RSS
167 articole in tagul cultura
Libertatea de a o da în bară
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Mar 2010
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Într-o notă din România literară nr. 7, din 5 martie a.c., semnată Cronicar, putem citi următoarele: "Autoarea studiului se referă pe larg la destinul postum al Albatrosului (revistă literară care a apărut la Bucureşti în perioada 10 martie – 15 iunie 1941, şapte numere, sub conducerea poetului Geo Dumitrescu, n.m.), mai precis la cel al principalilor săi colaboratori care s-au risipit în direcţii divergente, Geo Dumitrescu şi Virgil Ierunca, Mihnea Gheorghiu şi Dinu Pillat, Dimitrie Stelaru şi Mircea Streinul“.
Puparea în cor
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Feb 2010
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Scriam săptămîna trecută că, pe măsură ce regimul comunist se consolida, nu mai era nici o afacere să-ţi pui condeiul în slujba lui. Cei care o făceau reprezentau plevuşca literară, veleitarii, care, profitînd de ziua de naştere a lui Ceauşescu şi, ulterior, a mult iubitei sale soţii, reuşeau să-şi plaseze cîte o poezie prin revistele importante.
Cum să iei taurul de goarne
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Feb 2010
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Am tot scris despre cît de bine cîştigau unii scriitori în perioada comunistă, în mod special în anii de început ai respectivei perioade. În 1949 se înfiinţase Premiul de Stat, care era în valoare de 30.000 de lei. Dan Deşliu, poetul disident din anii ’80, l-a luat de trei ori, în ’49, ’50 şi ’51. Pe vremea aia, salariul era în jur de 500 de lei.
Mov story
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Ian 2010
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Trebuie să recunosc că, pînă săptămîna trecută, culoarea violet nu a intrat în vreun fel printre preocupările mele. Ştiam că este a şaptea culoare a spectrului solar şi că sărurile de potasiu emit, cînd sînt introduse într-o flacără incoloră, culoarea în cauză. Am un prieten pe care-l cheamă Viorel (Moţoc) şi nu pot să sufăr florile numite viorele.
Un veac de modernitate (II)
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Ian 2010
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Iată, în continuare, evenimentele care, acum o sută de ani, mişcau România din loc spre o lume mai bună, chiar dacă nu cea mai bună dintre lumi: ● 94 de delegaţi din 20 de oraşe hotărăsc la sfîrşitul lui ianuarie reînfiinţarea Partidului Social-Democrat. Partidul, înfiinţat în 1893, dispăruse în 1899, cînd mai mulţi fruntaşi social-democraţi (Ioan Nădejde, Vasile G. Morţun, George Diamandi…) trec cu arme şi bagaje la liberali (aşa-zisa trădare a generoşilor).
Trăiască lupta pentru Pacepa!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Dec 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
1 comentarii
Cartea de convorbiri a Luciei Hossu Longin cu generalul Ion Mihai Pacepa, apărută anul acesta la Editura Humanitas, a provocat diverse reacţii, mergîndu-se pînă la contestarea unor afirmaţii ale generalului care a defectat în 1978.
Primul meu şoc într-o librărie uriaşă din New York – şi cînd spun uriaşă chiar aşa e, era cît un supermarket, pe două etaje – a fost cînd am văzut zona dedicată poeziei. Erau cîteva rafturi. Mai puţine decît cele dedicate cărţilor de bucătărie asiatică pentru vegetarieni, de pildă.
Trei motive ca să-ţi placă altundeva
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Dec 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
A apărut ultimul număr al revistei Idei în dialog, condusă de Horia-Roman Patapievici. Fiind vorba, se pare, chiar de ultimul număr (patronatul consideră că pierderile financiare ale revistei sînt mult prea mari), l-am citit cu mai multă atenţie ca de obicei, ca să văd ce-am pierdut dacă revista nu mai apare.
Să dansăm Pora Unirii
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Victoria lui Băsescu lasă cu buzele umflate cîţiva oameni de cultură care au mizat greşit şi îngroapă definitiv speranţele unora, cum ar fi Augustin Buzura şi Adrian Păunescu, oameni obişnuiţi toată viaţa cu funcţii, ajunşi, acum, cu funcţii doar pe la firmele lor.
La vremuri noi, gunoi
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Gata, victoria lui Geoană înseamnă, neapărat, şi nişte felii din tortul cultural aruncate PNL-ului, care, oricum, a venit cu mai mulţi intelectuali în bătălie decît Geoană. Una din feliile destinate PNL este ICR, care, după ce a fost pus pe picioare şi făcut funcţional de echipa lui Patapievici, e numai bun de măritat.
Că a cîştigat Geoană ştiţi deja. Şi bănuiţi, desigur, că, flămînzi după putere, apropiaţii lui poartă de săptămîni întregi negocieri pentru repartizarea posturilor călduţe şi bănoase. Ei bine, aşa e! Dar nu despre asta vrem să vorbim aici, ci despre un caz aparte: Ministerul Culturii şi Cultelor (normal, că doar n-o să vorbim de finanţe în casa culturii…).
Aşa cum era şi firesc, imediat după discursul victorios al lui Traian Băsescu de duminică seară, de la sediul de campanie din Lipscani, în spatele uşilor închise au demarat discuţiile şi negocierile pentru ocuparea posturilor din viitorul guvern.
44% dintre români nu mai dau un ban pe cultură
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Nov 2009
| Cristian Teodorescu |
0 comentarii
Din cauza crizei, aproape jumătate din populaţia României s-a abţinut de la orice cheltuială cu iz cultural.
Petru un pumn de dolari
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Nov 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Petru Popescu (n. 1944) a fost, fără discuţie, un prozator de mare succes al anilor ’70. A debutat cu volumul de poezie Zeu printre blocuri în 1966, dar s-a prins repede că nu prea are treabă cu poezia, chiar dacă se străduia (înaintea optzeciştilor) să imite poezia americană modernă.
Festivalul George Enescu a fost un real succes financiar pentru prietenii directorului artistic şi preşedintelui onorific Ioan Holender.
Din memoriile lui Nicolae Manolescu (II)
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Oct 2009
| Cristian Teodorescu |
1 comentarii
Sula învăţătoare
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 07 Oct 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
1 comentarii
Vă mai aduceţi aminte de scandalul iscat în jurul poetului Petru Romoşan? Scandalul a început atunci cînd Cornel Nistorescu, proaspăt numit în fruntea ziarului Cotidianul, a refuzat să publice un material în care se dezvăluia că Petru Romoşan a colaborat cu fosta Securitate. Cu această ocazie s-a vehiculat şi numele criticului literar Ion Negoiţescu, homosexual notoriu, care a fost prezentat ca o victimă.
Istoria unei Istorii…
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Sep 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Revista Dilemateca nr. 40, din septembrie a.c., publică un foarte interesant document de epocă privind Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent a lui G. Călinescu.
Domnul Erwin Kessler este un tînăr critic de artă, care are o singură obsesie, desfiinţarea picturii lui Vladimir Zamfirescu. Şi cum Zamfirescu nu era de ajuns, furia demolatoare s-a extins şi asupra lui Ştefan Câlţia şi Sorin Ilfoveanu, toţi trei studenţi ai lui Baba, aşa că nici maestrul Baba n-a scăpat din ghearele criticului.
O vodcă, şi înjură-l pe Vodă!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Aug 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Cum am spus nu demult, Cartea albă a Securităţii – Istorii literare şi artistice, 1969-1989 îmi trezeşte tot felul de amintiri, din fericire nu întotdeauna neplăcute. O notă de la pagina 471 întocmită de Mihai Pelin, îngrijitorul ediţiei, mi-a amintit de o întîmplare în care eroii principali au fost poeţii Florin Iaru şi Virgil Mazilescu: „La 16 septembrie 1982, poeţii Virgil Mazilescu şi Florin Iaru au fost ridicaţi de Miliţie dintr-o staţie de autobuz din Piaţa Romană, sub pretextul că ar fi provocat scandal public. Din documente se înţelege că Virgil Mazilescu, într-adevăr, se afla în stare de ebrietate“.
