54 articole in tagul Crin Antonescu
Un alt sforar aflat în spatele liderului liberal este Vlad Moisescu, liderul filialei PNL sector 1, Bucureşti.
Începutul, ora 12 şi jumătate. Vineri. La ora aia, Crin practic nu a existat la congresul PNL. Vorbea în faţă sălii. Opreli, cumpăt, cu un "decît" repetitiv, vorbe fără dinţi. De aceea, atracţia, ore-n şir, au reprezentat-o culoarele. PNL-ul, la acest congres, a practicat femeia de culoar. Siluete, parfum fin şi rochie aspiraţională. Picioare!
Primus inter ţepares
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Mar 2010
| Patrick Andre de Hillerin |
1 comentarii
Pentru că avea voturile asigurate şi liniştea în partid îndelung negociată, Crin Antonescu s-a aruncat, în timpul congresului de săptămâna trecută, la niscaiva promisiuni megalomane, ca să mai şteargă de pe faţa colegilor săi zâmbetul amar al opozantului victorios.
Deşi plănuia o reintegrare a unei părţi a grupului Tăriceanu în structurile de conducere a partidului - ca să-l izoleze, astfel, pe fostul şef penelist - , Crin Antonescu a reuşit exact pe dos.
Liberalii s-au întîlnit azi în Delegaţia Permanentă a partidului pentru a pune la cale strategia pe termen scurt şi intrarea la guvernare ori ieşirea din opoziţie.
După alegerile de duminică, peneliştii care au decis să iasă totuşi de prin case şi să meargă la sediul partidului au de luat o mare decizie.
Îl mai ţineţi minte pe Crin, floricelul din fruntea PNL-ului care arunca cu invective în prostănac în turul I, pentru ca mai apoi să-i pupe mînă, să-l ia în braţe şi să-l ducă pe culmile lui 49%?
În cazul tot mai probabil, după dezbaterea de ieri, în care Traian Băsescu mai cîştigă un mandat la Cotroceni, Crin Antonescu va fi nevoit să dea dovadă că nu şi-a ales întîmplător sloganul cu revoluţia bunui simţ.
Primul oraş al revoluţiei române din decembrie ‘89, Timişoara, a ajuns iarmaroc pentru prostănac şi manechin. Asta după ce, ieri, municipalitatea a centrat şi tot ea a dat cu capul cînd a decis să cocoaţe, tocmai pe simbolul evenimentelor din Piaţa Revoluţiei, Opera Timişoara, ditamai banner-ul cu cei trei crai de la Apus (geoagrafic vorbind, dar sperăm că şi de carieră politică): Gheorghe Ciuhandu, Crin Antonescu şi Mircea Geoană.
Îşi spune Bebeluşa. Alteori se prezintă Ella sau Îngeraş. În fapt, o cheamă Elena, e studentă şi între timp lucrează şi la Fundaţia Dinu Patriciu. De o lună de zile, Bebeluşa are un job part-time nou: postac. Postacioaică, cum ar veni. Stă acasă şi scrie textuleţe pe internet. De genul: “eu votez cu Antonescu…..si cred ca o sa intre in turul 2….voteaza-l si tu!!!!!!!!!” (de AICI).
În loc să se facă luntre şi punte să-l ducă pe Crin cît mai sus în sondaje, prima chitară a partidului, Ludovic Orban, se vede nevoit să rezolve problemele interne de la Bucureşti.
Joia trecută, la 6 dimineaţa, eram în faţa sediului PNL de pe Aviatorilor, gata să plec în campanie cu Crin Antonescu, prin ţară. La aceeaşi oră, Crin Antonescu trăgea, probabil, aghioase. Pentru că avionul lui avea să plece mult mai tîrziu, spre prînz. De fapt, eu urma să plec în campanie cu presa de campanie a PNL şi cu două fete drăguţe de la departamentul de comunicare, care mi-au comunicat cu profesionalism scopul misiunii: să-l urmărim pe Antonescu în deplasările lui prin Banat şi Ardeal.
Născut la 21 septembrie 1959, la Tulcea, într-o familie de intelectuali cu salarii mici: mama – învățătoare, iar tatăl – profesor suplinitor de limba română. Primele două luni din viață le-a petrecut în compania unor tehnocrați din domeniul medical, fiind un bebeluș ușor bolnăvior. Provine, din partea tatălui, dintr-o familie cu origini în Moldova și Argeș. Rudele din partea mamei vin de prin părțile Dobrogei. Mai bine zis, sînt de prin părțile Dobrogei, că de venit, Crin este singurul care a venit la București.
Octavian Popa. Prieten cu Crin din gimnaziu. Studenție împreună, profesori la Tulcea împreună, politică împreună. Popa este deputat PNL.
"Bineînțeles, cu Dinu Patriciu sînt prieten. Deși cu Dinu Patriciu a fost o relație mai sinuoasă. Din punct de vedere politic, au fost momente cînd ne-am certat, au fost momente cînd ne-am despărțit, au fost momente cînd am polemizat, cînd ne-am atacat public, dar în plan personal a existat o relație mai apropiată, strict politică, niciodată financiară. Numai că, repet, Dinu Patriciu e doar un membru foarte celebru, un membru important al partidului, nu e în conducere".
Provine dintr-o familie de dobrogeni cu rădăcini în Moldova și Muntenia. Dacă mama era dobrogeancă la a treia generație, tatăl avea pe linie maternă rude în Moldova, iar pe linie paternă în județul Argeș. Cum am spus în pagina precedentă, părinții lui Crin Antonescu s-au despărțit cînd el avea trei ani.
Rep.: Cu cine ați vrea să ajungeți în turul doi?
C. A.: Din punctul de vedere al spectacolului, în sens bun, pe care să-l oferim alegătorilor, cu Sorin Oprescu. Din punctul de vedere al unei dezbateri mai serioase, mai aplicate, despre viitorul României, cu Mircea Geoană. Din punct de vedere sentimental, cu Traian Băsescu. Din punct de vedere sentimental – să fiu bine înțeles – nu pentru că mi-ar fi drag Traian Băsescu. Dimpotrivă.
C. A.: Din punctul de vedere al spectacolului, în sens bun, pe care să-l oferim alegătorilor, cu Sorin Oprescu. Din punctul de vedere al unei dezbateri mai serioase, mai aplicate, despre viitorul României, cu Mircea Geoană. Din punct de vedere sentimental, cu Traian Băsescu. Din punct de vedere sentimental – să fiu bine înțeles – nu pentru că mi-ar fi drag Traian Băsescu. Dimpotrivă.
