăruş aveau un set de feţe de masă albastru şi unul portocaliu. Între timp, primul a intrat la naftalină (că nu se ştie niciodată ce timpuri vin sau se întorc), iar cel din urmă rulează o săptămînă pe faţă, una pe dos.
Petru un pumn de dolari
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Nov 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Petru Popescu (n. 1944) a fost, fără discuţie, un prozator de mare succes al anilor ’70. A debutat cu volumul de poezie Zeu printre blocuri în 1966, dar s-a prins repede că nu prea are treabă cu poezia, chiar dacă se străduia (înaintea optzeciştilor) să imite poezia americană modernă.
Cronica TV: Titanul naiului s-a ţigănit în direct cu titana jazz-ului
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Nov 2009
|
0 comentarii
La un post de televiziune – o să vă imaginaţi imediat care –, maestrul naist Gheorghe Zamfir a făcut-o niţel de doi bani pe Aura Urziceanu, într-o emisiune nocturnă.
Puţinele ore pe care le-am petrecut în Budapesta au dezvăluit identitatea unui oraş asaltat de turişti americani, asiatici şi europeni. Palatele, clădirile imperiale, podurile, Dunărea şi monumentele de aici sunt destule argumente pentru a face diferenţa în comparaţie cu metropola dâmboviţeană, dacă la asta vă gândeaţi.
Campania electorală cu cîntece şi bisuri
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Nov 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Săptămîna trecută ne-am lămurit cu ce fel de muzică îşi încîntă candidaţii la prezidenţiale urechile lor personale. Acum ar fi cazul să vedem cu ce aleg să le delecteze, în campanie, pe ale noastre, obişnuite cu afonii din politică.
(para-comedie dramatică, gerontofobă, în două acte, unul mai scurt, altul mai lung)
Un local, cu trei mese. La masa din dreapta stau doi tineri îndrăgostiţi. Vorbesc în şoaptă, se ţin de mînă, fumează. Celelalte două mese sînt, deocamdată, goale. O muzică în surdină.
Un local, cu trei mese. La masa din dreapta stau doi tineri îndrăgostiţi. Vorbesc în şoaptă, se ţin de mînă, fumează. Celelalte două mese sînt, deocamdată, goale. O muzică în surdină.
Sorin Mircea Oprescu copilul, adolescentul, medicul, candidatul; azi, aproape de vârsta maturității
05 Nov 2009
|
0 comentarii
S-a născut la București, cu un ajutor minim din partea colegilor de breaslă medicală. A crescut, s-a însurat și, spre încântarea a trei schimburi de asistente medicale, a divorțat. Din cuțită (bisturiu) și pahară (Berzelius) și-a croit un drum în viață. A lăsat masa de operații și s-a apucat de autostrăzi suspendate. Citiți-i întreaga poveste, pe larg, mai jos.
Profil de nevastă: Adina Vălean
29 Oct 2009
|
0 comentarii
Adina Vălean a devenit, nu cu mult timp în urmă, soția lui Crin Antonescu. Sau invers, cum vreți. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu o lună, pe 25 septembrie 2009, la Bruxelles, iar nunta a avut loc pe 10 octombrie, la Tivoli, în Italia. La nuntă a participat și Dinu Patriciu, cel care a descoperit-o și promovat-o pe Adina Vălean, pe cînd aceasta era doar o tînără matematiciană, dornică de afirmare politică în Prahova.
Deci am fost la jazz. Mai precis, la festivalul Masters of Jazz, Bucharest 2009. E inutil să povestesc cum a fost. M-ar înţelege doar pasionaţii, cunoscătorii, entuziaştii. Iar ăştia sîntem din ce în ce mai puţini.
Polonezii stau bine la jazz. Tomasz Stan´ko este un trompetist care – vorba clişeului – nu mai are nevoie de nici o prezentare. Tomasz Szukalski este, în schimb, un saxofonist care, nici el, nu are nevoie de vreo prezentare specială în Caţavencu. Iar Kazimierz Jonkisz este un percuţionist care, spre deosebire de alţi muzicanţi de jazz, se poate foarte bine lipsi de cine ştie ce prezentări.
Cătălin Plăpcianu şi Nicu Gheară – tronul face muzica
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Oct 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Tronul – ca simbol al regalităţii sau, după caz, al bunei funcţionări a aparatului excretor – a fost şi rămîne un obiect fascinant, care predispune la reflecţie sau o lectură lejeră, din colecţia Libertatea pentru toţi. Vă propun, aşadar, două minute de adîncă introspecţie în absurdul moale, tipic românesc.
Ameţitor: cum face Loredana bani din vodcă
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Oct 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Bucătăria moldovenească își are capitala la Iași, desigur, acolo unde funcționează, încă, celebrul restaurant Bolta Rece (aflat și acum pe strada Bolta Rece!), unde a șezut la masă destulă literatură română!
La Sinaia n-am prea găsit localuri în care să cazi pe spate la cît e de bună mîncarea. Deși e o stațiune de fițe, bucătării de fițe nu am prea găsit. Poate că e din cauza reflexelor de ONT, cu turiști mulți, mîncare mediocră, bani mulți. Tranziția nu a trecut prin foarte multe bucătării de restaurante, iar personalul e cam același. Așa că am fost foarte mirat cînd am ajuns la restaurantul Tirol, de la parterul Hotelului Internațional (ăla unde se spune că e acționar penelistul Radu Rușanu.
Ştiu puține locuri în București unde poți mînca un pește cinstit. Prin „cinstit“ înțeleg un raport bun între preț și data la care dînsul a fost pescuit. De fapt, Lotca este genul de local despre care ești sfătuit mai degrabă să nu scrii nimic decît să scrii de bine. De ce? Pentru că, citez, „se duc toți meltenii acolo și îl strică“.
Primul pas către un apetisant cuib de rîndunică este reprimarea oricărui simț estetic, care te îndeamnă să părăsești acest imperiu al kitschului numit Templul Soarelui.
E greu să mergi la operetă când trăieşti în secolul XXI, când ai laptop, cablu, celular şi ocazia s-o arzi prin mol. E ca şi cum te-ai ridica sâmbătă seara din faţa finalei Champions League şi ai lua-o, cu un personal de noapte, spre Roşiorii de Vede ca să faci o tură, în zori, cu şareta model 1824 a fostului arendaş de Romanaţi.
– text nerecomandat mîncătorilor sportivi –
Sîmbătă a avut loc în complexul Cormoran din satul Uzlina festivalul culinar „D’ale Gurii Dunării“, organizat de „Salvaţi Delta“. Şase comunităţi locale, de lipoveni şi aromâni din satele Deltei, s-au întrecut în arta bucătăriei tradiţionale, trecînd prin patru probe: antreu, ciorbă, felul doi şi desert.
Sîmbătă a avut loc în complexul Cormoran din satul Uzlina festivalul culinar „D’ale Gurii Dunării“, organizat de „Salvaţi Delta“. Şase comunităţi locale, de lipoveni şi aromâni din satele Deltei, s-au întrecut în arta bucătăriei tradiţionale, trecînd prin patru probe: antreu, ciorbă, felul doi şi desert.
Vag compendiu de partyologie
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 07 Oct 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Mogulul imobiliar Dan Bittman se destăinuie!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 30 Sep 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Buzdugan a furat o glumă, o declarăm nulă
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Sep 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Îl ştiţi pe Buzdugan. E tipul ăla care are accent de om hazliu, deşi nu e. Care nu are faţă de om inteligent şi nici nu creează vreun contrast prin asta. Şi care compilează glumele altora mai ceva decît făcea Moga cu muzica în vremurile bune. Din fericire pentru Buzdugan, bancurile nu-s ca muzica. Nu prea le înregistrează nimeni. Se poate fura ca-n codru. Pînă te prinde cineva, normal.
Da, stimaţi telespectatori, după ce a ajuns la capătul Europei, Nae semnalizează la stînga şi face dreapta spre Madrid. La intersecţia între Prado şi Thyssen se opreşte cît să-şi lege şireturile. Mare greşeală! Fugărit de un taur scăpat de la corida, se urcă cu 300 km/h în TGV-ul spaniol şi nu se mai opreşte decît la Barcelona.
Ioana Maria Uricarure
17 Sep 2009
|
0 comentarii
Euribor deasupra unui cuib de cuci
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Sep 2009
|
0 comentarii
Cu ajutorul Internetului (mai exact prin intermediul unor blog-uri precum reportervirtual.ro sau blogatu.ro), Volksbank a reuşit să-şi promoveze mai bine imaginea săptămîna trecută. După cum se poate observa, criza a lovit crunt sistemul bancar. L-a lăsat în pielea goală. Sau, ca să nu exagerăm, în fuste foarte, foarte scurte. Oamenii au ajuns să-şi mănînce colegele întinse goale pe mese. Fraţilor, e groasă!