Beţi, aceasta este arta!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 29 Iul 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Trebuie să recunosc că n-am fost prea curios atunci cînd a apărut, în 1996, Cartea Albă a Securităţii – istorii literare şi artistice 1969-1989. N-aveam încredere nici în Virgil Măgureanu, un tip perfect alunecos, nici în Mihai Pelin, coordonatorul volumului, care o vreme trăise sub aripa ocrotitoare a fundaţiei „Iosif Constantin Drăgan“, în Italia. Întîmplarea face că săptămîna trecută am găsit în redacţie un exemplar al respectivei cărţi pe care l-am luat acasă cu speranţa că voi da peste ceva interesant.
Zile de concediu festival
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Iul 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Am fost de la bun început împotriva festivalului Zile şi Nopţi de Literatură, unde Uniunea Scriitorilor invită cîţiva scriitori străini, dintre care unul foarte important, cum ar fi Kadare, Pamuk, Antunes sau Llosa. Pe lîngă ei se aciuiează şi cîţiva scriitori români, mai mult sau mai puţin importanţi.
Drum fără pulbere, drum cu Puterea
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 08 Iul 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Criticul literar Alex. Ştefănescu e un tip simpatic, aşa cum sînt, îndeobşte, grăsanii. Şi nu numai că e simpatic, dar are şi judecăţi de valoare vizavi de literatură. Lucru firesc, că doar e critic, adică asta îi e meseria, să-şi dea cu părerea despre cărţi.
Regizorul Radu Dinulescu este un artist discret în ceea ce priveşte munca sa, nu iese în faţă, nu are un sistem de PR pus la punct.
Regizorul Radu Dinulescu este un artist discret în ceea ce priveşte munca sa, nu iese în faţă, nu are un sistem de PR pus la punct.
Litere falite
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Iul 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
2 comentarii
Acum două săptămîni scriam că Universitatea din Bucureşti a cam început să scîrţîie din cauza lipsei de bani. Conducerea Universităţii a căutat tot felul de soluţii pentru ieşirea din criza financiară şi pînă la urmă a ales-o pe cea mai simplă: pensionarea profesorilor care au depăşit vîrsta de şaizeci şi cinci de ani.
Într-un concurs neoficial al genului omagial, varianta „Cultul personalităţii“, probabil că lui Stalin nu i-ar fi deloc ruşine. În anii ’50, tătuca popoarelor stătea excelent la capitolul iubire şi la asta contribuise şi faptul că în anii de după război cîştigase nu doar teritorii noi şi bogate în resurse, ci şi milioane de oameni gata oricînd să-i ofere iubirea lor.
PENsionar Club
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Iun 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Dintr-un interviu pe care profesorul Mihai Zamfir, ambasadorul nostru în Brazilia, l-a acordat Observatorului cultural (nr. 219) am aflat că un mare număr de profesori de la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti au fost pensionaţi forţat. Motivul e unul simplu: au împlinit 65 de ani, limita de vîrstă pînă la care mai pot preda.
Epoca de Aurolac
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Iun 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Într-o seară m-a sunat prietenul şi colegul meu Viorel Moţoc şi mi-a spus: „Fănică, uită-te la B1 TV, că e un film românesc mişto, Directorul nostru se cheamă“. Am mai trăncănit un pic şi m-am dus la televizor, am dat pe B1 şi am privit destul de sceptic. Filmul avusese premiera în martie 1955, adică în plină perioadă dogmatică, aşa că nu mă aşteptam la nimic bun, chiar dacă regia era semnată de Jean Georgescu şi avea o distribuţie de zile mari: Calboreanu, Birlic, Beligan, Iurie Darie, Puiu Călinescu… Pînă la urmă s-a dovedit că n-am avut dreptate, filmul era haios şi te prindea repede.
Nicolae Manolescu, la vîrsta critică
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Mai 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Oricine este interesat de Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu trebuie să citească seria de trei articole pe care Daniel Cristea Enache, un critic încă tînăr, le-a publicat în revista Idei îndialog, numerele 1, 3 şi 4 din acest an. Florin Chilian este un cîntăreţ atipic pentru scena românească, iar atitudinea dinafara scenei nu este de caracterizat ca fiind foarte amabilă, mai ales faţă de lumea show-biz-ului autohton. Nonconformist şi incomod, Florin Chilian a lansat, recent, o scrisoare deschisă în care îi sfătuieşte pe artişti să-şi ceară drepturile mai răspicat.
Am văzut, de 1 mai, o excelentă expoziţie la Palatul Brâncovenesc din Mogoşoaia, îmbinînd, astfel, plăcutul cu şi mai plăcutul, adică ieşirea la iarbă verde cu un act cultural adevărat. Am avut de ales, de fapt, între două expoziţii, aşa că am optat pentru cea care se numeşte Cel ce se pedepseşte singur (titlul este antic şi de demult!), avînd ca autori trei nume clare, incontestabile, de artişti care au făcut rezistenţă adevărată în comunism, timişoreanul Ştefan Bertalan şi bucureştenii Florin Mitroi şi Ion Grigorescu.
Literele în cifre
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
În revista 22 de săptămîna trecută (nr. 18) a apărut un articol intitulat „Cultura admiraţiei“ din care citez începutul: „Marţi, 22 aprilie, Librăria Cărtureşti a fost gazda lansării a două volume în onoarea lui Andrei Pleşu, cu prilejul aniversării vîrstei de 60 de ani.
Carte departe
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 29 Apr 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Într-un articol publicat în România literară (nr. 15 din 17 aprilie a.c.), domnul Alex. Ştefănescu discută starea „literaturii române, ieri şi azi“. Articolul este patetic, dar nu asta m-a deranjat cel mai tare, ci cîteva afirmaţii greşite. De exemplu, domnia sa scrie: „Toţi scriitorii noştri mari au fost într-un fel sau altul implicaţi în politica românească.
După cît am scris despre comunism şi stalinism, cred că a venit momentul optim să scriu cîteva cuvinte de rău despre Stalin şi despre stilul său brutal şi inconfundabil de a-şi teroriza subalternii şi a epura elitele PCUS ca şi cum şi-ar schimba ciorapii. În fond, tot ceea ce merită numele de stalinism are legătură cu persoana sa şi reprezintă un model de leadership politic absolutist.
Competenţa şi complezenţa
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Apr 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Într-un interviu pe care l-a acordat ziarului Cotidianul, domnul Nicolae Manolescu face o afirmaţie destul de uimitoare. Întrebat fiind cum a fost primită Istoria…, domnia sa afirmă că cronicarii literari nu au competenţa necesară pentru a aborda o lucrare atît de complexă cum e o istorie literară: „Cronicarul literar, în primul rînd, se ocupă de prezent, prin natură el nu are competenţă pentru o istorie a literaturii unde este vorba despre autori din trecut şi cu patru-cinci secole în urmă“.
Înainte de ’89, oricine alegea să părăsească România devenea, aproape automat, un duşman al poporului şi era tratat ca atare. În cazul artiştilor care alegeau să rămînă în Occident, replica regimului era şi mai dură: scriitorii erau scoşi din biblioteci, iar muzicienilor li se retrăgeau discurile din comerţ.
Debut, demult
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Mar 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Sub titlul Bursa debuturilor, 1990-1999, revista Bucureştiul cultural nr. 20 (revista apare de două ori pe lună împreună cu 22) publică o anchetă cu debuturile literare din perioada respectivă.