Adina Vălean a devenit, nu cu mult timp în urmă, soția lui Crin Antonescu. Sau invers, cum vreți. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu o lună, pe 25 septembrie 2009, la Bruxelles, iar nunta a avut loc pe 10 octombrie, la Tivoli, în Italia. La nuntă a participat și Dinu Patriciu, cel care a descoperit-o și promovat-o pe Adina Vălean, pe cînd aceasta era doar o tînără matematiciană, dornică de afirmare politică în Prahova.
În 1987, Crin Antonescu era profesor de istorie – plus franceză – la școala din satul Niculițel, la 25 de kilometri de Tulcea. Acum îi spune „Școala de Arte și Meserii“. Pe hol este o expoziție cu icoane pe sticlă pictate de elevii de azi. Am stat de vorbă cu două dintre elevele de ieri, Mirela Parfene și Elena Niculache, plus directorul Gheorghe Mazilu.
Dinu Patriciu. Mai exact, fundațiile acestuia în care a luat mulți prizonieri liberali. Prezența lui Crin Antonescu în board-ul unei fundații a lui Dinu Patriciu este deja certitudine, la fel cum certitudine e și faptul că această fundație, Institutul pentru Liberă Inițiativă, a lucrat pe post de administrator la una dintre companiile din Grupul Rompetrol.
Evenimentele din 1989 l-au prins pe Crin Antonescu cu plete. Era doar un tînăr muzeograf la Muzeul „Delta Dunării“ din Tulcea, unde ajunsese după ce timp de vreo trei ani de la terminarea facultății, în ’85, predase istorie în mediul rural, în Vaslui și Tulcea. La începutul lui 1990 revine la profesorat și preia catedra de istorie a Liceului „Spiru Haret“ din Tulcea și, influențat de evenimentele din 28-29 ianuarie, zice el, decide să se apuce și de politică. Se înscrie în PNL și, în loc să fie trimis la frizer, este mandatat să se ocupe de alegeri la Tulcea.
Crin Antonescu este un politician român atipic. Pentru că, spre deosebire de majoritatea colegilor lui de „breaslă“, nu a transformat niciodată funcțiile politice pe care le-a deținut în avantaje financiare. Sigur, și-a încasat întotdeauna salariul de parlamentar (mai ales pe cel de deputat, pentru că a fost membru al Camerei Deputaților ceva mai des decît al Senatului), dar nu există nici un indiciu că ar fi primit vreodată stimulente financiare numite în popor „șpagă”. Din punctul acesta de vedere, Crin este mai sărac și cu siguranță mult mai cinstit decît nea Nelu Iliescu.
Să începem, întrucîtva atipic, cu concluzia: PNL i-a făcut cadou lui Crin, de ziua lui, un consultant vestimentar. Sau, dimpotrivă, în șifonierul matrimonial a început, în sfîrșit, să-și bage nasul și competențele nevasta candidatului (felicitări, doamna Adina, sînteți cea mai bună, țineți-o tot așa!). Mai departe, dăm cuvîntul specialiștilor.
Crin Antonescu a plecat de la 1% intenție de vot la prezidențiale în lunile ianuarie și februarie 2009, pentru ca începînd cu sfîrșitul lunii martie, cînd avea să fie ales în funcția de președinte al PNL, în locul lui Călin Popescu Tăriceanu, să devină unul dintre jucătorii importanți pe piața candidaților.
Paralizie, Parkinson, stenturi, diabet: riscuri medicale la viitorii preşedinţi
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 28 Oct 2009
| Biroul de Investigatii |
1 comentarii
Unul dintre ei va fi, peste o lună şi jumătate, preşedintele României. Va fi comandantul suprem al Armatei. Va numi premierul. Va fi cel mai puternic om din România. În acelaşi timp, însă, va duce cu el slăbiciuni medicale letale: riscul de paralizie, agravarea unui Parkinson incipient, diabet insulino-dependent. Pe lîngă astea, stenturile, o eventuală ciroză şi ulcerul de stres abia dacă mai merită pomenite. Fişele medicale ale celor patru mari prezidenţiabili, din surse medicale de primă mână, mai jos.
UPDATE - Erată
Diabetul lui Sorin Oprescu nu este insulino-dependent, aşa cum eronat apare în articol.
UPDATE - Erată
Diabetul lui Sorin Oprescu nu este insulino-dependent, aşa cum eronat apare în articol.
Dacă ar avea ocazia, ce credeţi: candidaţii la preşedinţie ar fi în stare să se bată fizic?
Îşi sunt unul altuia destul de adversari, încât să le vină să-ţi ardă una peste bot?
Se urăsc oare într-o notă biologică atât de profundă, încât să aibă impulsul natural să se sugrume?
Cât de sinceră e toată această agresivitate pe care o manifestă unul în raport cu ceilalţi?
Îşi sunt unul altuia destul de adversari, încât să le vină să-ţi ardă una peste bot?
Se urăsc oare într-o notă biologică atât de profundă, încât să aibă impulsul natural să se sugrume?
Cât de sinceră e toată această agresivitate pe care o manifestă unul în raport cu ceilalţi?
Au trecut cinci ani şi sunt încă multe lucruri pe care preşedintele României nu le-a făcut. De fapt, n-a apucat să le facă, dar timpul nu e pierdut. Spre exemplu, n-a mers în mâini. Eu, unul, aş fi vrut să-l văd mergând în mâini şi sunt gata să jur că asta l-ar fi scos în evidenţă faţă de adversarii săi.
Relaţia lui Relu Fenechiu, un fel de căpetenie a liberalilor moldoveni, cu şefia partidului, reprezentată de Crin Antonescu şi Ludovic Orban, începe să scârţâie.
„Ui, je e nuz avon de solusion!“, ar fi sunat în franceza decupată cu foarfeca de tablă prima promisiune a lui Crin, în caz că cineva l-ar fi pus s-o repete mai întâi în engleză. Din română în română însă, „Da, am şi avem soluţii“ se traduce prin „Hai că v-o trag şi de data asta!“. Coincidenţă, tot aşa se traduce şi „Să trăiţi bine!“, ba chiar şi „Douăzeci de mii de euro pentru oricine se întoarce în ţară“. Dar să rămânem în cazul Crin Antonescu. Omul tocmai şi-a anunţat programul pentru preşedinţie şi, de bună seamă, e nevoie să-l traducem.
Nici nu s-au liniştit bine apele prin tabăra lui Tăriceanu, că băieţii au scos baionetele şi s-au apucat de tăiat din petalele lui Crin.
Azi are loc prima Delegaţie Permanentă a PNL-ului în noua formulă aleasă la congres, iar liberalii vor vota lista candidaţilor pentru Parlamentul European.
Crin Antonescu, preşedintele PNL
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Mar 2009
| Alexandru Cristorian |
3 comentarii
Reporter: Este Crin Antonescu un personaj politic şantajabil? Nu prea sînt multe lucruri de care puteţi fi acuzat, poate problema cu bazele sportive, de pe vremea cînd eraţi ministru. Pe de altă parte, nici nu aţi prea fost prin funcţii de conducere cu o mare responsabilitate. E ăsta un avantaj?