Săptămîna românilor: Da’ cu calu’ ce-aţi avut, dnă Madonna?
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Sep 2009
|
0 comentarii
Ce i-o fi trebuit şi Madonnei s-o zică pe-aia cu ţiganii la noi la concert n-am înţeles… Observ doar că, în ziua de azi, dacă eşti o trupă mai răsărită şi urci pe scenă fără să aperi o cauză care, oricum, nu are nici o legătură cu muzica, eşti prost. Madonna nici măcar nu e prima. Cu cîteva luni în urmă, asistam la concertul Thievery Corporation, care n-a început pînă nu ni s-au băgat pe gît ceva spoturi cu salvaţi nu ştiu ce trib din Nepal, economisiţi apa potabilă, protejaţi macacul de pădure şi stingeţi lumina după zece seara.
"Nu sunt artistă, nu am studiat fotografia, pictura sau muzica. Şi nici nu am vreun talent ascuns. Cu această mărturisire însă nu mă exclud din rîndul celor care iubesc frumosul". În acest fel negativist, pe gustul nostru, îşi începe Roxana unul dintre articolele confesive de pe site-ul petocuri.ro (unde domnişoara Şmil are o bogată activitate, după puteţi observa AICI).
Calea, adevărul şi plagiatul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Aug 2009
| Biroul de Investigatii |
0 comentarii
Plagiatul nu se manifestă numai în literatură sau în muzica uşoară, el se poate depista şi în chestii grele, cum ar fi şinele de cale ferată. Da! Şinele de cale ferată se fură, pe partea economică, şi se plagiază în plan teoretic. Numai că plagiatul nu-l duce pe autor la fier vechi, deşi aşa s-ar impune. Iată un exemplu clar, venit din Timişoara.
Bucovăţ, comună cu europarlamentar în frunte
22 Aug 2009
|
0 comentarii
Da, ştim că cei mai mulţi dintre voi n-aţi auzit despre comuna Bucovăţ, din judeţul Timiş. Nici noi, pînă azi.
În materie de Internet, Năstase face IP pe el
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Aug 2009
|
0 comentarii
România a intrat, în sfîrşit, în Top 10 al lumii: adică va avea 10 zile de concediu neplătit. Ce credeaţi?! Urmează tupeul săptămînii.
Fiţe sînt de cînd lumea, unii dîndu-se mari îmbrăcînd piei de leopard pe cînd alţii doar de porc mistreţ luat pe puncte, exemplele fiind nelimitate de-a lungul istoriei. În ziua de azi, ca să te arate cineva cu degetul ca făcînd parte din categoria fiţoşilor trebuie să-ţi lipsească ceva: ori să ai carenţe în educaţie ori în studii.
Ştiu, titlul poveştii era Muzicanţii veseli din Bremen, dar ce să fac dacă eu nu am fost în Bremen, ci în Nürnberg? Şi i-am văzut chiar acolo, erau mulţi muzicanţi veseli, cîntau într-o voioşie păstrată, probabil, de dinainte de criză. Deci am fost la Nürnberg, nu singur, ci cu soţia şi cu naşii mei care locuiesc în Berlin, cu maşina. De la Berlin am şi plecat, de altfel, sînt vreo 450 de kilometri din capitala Germaniei pînă-n miezul Bavariei.
Astăzi am vrut să vorbim aici despre un simulator de curse auto. Însă cum şi la noi la rubrică e criză, nu numai la Realitatea TV şi la Cotidianul, din cele patru roţi, conducerea a decis că ar fi mai bine să rămînă două. Aşa că a trebuit să mă orientez către un simulator de motociclete.
Superbike World Championship 09 este unul dintre cele mai tari jocuri cu motociclete ale momentului. Nu o spun eu, o spun toate review-urile de pe net.
Superbike World Championship 09 este unul dintre cele mai tari jocuri cu motociclete ale momentului. Nu o spun eu, o spun toate review-urile de pe net.
Patru dimineaţa, vară cu miros de fîn proaspăt cosit. Soarele răsărea timid printre livezile cu nuci, aveam şapte ani şi luam grăbit în picioare roua rece de peste dealuri, plecînd cu gaşca la rîu spre primii peşti din viaţa mea. Ţineam în mînă o undiţă de alun, dreaptă şi mlădioasă, la care lucrasem cîteva zile să-i curăţ coaja, să-i fac un mîner, să-i leg un inel din sîrmă în vîrf. Mă mîndream cu undiţa mea aşa de tare încît din prima aventură pescărească nu mi-a rămas decît imaginea acelei nuiele. Era o undiţă frumoasă, nici nu ştiu dacă am prins peşti cu ea sau nu.
Trampele - 22 iulie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Iul 2009
|
1 comentarii
Nu mă mai uit în viaţa mea la jurnalul Focus de la Prima TV! Sîmbătă am avut acelaşi sentiment ca în copilărie, cînd cineva de pe la poştă îmi fura surpriza din Pif: două materiale în acelaşi jurnal, unul de la mare („Aglomeraţie şi distracţie“), altul din Bucureşti („Asalt la ştrand“), pline ochi de ţîţe goale PESTE CARE S-A PUS BLUR! În premieră absolută, ceaţă totală! Huo! Ce rost mai are să te uiţi la ştiri estivale fără ţîţe goale? E ca şi cum ţi-ar povesti cineva un film porno şi ţi-ar spune, cu o voce răguşită de beţivan, că blonda striga „Schnell! Schnell!“. Şi un bravo sincer pentru Realitatea TV: duminică, la 14,07, în materialul „Aglomeraţie la ştrand“, am prins şase ţîţe goale în doar 32 de secunde!
Dacă existaţi acum 20-30 de ani şi făceaţi parte din familia tradiţională românească de oraş, sigur aveaţi ceva discuri de vinil sau casete cu formaţiile Azur sau Generic. Şi dacă v-ar fi tăiat nostalgia la lingurică şi nu v-ar fi deranjat prea tare reumatismul de la ploaia cruntă, sigur aţi fi venit miercuri, 1 iulie, la amfiteatrul „Mihai Eminescu“ din Capitală, la concertul comun al celor două formaţii.
Cele mai multe prostii debitate în presă: Michael Jackson. Cea mai tare campanie a săptămînii: Tolontan contra Ridzi. Aflaţi ce mai fac şi mogulii.
Într-o recentă excursie în Malta o prietenă mi-a reamintit de beneficiile unei vechi unelte jurnalistice de care cam uitasem de cînd cu tehnologia asta ultramodernă: carneţelul de notiţe. Am băgat la cap şi, anul acesta, la B’estfest m-am prezentat cu unul, pregătit să notez tot ceea ce mi se părea al naibii de important în acel moment. Anul viitor promit să-mi iau şi pix. Pînă atunci va trebui să mă bazez pe memorie şi pe notiţele din telefonul mobil ca să vă povestesc cum au fost primele patru zile de B’estfest.
Trampele - 1 iulie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Iul 2009
|
0 comentarii
Neatza cu Răzvan şi Dani este celebrul matinal care, pe lîngă ora clasică la care poate fi urmărit omeneşte, dimineaţa, e difuzat în reluare pe Antena Internaţional în fiecare zi de la ora 15. M-am uitat la „ora pe glob“ ca să mă prind dacă există ţări în care locuiesc români cărora le-ar prinde bine un matinal la ora aia. Surpriză, nu există.
Bula mondenarului - 1 iulie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Iul 2009
|
3 comentarii
Prin bucătăria imperiului. La Sinaia
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 24 Iun 2009
|
0 comentarii
La Sinaia n-am prea găsit localuri în care să cazi pe spate la cît e de bună mîncarea. Deşi e o staţiune de fiţe, bucătării de fiţe nu am prea găsit. Poate că e din cauza reflexelor de ONT, cu turişti mulţi, mîncare mediocră, bani mulţi. Tranziţia nu a trecut prin foarte multe bucătării de restaurante, iar personalul e cam acelaşi. Aşa că am fost foarte mirat cînd am ajuns la restaurantul Tirol, de la parterul Hotelului Internaţional (ăla unde se spune că e acţionar penelistul Dan Radu Ruşanu. De altfel, era la una din mese la un moment dat, cînd am ajuns a doua oară acolo).