Ca sistem politic, comunismul este acum un cadavru în stadiu avansat de descompunere, dovedindu-se un fertilizator propice al "capitalismului" ce înfloreşte victorios.
În 1941, Ana Pauker este deja la Moscova, unde se pune pe treabă şi, alături de Vasile Luca şi Teohari Georgescu, cei care-i vor deveni principalii colaboratori din România, organizează o celulă externă a PCR. În fişa postului, Pauker avea şi sarcina să se ocupe cu munca de convingere a soldaţilor şi ofiţerilor români făcuţi prizonieri de către URSS.
Pufos Istoria… trecea
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Mar 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
„Nu-mi vine să cred ce linişte pufoasă înconjoară Istoria lui Nicolae Manolescu de trei luni încoace! Ah, ştiu, nu săriţi la bătaie cu dezbaterea cuminte din Apostrof, cu agopianicele şicane săptămînale din Academia Caţavencu (orice s-ar spune, detaliile eronate de construcţie, chiar şi infinitezimale, rămîn jenante pentru un monument care se putea autorespecta mai mult…)“, scrie prietenul meu Dan C. Mihăilescu în revista Idei în dialog nr. 3.
Există şi-n lumea plasticienilor vedete, personalităţi cunoscute publicului educat, şi există artişti care rămîn, îndîrjiţi, doar în cercul de prieteni şi foşti colegi de facultate, doar în singurătatea atelierului.
Nu ştiam nimic despre Galeriile Artmark din Bucureşti (de pe strada Logofăt Luca Stroici nr. 18) şi nici despre Casa de Licitaţii cu acelaşi nume şi acelaşi sediu. Aşa că surpriza a fost totală. Nu am văzut o galerie privată mai frumoasă în Bucureşti, mai bine pregătită pentru a expune artă.
Dacii şi romanele
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Feb 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
● După ce a terminat de citit Istoria critică… a lui Nicolae Manolescu, prietenul meu Mircea Mihăieş constată cu amărăciune că romanul nostru contemporan este un fel de mîrţoagă incapabilă să ne scoată din izolarea în care trăim. ● Apropo de ne-titularizarea ca academician cu drepturi depline a lui Nicolae Manolescu. Aş putea pune un pariu că înaintea criticului va fi primit în Academie Dan Voiculescu.
Religia, bat-o darwina!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Feb 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin şi 150 de la apariţia cărţii fundamentale pentru biologia modernă Originea speciilor (On the Origin of Species by Means of Natural Selection), drept care în toată lumea se sărbătoreşte „Anul Darwin“.
Aşa cum puteam citi pe toate gardurile înainte de ‘89, PCR-ul a intrat în ilegalitate în 1924. Adevărul e că n-a intrat de bunăvoie, ci a fost băgat cu forţa datorită celebrei legi a persoanelor juridice date de liberalul Gheorghe Mîrzescu, prin care se scoteau în afara legii toate organizaţiile extremiste.
Errare Manolescum est
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Feb 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Fără îndoială, Istoria critică a domnului Nicolae Manolescu are o mulţime de calităţi. Vasile Voiculescu, care a fost supralicitat din cauza destinului tragic, este mutat, fără de drept de apel, în rîndul doi, un act care necesită nu numai curaj, ci şi o bună intuiţie estetică.
Născut după ce marile opere ale lumii au fost zămislite, ministrului Toader Paleologu, de la Cultură, nu i-au mai rămas multe lucruri de făcut. Prima măsură de ministru a fost una înălţătoare: să decidă felul în care becurile din cultură se reciclează.
La 93 de ani, nu se lasă şi vrea să se măsoare fizic cu istoria. Neagu Djuvara, profesor de longevitate şi doctor în filosofia istoriei, face din propria sa vitalitate un monument arheologic. Omuleţul elegant, cu eşarfă şi pronunţie interbelică, are în continuare privirea vie şi nesfârşite poveşti despre strămoşi.
Dacă sînteţi iubitor de artă şi, musai, practicanţi de curse cu obstacole, atunci aveţi şansa vizitării unei noi galerii în Bucureşti. Trebuie să vă înarmaţi cu nişte bocanci serioşi, dacă e vreme ploioasă, mai ales, şi să vă faceţi un traseu de anduranţă prin Centrul Vechi al Bucureştiului.
Părţile bune din cărţile rele
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Feb 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Atît nevastă-mea, cît şi o bună prietenă, Ada Bittel, mi-au reproşat că de mai multe săptămîni îmi pierd vremea căutînd nod în papura Istoriei domnului Nicolae Manolescu. „Istoria are şi reuşite, nu numai greşeli mărunte, pe care le vînezi tu!“, mi-a spus Ada Bittel. „S-a plictisit lumea de tine!“, a completat-o nevastă-mea, de parcă se vorbiseră. Mi-am dat seama că am încurcat-o, fiindcă atunci cînd două femei în care ai încredere îţi comunică hotărît acelaşi lucru, e clar că ele au dreptate şi nu tu.
Adrian Iorgulescu a compus simfonii penale la Ministerul Culturii
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 28 Ian 2009
| Biroul de Investigatii |
1 comentarii
Ce soartă tristă au uneori marii compozitori, dom’le! Uite, compozitorul Adrian Iorgulescu (fost ministru al Culturii şi Cultelor), de pildă, nu a fost reţinut de posteritatea penală, deşi a dirijat o orchestră de mici şmenari pe o partitură scrisă chiar de el.
Afară e vopsită avangarda, înăuntru-i leoparda
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 28 Ian 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
● Există în Istoria domnului Nicolae Manolescu fraze absolut aiuritoare, din care cu greu poţi pricepe ceva. ● Probabil că măcar accidental aţi auzit de PEN Club şi, mult mai accidental, de PEN Club România.
Era prin iulie, fusesem împreună cu Marin Preda la Capşa, unde eu făcusem cinste (juma-juma cu un doctor) ca să sărbătoresc debutul în ale scrisului.
Cristian Racovski, născut Krastio Gheorghev Stancev, a fost un fel de patriarh al revoluţiei proletare în Balcani. Era un tip educat, burghez în apucături, dar visînd să distrugă burghezia, ambiţios şi mustind de planuri subversive, boem şi strateg al mişcărilor subterane ale mişcării muncitoreşti în Balcani.
De la „Raftul Denisei“, m-am gîndit că nu ar fi rău să am şi eu cîndva o rubrică sau o colecţie numită „Raftul de la WC al lui Alex“. Cîndva, îmi voi duce la îndeplinire acest ideal, pentru că, între timp, cărţile de la WC se adună. Iată ultima dintre ele: Cheia Gaudí*. Cartonată, impunătoare, cu o copertă vagă, scrisă de doi tipi din Spania. Adevărul e că, imediat ce i-am văzut titlul, m-am şi gîndit: „E ceva în stilul Codul lui Da Vinci“.
Nu pot să spun că mă dau în vînt după eseistica pe probleme de „hipermodernitate“, „hiperindividualism“ şi alte „hiper“-uri a lui Gilles Lipovetsky, dar nici n-aş arunca-o la gunoi. Mi se pare chiar că acest ştăbuleţ al noii aristocraţii a postmodernilor francezi are o frază bună şi dispune încă de gena sănătoasă a neamului lui de eseişti.
În genul reţinerilor…
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Ian 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
1 comentarii
O istorie a literaturii, fie ea critică sau nu, nu va fi niciodată obiectivă, respectiva istorie nefăcînd altceva decît să reflecte, vorba domnului Manolescu, „lecturile, competenţa, temperamentul, gustul şi capriciile autorului“.
Faptul că Marin Preda acceptase invitaţia mea era un motiv de mîndrie. În lumea scriitorilor, Marin Preda era un fel de zeu, başca faptul că era directorul Editurii Cartea Românească, o editură specializată pe literatură română, unde mulţi ar fi fost fericiţi să publice.
