Taguri: A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | K | L | M | N | O | P | Q | R | S | T | U | V | Z
Home » SPORT » ALTE SPORTURI » Sporturi de masă. Azi, ping-pong!

Sporturi de masă. Azi, ping-pong!

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Feb 2009 | 0 comentarii | 1574 vizualizări
Rating:
10 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza


După o scurtă iniţiere în table, săptămîna aceasta ne vom apropia armonios de o altă disciplină ascunsă a sportului: table tenis sau, mai pe româneşte, ping-pong.
 
Cu profesionalismul său recunoscut, Academia Caţavencu a redescoperit tenisul de masă în timp ce se deplasa cu o cameră video la arena de popice din Galaţi. Cel mai greu a fost pînă a găsit reporterul sala de joc. Dar, după ce a intrat în ea, şi-a dat seama imediat că nimerise în mijlocul unei etape din cadrul Superligii Naţionale de Tenis de Masă Feminin, o competiţie pe care profanii o confundă adesea cu Superliga Naţională de Tenis Feminin de Masă sau Superliga de Tenis de Masă Feminină.


Cele patru echipe participante (Voinţa Galaţi, CSM Arad, CSS-LPS Hidroconstrucţia II Slatina, CSM Armătura Zalău) se jucau la trei mese, cu geamurile întredeschise, într-o atmosferă foarte intimă.
Publicitate
Ca să vă faceţi o impresie despre cît de intimă era, imaginaţi-vă că dacă cineva trăgea un pîrţ se întrerupea campionatul. Sala mică şi niţel supraîncălzită adăpostea doar ţipetele sportivelor, destul de violente faţă de ce te-ai fi aşteptat de la o întrecere atît de blîndă. Un cio!, apoi o salbă de cio-cio-cio-uri însoţeau războinic fiecare schimb, urmat apoi de o linişte cruntă. Se mai jucau domol cîteva mingi, apoi cio-cio-cio şi meciul se reîndrăcea. Era clar că-şi spuneau ceva urît din moment ce, sătulă de atîţia cio ai adversarei, una dintre sportive n-a mai rezistat şi a izbucnit: ciuuuuo! Nervii pluteau în aer. Neobişnuiţi cu ping-pong-ul, ne-am temut că pînă la bătaie mai era doar un pas. Din sectorul de tribună cu scaun, singurul martor din sală se amuza detaşat. Arbitrii erau şi bătrîni şi tineri. Meciul s-a terminat cu victoria fetei în albastru. Învinsa – tot în albastru, dar alta – s-a retras fără prea mare chef de ceartă lîngă antrenor, care, ca un domn, a muştruluit-o în şoaptă. A urmat un frumos meci de dublu cu replici memorabile.


Primele cio-uri au stîrnit ropote de aplauze. Pe la ultimele mingi, cînd scorul era superstrîns, antrenorul celor de la Galaţi a dat o indicaţie decisivă: Vezi, că-i tremură căcatul! Elevele i-au ascultat orbeşte indicaţia şi au învins Zalăul. Din nou, fetele în albastru au cîştigat în faţa celor în albastru. La sfîrşitul jocului ne-am declarat impresionaţi de eleganţa tenisului de masă, un sport care, în locul p***a mă-tii-ului clasic din fotbal, lupte sau darts, a adoptat subtila expresie cio, şi aceea în chineză. Din discuţiile în română cu oficialii şi sportivii, ne-am lămurit că avem de-a face cu oameni care fac sport cu mare plăcere, nu pentru bani. De ruşine, nu o să vă spunem ce sume se învîrt în jurul unei mese de ping-pong din România. Dar, fără ruşine, vă vom îndemna să vă echipaţi copiii cu palete şi bascheţi de tenis şi să-i trimiteţi la sala de ping-pong. Nouă chiar ne-a plăcut ce am văzut acolo.


 
 

0 comentarii

 

 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.
Mai multe din
Meciul de fotbal american de sîmbăta trecută dintre Bucharest Warriors (Războinicii din Bucureşti) şi Team Sofia (Echipa din Sofia) ne-a adus aminte de copilărie.. [...]
E foarte posibil ca, în finala turneului K-1 2009, care se va desfăşura pe 5 decembrie, în Japonia, la Yokohama, în dreptul primului super fight al galei să scrie Daniel Ghiţă vs Peter Aerts.. [...]
Pare de necrezut, dar Michel Cameli, viceprimarul oraşului Toulon, a strigat, sîmbătă, în ziua meciului nostru cu Franţa, „Hai, România!“.. [...]
Prezenţa militarilor americani la baza NATO de la Kogălniceanu e bună şi pentru sportul românesc. [...]
Duminică seara, între orele 21 şi 23, pe terenul de sport al Facultăţii de Drept din Bucureşti au poposit campionii. [...]
Mardale - 14 noiembrie 2009
Magazinul Catavencu
Editia tiparita (pagina 1)
   18 Nov 2009

Vezi editia din:

Cabina de vot

Dacă mîine ar fi sînt alegeri prezidenţiale, voi împotriva cui aţi vota?

 
Academia Catavencu on Facebook
e-Catavencu
Prelungire Abonament
Click aici pentru un tur Gratuit

© 2009 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.