După blocurile lui Vanghelie sîntem noi, micii
17 Iun 2009
|
0 comentarii
După motorul Google, căruţa de căutare Gugle
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Iun 2009
|
1 comentarii
Ce vedeţi nu-i adevărat. Adică e adevărat, dar nu-i pe bune. Adică e pe bune (că merge!), dar nu-s pe bune cele afişate. Adică e un skin pirat pentru Google, o piele nouă, care se vrea mai tuciurie. La http://www.gugle.illegal.ro găsiţi Gugle Rromales.
Între mai 2004 şi februarie 2005 s-a consumat perioada mea angajată cea mai cool, trăncănind prin baruri despre cât de subversive sunt manelele şi umblând prin Bucureşti îmbrăcat în ţigan. Faza a început după o lectură în Club A, când am decis să citesc un text angajat îmbrăcat la concept, motiv pentru care mi-am cumpărat pălărie neagră cu boruri largi, o cămaşă de mătase şi nişte pantaloni de stofă tip burlan, de la un second.
Bîrfe, zvonuri, mondenéle - 3 iunie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Iun 2009
|
1 comentarii
După toate blondele tunate spectaculos pe care le-a răsucit în Bulgaria, Costi Ioniţa a revenit pe plaiuri miroritice pentru o inocenţă naturală de 15 ani.
Concert din manele clasice de Bach
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Iun 2009
|
0 comentarii
Cîteva surse bine targetate vor să inducă inutila idee că Bogdan Vlădău, noul iubit al Iuliei Vântur, vrea să se apuce de cîntat.
Ce Porumboiu, ce Mungiu, ce noul val. Totul e vax cu cartofi prăjiţi pe lîngă adevăratul succes românesc constant de pe Croazetă: Arpi şi Gipsi. Pe străduţele pline de turişti veniţi la Festivalul de Film din Cannes, i-am întîlnit într-o seară, cu un acordeon pe burtă şi o vioară la sub braţ, şi am îndrăznit să arunc o vorbă în româneşte: "sînteţi de-ai noştri?". Erau. O prietenie caldă ne-a învăluit instantaneu.
Cum faci din Eurovision un subiect care să dureze mai mult de trei minute? Simplu: o iei pe Oana Roman cu tine, pe toată perioada concursului. În caz c-ai uitat să pui în geamantan covorul roşu pe care ar trebui să calce Oana, cu graţia-i debordantă, la intrarea în hotel, fii sigur că a doua zi apari în Cancan şi Click. Şi încă o săptămînă-două după aia. Ai o amantă? Cu aia apari. N-ai o amantă? Nu-i nimic, îţi găseşte Oana una. Ştim că se pricepe: jumătate dintre iubiţii ei au fost mai mult amante decît amanţi.
Sâmbătă, 16 mai. Muzeele din Bucureşti trec oficial pe program de cârciumă şi rămân deschise toată noaptea. Încă nu mi-e clar cum ar putea o mână de expoziţii să concureze cu simpozionul cultural tradiţional de băut creierii prin bombe ieftine, dar intenţionez să aflu. Tot înainte, spre beţia culturală!
S-a întîmplat joi după-amiază, la Măruţă. Şi, să fim sinceri cu muzica, a fost playback. Dar asta contează mai puţin: la 83 de ani, Ion Columbeanu nu mai poate rivaliza cu Dave Gahan (47 de ani), care, ştie toată lumea, nici el nu mai e atît de tînăr şi de în putere. În lipsa unui concert mai mare, seniorul Columbeanu merită cinci minute din timpul vostru. Fie doar pentru că, aşa cum scriam deunăzi şi s-a văzut clar de pe canapeaua lui Măruţă, acum Monica se înţelege mai bine cu socrul decît cu soţul. Iar acesta din urmă ne e mult mai antipatic. Priviţi înregistrarea de pe PROTV ataşată acestui articol.
Indiferent dacă aveţi sau nu obiceiul de a lega lucruri sau oameni cu sfoară în timpul liber sau la birou, trebuie să încercaţi Zen Bound. Este unul dintre cele mai bune jocuri de iPhone produse vreodată. Ideea e extrem de simplă – aveţi la dispoziţie o frînghie şi un obiect: cu degetele rotiţi pur şi simplu obiectul 3D pe ecran, încercînd să înfăşuraţi sfoara în jurul lui.
Trampele - 13 mai 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Mai 2009
|
0 comentarii
Waldeck @ Fabrica, Bucureşti / Play for May ’09 @ Cetate, Alba Iulia / Song for Andy Warhol’s Screen Tests @ Greenhours, Bucureşti
/ Amber Smith @ Rolland Garros, Cluj-Napoca / Jam It! @ Clădirea Universul, Bucureşti / True Ingredients @ Setup Venue, Timişoara
/ Hey! Back at ya! @ Fabrica, Bucureşti.
Să cînte muzica! Moga s-a lăsat de scris!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2009
|
0 comentarii
Deviza ministrului compozitor Iorgulescu: tunul face „Muzica“
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2009
| Biroul de Investigatii |
0 comentarii
Ministrul Paleologu-Pleaşcă nu este primul ministru „pleaşcă“ al Culturii pe care îl are România. Înainte de acesta, ministerul era condus de un alt pleşcar. Dar care era specializat în pleaşca pentru propriul interes. Nu trebuie să ne credeţi pe cuvînt, vă povestim mai jos cum Iorgulescu reuşeşte să folosească un monument istoric celebru al Bucureştiului şi un imobil din centrul Capitalei ca să-şi rotunjească veniturile de liberal plin de iniţiativă.
5 - Robert Turcescu
30 Apr 2009
|
0 comentarii
Încă din copilărie a vrut să fie mereu primul. Era șeful găștii de puști din fața blocului și s-a ambiționat să ia coroniță din clasa I până într-a VIII-a. Are o relație cu Oana Sârbu (nu insistați, nu cunoaștem dacă s-a pupat pe bune cu Bănică Jr. în Liceenii!), care a declarat într-un interviu că durul pe care-l vedem la TV acasă face plăcinte și compune versuri.
Cuvîntul care tace şi contraface
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 29 Apr 2009
|
1 comentarii
În loc să-şi spună „Hristos a înviat!“ pînă la Înălţare şi să ciocnească ouă roşii, creştinii din presa noastră şi-au adresat în Săptămîna Luminată, mai mult ca de obicei, tradiţionalul „Cu dreapta, noroc, şi cu stînga, poc!“.
2,17 a.m. Apăs Eject, iar player-ul scuipă DVD-ul cu Studio 54. New York, anii ’80. Nightclub era, disco madness, "Knock On Wood" cu Mary Griffin, pastile puse la păstrat în borcane de dulceaţă, bărbaţi epilaţi, la bustul gol, numai buni de copertă, la Out Magazine, Truman Capote făcînd coregrafie cu noua lui eşarfă albă, femei drogate, cu blănuri sau cu gîndul la Hollywood, care cultivă orgasmul la etajul clubului, în timp ce Andy Warhol inspectează barul de la subsol (VIP Room, pentru cunoscători) şi exclamă savant: "Is very brown!".
Românii fac casă bună cu mîncarea nemţească. Bravos, cîrnaţiune!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Apr 2009
|
0 comentarii
Descoperirea de săptămîna trecută. Era vorba de BierHaus, local cu specific german. Prima grijă a fost s-o întreb pe domnişoara ce preia muşteriii pe piept încă de la uşă: „Aveţi wireless?“. A răspuns afirmativ, aşa că am intrat relaxat, deşi am mers acolo că mănînc, nu să lucrez pe net. Sau s-o ard pe mess – iată o soluţie pentru restaurantele în care muzica acoperă vocile mesenilor.
Blogul lui Radu Duda este mult mai tare decît blogul lui Iliescu. Să vezi că dau la Ciutacu pe blog şi mă înnămolesc în răutăţi.
Artiştii, dolarii şi moldovenii. Pardon, comuniştii, euroii şi săracii moldoveni
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Apr 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Nu ştim ce se întîmplă la Chişinău (ba ştim), dar ceva nu ne iese la socoteală. Luni, săptămîna trecută, Alexandrina Hristov, cîntăreaţă de peste Prut, a avut amabilitatea să declare ziarului Gândul: „Ceea ce se întîmplă astăzi la Chişinău e bulversant şi, totodată, îmbucurător. E un lucru bun că tineretul s-a trezit. În România, s-a întîmplat în 1989, în Moldova – în 2009. Sînt numai 20 de ani…“.