În genul reţinerilor…
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Ian 2009
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
O istorie a literaturii, fie ea critică sau nu, nu va fi niciodată obiectivă, respectiva istorie nefăcînd altceva decît să reflecte, vorba domnului Manolescu, „lecturile, competenţa, temperamentul, gustul şi capriciile autorului“.
Dacă se întîmplă să cunoaşteţi un bun ontologist, chiar vă rog să mă puneţi în legătură cu el, pentru că vreau să cumpăr nişte brînză macră. Sigur, nu m-ar deranja deloc, dimpotrivă chiar, dacă ştiţi şi un presocratic profesionist, care să-mi recomande nişte muzică rock de calitate, pe acordurile căreia să-mi servesc, la modul silogistic, cu puţin vin roşu, brînzitudinea.
În vara anului 1979 împlinisem 32 de ani şi mă consideram un om fericit. Aveam, de bine, de rău, o slujbă, după ce patru ani fusesem şomer, eram însurat şi nevastă-mea era borţoasă (avea să nască în august un băiat), eram prieten cu Nichita Stănescu şi, pentru ca fericirea să fie perfectă, îmi apăruse primul roman.
În istoria oficială ce ne-a fost băgată pe gît cu linguriţa încă din vremea pionieratului şi a cravatei roşii, 8 mai 1921 era momentul zero al PCR. Într-un anume fel, propaganda spunea adevărul, dar într-un alt sens, 8 mai 1921 nu era nici pe departe clipa zorilor bolşevismului în România.
Nu am mai văzut pînă acum un musical (şi nu music hall, cum se mai aude pe la noi) adevărat, pe Broadway, dar pentru că tot eram la New York şi aveam timp, mi-am spus să o fac şi pe asta. Cel mai mult mi-aş fi dorit să văd The Producers, făcut de Mel Brooks. E de reţinut că prima dată a fost filmul The Producers, debutul lui Mel Brooks, apoi, după ani, s-a făcut musical-ul, cu acelaşi succes de public.
● La sfîrşitul anului trecut, revista România literară (nr. 51-52) a organizat o anchetă cu o singură întrebare: „Care este pentru dumneavoastră evenimentul literar al anului 2008?“. Au răspuns 34 de scriitori şi, aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi au aşezat pe primul loc Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu.
Deşi de vreo douăzeci de ani ne tot lăudăm cu anticomunismul nostru sincer şi jucăm ritual tontoroiul pe mormîntul lui Ceauşescu, iar politicienii se izmenesc, cînd aud de comunism, ca nişte tîrfuliţe cărora li se vorbeşte porcos, în realitate opinia publică nu prea s-a înghesuit să pună mîna pe o carte şi să afle cine dracu’ au fost comuniştii ăştia şi cu ce s-au mîncat ei unii pe alţii timp de multe zeci de ani.
Am în faţă un obiect foarte frumos, un obiect artistic, o carte în ţinută de gală, cu un singur cuvînt pe supracopertă. E cuvîntul care poate fi şi titlul cărţii, şi numele autorului Ilfoveanu.
Istoria criminalistică a literaturii române
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 24 Dec 2008
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
După cum scriam săptămîna trecută, domnul Nicolae Manolescu constată, în a sa recentă Istorie critică…, „lipsa aproape desăvîrşită din literatura română a romanului poliţist şi chiar a nuvelei de gen“. Între războaie nu există decît un roman şi o nuvelă care se încadrează în genul poliţist, Baltagul şi Sub pecetea tainei.
A doua jumătate a secolului XVIII a fost pentru boierimea din Ţările Române o perioadă destul de nasoală. Turcii se cafteau la greu cu ruşii prin Balcani, iar la Bucureşti şi Iaşi victoria unora asupra altora se vedea mai abitir ca niciodată.
Privită şi amintită de la înălţimea micilor gîlcevi politice care ne strică azi bunele dispoziţii, istoria secolului XIX ne dă sentimentul dulce al regăsirii. Mi-e teamă că a vorbi despre istoria continuităţii româneşti e tot un drac cu a vorbi despre continuitatea în fapte de umor şi prostie, fapte pe care manualele ar trebui să le consemneze cu majuscule.
Baltagul maltez
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Dec 2008
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
● Critic literar serios, domnul Nicolae Manolescu nu citeşte literatură poliţistă românească, aşa că în recenta sa Istorie critică scrie foarte senin următoarele: „Nici o explicaţie nu pot oferi în schimb pentru lipsa aproape desăvîrşită din literatura română a romanului poliţist şi chiar a nuvelei de gen“.
● Dintre toate felurile de critică de artă de la noi, cea de teatru mi se pare cea mai inerţială. Ierarhiile sînt parcă bătute-n cuie, există regizori despre care se spune că-s geniali orice ar face şi, de asemenea, există oameni nebăgaţi în seamă pentru că nu intră în calcule chiar dacă demonstrează că sînt foarte buni.
● Dintre toate felurile de critică de artă de la noi, cea de teatru mi se pare cea mai inerţială. Ierarhiile sînt parcă bătute-n cuie, există regizori despre care se spune că-s geniali orice ar face şi, de asemenea, există oameni nebăgaţi în seamă pentru că nu intră în calcule chiar dacă demonstrează că sînt foarte buni.
Săptămîna trecută, profesorul Gabriel Liiceanu a avut parte de o experienţă traumatizantă: a auzit pe cineva pronunţînd cuvîntul „pula“. Minunea s-a petrecut în faţa Facultăţii de Filosofie. Trei studenţi discutau despre noua coaliţie fesenistă, unul dintre ei era revoltat, votase cu PD-L şi luase ţeapă, ca atîţia alţii. Profesorul Liiceanu, care tocmai ieşise în pauză, a trecut razant pe lîngă studenţii cu pricina şi, desigur, a fost lovit drept în moalele Dasein-ului cînd l-a auzit pe unul dintre ei spunînd: „Băi, am votat ca pula cu PD-L-u’!“.
Ultima mare pasiune, care l-a ţinut pînă la sfîrşitul vieţii, a fost colecţionarea de monede. Făcusem şi eu aceeaşi pasiune şi asta ne-a ajutat să ne împrietenim. L-am văzut prima oară la Muzeul de Numismatică, pe Ana Ipătescu, unde o dată pe săptămînă se întîlneau pasionaţii de monede, dar şi negustori, care îşi făcuseră din cumpărarea şi vînzarea monedelor o meserie destul de rentabilă, chiar dacă era perfect ilegală în ochii autorităţilor comuniste.
Trebuie să pară cel puţin ciudat să îi spui cuiva că ai citit o carte* de istoria şi teoria artei cu sufletul la gură, că pur şi simplu nu ai putut s-o laşi din mînă, de parcă, prin cine ştie ce mecanisme ciudate, autorul ţi-ar fi lipit cartea de mînă şi de retină, şi bravo lui!
Un critic mai puţin sefisticat
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Dec 2008
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
● Domnului Nicolae Manolescu nu-i place literatura S.F., aşa că în recenta Istorie critică… o expediază în cîteva fraze, dovedindu-şi dispreţul faţă de gen, dar şi totala ignoranţă în materie. ● Iaşiul face eforturi serioase şi sistematice ca să-şi consolideze titlul (neoficial) de Capitală Culturală a României, iniţiind şi găzduind evenimente care să susţină acest titlu.
În peisajul măreţelor idealuri revoluţionare de la paşopt, Ion Ghica face o figură frumoasă. Boier destupat la cap, cu un talent literar demn de laudă, descendent direct la a treia spiţă din marele ban Dimitrie Ghica, boss-ul partidei naţionale a boierilor munteni, Ion Ghica e trimis de către colegii revoluţionari la Stambul ca să-i aburească pe turcaleţi şi să-i convingă că românilor le-ar sta mai bine împreună şi de capul lor.