Crin Antonescu: Nu. Nu sînt un personaj şantajabil, nu există nici un lucru de care să pot fi acuzat.
Crin Antonescu: Nu. Nu sînt un personaj şantajabil, nu există nici un lucru de care să pot fi acuzat.
Spre deosebire de nitroglicerină, trinitrotoluenul rafinat (trotil) este destul de stabil şi nu explodează la şocuri uşoare. Pentru a fi folosit ca explozibil este nevoie de un detonator.
Crin Antonescu e deocamdată o promisiune, singura pe care PNL şi-o permite azi. Congresul a votat în sensul supravieţuirii, fără să ştie cineva precis ce înseamnă asta sau cât va dura.
Crin Antonescu e deocamdată o promisiune, singura pe care PNL şi-o permite azi. Congresul a votat în sensul supravieţuirii, fără să ştie cineva precis ce înseamnă asta sau cât va dura.
Azi, la Parlament, liberalii s-au întîlnit în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului şi, printre alte chestii, au votat şi înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte.
O clădire cu multe etaje, vreo 11, din mijlocul capitalei; la parter, în lift, trei domni apasă disperaţi pe butoane; drăcia nu vrea să urce în niciun chip – se depăşise sensibil sarcina maximă.
Dacă cineva îşi închipuie că la PNL s-a lăsat liniştea odată cu intrarea în opoziţie, se înşală. Nici măcar sărbătorile, sarmalele, purcelul şi spirtoasele nu i-au liniştit pe penelişti, care - dacă tot nu mai au ciolanul guvernării - se bat pentru osciorul şefiei partidului.
126 articole gasite dupa cuvantul "Crin Antonescu"
Previziunile politice pentru anul 2020
19 Mar 2010
|
0 comentarii
Modernizarea statului nu obosește deloc. Ion Iliescu a întinerit iar. Continuă invazia șomerilor basarabeni.
Ucraina ne testează scutul antirachetă. Pași rapizi spre re-reunificarea liberală. Vanghelie conjugă din nou. Constituția stă să intre la apă. Axa București-Dubai pusă în pericol de preşedintele Elena Băsescu!
Ucraina ne testează scutul antirachetă. Pași rapizi spre re-reunificarea liberală. Vanghelie conjugă din nou. Constituția stă să intre la apă. Axa București-Dubai pusă în pericol de preşedintele Elena Băsescu!
Vasul de flori Djuvara, decorat de francezi
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Mar 2010
| Cristian Teodorescu |
0 comentarii
Decoraţiile îşi justifică existenţa doar în momente excepţionale, nu la zile festive. Pentru merite, nu pentru noi şi-ai noştri, printre pişcoturi şi şampanie în pahare de plastic. Dar chiar şi în momente excepţionale, decoraţiile mai nimeresc în pieptul cui nu trebuie.
Bula demnitarului - 10 martie 2010
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Mar 2010
|
0 comentarii
Bula demnitarului - 3 martie 2010
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Mar 2010
|
0 comentarii
Anna Lesko vă dă flăcări de plăcere, nu de durere!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Feb 2010
| Biroul de Moravuri Usoare |
3 comentarii
Deşi sună a organizaţie inventată, pentru că cele două elemente din nume nu prea au legătură unul cu celălalt, Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului chiar există, preşedintele de onoare al organizaţiei fiind chiar turnăto… pardon, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Dar nu asta ne-a atras atenţia, într-un articol publicat în iunie 2009 de către colegii noştri de la Biroul de Investigaţii. Ci preşedintele executiv al CIADO, Gigel Lazăr, un personaj profund controversat, care a ţepuit patrimoniul fostei UTC şi a făcut patru ani de puşcărie pentru emitere de cecuri fără acoperire (nu intrăm în amănunte, e suficient să consultaţi arhiva).
România, ştiri de doi lei!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Feb 2010
|
0 comentarii
Crin Antonescu şi Adrian Năstase sînt oamenii momentului. După ce Traian Băsescu s-a dus la muncă, au ieşit ăştia mici şi răi la încălzire. Antonescu şi Năstase şi-au scos trotinetele şi, în lipsa lu’ ăla mare, care îi bătea de îi asculta cu urechea, se dau rotunzi.
În Evenimentul zilei de sîmbătă, în două articole de pe prima pagină, pe coloană, aflăm că Ion Ţiriac a fost informator, iar Dan Voiculescu a admis că a dat note informative.
Bula demnitarului - 27 ianuarie 2010
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 27 Ian 2010
|
1 comentarii
Dacă tot e să mă îmbogățesc brusc și pe neașteptate, refuz ipoteza loteriei, cu doar cîteva milioane de euro și a drepturilor de autor de pe urma unei cărți de succes mondial.
Săptămîna românilor: 70% din 15% au ales 50% din alianţa PNL-PSD
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Ian 2010
|
0 comentarii
De ce i-a căşunat lui Traian pe Căşuneanu?
15 Ian 2010
|
0 comentarii
Faptul că baronul Costel Căşuneanu a ajuns să fie cercetat într-un dosar al DNA alături de senatorul pesedist Cătălin Voicu a fost mega-surpriza sfîrşitului anului trecut.
Candidatul Verde de necaz
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Ian 2010
| Alexandru Varzaru, Vlad Gongu |
1 comentarii
Misterul eşecului lui Vanghelie: Modern Talking şi Bonnie Tyler n-au avut bani de autocar să vină la Vanghelion!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 06 Ian 2010
|
0 comentarii
Şi uite-aşa s-a făcut 2010. Credea cineva dintre cei care au prins anul 2000 că o să se facă şi 2010?! ➽ În plus, cine credea că, în 2010, nu or să fie OZN-uri şi nave spaţiale pe glob? Cine se îndoia că Pămîntul va fi plin de oameni care circulă în nişte sfere de plastic şi că vom mînca doar nişte pastile care vor ţine loc de mîncare?!
Vedetelor, ce retrospectivă v-aţi tras!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Dec 2009
|
1 comentarii
A fost încă un an plin pentru tabloide şi pentru milioanele de cretini care le citesc. Ce-i drept, dacă stăm să ne gîndim un pic, a semănat mult cu anii trecuţi: Botezatu s-a străduit să ne convingă că nu e homosexual, Monica Columbeanu că nu e curvă, Naomi că nu e bărbat şi Adrian Copilul Minune că nu e chiar aşa scund. Noroc că voi sînteţi mai inteligenţi decît ai lor şi v-aţi prins de mult cum stau treburile, de fapt. Puteţi, deci, citi retrospectiva mondenă de mai jos în calitate de cunoscători.