Recunoaşteţi personajul! Aflaţi cîştigătorii ediţiei din 15 aprilie
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Apr 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
În fiecare săptămînă, Dani punea cu satisfacţie pe masă o bucată de brînză franţuzească. Intra în bucătărie, unde mă găsea cu o cutie de pateu în faţă. Sau de sardine. Avea nişte pantaloni largi, maronii, ale căror buzunare generoase se transformaseră în cornurile abundenţei. O scotea din buzunar, învelită în hîrtie, dar fără ambalajul principal, lăsat în supermarket. De cîteva luni, Dani mînca multă brînză şi eu înghiţeam în sec.
Copiii conduc lucruri trăznite
03 Apr 2009
|
4 comentarii
Am avut ocazia să îl ascult live pe Cristi Minculescu Nicolae Văcăroiu în studioul unui radio. Am ratat-o intenţionat. A doua ocazie m-a găsit la un pahar de bere la Lăptăria lui Enache. Nu ştiam că în seara aia va fi concert IRIS, deci apariţia lui Minculescu Văcăroiu m-a prins pe picior greşit şi cu berea la gură. Mi-am terminat cuminte berea, m-am ridicat pe piciorul corect şi am tăiat-o. La o adică, dacă voiam să închei seara cu urechea zgâriată nu aveam nevoie de Minculescu Văcăroiu – puteam rezolva problema şi singur, cu un cui.
26 - Edi Iordănescu
26 Mar 2009
|
0 comentarii
Mereu am fost în limbă după Timpuri Noi. Dan Iliescu şi Artanu. Artanu şi Dan Iliescu. Ei nu ştiu, dar am fost şi sînt unul din marii lor fani, fără, neapărat, să-mi fi plăcut chiar tot ce au scos. Am fost la concertele pe care le dădea Uniplus-ul unde ei erau vioara întîi, am fost în sală la unplugged-ul legendar de la Teatrul "Ion Creangă". Mai am pe undeva biletul de la acel concert, cu figura aceea de neuitat de copil gras şi imbecil. Timpuri Noi m-au creat, aşa cum m-am construit din tot felul de formaţii, cărţi şi filme.
Viaţa mea de băutor a început de la o vîrstă relativ fragedă, să tot fi avut 5-6 ani. Am băut de toate la viaţa mea: vin, mai ales vin – alb, sec/demisec, şpriţ – şi bere, ţuică, vodcă, rom, whisky, gin, gin-tonic, grappa, vermut Mamaia, unicum, saké, mai-tai, ouzo, becherovka, pastis, absint, răchii de toate soiurile, cireşată, vişinată, amaretto, şampanie, un strop de spirt medicinal, bitter, palincă ungurească, o tărie vietnameză cu şerpi în borcan, irish-coffee, kahlua, benedictină, coniac, fernet, triplusec, zemuri rurale sinistre pe bază de alcool etilic, cocteiluri sofisticate şi o grămadă de alte porcării – lichioruri dulci, suc la dozator şi, of, Coca-Cola. Am băut zilnic apă şi mi-a plăcut.
Cred că totul a început să-mi devină clar odată cu concertul lui Emil Boc pentru ţambal şi popor. Vă mai amintiţi cântecul premierului "Puşca şi cureaua lată, ce premii, sporuri şi stimulente aveaţi odată". Poporul a prins repede ritmul şi a început să bată din cizmă în podeaua căminului cultural. Unul dintre cei care au mers a doua zi de dimineaţă la serviciu este Tarzan şoferul. Văzând imaginile cu Tarzan şoferul mi-am dat seama că exact aşa cred eu că se poartă şi guvernanţii la ei în birou.
Zoso era la coadă: "Tu intri prin faţă?". Şi vorbele astea, în faţă la Fabrica zilei de joi, unde era RoBlogFest, m-au ciocănit în creier: "Bă, uite, ne respectăm". Şi m-am simţit stingher de zece ori mai mult în viermuiala aia cu ecuson în piept, dar cu nume greu de ucis cu limba scrise pe ecuson.
Profesorul Nicolae Manolescu şi-a scos traducătoarea preferată la un electro-gothic german!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Mar 2009
|
0 comentarii
Ghiciţi ce intelectual din Top 50 – cei mai sexy, realizat acum vreo două săptămîni de Academia Caţavencu, a fost vineri noaptea în Club Fratelli, la concertul trupei de electro-gothic german Deine Lakaien. Vă zicem noi cine a fost, că o să nimerim din prima, pentru că ştim: dom’ profesor Nicolae Manolescu.
Din ciclul: "Ţăran în tir" (VIDEO)
04 Mar 2009
|
7 comentarii
Recunoaşteţi personajul! (ediţia 4 martie 2009)
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Mar 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
UPDATE: Aflaţi cine sînt personajele din imagine şi cine sînt cîştigători care i-au recunoscut.
Vă propunem o incursiune magică în muzica românească de grup. În imagine avem aşa: lîngă impresarul de mare tradiţie Aurel Mitran (tipul din stînga, cu barbă de intelectual, căciulă rusească şi, în general, alură de disident periculos) nişte monştri (aproximativ) sacri, pe vremea cînd băteau la porţile istoriei.
Vă propunem o incursiune magică în muzica românească de grup. În imagine avem aşa: lîngă impresarul de mare tradiţie Aurel Mitran (tipul din stînga, cu barbă de intelectual, căciulă rusească şi, în general, alură de disident periculos) nişte monştri (aproximativ) sacri, pe vremea cînd băteau la porţile istoriei.
România, ţară de păcat - 4 martie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Mar 2009
|
0 comentarii
Monica Columbeanu a spus că ascultă Mozart în maşină. Bine, ascultă mai rar, doar cînd prinde roşu la semaforul din faţa Operei şi e muzica dată mai tare.
E un fel de a spune – care are de-a face doar parţial cu adevărul – că lumea aceea s-a terminat pentru mine în ultima decadă a lunii decembrie 1989. Nu înţelegeam prea multe – abia împlinisem 13 ani –, dar am simţit atunci că în jurul meu se întîmplă ceva important, ceva care va face ca lumea în care mă învîrteam să nu mai fie la fel ca înainte.
E la subsol. Imediat după ce cobori scările, se află prima jumătate a lui, mai luminoasă, populată cu fumători. Uneori, aşa de mult fum încît nu vezi să-ţi aprinzi o ţigară. Dacă ai plămînii sensibili, poţi să te duci în jumătatea din spate, unde teoretic e de nefumători, dar, practic, doar lipsesc scrumierele. Acolo e bine să stai dacă vii cu cineva.
Vedetele în recesiune. Studii de caz
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Feb 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
O vorbă din bătrîni spune că din criză scapă cine poate. În speţă, cîţiva miliardari. Interesant e altceva: criza nu face discriminări. Uite, pînă şi mega-vedetele americane au probleme de sezon. Ce se întîmplă cu afacerile vedetelor din România în vremuri de restrişte citiţi mai jos. E pe bune! Am cercetat, am fost pe teren, am vorbit cu ei, le-am luat la puricat firmele. Surprinzător sau nu, ne-a făcut plăcere.
România, ţară de păcat - 25 februarie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Feb 2009
|
0 comentarii
Albanezii din Kosovo duc o campanie de boicotare a concertului trupei Morandi.
UPDATE: Acum puteţi vedea imaginile de la majoratul incendiar al lui Sorinel Copilul de Aur!
Un iz de marijuana! Mă bufneşte rîsul. Ori manelişii s-au apucat, în fine, de iarbă, ori e un ecologist în sală care fumează ţigări medicinale. În drum spre baie, fumul devine mai intens şi (spre dimineaţă simţurile mi se ascut inexplicabil) realizez că nu e marijuana! Nici de la ţigări normale nu e şi, garantat, la ora asta nu mai arde nimeni gazul în bucătărie. "Cred că a luat ceva foc…" se aude în stînga mea. Nu apuc să ies din budă că, deja, toţi ţiganii alergau ca Tom şi Jerry în cala unui vapor pe cale să se scufunde. FOC, FRAŢILOR!!!!
Un iz de marijuana! Mă bufneşte rîsul. Ori manelişii s-au apucat, în fine, de iarbă, ori e un ecologist în sală care fumează ţigări medicinale. În drum spre baie, fumul devine mai intens şi (spre dimineaţă simţurile mi se ascut inexplicabil) realizez că nu e marijuana! Nici de la ţigări normale nu e şi, garantat, la ora asta nu mai arde nimeni gazul în bucătărie. "Cred că a luat ceva foc…" se aude în stînga mea. Nu apuc să ies din budă că, deja, toţi ţiganii alergau ca Tom şi Jerry în cala unui vapor pe cale să se scufunde. FOC, FRAŢILOR!!!!