Nichita era, privit într-un anumit fel, un om ciudat. Nu-i plăcea să mănînce în public, am mai spus-o, nu avea nici o motivaţie pentru asta, era un fel de pudibonderie nejustificată de nimic.
„Cînd ne sondăm adîncul inimii în tăcerea nopţii, ne ruşinăm de indigenţa imaginilor pe care ni le-am făcut despre bucurie. Nu eram de faţă în noaptea cînd am fost zămislit. E greu să participi la ziua care te precedă.
Literatura română îşi serbează minoratul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Dec 2008
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
În perioada Tîrgului de Carte „Gaudeamus“ am fost la Viena, aşa că am scăpat de toată vînzoleala de acolo şi nici nu riscam să pierd vreo carte mai importantă deoarece Confesiunile unui cafegiu semnate de Gheorghe Florescu le primisem de la autor, iar Istoria… lui Manolescu urma să-mi fie cumpărată de un prieten, ceea ce s-a şi întîmplat.
Marele logofăt al Ţării Româneşti Constantin Dudescu e unul dintre boierii care merită cu prisosinţă o statuie pe măsură din partea urmaşilor săi. A fost un personaj atît de bizar în patriotismul său, încît povestea faptelor sale pare o ficţiune morală scrisă doar de dragul de a ne mîndri şi de a crede că, uneori, firea românului e capabilă şi de un strop de idealism.
Dacă la începutul secolului XXI însemnele puterii şi ale potenţei financiare se exprimă, la nivel vestimentar, prin ţoale de firmă, în pragul dintre secolele XVIII şi XIX boierimea munteană şi moldoveană aborda o ţinută fusion, ceva pe genul islamo-parizian.
Oricine a auzit de Platon la televizor şi e cît de cît informat în legătură cu faptul că era un tip deschis dialogurilor va găsi o plăcere deosebită frunzărind această carte*.
A trăi sau a avea „o viaţă de boier“ trebuie să fi însemnat ceva foarte cool din moment ce sintagma şi-a păstrat sensul chiar şi în vremuri de acerbă mînie proletară.
Dragi intelectuali, acum, că Unirea Urziceni a trecut în fruntea clasamentului, să ne relaxăm un pic şi să vedem ce se mai întâmplă în lumea culturală. Se întâmplă că, în perioada 19-23 noiembrie, are loc cea de-a 15 ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură..
S-ar mai putea spune multe despre Nichita. De exemplu, că nu-i plăcea să călătorească. Şi cu toate astea a călătorit relativ mult. Mă refer, desigur, la călătoriile în străinătate.
Să-ţi vezi lungul Naşului
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Nov 2008
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Am cunoscut-o pe Nina Cassian acum vreo cincisprezece ani, la Neptun, unde avea loc o întîlnire a scriitorilor români din ţară cu cei stabiliţi în străinătate. Ne ştiam ca scriitori, vorbisem cu ea la telefon în New York, dar nu ne văzuserăm încă la faţă. La Neptun ne-am împrietenit cît de cît, am şi corespondat după aceea sporadic, aşa că m-am bucurat cînd am văzut-o săptămîna trecută la emisiunea Naşul, a lui Radu Moraru.
Cred că, în opinia publică nu foarte informată, cu greu vom scăpa de confuzia Budapest-Bucharest. Asta ne e soarta, sîntem două ţări inconfundabile cu nume de capitale confundabile, în ciuda unor tensiuni contemporane care ne fac să părem mai îndepărtaţi decît sîntem.
Vrei să citeşti* despre Carol întîiul şi dentistul său preacurvar? E, nu? Bun, atunci despre panorama bordelurilor nemţeşti şi bucureştene. Nici despre asta? Dacă eşti aşa de greu de mulţumit, mîngîie motanul doctorului, veritabilă conştiinţă a secolului nouăşpe.
Zilele acestea ar fi împlinit 70 de ani, dar destinul său s-a frînt cu cîţiva ani mai devreme, lăsînd o operă neterminată, dar, paradoxal, întreagă.
Ce-am mai citit la televizor
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 05 Nov 2008
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Sincer să fiu, emisiunea Zece pentru România, la care am fost invitat de cîteva ori (de cinci ori, mai precis), mi-a produs numai deziluzii. Şi asta nu neapărat din cauza realizatorului ei, Mihai Tatulici, în capul căruia toată lumea se cacă, neînţelegînd că domnia sa n-are nici o vină pentru rezultatele pe care le prezintă săptămînal la televizor.
Cînd era ceva mai bine dispus, lui Nichita îi plăcea să recite din poeziile lui de tinereţe.
Scriitorul sună bine. Un volum* ce reuneşte "50 de clipuri vesele şi triste" (re)confirmă un autor: Radu Pavel Gheo.
La noi pînă şi ideea construirii unei biserici noi a fost confiscată de gesturile gălăgioase ale unui Becali.
Printre prieteni şi apropiaţi ar mai fi următorii: Augustin Frăţilă (Gusti) a debutat tîrziu, în 1995, cu volumul de versuri Gramatica morţii. Cîntă în continuare, nu de mult a scos două CD-uri, dintre care unul cu cîntece pe versuri de Nichita...
Pentru cei care încă mai aşteaptă ţepele din Piaţa Victoriei, venim azi cu un reportaj istoric deosebit, care încearcă să se ocupe de imaginea lui Vlad Ţepeş în istoriografia românească.
Nu ştiu ce-o fi fost în capul comuniştilor, dar ei, ştiind bine că se duc de rîpă, şi-au zis că n-ar fi rău dacă le-ar lăsa cîte ceva moştenire urmaşilor lor capitalişti.
Proza trece proba
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 29 Oct 2008
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Nu ştiu ce-o fi fost în capul comuniştilor, dar ei, ştiind bine că se duc de rîpă, şi-au zis că n-ar fi rău dacă le-ar lăsa cîte ceva moştenire urmaşilor lor capitalişti.
Ţiganii ştiu să trăiască, ştiu şi să moară, dar mai ales ştiu să cînte, orice s-ar întîmpla. Muzica este, pentru ei, un mod de viaţă.
Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurămînt să mă culc devreme, tocmai atunci am adormit mai tîrziu: a doua zi spre amiazi. Pricina fu o carte ciudată. M-a ţinut treaz, deşi nu mă prenumăr în şirul mateinilor.
Nobel fără cauză
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Oct 2008
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
În fiecare an, în prima jumătate a lunii octombrie, Comitetul Nobel pentru Literatură dă prilejul lumii întregi să facă scandal. Nimeni nu e mulţumit de noul laureat (cu excepţia laureatului însuşi) din diverse motive. Marile edituri şi librării ştiu că le va fi aproape imposibil să vîndă un autor obscur, care scrie şi încîlcit pe deasupra. Criticii literari se enervează că nu autorul susţinut de ei a luat premiul, iar cititorii oftează fiindcă ştiu din proprie experienţă cît de prost scriu autorii nobelizaţi.
Cică nişte comicari
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 15 Oct 2008
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Urmuz s-a sinucis pe 23 noiembrie 1923. Cinci ani mai tîrziu, un tînăr de douăzeci de ani, Geo Bogza, scotea la Cîmpina revista de "avantgardă" Urmuz.
Despre moartea lui Nichita s-au spus multe poveşti şi s-au făcut diverse speculaţii, unii dintre admiratorii lui crezînd sincer că marele poet a fost omorît, ceea ce e o bazaconie.
Romane şi (ro)manele
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 08 Oct 2008
| Ioan T. Morar, Stefan Agopian |
0 comentarii
Un articol ceva mai vechi, publicat de Paul Cernat în două numere (179 şi 181) din Observator cultural, articol intitulat „Puncte din oficiu pentru literatura română tînără“, a mai dezmorţit lumea noastră literară, altfel destul de adormită.