Primul an de criză, ultimul de economisit euroi
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Dec 2009
|
0 comentarii
Pentru cei care nu stau foarte rău cu banii şi pentru cei care nu stau foarte rău nici cu inima, vă prezentăm mai jos un rezumat al celui care a fost anul 2009, primul an de criză şi, cu voia Domnului, penultimul. Tot anul trecut, preşedintele Băsescu a rostit un discurs în Piaţa Universităţii, chestie normală şi repetitivă. Evident, anul trecut era zăpadă mai multă, nu că acum nu ar fi, deşi redactăm acest text în luna decembrie şi de-abia a plouat de toamnă.
The Best of "Bula demnitarului" 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Dec 2009
|
0 comentarii
CATEGORIA EMIL BOBU
Gabriel Oprea (ministrul Administraţiei şi Internelor): „Numai profesionalismul şi modul cum îşi îndeplinesc misiunile primite va fi singurul criteriu prin care eu, ca ministru al Administraţiei şi Internelor, îi voi evolua ca manageri.“
Mircea Toader (secretar executiv PD-L): „Orice om este important pentru o activitate.“
Dan Nica (ministrul Administraţiei şi Internelor): „Obligaţia noastră este să avem aceste lucruri clarificate foarte clar.“
Elena Băsescu (europarlamentar): „Mă bucur să fiu la Cluj, capitala culturală a Aradului… Ardealului, aşa cum am fost şi în Iaşi, capitala culturală a Moldovei.“
Alexandru Mazăre (senator PSD): „PSD nu e partid care să fie a treia roată la căruţă.“ Corneliu Vadim Tudor (preşedinte PRM): „Gîndurile mele sînt că eu rezist.“
Toader Paleologu (ministrul Culturii): „Cu cît o ţară mică e mai mică, cu atît este mai necesar ca şeful statului să fie un intelectual de anvergură.
Poliţist, adjectiv, super alles la români
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Dec 2009
| Cristian Teodorescu |
0 comentarii
Bula demnitarului - 9 decembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Dec 2009
|
0 comentarii
Caramitru demisionează. Dar nu se predă
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Dec 2009
| Cristian Teodorescu |
0 comentarii
Veşti bune: Băi, Băsescule, ai cîştigat! Domnule Gîdea, lăsaţi-mă să zic…
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Dec 2009
|
0 comentarii
Nu au cîştigat: Valentin Stan, Gîdea, Hrebenciuc, Mircea Badea, Ion Iliescu, Adrian Năstase, suplul de Bogdan Teodorescu, mincinosul de Crin Antonescu, Cozmin Guşă, omul-care-apare-la-televizor-fără-să-fi-făcut-nimic-în viaţă, Vanghelie, fraţii Oprişan, obrăznicătura-care-ţipă-la-femei Victor Ponta, Lavinia Şandru, o fată.
Mircea Geoană si Traian Băsescu sunt despărţiţi de câteva procente, conform sondajelor finale de la ora 21.00
INSOMAR: Mircea Geoană - 51,2%, Traian Băsescu - 48,8%
CCSB: Mircea Geoană- 51,2 %, Traian Băsescu - 48,8 %
CSOP: Mircea Geoană - 49,6%, Traian Băsescu - 50,4%
CURS: Mircea Geoană - 50,8 %, Traian Băsescu - 49,2 %
INSOMAR: Mircea Geoană - 51,2%, Traian Băsescu - 48,8%
CCSB: Mircea Geoană- 51,2 %, Traian Băsescu - 48,8 %
CSOP: Mircea Geoană - 49,6%, Traian Băsescu - 50,4%
CURS: Mircea Geoană - 50,8 %, Traian Băsescu - 49,2 %
Săptămâna românilor: "Geoană semipreşedinte! Geoană semipreşedinte!"
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009
|
0 comentarii
Săptămâna românilor: Geoană – Ziua cea mai lîngă
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009
|
0 comentarii
Duminică, 6 decembrie 2009, ora 21: televiziunile anunţă la exit poll victoria lui Traian Băsescu cu 60%.
Dacă duminică a fost turul 2, cu cine am votat?
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009
|
1 comentarii
Duminică a fost turul 2 şi a cîştigat Băsescu. Autobuzul Academiei Caţavencu a fost pe fază şi a votat cu învingătorul.
Masa mogulilor, mai mult decît o punte între scaune
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009
|
0 comentarii
De departe, cea mai interesantă masă a sărbătorii pesediste a fost cea de lîngă butoane. Sus de tot, lîngă mixerul Yamaha al inginerului de sunet care a vegheat la buna desfăşurare a acţiunii, mogulii victorioşi, Sorin Ovidiu Vântu şi Dinu Patriciu, au pus ţara la cale toată noaptea.
Intelectualii lui Băsescu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 02 Dec 2009
|
0 comentarii
Repetentu’, după uşă, bate toba la păpuşă!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Nov 2009
|
0 comentarii
La ora la care scriem acest text, lucrurile sînt clare: Traian Băsescu a încasat un usturător 32%, Mircea Geoană a reuşit să smulgă un 29 virgulă ceva, iar Crin Antonescu a pierdut la mustaţa pe care n-o are cu 20-21%. La sediul de campanie al PSD-PC se sărbătoreşte. În acelaşi timp, sediile de campanie la care nu se sărbătoreşte, ci din contra, sînt următoarele.
Jurnalul lui Tetelu - 25 noiembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Nov 2009
|
0 comentarii
Ah, un nou episod 100% politic aici, la Jurnalul lui Tetelu! A, şi să nu uitaţi: acum, după ce s-a terminat turul I al alegerilor, nu votaţi Crin Antonescu! E de cacao. Ştiţi voi de ce.
Bula demnitarului - 25 noiembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Nov 2009
|
0 comentarii
Asociaţia Pro Democraţia (APD) a monitorizat un eşantion din campania electorală afişată în stradă. Mai exact, ceea ce publicitarii numesc "outdoor": bannere, mash-uri şi alte obiecte destinate să ne zâmbească cu meclele candidaţilor. Monitorizarea publicităţii de acest gen permite estimarea chetuielilor de campanie ale partidelor şi măsura în care sumele tocate în campanie se încadrează în volumul plafonat de lege.
Cum am votat noi
22 Nov 2009
|
1 comentarii
Alexandru Căutiş: În sala în care am votat eu, comisia de vot era formată din nişte tinere care toate aveau decolteu extrem de larg.
Marian Turosu: - Este zece fără-un sfert. Am deschis televizorul şi l-am văzut pe Vadim urlând că l-au furat ca la balamuc. Sînt plecat de-acasă de la 5.30. În tot acest timp, am căutat un locşor cald unde să-mi depun votul.