La Craiova, tunul imobiliar face muzica
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Feb 2009
|
0 comentarii
Pe vreme de criză, cheltuielile consiliilor judeţene s-au redus la strictul necesar, aşa cum suna îndemnul administraţiei de la centru. Pentru Consiliul Judeţean Dolj, condus de PSD, din strictul necesar fac parte şi două case cumpărate cu 1,37 milioane de euro.
Ca boboc într-ale reporteriei, mă ocupam de ce nu aveau chef hîrşiţii să facă. În ziua de care zic, veteranii au decis că cel care trebuia să-şi sacrifice o noapte pentru un reportaj megaultrahipersenzaţional despre cluburile de noapte din Iaşi era subsemnatul.
După ce l-au înnebunit cîteva luni cu telefoane, după ce s-au schimbat trei operatori, după ce nu s-au potolit nici la replicile "Nu am bani!", "Nu mă interesează", "Vă rog să nu mai sunaţi!", "De ce mă tot sunaţi cînd v-am spus că nu mă interesează?", "Dar de ce vreţi să investesc în acţiuni McDonald’s?" şi "Nu vreau să vin la seminarul vostru!!!", în cele din urmă fratele meu a cedat. Şi m-a trimis pe mine. Am fost joi la sediul firmei Capital Partners Grup. Firma asta îmi vrea banii.
Cupa României la Eurovision
06 Feb 2009
|
0 comentarii
Ca să vă faceţi o idee despre jurii în general, ghiciţi din trei încercări ce pregătire are la bază unul dintre membrii juriului Eurovision, Cristian Zgabercea.
Crayon Physics Deluxe este un puzzle în 2D – scris în doar cinci zile! – dezvoltat de un student finlandez pe nume Petri Purho şi care anul trecut a cîştigat premiul cel mare la Independent Games Festival.
Gata. S-a sfîrşit o lume, începe alta. La fel ca marinarii lui Cristofor Columb, care, dînd de uscatul Americii, stătuţi nevoie mare, au penetrat toate găuricile băştinoaselor şi au fost mîncaţi de vii de sifilis, şi OS X şi-a pierdut virginitatea. Sifilis nu-i, dar e ceva care mişcă. Pe scurt, avem doi noi troieni pe Mac care nu mai provin de pe site-urile porno şi nici nu se deghizează în plugin-uri folositoare.
Trampele - 4 februarie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Feb 2009
|
2 comentarii
Costi Ioniţă a manelizat Bulgaria!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 28 Ian 2009
|
4 comentarii
Trampele - 21 ianuarie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Ian 2009
|
0 comentarii
În timp ce aşteptam într-un restaurant obscur din Bucureşti ca pizza mea să fie gata, m-am uitat la Happy Hour-ul lui Măruţă, mai precis la bucata de interviu cu Ilinca Vandici. ★ La teleshopping m-am enervat luni dimineaţă de era să arunc cu o sticlă de bere în ecran, pentru că am văzut foarte clar cum 74% dintre testimonialele gospodinelor erau citite de pe prompter.
Gata, ştiu de ce a oprit Putin livrarea de gaze pentru Europa! Ca să aibă turiştii ruşi ce arde de pomană prin ţările calde! Credeţi că-i un banc prost? Nu e banc. E prost, însă, să stai într-o staţiune alături de sute de ruşi gălăgioşi, obraznici, monolingvi, prost-crescuţi – într-un cuvînt, deşi pentru asta a trebuit să lipesc două! Dacă aţi fost în concediu în străinătate, într-un loc turistic, nu se poate să nu fi dat peste nişte hoarde de ruşi veniţi la şoping sălbatic, la pustiit şi la stricat atmosfera şi ridicat indecent nivelul bacşişurilor.
Săptamâna românilor 7 ianuarie 2009
Sloganul Revelionului 2008: "Ţigănia vine mîncînd!"
Sloganul Revelionului 2008: "Ţigănia vine mîncînd!"
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 07 Ian 2009
|
0 comentarii
Revelioane cu ţigani am avut, ce urmează? Păi, Paşte cu ţigani! 23 August cu ţigani! Chiar, cum ar fi fost Adrian Copilu în rolul lui Hitler, pe Antena 1?! Şi Adi Vijelie în rolul lui Göring! Iar Carmen Şerban în rolul amantei lui Hitler! Cum ar fi fost, ha? Vedeţi ultima cină romantică dintre Hitler şi Eva Braun, dacă ar fi fost manelişti? Cum ar fi sorbit ei din aceeaşi fiolă cu otravă între dinţi, dansînd pe mese… Cum i-ar fi băgat el în sîn ei bancnote false, făcute din bucăţi din harta Germaniei Mari!
Bîrfe, zvonuri, mondenéle - 24 decembrie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 24 Dec 2008
|
0 comentarii
Muzica şi relaţiile nu se împacă bine. Spre exemplu, de obicei, Alina Sorescu avea cel puţin cinci concerte de revelion.
Criza loveşte crunt şi nemilos şi la TNB, nu numai la Bursă şi la buzunarul oamenilor care oricum aveau prea mulţi bani.
Criza loveşte crunt şi nemilos şi la TNB, nu numai la Bursă şi la buzunarul oamenilor care oricum aveau prea mulţi bani.
Bulina portocalie se întoarce de alegeri
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Dec 2008
|
0 comentarii
Bîrfe, zvonuri, mondenéle - 10 decembrie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Dec 2008
|
0 comentarii
Nicu Gheară se întoarce, după bunul obicei al cămătarilor: în contexte cu lovele şi investitori.
Din criză s-a-ntrupat o amînare
08 Dec 2008
|
0 comentarii
Din păcate pentru analiştii economici, bîrfa cu Poponeţ-care-o-ia-de-nevastă-pe-Anna-Lesko nu se confirmă pe termen scurt.
iTunes de ZX Spectrum
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Dec 2008
|
0 comentarii
Nu avem nici o idee dacă avem fani ai muzicii 8-bit printre cititori, dar dacă ar exista chiar şi numai unul, ar trebui să ştie de un soft minunat care se numeşte SIDPLAY.
Concert pentru pian şi e-mail la opt mîini: Dan Grigore-i pentru noi Legături primejdioase II
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Nov 2008
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Trampele - 26 noiembrie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Nov 2008
|
0 comentarii
★ Eu ţin cu criza asta economică doar ca să moară de ciudă marile show-uri de televiziune, care sug sîngele oamenilor disperaţi pentru a-l înveli în poleială.
Fallout 3 cu indulgenţă
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Nov 2008
|
0 comentarii
Cum ar fi să vină cineva la tine şi să-ţi spună că a cumpărat drepturile de autor la jocul de şah şi că face acum Şah 2, care o să fie mult mai fain decît varianta originală? Că s-a gîndit el că ar fi mai bine ca ambii jucători să mute piesele simultan, ca să nu mai piardă timpul aşteptîndu-se reciproc, şi să scoată caii din joc, că oricum era cam ciudată mişcarea în formă de L.
Senzaţional! Ultima ocazie de a purta smoking cu burta plină! Balul Academiei Caţavencu – cronică de criză, cu reducere 50%
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Nov 2008
|
2 comentarii
Am citat mai sus dintr-un document ultrasecret, intrat în posesia noastră „pe surse“, cum se spune la Realitatea TV: scenariul Balului Academiei Caţavencu. Documentul însumează vreo 22.000 de caractere, în varianta necenzurată de CNA, iar derularea evenimentelor a demonstrat, dacă mai era cazul, că nici un efort nu e prea mare dacă vrei să-ţi iasă jumătate din ce ţi-ai propus.
Senzaţional, direct din pădure: Sîngerosul conflict dintre Animalele X şi vînătorii de parcuri de la Ministerul Mediului
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Nov 2008
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
Bîrfe, zvonuri, mondenéle - 5 noiembrie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 05 Nov 2008
|
0 comentarii
★ Despre relaţia lui Cosmin Cernat, specialistul în fotbal şi chiar în sport al Kanal D, cu fosta atletă Monica Iagăr s-a mai scris.
What’s up, dock?
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Oct 2008
|
0 comentarii
Ţiganii ştiu să trăiască, ştiu şi să moară, dar mai ales ştiu să cînte, orice s-ar întîmpla. Muzica este, pentru ei, un mod de viaţă.
Tradiţii afro-româneşti
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Oct 2008
|
0 comentarii
Pe undeva pe lîngă Orăşelul Copiilor am văzut un afro-român pur-sînge care a traversat strada printr-un loc nemarcat, strecurîndu-se printre maşini.
Am minţit din dragoste de acordeon
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 08 Oct 2008
|
0 comentarii
Am fost săptămîna trecută la a treia ediţie a festivalului Nopţi Albe de Acordeon*. Ca să înţelegeţi ce mult îmi place acest festival, vă pot spune ce am păţit anul acesta.