De multe ori nu înţeleg cărţile pe care le citesc. Abia cînd le povestesc şi încerc să organizez cît de cît naraţiunea în idei principale încep să mă prind puţin despre ce a vrut să zică scriitorul.
Feţele Buzurii
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Oct 2008
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Pe 22 septembrie a.c., prozatorul Augustin Buzura a împlinit 70 de ani. Aşa că Nicolae Manolescu a considerat că e cel mai bun moment să publice în România literară studiul pe care i l-a dedicat lui Buzura în recent terminata Istorie critică a literaturii române. Cum, în mai multe discuţii particulare, Nicolae Manolescu îmi spusese că proza lui Buzura a rezistat trecerii timpului, am fost curios să aflu pe ce argumente îşi bazează criticul afirmaţia.
O mînă de artişti plastici a trăit bine în comunism, pictîndu-i pe Ceauşescu şi pe soţia sa. Dar e prea mult să spunem, generalizînd păgubos, că toţi ar fi făcut asta.
La începuturile fragilei mele cariere de spectator de teatru, eram mai degrabă turist. Mă duceam la teatru aşa cum se duc japonezii la Turnul Eiffel sau românii la Kuşadasi: să facă nişte fotografii, să se bronzeze puţin la lumina reflectoarelor şi să aibă de unde reveni acasă încărcaţi de imagini tatuate pe retine şi de replici semi-spirituale tapetate pe limbă.
Nu l-am mai văzut pe Goma, care, de altfel, pînă la urmă, a acceptat să plece din ţară, aşa cum doreau autorităţile comuniste, care ştiau ele ce ştiau.
Cum spuneam, în toamna lui ’77 Goma îl vizita aproape zilnic pe Nichita. Era urmărit permanent de doi securişti tineri care rămîneau, de regulă, în curtea blocului şi aşteptau răbdători ca Goma să-şi termine vizita.
Cum spuneam, în ’77, Goma era deja un adevărat disident, dar un disident cam fără viitor, că aşa e la români. Dintre cele aproape 200 de semnături pe care reuşise să le adune pe programul privind drepturile omului în România, majoritatea erau ale unor amărîţi care visau să plece din ţară şi văzuseră în Goma o oportunitate picată din cer.
Săptămîna trecută am mers puţin înainte cu amintirile despre Nichita, nu mult, e drept, dar simt nevoia (nu e cel mai rău lucru din lume să ai o nevoie!) să mă întorc din nou la anul 1977.
Nichita a avut relaţii foarte bune cu critica literară, chiar dacă au existat critici care au exprimat rezerve serioase faţă de poezia lui. Şerban Cioculescu, cel care îl sprijinise pe Arghezi în perioada interbelică, a strîmbat din nas în faţa poeziei lui Nichita.
În 1978, lumea literară era împărţită în două tabere, una bună şi una rea. Scriitorii din tabăra bună se grupaseră în jurul revistei România literară, susţineau autonomia esteticului şi erau sprijiniţi de postul de radio Europa liberă, cu care aveau legături strînse, chiar dacă ele erau clandestine.
Pe la sfîrşitul verii lui ’78, Nichita se putea considera un om fericit: avea o iubită, care, chiar dacă nu era tocmai pe gustul lui, fiind ea blondă, lui plăcîndu-i brunetele, era totuşi o iubită, şi nu una oarecare, ci o psiholoagă aprigă care încerca să-i pună viaţa cît de cît în ordine.
Vacanţa la mare din vara lui ’78 i-a fost, fără discuţie, benefică lui Nichita. Aveam un program destul de strict pe care, spre surpriza noastră, Nichita l-a respectat.
Liliana R., pe care Nichita o poreclise Delia, era o femeie hotărîtă să facă ordine în viaţa poetului. Întîi şi întîi, fiind iarnă şi Nichita cam dezbrăcat, i-a croşetat un pulover din lînă groasă, gri.
Crăciunul din ’77 l-am făcut la socrii mei, care aveau o casă mare pe Calea Plevnei. Pe Nichita îl mai chema şi Hristea (avea, pe linia tatălui, ceva sînge de aromân în el), pe socru-meu, care era machedon curat, îl chema chiar Hristea şi mai era Cristina, nevastă-mea, poreclită de Nichita Fuzi.
Cum scriam săptămîna trecută, în vara lui ’77, femeile roiau în jurul lui Nichita, el le cucerea la repezeală şi cam la asta se reducea totul. Într-o zi, a apărut însă o fetică gata îndrăgostită, a declarat cu nonşalanţă chestia asta şi l-a privit pe poet aşteptînd senină reacţia acestuia.
Cu toate că roiau femeile în jurul lui precum nişte musculiţe beţive (de fapt, acetice) în jurul unui pahar cu vin uitat peste noapte pe masă, Nichita nu era ceea ce se cheamă, de fapt, un afemeiat.
Nu ştiu cum era înainte, dar atunci cînd l-am cunoscut eu, în primăvara lui ’77, în casa lui Nichita era un du-te-vino mai rău ca în Gara de Nord. Veneau tineri poeţi de prin toate colţurile ţării, încărcaţi cu damigene şi cu de-ale gurii.
Cum spuneam, Nichita era un risipitor, dar în acelaşi timp era foarte atent la banii lui. M-a invitat într-o zi la restaurantul Uniunii Scriitorilor, în care eu n-aveam dreptul să intru, nefiind încă scriitor, şi acolo un tînăr poet s-a luminat la faţă cînd m-a văzut.
Scriam saptamana trecuta despre veniturile lui Nichita, care nu erau mici (aproximativ 10.000 de lei pe luna), dar erau scriitori care castigau de trei-patru ori cat Nichita. Un exemplu este Eugen Barbu, care ajunsese sa fie invidiat chiar de Zaharia Stancu, presedintele Uniunii Scriitorilor.
Chiar daca in tinerete trasese mata de coada, atunci cand l-am cunoscut, la 44 de ani, adica in 1977, Nichita era un om cu bani. Castiga peste 10.000 de lei pe luna.
Lumea literara nu inseamna numai carti. Scriitorii au si ei o viata, care, in mare parte, se petrece in afara bibliotecii. Despre toate astea si multe altele, in cele ce urmeaza.
Lumea literara nu inseamna numai carti. Scriitorii au si ei o viata, care, in mare parte, se petrece in afara bibliotecii. Despre toate astea si multe altele, in cele ce urmeaza.
Lumea literara nu inseamna numai carti. Scriitorii au si ei o viata, care, in mare parte, se petrece in afara bibliotecii. Despre toate astea si multe altele, in cele ce urmeaza.
Nu stiu cit de motan o mai fi fost poetul dupa despartirea de Doina Ciurea, dar in mod sigur starea motaneasca i-a revenit cind a dat cu ochii de Gabriela Melinescu. Asta se intimpla in 1964, Nichita avea 31 de ani, Gabriela 22.
Asa cum scriam saptamina trecuta, Nichita n-a rezistat prea mult linga Doina Ciurea, o femeie frumoasa, dar o scriitoare modesta, cu aere de intelectuala rasata.
N-o sa va vina sa credeti, dar lumea literara nu inseamna numai carti. Scriitorii au si ei o viata, care, in mare parte, se petrece in afara bibliotecii. Despre toate astea si multe altele, in cele ce urmeaza.
N-o sa va vina sa credeti, dar lumea literara nu inseamna numai carti. Scriitorii au si ei o viata, care, in mare parte, se petrece in afara bibliotecii. Despre toate astea si multe altele, in cele ce urmeaza.
N-o să vă vină să credeţi, dar lumea literară nu înseamnă numai cărţi. Scriitorii au şi ei o viaţă, care, în mare parte, se petrece în afara bibliotecii. Despre toate astea şi multe altele, în cele ce urmează.