Andrei Manţog: - La mine la secţie, adică mai întîi la Căminul Leu, apoi la R2, în Regie, nu au ajuns voturile pentru toată lumea.
Radu Alexandru aka PiticiGratis.com: - "la mine acasa e ok, e cald, bine, n-a votat nimeni gresit, nici nu au fost tentative de fraudare. ba mai mult, nu a venit nimeni. eu in continuare nu am buletin (...)"
Mălin Muşetescu: - Tineri mulţi la Vanghelie în sector cu chef de vot. Cine i-a dezmorţit? Băse sau Geo? Pariuri?
Cătălin Prisacariu - Raportez: în timpul votului meu de la Consulatul României de la Lyon nu s-a întîmplat nimic deosebit.
Marius Borţea: - Azi m-am trezit la ora 12, venind după două nopţi de chefuri. Aşa că am ratat momentul votului de dimineaţă şi ocazia de a deturna câteva babe din căsuţele cu Vadim, Geoană, Gigi şi Băsescu către căsuţa cu Remus Cernea.
Alexandru Duţu: - După două ore de stat la coadă a venit şi prima surpriză: vino, măi, că-s unii care vor să-ţi ridice maşina!
Marian Turosu: - Este zece fără-un sfert. Am deschis televizorul şi l-am văzut pe Vadim urlând că l-au furat ca la balamuc. Sînt plecat de-acasă de la 5.30. În tot acest timp, am căutat un locşor cald unde să-mi depun votul.
Andrei Manţog: - La mine la secţie, adică mai întîi la Căminul Leu, apoi la R2, în Regie, nu au ajuns voturile pentru toată lumea.
Radu Alexandru aka PiticiGratis.com: - "la mine acasa e ok, e cald, bine, n-a votat nimeni gresit, nici nu au fost tentative de fraudare. ba mai mult, nu a venit nimeni. eu in continuare nu am buletin (...)"
Mălin Muşetescu: - Tineri mulţi la Vanghelie în sector cu chef de vot. Cine i-a dezmorţit? Băse sau Geo? Pariuri?
Cătălin Prisacariu - Raportez: în timpul votului meu de la Consulatul României de la Lyon nu s-a întîmplat nimic deosebit.
Marius Borţea: - Azi m-am trezit la ora 12, venind după două nopţi de chefuri. Aşa că am ratat momentul votului de dimineaţă şi ocazia de a deturna câteva babe din căsuţele cu Vadim, Geoană, Gigi şi Băsescu către căsuţa cu Remus Cernea.
Alexandru Duţu: - După două ore de stat la coadă a venit şi prima surpriză: vino, măi, că-s unii care vor să-ţi ridice maşina!
Cu cine votează vînzătorii de ziare?
22 Nov 2009
|
0 comentarii
Adevăratele exit poll-uri
22 Nov 2009
|
0 comentarii
UPDATE exit poll Bucureşti, la închiderea urnelor:
CCSB: Antonescu 34,3%, Băsescu 31,2%, Geoană 21,7%, Oprescu 5,4%.
UPDATE ora 22:45:
Cifrele de la închiderea urnelor ar arăta cam aşa:
INSOMAR: Băsescu 32,8%, Geoană 31,2%, Crin 22,2%
CURS: Băsescu 33,59%, Geoană 31,20%, Crin 21,70%
CCSB: Băsescu 34%, Geoană 30,4%, Crin 22,4%
CSOP: Băsescu 33,4% şi Geoană 30,1%, Crin 22,5%
Referendumul a fost validat, cu o prezenţă de 50,16%
CCSB: Antonescu 34,3%, Băsescu 31,2%, Geoană 21,7%, Oprescu 5,4%.
UPDATE ora 22:45:
Cifrele de la închiderea urnelor ar arăta cam aşa:
INSOMAR: Băsescu 32,8%, Geoană 31,2%, Crin 22,2%
CURS: Băsescu 33,59%, Geoană 31,20%, Crin 21,70%
CCSB: Băsescu 34%, Geoană 30,4%, Crin 22,4%
CSOP: Băsescu 33,4% şi Geoană 30,1%, Crin 22,5%
Referendumul a fost validat, cu o prezenţă de 50,16%
Ce votează florăresele?
19 Nov 2009
|
1 comentarii
Al patrulea supliment: TRAIAN BĂSESCU (VIDEO)
19 Nov 2009
|
6 comentarii
Băsescu şi Antonescu, lecturi şi filme pe propria răspundere
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| Cristian Teodorescu |
0 comentarii
Sîmbătă. Băse şi Anto se confruntă faţă în faţă, la Cluj. La întrebarea moderatorului Mihnea Măruţă care e ultima carte pe care au citit-o şi care e ultimul film pe care l-au văzut, Crin Antonescu susţine că cea mai recentă lectură a sa e o carte despre mărirea şi decăderea Imperiului Britanic, iar ultimul film la care s-a uitat e Parfum de femeie. Cartea preferată: Maestrul şi Margareta de Bulgakov.
La început a fost cuvîntul lui Obama. Care s-a propagat pe net mai mai bine decît gripa porcină printre ipohondri. Apoi Dumnezeu i-a luat minţile cuiva din staff-ul lui Crin Antonescu, apoi din al lui Băsescu şi Geoană. Cum de candidatul Ninel nu s-a ocupat nimeni, iată versiunea pentru dînsul din partea noastră.
În Cornăţelu, Dumnezeu e portocaliu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| Alexandru Dutu, Marian Turosu |
0 comentarii
Bula demnitarului - 18 noiembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
|
0 comentarii
Al treilea supliment:
MIRCEA GEOANĂ
MIRCEA GEOANĂ
12 Nov 2009
|
4 comentarii
Bula demnitarului - 11 noiembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 11 Nov 2009
|
0 comentarii
CATEGORIA GELULA DE BAZĂ A NEAMULUI PROST - Gigi Becali (candidat la preşedinţie): „În filmul Dacii mi-a rămas în memorie spre final Gerula sau cum îl chema, cum îl chema pe, pe, pe…, Gelula care întîlneşte un copil pe malul unui rîu şi care îi spune, un copil blond, frumuşel: «Un singur om mai trebuie să moară». Asta este şi candidatura mea şi eu spun în felul următor: «Un singur om nu mai trebuie să fie preşedintele României».“
Cît se joacă Liviu Negoiţă de-a prim-ministrul, noi ne mai jucăm puţin de-a preşedintele. Cu cine ne mai jucăm? Găsim! Este! Crin Antonescu, candidatul cu care de altfel cred că voi vota, s-a hotărît să nu mai fie preşedintele României (Evenimentul zilei de sîmbătă). Nu se poate, visez! După marele Nati Meir, acum să se retragă şi Crin.