După dispariţia prematură şi oarecum imatură a vînătorului de crocodili, după ce acesta s-a dus lăsînd în urmă o nevastă, un cîine şi foarte multe reptile liniştite, tot mai mulţi atleţi curajoşi au luat-o pe urmele sale.
Am observat ca filmele cu asasini profesionisti au in general cam aceeasi abordare: greselile fatale ale marelui maestru, de cele mai multe ori impreuna cu ultimele zile din viata sa. Citi ucigasi ati vazut sa supravietuiasca sfirsitului filmului lor? Arta ar trebui sa constea tocmai in subtilitatea punerii in scena. Dar fix subtilitatea este unul dintre atributele care ii lipsesc Asasinului din Bangkok*.
Lectia profesorului Cohen
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 24 Sep 2008
|
0 comentarii
Duminica, usor dupa prinz, in apropiere de Stadionul Arcul de Triumf si Minastirea Casin. Se aude, puternic, dinspre stadion, un cintec: Aleluia, Aleluia, Aleluuuuuiiiia! ''Cine cinta asa?!'', intreaba un domn. Iar un altul ii raspunde: ''Ei, precis e de aici, de la biserica!''. Gresit. Era Leonard Cohen, facind o proba de sunet.
Recunosc, sînt un fan obscur şi inconsistent al emisiunii Shopping-ul, pasiunea mea de la Euforia TV.
Ce e mic, verde şi certat cu românii?
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Sep 2008
|
0 comentarii
Nu, nu UDMR-ul, ci programul Zilei Verzi.
TOP 6 ELEVELE ELENEI UDREA
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Sep 2008
|
3 comentarii
Ministrul Mediului ne arata cum s-au pierdut banii pentru ecologie: si-a bagat Peninsula in ei
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Aug 2008
| Alexandru Cristorian |
1 comentarii
In viziunea ministrului Mediului, Attila Korodi, protejarea naturii inseamna, cel putin o data pe an, asa: pe malul unui riu se aduc citeva zeci de mii de oameni pentru citeva zile, se ridica diverse constructii temporare, se arunca in aer mii de decibeli si, evident, se produc tone de gunoaie. Care ramin nu numai pe mal, ci ajung si in apa riului. Pentru toate acestea, Ministerul Mediului mai si plateste aproape 120.000 de dolari, de la buget, evident.
Umbla vorba prin tirg de ceva vreme ca a aparut un abonament mai tare decit ala de metrou: cica InterRail il cheama si poti sa te dai cu el pe toate trenurile din Europa. Nashpaturiztul de serviciu saptamina trecuta a testat pentru voi ciudatenia asta, ca sa nu fiti tentati sa incercati asa ceva acasa. Atentie, se inchid usile! Urmeaza statia Viena, cu peronul pe partea cealalta.
Leonard Cohen se antreneaza pentru Bucuresti (VIDEO)
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Iul 2008
|
6 comentarii
Previously in Scandinavia: comandoul nashpaturizt a distrus prin provincia Skane. A calcat in picioare trotuarele din Helsingborg, a ignorat minimuzeele din Ystad, a luat peste picior pietrele Ales Stenar. Plus niste resturi aruncate la cos in Kaseberga. Urmeaza episodul in care este asaltata capitala regiunii, Malmö.
Space Invaders la Extreme
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Iul 2008
|
0 comentarii
Poate cel mai cunoscut joc din lume, după Tetris şi, poate, PacMan, e Space Invaders. Bogăţia de referinţe cinematografice şi perioada îndelungată în care a dobîndit imaginea de joc-cult au transformat Space Invaders dintr-un joc pentru copii de peste doi ani într-o capodoperă a simplităţii şi eficienţei entertainment-ului pe consolă.
La castel în poartă oare ce trol bate?
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Iul 2008
|
0 comentarii
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Iul 2008
|
0 comentarii
Din galaxie în ocean, două jocuri de Wii aproape imponderabile
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Iun 2008
|
0 comentarii
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Iun 2008
|
0 comentarii
Bula demnitarului - 11 iunie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Iun 2008
|
0 comentarii
Locul I
CATEGORIA ION ILIESCU
Sorin Oprescu (candidat semi-independent la Primăria Capitalei): "Autostrăzi din ăstea există în toate capitalele dă largă respiraţie democratică".
CATEGORIA ION ILIESCU
Sorin Oprescu (candidat semi-independent la Primăria Capitalei): "Autostrăzi din ăstea există în toate capitalele dă largă respiraţie democratică".
De data asta tu n-o să mai fii detectivul Sherlock Holmes sau enervantul Dr. Watson, ci vei juca rolul profesorului Van Helsing. Şi n-o să-l mai fugăreşti pe sofisticatul musiu Arsène Lupine, ci îl vei hăitui pe terifiantul, sîngerosul, maleficul… Gică Hagi. Ăstaaa… Nadia Comăneci. Pardon… Dracula, bre! Contele Dracula din jocul omonim: Dracula: Origin.
Totul e bine cînd se termină cu Beyond Good and Evil
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Iun 2008
|
0 comentarii
Voi descarcati muzica/filme/soft de pe net?
10 Iun 2008
|
15 comentarii
Himalaya. Imediat ne zboara mintea la primele entuziasme din adolescenta, cu lecturi despre Shambala, initieri, ezoterisme, una-alta... din care n-a iesit nimic, din pacate. Cand am avut bani de calatorii, d-abia ne-am urnit pana la turci, in Antalya. Dar nu toti am avut lasitatea de a renunta la vis: iata ca o nashpa-turista de-a noastra a ajuns pana la Darjeeling, fosta statiune montana a ofiterilor britanici din India coloniala, actualmente oras turistic invadat simultan din doua parti: dinspre sud de turistii care vor sa simta Himalaya, (dar nu se cred Edmund Hillary sau Tenzing Norgay!), iar dinspre nord de refugiatii tibetani care fug din China. Noi venim din lumea libera, din democratie, asa ca vom intra in Darjeeling dinspre sud.
Bucuresti. Cartierul Pantelimon. Bulevardul Chisinau, strazile Socului si Herta, dar si aleea Diham. Ora 10. Caldura. Coafura rezista, timpanele nu. Dintr-o data, linistea unei zile de duminica dimineata se duce dracului pe motiv de "Viiintu bate, apa trece, bla bla bla bla bla, e si grea e si frumoasa bla bla bla".
Bretonul face muzica
20 Mai 2008
|
21 comentarii
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Mai 2008
|
0 comentarii
Cu casca si fara casca
15 Mai 2008
|
8 comentarii
Iron Man versus Robocop
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Mai 2008
|
1 comentarii
Muzica simfonica de cumetrie
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2008
|
2 comentarii
Ultima solutie, inc-o evolutie
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Apr 2008
|
0 comentarii
Cand publica, in 1859, On the Origin of Species by Means of Natural Selection, or Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life, Charles Darwin nu avea cum sa-si imagineze ca, peste nici 150 de ani, cele mai spectaculoase rezultate ale selectiei naturale se vor produce intr-o tara numita Romania.
Muzeul figurantilor de ceara
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Apr 2008
|
0 comentarii
Cel mai tare la gratare!
Cine crede ca vedetele sint cu nasul pe sus ar trebui sa afle adevarul: e adevarat ca vedetele sint cu nasul pe sus, dar nu toate.
Romania. Mici fragmente de neant.
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Apr 2008
|
0 comentarii
O sesizare anonima
Purice Relu, daca inca nu stiati, locuieste in Iasi, pe strada Strapungere Silvestru nr.
La Mangalia va fi o campanie electorala cu cantec
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Apr 2008
|
0 comentarii
S-a deschis sezonul de promisiuni.
Banii aduc despartirea
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Apr 2008
|
1 comentarii
De parca viata n-ar fi oricum de cacao, o noua nenorocire ne-a lovit pe toti, in ultimele zile: Nicoleta de la Hi-Q s-a retras din Hi-Q si va fi inlocuita cu Ana Maria, interpreta celebrului slagar Ochii tai, careia n-am inteles pina la urma daca i-a umflat sau nu ochii interpretul celebrului slagar Termopane, Florin Chilian, cu care a fost logodita.
Nu va aplicatii in afara!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Apr 2008
|
0 comentarii
Cui nu-i place sa stea si sa caute muzica sau sa vada filme? Actiuni afirmative si la limita legalitatii. Pentru cautat muzica e simplu, pornesc Amarok, dau play si vad ce sugestii imi da aplicatia.