N-o să vă vină să credeţi, dar lumea literară nu înseamnă numai cărţi. Scriitorii au şi ei o viaţă, care, în mare parte, se petrece în afara bibliotecii. Despre toate astea şi multe altele, în rubrica pe care tocmai o inaugurăm.
Cu toate că prima scriere considerată utopică este Republica lui Platon, termenul de utopie nu s-a impus pe piaţă decît după 1551, cînd Utopia (De Optimo Reipublicae Statu deque Nova Insula Utopia) lui Thomas Morus a fost tradusă în engleză.
O carte* ciudată despre Cuba care poate să prindă la două categorii de cititori, deşi nu ar fi surprinzător ca într-un singur cititor să fie reprezentate ambele categorii.
93 articole gasite dupa cuvantul "cultura"
Ultima aluzie culturală: "Să nu-ţi epatez una peste gură!"
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Feb 2010
|
0 comentarii
După mulţi ani de tăcere, Bedros Horasangian a scos o carte de povestiri la Editura Leda: Miss Perfumado şi alte femei. Cu bunele şi relele pe care i le ştiam. Treisprezece povestiri despre tot atîtea femei din lumea largă.
Un top literar pe necitite
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Ian 2010
|
0 comentarii
Ion Bogdan Lefter evaluează în revista Cultura anul literar care s-a încheiat şi ajunge la concluzia că ar fi unul mediu. Criticul e indispus de confraţii săi care nu citesc cărţile care, după părerea sa, ar merita să fie citite, care privilegiază marile edituri şi n-au ochi pentru editurile mici, dar merituoase.
Atacul steroizilor
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010
| Alexandru Varzaru, Marian Turosu |
1 comentarii
UPDATE La această oră se desfăşoară ostilităţile la ORDA. Vom reveni cu amănunte diseară de la netrimisul nostru special la faţa locului. Deocamdată Zoso face live blogging.
Nu mi-aş mai putea imagina azi un franţuz care să nu strălucească deplin în arta retoricii, dar care să fie şi capabil de a însufleţi ceva cu ea. Cam asta e teribila soartă a cărţii scrise de Michel Houellebecq şi Bernard-Henri Lévy*.
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu nici frumos pînă la 20 de ani nu am fost, nici de stînga pînă la treizeci de ani (c-am trăit în România), nici de dreapta după 30 (că nu am împlinit încă) n-am fost, şi cred că nici bogat pînă la 40 nu voi fi. Dar tare mi-e că nici n-o să mă dea sărăcia afară din vile şi maşini. Vilele altora, în care intri doar noaptea, de te aleargă cîte-un Iovan cu puşcociul. Dar mai sărac cu duhul şi mai indecis ca anul acesta, ca anul trecut, şi ca de cînd – şi cît de bogat – mă ştiu, parcă n-am fost niciodată. Habar nu am, ca extremă ascunsă, pe ce parte a politicii joc. Apropo, dacă politica este o curvă, cu cine ar fi mai bine să te destrăbălezi: cu o tîrfă de stînga sau cu una de dreapta?
Din memoriile lui Nicolae Manolescu (III): Politicianul de azi
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 28 Oct 2009
| Cristian Teodorescu |
0 comentarii
Loc de candidat cu capul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Oct 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Cînd a auzit că vreau să candidez la preşedinţia Uniunii Scriitorilor, un prieten bun, scriitor şi el, cunoscut nu numai prin ce a scris, dar şi pentru pragmatismul lui sănătos, a strîmbat din nas şi a spus: „Trebuie să fii nebun dacă vrei să faci asta!“.
Tamás necredinciosul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 30 Sep 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
G.M. Tamás s-a născut în 1948 la Cluj. A studiat filologia clasică şi filosofia la Bucureşti şi Cluj. În 1974 nu mai poate să publice în România şi pleacă în Ungaria. Unde nu va avea multe zile bune, din cauză că: „Eram un disident intelectual, scriam teorie, eseuri politice şi făceam jurnalism politic în samizdat. Susţineam în clandestinitate seminarii pe subiecte de istorie, politică, economie, sociologie“.
Cum a devenit Sebastian extremist moderat
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Sep 2009
| Cristian Teodorescu |
1 comentarii
Dacă punem cap la cap zecile de comentarii stîrnite de cartea Martei Petreu Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, ar ieşi un op separat, de dimensiuni apropiate volumului care a stîrnit scandalul cultural al acestui an.
Click! de joi o prezintă pe Bianca Iordache, fata-magnet, de care, la început, cînd avea 11 ani, s-a lipit o carte (cam tîrziu, nu?), apoi un pahar (cam devreme, totuşi, pentru o fată), apoi un cuţit, nişte furculiţe. Ce zice fata: „Eu îmi dau seama imediat ce boală are un om, după ce îl privesc cîteva minute“. Chiar orice boală? Chiar şi prolaps de valvă mitrală de gradul 3? Sau osteodiscită?
În toată presa de joi citim o declaraţie a lui Sorin Oprescu, care spune că nu va candida la preşedinţie decît dacă îl cere poporul român. Contactat de redactorii noştri, poporul nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect. Ne-a transmis, totuşi, că moare de foame.
Fiţe sînt de cînd lumea, unii dîndu-se mari îmbrăcînd piei de leopard pe cînd alţii doar de porc mistreţ luat pe puncte, exemplele fiind nelimitate de-a lungul istoriei. În ziua de azi, ca să te arate cineva cu degetul ca făcînd parte din categoria fiţoşilor trebuie să-ţi lipsească ceva: ori să ai carenţe în educaţie ori în studii.
Evreul rătăcit
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Aug 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Un scandal, care n-a ajuns încă la apogeu, a fost declanşat de ultima carte publicată de Marta Petreu la Editura Polirom, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian. Aceasta demonstrează, folosindu-se de articolele publicate de Sebastian în perioada 1929-1933 în revista Cuvîntul, că Sebastian, influenţat de magistrul său, Nae Ionescu, a început să gîndească şi să scrie ca un extremist de dreapta.
Adevărul a descoperit că Biblia a fost scrisă de Mohamed
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Iul 2009
|
0 comentarii
M-am angajat să scriu despre Bucurenci din mai multe motive. Primul ar fi că n-avea cum să lipsească tocmai el dintr-un almanah dedicat fiţelor. Al doilea – şi cel mai important! – e că, dacă n-aş scrie eu, sigur s-ar înfige în cărniţa lui fragedă, de VIP în devenire, o altă tastatură din redacţie… Şi parcă prefer să-l ştiu în mîna mea de prieten decît să-l văd umplut de sînge de cineva care-l cunoaşte de la distanţă, doar ca pe "un produs antipatic al societăţii de consum", cum obraznic se intitulează el însuşi.
1 - Justin Capră: Soleta 250 și alte prototipuri
12 Iun 2009
|
0 comentarii
Celor mai mulţi dintre noi ne displac fiţele. Sau, mă rog, cea mai mare parte a fiţelor. Ar trebui totuşi cumva apărate şi fiţele astea. Nu mă gîndesc aici doar la faptul că snobismul este motorul oricărei societăţi de consum sănătoase. Şi chestiuni ceva mai puţin prozaice decît cărucioarele doldora ale hypermarket-urilor îşi datorează progresul atitudinii ăsteia atît de blamate. Cultura – ca să spun un cuvînt nu mare, ci mediu – merge mai tare înainte tot datorită unor astfel de apucături. Dar nu vreau să apăr fiţele invocînd bucăţica lor de rol pozitiv pentru oameni, ţară şi pace, în general. Sar în apărarea fiţei ca fiţă pur şi simplu. Staţi să vă explic!