Lumea se împarte în două mari categorii: cei care se uită la filme porno şi cei care nu recunosc că se uită la filme porno. Pentru unii şi pentru alţii am realizat mini-sondajul de mai jos. Ca sursă de inspiraţie pentru dificila zi de 22 noiembrie, duminică în care va trebui să introducem, să băgăm, să vîrîm, să îndesăm în urnă buletinul de vot.
Al doilea supliment:
SORIN OPRESCU
SORIN OPRESCU
05 Nov 2009
|
2 comentarii
Academia Caţavencu vă prezintă Trecutul viitorilor preşedinţi – un supliment în care vă vom povesti cine au fost candidaţii la preşedinţie înainte să se ia în serios cu politica asta. În prima parte a suplimentului am vorbit despre Crin Antonescu. Acum este rândul lui Sorin Oprescu.
A început să crească numărul de probleme pe care le poate avea primarul Sibiului. Mai întîi, a apărut una mică, dar vioaie şi cu bătaie lungă. Chiar aici, la noi: omul şi-a depus declaraţia de avere cu întîrziere. Chestiune suficientă pentru ca ANI să-şi bage nasul în măţăraia financiară şi potenţial penală a lui Iohannis. Hooopaa, am zis "penală"? Păi, nu întîmplător.
Verdict: Crin! (VIDEO)
04 Nov 2009
|
0 comentarii
În atenţia celor care au apreciat suplimentul nostru dedicat primului candidat, Crin Antonescu, iată, avem acum şi un bonus track: interviul propriu-zis cu protagonistul.
Azi la Parlament a fost ziua în care aleşii neamului ar fi trebuit să dea ţării un guvern. Unul legitim. Care să adopte hotărîri şi ordonanţe şi care să ne scoată dracului din criză. Sanchi. "Ai văzut-o pe Udrea cum e îmbrăcată azi?”. Întorc capul, că nu ştiam cine mă întreabă. Era Geoană, pe care-l ştiam la tribună, dar care ieşise pe hol la o pauză de consultări. Zic: "N-am văzut-o". "Acu’ a venit. E toată siclam". Hm…
Candidaţii participă la un nou show muzical: Romanian Idol
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Nov 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
0 comentarii
După cum aţi putut vedea AICI, în campania asta electorală toată lumea cîntă, recită şi dansează. De data asta, i-am căutat, documentat, la boxe. Ne-am lămurit ce ascultă, ce le place, la ce concerte au fost în calitate de oameni sau simpli candidaţi.
Aceste adevăruri care îi doare în cot
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Nov 2009
|
0 comentarii
PNL a plecat de la guvernare, dar nu de tot, de fapt nu cu toţi membrii săi de frunte. De pildă, la Suceava, liderul organizaţiei municipale, Vasile Mocanu, a rămas în cadrul Oficiului de Cadastru.
Bula demnitarului - 4 noiembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Nov 2009
|
1 comentarii
CATEGORIA GÎNDIRE CU PREMEDITARE - Adrian Năstase (deputat PSD): "Aud că senatorii şi deputaţii PD-L au pus afişe că ei susţin reducerea numărului de parlamentari. E simplu, e ieftin, se aplică de mîine şi nu trebuie să aşteptăm încă un mandat. Ei sînt, cu totul, 182. Dacă îşi dau mîine demisia cu toţii, rămîn doar vreo 290 de parlamentari! Adică exact cît vrea Băsescu."
Poate vi s-a mai spus, dar o reluare nu strică: să nu credeţi în sondaje! Sunt parşive, stricate, ticăloase, ruşinoase şi mizerabile. Scopul lor e să inducă toată confuzia posibilă printre alegători. Date fiind aceste lămuriri, vă invităm să citim împreună rezultatele ultimului sondaj apărut pe piaţă...
Ghiciţi candidatul din suplimentul al doilea!
26 Oct 2009
|
0 comentarii
Mănînc, deci rezist!
15 Oct 2009
|
0 comentarii
Varujan, sau de ce bea, cînd bea, un armean
14 Oct 2009
|
0 comentarii
În timp ce Crin Antonescu şi Adina Vălean se cununau prin Italia, Varujan Vosganian juca de tocea papucii pe la o nuntă prin Timişoara.
Bula demnitarului - 30 septembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 30 Sep 2009
|
6 comentarii
Bula demnitarului - 23 septembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 23 Sep 2009
|
0 comentarii
CATEGORIA SĂ NE BATEM CU SÎNII-N PIEPT - Elena Udrea (ministrul Turismului): "Este cel mai important premiu pe care îl primesc, pentru că vine de la profesioniştii din turism. De mult timp spun că despre turismul românesc trebuie lăsaţi să vorbească profesioniştii şi nu diletanţii, nu cei care nu au făcut nimic în viaţa lor pentru turismul românesc sau pentru ţara asta în general".
Bula demnitarului - 16 septembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 16 Sep 2009
|
0 comentarii
Bula demnitarului - 9 septembrie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 09 Sep 2009
|
0 comentarii
Oprescu, candidatul lui nea Nelu şi nea Dinu
03 Sep 2009
|
2 comentarii
Mare circ, mare! Mare brînză. Românii se ascund de criză şi politicienii o ard prin comisii de anchetă. Ridzi a fost dată de pămînt. Să vină Udrea! Dar Udrea nu e Ridzi. Ludovic Orban n-a venit însă în politică, nici el, de ieri, de azi. Şi o ţine pe a lui. Ancheta merge înainte. Udrea va fi anchetată! Să curgă sînge. Sau să se scurgă timpul, că azi-mîine vin alegerile.
"Sînt Floare, dar aş vrea să fiu Salcie. Salcia din mîna unui credincios care să-L fi întîmpinat cu mii de ani în urmă pe Iisus, cînd a intrat în Ierusalim”. Asta scrie Floriana Jucan (34 de ani) despre ea însăşi şi cine sîntem noi s-o contrazicem? De copilă a simţit că viaţa nu se calculează doar în parametri inginereşti, aşa că la vîrsta de 16 ani a publicat volumul de poezii sugestiv intitulat Podoabe de suflet.
Click! de marţi. Oana Bercaru, care este o manechină destul de cunoscută din cauza pieptuţului ei de o tonă, şi-a pus şi nişte silicoane. Pentru „Bula manechinelor“, dacă ar exista o rubrică de genul ăsta la noi în ziar aşa cum există „Bula demnitarului“, aş culege următoarea afirmaţie făcută pentru Click!: „Am făcut această operaţie pur şi simplu, pentru că aşa mi-a venit, aşa sîntem noi, fotomodelele“. Ce să mai zici? Decît că, cu silicoane, e şi mai bună de bulă decît înainte.