Romania, tara de pacat indexul evenimentelor mondene
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Apr 2008
|
0 comentarii
Veni, vidi, cinci
Ileana Lazariuc a declarat ca isi doreste cinci copii cu Tiriac junior.
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 08 Apr 2008
|
0 comentarii
Squeezebox me, please me!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Apr 2008
|
0 comentarii
Cred ca am mai scris despre Squeezebox. Ceea ce la inceput erau niste produse pentru cunoscatori facute de o firma destul de obscura, dar foarte talentata (Slim Devices) au devenit, prin preluarea firmei de catre Logitech, o alternativa populara si accesibila la alte servere de muzica. Iar apropo de asta, am avut ocazia sa testam cel mai network music server, Squeezebox Duet.
Cocaina il face pe om
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Apr 2008
|
0 comentarii
Sisu, celebrul interpret de droguri si muzica usoara, a fost prins din nou cu stupefiante in masina.
Romania, tara de pacat indexul evenimentelor mondene
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Apr 2008
|
0 comentarii
Pusul in cap de locuitor
Cerebel si-a deschis o scoala de street-dance, iar o lectie importanta pe care trebuie s-o invete cursantii e statul in cap.
Muzeul figurantilor de ceara
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Apr 2008
|
0 comentarii
Incomensurabil! Am cunoscut-o pe Kalomira
Cum, nu stiti cine este Kalomira? Pai, nici eu nu stiam pana acu’ cateva zile si nu o sa mai stiu peste alte cateva, asa ca va zic repede, sa nu uit.
Anacronica TV. Dor de tara straina
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Apr 2008
|
0 comentarii
Faptul ca un radio se asculta doar online nu inseamna in nici un fel ca nu trebuie mentionat pe aceeasi pagina cu emisiuni de la televizor sau de pe unde invizibile.
Cum am botezat summit-ul NATO la el acasa
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Apr 2008
|
0 comentarii
Dragi militari din tarile membre NATO-ATO-ATO-ATO, bine ati venit la summit-ul NATO de la Bucuresti-estiesti-esti! In aceasta seara-ara-ara-ara, va puteti delecta cu minore intre 15 si 17 ani-ani-ani-ani, fete de cadre-adre-adreadre, va puteti poza cu soldatul care asigura paza-aza-aza-aza, puteti sa simulati amplasarea de dispozitive pirotehnice explozive-zive-zive-zive in spatiile in care veti locui! Nasule-le-le-le, ia microfonu’- fonu’-fonu’-fonu’, pune muzica- zica-zica-zica, ia-o pe nasa la dans si sanatate lu’ ala micu-icu-icu-icu!
Anarhisti anti-botezare
Taiati! Ati urmarit un cadru din simularea pe care Academia Catavencu a produs- o sambata seara.
Multi, da' casti...
01 Apr 2008
|
3 comentarii
Atentat cu basi la World Trade Center
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Apr 2008
|
0 comentarii
Simona Intelectual prezinta vremea. Episodul II
31 Mar 2008
|
15 comentarii
Fie vremea cit de rea, tot mai buna-n tara mea! Doamnelor, domnilor, Mutule, Busule, Simona Sensual, fini intelectuali! A venit si vremea noastra: ploua, ninge cu dinti, bate vintul slab pina la moderat sau invers de-acum avem si noi ceva de spus in acest delicat domeniu! Faceti loc, faceti loc: vedeta noastra meteo, Simona Intelectual, este noua regina a capriciilor vremii. De la Nistru pin' la Tisa, de la Baneasa la Filaret, tot ce ploua-n tara asta se va regasi in aceasta rubrica, timp de inca 7 saptamini de-acum incolo.
Vesti bune. Cohen-ul Leonida fata cu Reactiunea
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Mar 2008
|
0 comentarii
• Poate n-ati aflat inca: pe 14 iulie, solistul Leonard Cohen, zis si Leo Cohen (a nu se confunda cu Tavi Colen de la Talisman), vine sa concerteze in Romania, adus de Jurnalul national.
Orban se vrea urban
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Mar 2008
|
0 comentarii
Vanghelionul da tonul si tichetul la distractie
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Mar 2008
|
0 comentarii
Lui Marean de Sectorul 5 au inceput sa i se urce almanahele citite la cap, altfel nu se explica exuberanta asta din ultima vreme.
Saptamana romanilor. Ce cautau maghiarii la Saptamana romanilor?
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Mar 2008
|
0 comentarii
Jos maghiarii! Adica iata-i jos, aici, la rubrica asta din josul paginii… Ha, ha… ce credeati? Ca suntem xenofobi, ca aia care l-au batut pe tanarul maghiar chiar de ziua lor, a maghiarilor, la Cluj?
- Asadar, cu ocazia implinirii a 160 de ani de la Revolutia Ungara din 1848, Saptamana romanilor adreseaza un calduros „La multi ani!“ concetatenilor nostri, impreuna cu un fierbinte „Mai aduceti, va rog, o portie de gulas la masa zece!“.
Acum, ca ne-am facut datoria fata de cetatenii de alta etnie decat noi care traiesc in Romania, sa nu uitam sa adresam un „Sincere felicitari! Acu’ treci la loc pe schela!“ romanului care traieste si nu mai munceste pentru ca a descoperit cantatul: Cooosteeeel Busuioooooc! - Ei, uite, vezi? De-aia ne facem noi de ras prin Europa! Se duc romanii nostri sa munceasca la cules de capsuni sau in constructii prin Spania si dupa aia ajung sa le castige alora festivalurile de muzica chiar la ei acasa.
Hard de nerabdare
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Mar 2008
|
0 comentarii
Nu iese fum fara iPod
La Apple s-a decretat stare de necesitate.
Un show Capatos
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Mar 2008
|
0 comentarii
Imi place sa cred ca, undeva in showbiz-ul international, exista cineva care are patentul pe reteta de succes a talkshow- ului televizat, acela gen The Tonight Show cu Jay Leno, si incaseaza bani constant.
Cuvantul care
a intrat in delirium tremens
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Mar 2008
|
0 comentarii
Saptamana trecuta am empatizat pentru prima oara cu Mircea Badea.
I was there si n-am inteles nimic
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Mar 2008
|
0 comentarii
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Mar 2008
|
1 comentarii
Muzica de petrecere e viata lui. De noapte.
14 Mar 2008
|
4 comentarii
Stirnit de elogiul garsonierei lui Iulian Tanase publicat pe blogul sau din dreapta, mi-am amintit ca vreau de mult sa pun aici, intru delectarea tuturor, citeva secunde dintr-o recenta petrecere nocturna de la mine din bloc.
Pasarica Linux
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Mar 2008
|
0 comentarii
Am avut un magazin virtual prin care vindeam distributii Linux si software open source la preturi incredibil de mici. Din cand in cand, eram intrebat: „Si care sunt cei mai comuni clienti?“. Raspunsul s-ar putea sa va surprinda. Cei mai perseverenti si mai numerosi clienti erau… maghiarii.
Buena Vista Social Player
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Mar 2008
|
0 comentarii
Dupa ce am mentionat acum citeva saptamini genialul TrackID, care vine nativ cu telefoanele Walkman de la Sony Ericsson, dar poate fi instalat si pe alte device-uri (dar, e drept, nu e nici pe departe la fel de ergonomic), a venit vremea sa discutam un pic si despre MyStrands Social Player.
Birfe, zvonuri, mondenéle
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Mar 2008
|
0 comentarii
Buna ziua! Vesti bune: rubrica de zvonuri politice Birfe, smenuri, susanele din pagina 2 s-a reprodus. Incepind din acest numar, are o sora. Pardon, am zis ca s-a reprodus, deci n-are o sora, are o fiica. Se cheama exact cum vedeti mai sus si actioneaza in zona mondena. Birfe despre vedete, asadar. Puneti-va ochelarii si plecati-va urechea!
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Mar 2008
|
0 comentarii
Printul Nicolae - presedinte!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 05 Mar 2008
|
0 comentarii
Amendata pentru smen, APIA malai viseaza
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 05 Mar 2008
|
0 comentarii
Pe la sfirsitul verii trecute, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, numita mai la vale APIA, isi propunea sa cumpere o herghelie de ATV-uri, prin procedura numita „achizitie autoturisme pentru activitati specifice“.
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 05 Mar 2008
|
0 comentarii
Avem o tara. Cum procedam?
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Feb 2008
|
0 comentarii
Administratia din Arges pune cartile sub masa
Subprefectul de Arges a declarat ca primarii care „nu stiu carte“ creeaza probleme in administratie.
Anacronica TV Cui ii e frica de muzica usoara Woolf?