Citesc la almanahul ăsta – că de scris n-am scris nimic – şi tot nu pricep: cine e fiţa, ce este fiţa, unde, cînd, cum şi de ce este fiţa fiţă? Of, pe unde umblă institutele de sondare a opiniei publice şi echipele de cercetători americani cînd ai nevoie de ele? În lipsa lor a trebuit să mă las la mîna sfîntului Google, stăpînul tuturor răspunsurilor din Univers. Am întrebat, aşadar: Google, Googlişoară, ce mai este de fiţă prin ţară? Enter!
Unui tînăr critic i se bagă pumnul în semnătură
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Mai 2009
| Stefan Agopian, Ioan T. Morar |
0 comentarii
Daniel Cristea-Enache e un tînăr critic literar de 35 de ani, foarte harnic la rîndu-i, şi el cadru universitar, coleg cu domnul Manolescu, fiind însă numai conferenţiar. Ei bine, acestui tînăr, care are numai jumătatea vîrstei domnului Manolescu, nu i-a plăcut Istoria pe care acesta a scris-o. I-a găsit tot felul de hibe, un cîrcotaş, ce mai! Aşa că a publicat trei articole în Idei în dialog, explicînd pe îndelete ce i se pare în neregulă cu Istoria în cauză. Domnul Manolescu s-a enervat şi s-a gîndit să-l pedepsească pe tînărul obraznic.
Sfînta Treime, specialişti în ştiri cu Becali…
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Apr 2009
|
0 comentarii
Evenimente
27 Feb 2009
|
0 comentarii
Sîmbătă1. DJ SUV @ Setup Venue, Timişoara / 2. Khidja Clouds Society Jam Session @ Fabrica / 3. Nights.ro Awards 2009 @ Krystal.
Duminică 1. byron@ Suburbia, Bucureşti.
Jurnalul Elenei B. (transcris de Simona T.)
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Feb 2009
|
0 comentarii
Cupa României la Eurovision
06 Feb 2009
|
0 comentarii
Ca să vă faceţi o idee despre jurii în general, ghiciţi din trei încercări ce pregătire are la bază unul dintre membrii juriului Eurovision, Cristian Zgabercea.
Cătălin Tolontan (ziarist): Cred că PSD+PC va cîştiga cu pînă la cinci procente avans faţă de PD-L
04 Dec 2008
|
0 comentarii
Premierul Tăriceanu divorţează! Cu 50% mai senzaţional: are şi un motiv celebru să o facă!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Nov 2008
| Biroul de Moravuri Usoare |
5 comentarii
Manifest pentru ţară:
Fraţi români, în curînd se vor implini 20 de ani de cînd Ceauşescu ţinea ultimul discurs "popolului", cu motorul elicopterului deja pornit pe CC.
Fraţi români, în curînd se vor implini 20 de ani de cînd Ceauşescu ţinea ultimul discurs "popolului", cu motorul elicopterului deja pornit pe CC.
Despre lupta dintre corpul mare al vânatului şi mintea mică a vânătorului.
Azi, operatiunea: "Romani, distrugeti Prejmer!"
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 17 Sep 2008
|
1 comentarii
Digul de cîrpe s-a dărîmat, dar Titus Bojin iar a scăpat!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Sep 2008
| Biroul de Investigatii |
0 comentarii
Amprentati-l pe Copos!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Sep 2008
|
0 comentarii
Trampele - 3 septembrie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Sep 2008
|
0 comentarii
Mai sinteti cu noi?
Massive Attack: mesaj, nu zgomot
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Aug 2008
|
2 comentarii
Canadienii de la Rosia Montana sapa dupa sustinere la Strasbourg. Cu tirnacoapele PD-L
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Iun 2008
| Alexandru Cristorian |
0 comentarii
Muzica simfonica de cumetrie
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Mai 2008
|
2 comentarii
Text foarte haios, numai pentru ingineri automobilisti
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Apr 2008
|
5 comentarii
Cat a suferit un nesuferit
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Apr 2008
|
0 comentarii
• Alex.
Romania hard-ore
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Apr 2008
|
0 comentarii
Cica in invatamantul preuniversitar din toate tarile UE s-ar putea organiza cursuri de limba, cultura si civilizatie romaneasca.
Si/sau
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Apr 2008
|
0 comentarii
• De mai bine de trei saptamani imi umbla prin cap o intrebare lansata de domnul Andrei Plesu in Dilema veche nr.
Cultura mica, cativa eseisti!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Mar 2008
|
0 comentarii
Stiti vorba lui Dinica despre Romania, spusa la carciuma „Sarpele rosu“: „Tara mica, cateva mese!“.
Razboi intr-un pahar de moldoveni
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Mar 2008
|
0 comentarii
Razboiul a inceput cand pe blog-ul lui George Onofrei, unul dintre jurnalistii si colaboratorii Suplimentului de cultura al Editurii Polirom, un anume anonim Liberis a scris, la finalul unui comentariu veninos, urmatoarele: „Acum sunt plecat din Romania si sper sa nu ma mai intorc niciodata in orasul acela plin de codosi si codoase, ocrotite de noua generatie de oameni de cultura si publicisti.
Critica Ratiului impur
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Mar 2008
|
0 comentarii
• Saptamana trecuta, marti, 11 martie, ziarul Cotidianul a sarbatorit aparitia numarului 5.000 si cu aceasta ocazie a publicat si o succinta istorie a ziarului infiintat de Ion Ratiu pe 10 mai 1991.
O noua soferta electorala la Craiova: ochi pentru unchi, dinte pentru dinte
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 19 Mar 2008
|
0 comentarii
Inainte de a fi primar la Cleanov, la granita dintre Dolj si Mehedinti, Marin Cojocaru a fost om.
Greu la deal cu boii, in general
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Mar 2008
|
0 comentarii
„Greu la deal cu boii mici“, zice proverbul.
cherche la femme prin stiri
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 12 Mar 2008
|
0 comentarii
Cum inspirat se exprima antescriitorul meu la aceasta rubrica, a trecut si ziua femeii romane, amanta si mama (1-8 martie).
Pupincurriculum vitae
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 05 Mar 2008
|
0 comentarii
● In ziarul Cotidianul de joia trecuta (28 februarie) au aparut pe doua pagini mai multe texte semnate de nume cunoscute, texte in care se facea o apologie a socialismului romanesc si a secretarului general al PCR, Nicolae Ceausescu, dar si a sotiei sale, Elena.
Avortul popii
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Feb 2008
|
0 comentarii
♦In revista Cultura nr.
Sexul nu scuza mijloacele de exprimare
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Feb 2008
|
0 comentarii
Ion Iliescu a avut dreptate: Mircea Geoana nu este cel mai inteligent pesedist din lume.
Trampa si ecranul
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 26 Feb 2008
|
0 comentarii
Beti-Frumosi cu stea in frunte
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Feb 2008
|
0 comentarii
In revista Cultura nr.
Sa afle si UE secretul lui Bachus: subventiile pentru vinari se dau si celor fara vie
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 30 Ian 2008
| Biroul de Investigatii |
1 comentarii
Bula demnitarului - 23 ianuarie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Ian 2008
|
0 comentarii
Norica Nicolai (senator PNL): „N-am pretins niciodata ca sint Maica Tereza".
Prin troiene, viscol, ger, toată lumea vrea transfer. Ca în fiecare an, sezonul friguros ne aduce zvonuri de prin ţările calde, prevestind sosirea multor păsări călătoare pe la noi, care de care mai valoroase, mai bengoase.
ELENA UDREA: ''Politica nu se face din iubire''
11 Dec 2007
|
0 comentarii
Marius Tuca se intoarce!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 30 Oct 2007
|
2 comentarii
TITUS CORLATEAN: "Nu puteam sa stam cracanati"
27 Sep 2007
|
2 comentarii
Chinez Popescu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 22 Aug 2007
|
0 comentarii
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.