Nati Meir: "Sînt mai frumos decît ceilalţi candidaţi" (VIDEO)
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 24 Iun 2009
| Roxana Steblea, Radu Alexandru |
3 comentarii
Nati Meir a avut ideea aproape genială de a le împăca pe Oana Zăvoranu şi Monica Columbeanu (astfel, Capatos ar fi rămas fără un subiect favorit şi nu mai rămînea decît s-o închidă la nebuni pe Nikita). După ce a ţipat două săptămîni în toată presa, cum şi-a permis Monica Columbeanu să o ameninţe tocmai pe ea, Oana şi-a manifestat dorinţa de a face parte din echipa candidatului la preşedinţie "Tanti Meir".
Nu vrem Kent, nu vrem valută, vrem doar poze de la nuntă!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 10 Iun 2009
| Biroul de Moravuri Usoare |
4 comentarii
Gripa porcină e în ţară. A intrat săptămâna trecută, odată cu o tânără proaspăt întoarsă din SUA. Tânăra e arătată cu degetul de presa tabloidă de joi într-un fel care îl aduce pe Cristian Tudor Popescu în pragul demisiei (Gândul de vineri): „Ea a adus virusul în România. Liliana Crişan, 29 de ani, a venit bolnavă din SUA împreună cu copiii“. (Click). „Femeia care a adus gripa porcină la noi în ţară. A îmbolnăvit deja 40 de români? (text cu litere bubonice). Ultima oră: Virusul se extinde în Capitală!“ (Libertatea). „A fost depistată cu gripă porcină. Se plimbă liberă prin Bucureşti. Feriţi-vă!“ (Cancan).
Bula demnitarului - 3 iunie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Iun 2009
|
0 comentarii
Abia au trecut alegerile parlamentare de anul trecut şi parcă începuserăm să ne obişnuim cu ideea uninominalelor. Sau, mă rog, a uninominalelor pe stil românesc, în care votezi omul şi nu o listă, chiar dacă uneori în Parlament mai ajung şi candidaţi care nici măcar nu s-au clasat pe podium în colegiul lor, dar i-a tras în Legislativ acest sistem care favorizează procentul partidului.
Deputat de Satu Mare din 2004, Ovidiu Silaghi se alfă pe un riscant loc şapte în lista liberalilor pentru Parlamentul European, şi asta în ciuda faptului că a pus osul serios la alegerea în funcţia de preşedinte al partidului a lui Crin Antonescu ori a faptului că are oareşce experienţă în ce priveşte legislativul de la Bruxelles, fiind observator din partea României în perioada de preaderare la Uniunea Europeană.
Înainte de 1989, Norica Nicolai se ocupa de justiţie, din postura de procuror. Odată cu schimbarea regimului, în 1991, Norica Nicolai părăseşte magistratura pentru a deveni avocat şi, mai tîrziu, pentru o carieră politică. Devine membru al PNŢCD pînă în anul 2000, cînd este exclusă din partid pentru că semnează o scrisoare publică prin care susţine candidatura la preşedinţie a lui Theodor Stolojan. Se reorientează repede spre liberali, pe care ajunge să-i reprezinte din postura de senator de Cluj şi preşedinte al organizaţiei de femei.
Bula demnitarului - 13 mai 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 20 Mai 2009
|
0 comentarii
Bula demnitarului - 13 mai 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Mai 2009
|
0 comentarii
CATEGORIA MAREAN VAGHELIE - Ecaterina Andronescu (ministrul Educaţiei): „Nici unul dintre elevii noştri n-au nimic de suferit.“
37 - Ionuț Popescu
30 Apr 2009
|
0 comentarii
Bula demnitarului - 29 aprilie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 29 Apr 2009
|
0 comentarii
Cotidianul face o anchetă printre ziarişti şi analişti despre prezidenţiale pe tema „E cineva în stare să-l bată pe Băsescu şi în ce condiţii?“. Întrebarea numărul 3 din chestionar era: „Ar putea să apară un candidat surpriză în măsură să schimbe podiumul (Băsescu, Geoană, Crin)?“. Ce credeţi că răspunde Robert Turcescu? „Doar în condiţii excepţionale. Un tehnocrat (Mugur Isărescu) sau un independent sprijinit de o mişcare populară (Dan Puric).“
Declaraţii şoc ale Sârbilor înaintea marelui, istoricului, irepetabilului meci de sîmbătă seara.
27 Mar 2009
|
2 comentarii
Săptămîna românilor: Alegeri în familia Băsescu
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Mar 2009
|
1 comentarii
Miercurea trecută, Elena Băsescu şi-a aranjat frumos cutele de la silicon, şi-a mai ajustat puţin rimelul din gene astfel încît să nu-şi ia zborul dacă clipeşte prea des şi apoi ne-a recitat frumos discursul ei învăţat pe dinafară, cel cu candidatura la europarlamentare ca independentă. La finalul conferinţei de presă, Elena a lăsat ziariştilor şi numărul ei. Nu ăla de telefon, cum se obişnuieşte probabil prin Bamboo, ci cel de la maşină, adică EBA.
Azi-noapte, în loc să stau cu ochii la televizor, frunzăream nişte gînduri vechi de-ale lui Marshall McLuhan lăsate moştenire cui le-o citi. Băiat deştept! Păcat c-a murit şi n-a apucat Internetul în floare, fiindcă m-ar fi interesat ce ar fi zis despre povestea asta. Însă, din moment ce credea că „fiecare tehnologie creează un mediu considerat corupt şi degradant, dar, cu toate astea, mediul cel nou îl transformă pe predecesorul lui într-o formă de artă“, mă pot aştepta cu plăcere ca ziarul tipărit să devină o operă artistică, un soi de gravură media.
Trampele - 25 martie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Mar 2009
|
2 comentarii
Am auzit abia acum de noua emisiune a PRO TV-ului, Frumuseţe pe muchie de cuţit, în care nişte doamne amabile se supun unor operaţii estetice care par extrem de dureroase. În promo, una dintre femei îşi lua rămas bun de la copii cu lacrimi în ochi, ştiind probabil că nu va mai fi recunoscută cînd se va întoarce acasă.
Bula demnitarului - 25 martie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Mar 2009
|
0 comentarii
Bîrfe, şmenuri, şuşanele - 25 martie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 25 Mar 2009
|
0 comentarii
Umbla o bârfă mică şi nevinovată cum că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, are pregătire informativă. Guvernul Boc încurajează şmenurile cu banii de la bugetul de stat. Adrian Iorgulescu e suspect de imun la toate plângerile şi dosarele cu care s-a pricopsit ca urmare a prestaţiei penale pe care a avut-o în fruntea Ministerului Culturii.
Liberalii au votat. Crin a cîştigat
20 Mar 2009
|
1 comentarii
Vineri 20 martie, a avut loc mare congres mare la PNL. Liberalii şi-au ales preşedintele partidului şi, nu în ultimul rînd, omul care să piardă în faţa lui Traian Băsescu la alegerile din noiembrie.