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Feb 2008
|
0 comentarii
C`t`lin MATEI
Puteam sa ratez Eurovision-ul.
Muzeul figurantilor de ceara
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Feb 2008
|
0 comentarii
Din ciclul ''Xerox, frate!''
Aflati cum se copiaza pe rupte in Justitie, la proba de sentinte pe echipe
Aflati cum se copiaza pe rupte in Justitie, la proba de sentinte pe echipe
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Feb 2008
| Biroul de Investigatii |
0 comentarii
V-ati prins si singuri, dar merita s-o subliniem: romanul recent si-a adaugat la CV, pe linga competentele in materie de fotbal, femei si politica, si niste calitati de analist pe probleme juridice. Ba cu deciziile Curtii Constitutionale, ba cu procesele de restituire a taxei auto de prima inmatriculare, a prins omul gustul legii si a inceput sa se priceapa. Asa ca aceia dintre dumneavoastra care s-au saturat sa-si bea berea pe teme plicticoase, precum „Basescu sau Tariceanu?“, si prefera un aperitiv de articole si alineate, sint invitati sa ia loc in sala de judecata unde va avea loc sceneta de toga si sfada Nea Marin judecator sau, daca preferati, Cum s-a gindit Suca sa dea sentinte la Tribunalul Gorj.
Noi gindim, nu slabim!
12 Feb 2008
|
0 comentarii
Sa afle si UE secretul lui Bachus: subventiile pentru vinari se dau si celor fara vie
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 30 Ian 2008
| Biroul de Investigatii |
1 comentarii
Pentru producatorii de vinuri care s-au dedat la degustat subventii europene in 2007, strugurii nu au fost deloc acri. Ba chiar au fost excesiv de dulci, in ciuda faptului ca autoritatile românesti le-au dat apa la moara din greu. Iar adevarul din vin este ca, de fapt, nu toti producatorii de vin care au cerut subventii de milioane de euro sint cu adevarat producatori. Unii se ocupa cu turismul, altii cu servicii navale in port la Constanta. Cum de s-au imbatat cu posirca asta functionarii romani care au distribuit subventiile UE, cititi mai jos.
S-a savirsit! Amin.
13 Dec 2007
|
11 comentarii
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Dec 2007
|
1 comentarii
O scurta calatorie intre dilaila si Delilah
04 Dec 2007
|
0 comentarii
Povesteam acum citeva luni, intr-un filmulet, revederea cu statiunea-minune Neptun. Am intilnit acolo oameni foarte fericiti, stins uniti in jurul gratarului, al hainelor de plastic si al scenei cu manele. Cind a venit, insa, vremea concediului, am fugit fara sa mai privesc inapoi. M-am oprit destul de departe, tocmai in Portugalia, in celalalt capat al Europei. Atit de tare am fugit ca, daca nu eram atent, puteam sa cad de pe continent.
La o lansare de pui
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Nov 2007
|
1 comentarii
Simbata seara, pe la 6, in plin god galben, pornesc din Medgidia spre Bucuresti. Ploua infernal. Unii se iubeau prin mansarde. Eu il uram pe primarul din Medgidia. Cred ca in Kosovo, in timpul bombardamentelor, strazile erau mai bune. Dar asta e alta discutie. Aici vom vorbi despre smecheri mai mari.
(foto: gsp.ro)
(foto: gsp.ro)
Din pristolul de la Roma vor da calului ovaz
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Nov 2007
|
6 comentarii
Liberalii au dat muzica prea Tariceanu!
01 Nov 2007
|
6 comentarii
Azi am nimerit pe la Universitate in spatele unei masini de campanie a PNL. Campania liberalilor insemnind asa: se ia o masina care tracteaza un panou mare cu niste boxe date la maximum ascunse inauntru. Pe panou sint niste mecle necunoscute impreuna cu un text din ala de doi lei pe care nu l-as crede nici daca mi l-ar spune mama. Iar la boxe se difuzeaza o melodie din aia de hip-hop suparat gen Bug Mafia.
Noul ministru al Agriculturii, Dacian Ciolos: "Capul plecat nu, dar ochii i-am mai inchis din cind in cind"
23 Oct 2007
|
0 comentarii
Pe desktop-ul computerului de ministru al Agriculturii rula o vorba inteleapta. Mi-a marturisit ca tine la ea foarte mult: ''Un intelept spunea ca Dumnezeu se amuza cind oamenii isi fac planuri. Probabil ca in umbrele si urmele acestor spuse apare sugestia existentei unei curgeri naturale a energiei vietii, care se exprima prin fiecare clipa si nu rateaza niciodata cursul''. Oricit de mult ar fi tinut ministrul Agriculturii la spuse, computerul i-a jucat o festa si nu a retinut finalul citatului. O fi destin sau nu, dar principala lupta acum in agricultura e cea a taranului cu computerul. Zice UE.
Schelalaitul Eutherpei - Muse si se duse
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Oct 2007
|
0 comentarii
Copil din flower- power
14 Aug 2007
|
0 comentarii
Stufstock 5 Greenfest
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 08 Aug 2007
|
0 comentarii
Toti pentru VH1, una pentru toti
24 Iul 2007
|
8 comentarii
Rolling Stonu' face muzica
17 Iul 2007
|
0 comentarii
PSD ne da, PNL ne baga in traista
13 Iul 2007
|
3 comentarii
Salt in 7 pasi
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Iul 2007
|
0 comentarii
Uite ca ai ajuns sa calci pe urmele bietului Busu, si cat misto si-a luat el in paginile revistei, vai de-amarul lui! Dar ce vrei, cand te incapatanezi in burlacie esti nevoit sa incepi sa gatesti, si gatind te-apuci sa vorbesti cu altii care au preocupari d-astea, si uite asa te apuci de tot felul de aventuri culinare, unele (ca asta) complicate de te doare mintea. Dar ce poti sa faci cand te chitesti la o treaba: o faci, cum-necum! Bine macar ca nu te-ai apucat s-o faci pe Miorita in fata blocului!
Foaie de parcurs, proces verbal, decont, raport de activitate, catalog, fisa informativa, note ... (in functie de profesia cititorului): Europa.
E ea, e aici, e disponibila. Te-ai gandit la ea ani si ani, acum de ce n-ai curaj sa te duci s-o inviti la dans? Ce, ca nu stii sa dansezi? Lasa, draga, cioacele astea, ca ea e coapta, a trecut prin multe si-a vazut destule, nu sta ea in abilitatile tale de dansator! Du-te la ea, ofera-i privirea ta admirativa de vitel comunist, parcurge-i liniile trupului cu setea scapatului din puscarie; intra. Eu sa te-nvat?!
A, nu mai poti? Esti obosit de asteptare, ti s-a dus puterea si focul? Nu mai esti in stare de 7.000? Mda, te-nteleg... nasol. Pai, atunci, ia-te de mana cu mine si citeste!
E ea, e aici, e disponibila. Te-ai gandit la ea ani si ani, acum de ce n-ai curaj sa te duci s-o inviti la dans? Ce, ca nu stii sa dansezi? Lasa, draga, cioacele astea, ca ea e coapta, a trecut prin multe si-a vazut destule, nu sta ea in abilitatile tale de dansator! Du-te la ea, ofera-i privirea ta admirativa de vitel comunist, parcurge-i liniile trupului cu setea scapatului din puscarie; intra. Eu sa te-nvat?!
A, nu mai poti? Esti obosit de asteptare, ti s-a dus puterea si focul? Nu mai esti in stare de 7.000? Mda, te-nteleg... nasol. Pai, atunci, ia-te de mana cu mine si citeste!
Despre Olanda stim cu totii cate ceva, dar cu toate astea tot casti gura cand vezi cu ochii tai: pai daca insusi Jerome K. Jerome a ramas prost vizitand Olanda, cat era el de Jerome, noi astia micii ce sa facem?! Sa nu mai zicem de Sadoveanu-al nostru ca s-a intors de acolo cu nasu-n jos, iar despre cei doi killeri din Pulp Fiction stie toata lumea c-au povestit de Olanda pana la moarte (ma rog, unul dintre ei a murit destul de repede...).
Vorba lunga, saracia omului: noi mergem binisor cu cursorul mai jos si ne lamurim cum incap atatea intr-o tara de patrujde mii de kilometrii patrati. Si aia sub nivelul marii!
Vorba lunga, saracia omului: noi mergem binisor cu cursorul mai jos si ne lamurim cum incap atatea intr-o tara de patrujde mii de kilometrii patrati. Si aia sub nivelul marii!
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS



