Corespondentul nostru Eugen Istodor v-a oferit detalii de la faţa locului. Aţi votat soluţia Antonescu. Schimbare. Patriciu.
UPDATE ora 22:40
Crin Antonescu este oficial noul preşedinte PNL, cu 873 de voturi. Tăriceanu a pierdut cu 546 de voturi.
Rezultatele votului dat de cititorii noştri aici pe site arată un scor de 1 la 3,34 pentru Crin.
Corespondentul nostru Eugen Istodor v-a oferit detalii de la faţa locului. Aţi votat soluţia Antonescu. Schimbare. Patriciu.
UPDATE ora 22:40
Crin Antonescu este oficial noul preşedinte PNL, cu 873 de voturi. Tăriceanu a pierdut cu 546 de voturi.
Rezultatele votului dat de cititorii noştri aici pe site arată un scor de 1 la 3,34 pentru Crin.
Bîrfe, şmenuri, şuşanele - 4 martie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 04 Mar 2009
|
1 comentarii
Pe candidatul PNL la preşedinţie s-ar putea să nu-l cheme Tăriceanu. Şi nici Crin Antonescu.
Bîrfe, şmenuri, şuşanale - 21 ianuarie 2009
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 21 Ian 2009
|
0 comentarii
De ziua lui, Tăriceanu preşedinte! De ţară!
14 Ian 2009
|
1 comentarii
La mulţi ani, Tăricene! Da, în caz că nu ştiaţi, azi e ziua lui Călin Popescu Tăriceanu.
Bula demnitarului - 24 decembrie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 24 Dec 2008
|
0 comentarii
"Lista candidaţilor pătaţi" se întoarce: acum, cu cei care şi-au luat-o (sau nu) peste vot!
03 Dec 2008
|
3 comentarii
Şi a fost "Lista candidaţilor pătaţi", un proiect pe care l-a făcut public Academia Caţavencu (şi l-au lucrat Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie). Şi s-a văzut că e rău (pentru că pe listă se adunaseră 511 candidaţi pătaţi, dintre care 324 candidau la Camera Deputaţilor, iar restul de 187 la Senat), dar s-a constatat că era şi bine (cu lista în faţă, alegătorii aveau şansa să pună ştampila pe candidaţi în cunoştinţă de cauză).
Astăzi, 2 decembrie, în timp ce la sediul PNL Tăriceanu se gândea cu grupul lui cum să intre la guvernare (după ce intrase cu emoţii în Parlament), la restaurantul Quattro Stagioni din Herăstrău atmosfera era mai relaxată.
Geoană îl cheamă pe Tăriceanu la el în Cameră
27 Nov 2008
|
0 comentarii
În varianta (cea mai probabilă) a alianţei PSD – PNL, Geoană i-a promis primului motociclist liberal şefia la Camera Deputaţilor, ceea ce nu i-ar displăcea deloc lui Călin.
Programul e respectat la milimetru: patru ani hămăie, latră, mârâie. Când şi când, se muşcă uşor între ei. Se detestă în public, se insultă, se urăsc, se înjură, se scuipă. Acum se pregătesc să se sărute. Patru ani se privesc chiorâş, se ameninţă. Acum sunt gata să-şi strângă mâinile. Patru ani stau la adăpostul inepţiei violente. Mârlănia cu dus-întors e sensul speciei.
Bucureşti
21 Nov 2008
|
7 comentarii
Senat: Vasile Blaga (PD-L), Cornelia Cazacu (PD-L), Cristian Rădulescu (PD-L), Ioan Talpeş (PD-L), Crin Antonescu (PNL), Gheorghe Udrişte (PD-L), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Emil Răzvan Theodorescu (PSD), Dan Voiculescu (PC), Cătălin Voicu (PSD), Ionel Olteanu (PSD), Şerban Nicolae (PSD), Mihai Toti (PNL) şi Viorel Duca (PSD+PC).
Camera Deputaţilor: Emanuel Onoriu (PNG), Virgil Viorel Tudorache (PNG), Horia Culcescu (PNG), George Becali (PNG), Alexandru Ciocîlteu (PD-L), Dănuţ Liga (PD-L), Cătălin Croitoru (PD-L), Elena Udrea (PD-L), Silviu Prigoană (PD-L), Alina Gorghiu (PNL), Bogdan Olteanu (PNL), Ludovic Orban (PNL), Marius Marinescu (PC), Alexandru Fărcaş (PSD+PC), Ovidiu Tiberiu Muşetescu (PSD), Doru Giugula (PSD), Sergiu Andon (PC), Corneliu Ciontu (PC), Aurelia Vasile (PSD) şi Lukács Vilmos (UDMR).
Camera Deputaţilor: Emanuel Onoriu (PNG), Virgil Viorel Tudorache (PNG), Horia Culcescu (PNG), George Becali (PNG), Alexandru Ciocîlteu (PD-L), Dănuţ Liga (PD-L), Cătălin Croitoru (PD-L), Elena Udrea (PD-L), Silviu Prigoană (PD-L), Alina Gorghiu (PNL), Bogdan Olteanu (PNL), Ludovic Orban (PNL), Marius Marinescu (PC), Alexandru Fărcaş (PSD+PC), Ovidiu Tiberiu Muşetescu (PSD), Doru Giugula (PSD), Sergiu Andon (PC), Corneliu Ciontu (PC), Aurelia Vasile (PSD) şi Lukács Vilmos (UDMR).
TOP 6 ELEVELE ELENEI UDREA
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Sep 2008
|
3 comentarii
Bula demnitarului - 30 iulie 2008
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 30 Iul 2008
|
0 comentarii
Locul I
CATEGORIA ARCA LUI NAE
Paul Dobre (secretar de stat pentru relaţia cu prefecturile, MIRA): „Nu putem să avem bărci în fiecare localitate din România".
CATEGORIA ARCA LUI NAE
Paul Dobre (secretar de stat pentru relaţia cu prefecturile, MIRA): „Nu putem să avem bărci în fiecare localitate din România".
Pentru tara si popor vreau politic ca sa mor
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 24 Iun 2008
|
2 comentarii
Ilie Nastase n-are pic de ''Vointa''
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 13 Nov 2007
|
0 comentarii
S-a suparat domnul Ilie Nastase cand, in urma cu cateva luni, am publicat aici istoria Academiei de Tenis Ilie Nastase. Presupunem ca respectabilul academician nu ne-a inteles atunci bunele intentii, pentru ca dorinta noastra explicit mentionata in text a fost de a proteja costumul imaculat al tenismanului de tavaleala in mocirla sportului national: jaful domeniului public.
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS












