Romulus la Remus cu Gambrinus

Nu ştiţi ce e Bucureştiul, nu ştiţi ce e viaţa şi nu ştiţi ce e băutura pînă nu mergeţi în Piaţa Matache, pe strada Atelierului douăzeci şi ceva, la Remu (sau la Remus, nu îţi dai seama foarte clar, pentru că viţa-de-vie a acoperit firma). Nu faceţi copilul, nu sădiţi copacul, nu scobiţi fîntîna, doar mergeţi acolo şi o să simţiţi cum e să fii bărbat, indiferent dacă sînteţi bărbat sau femeie. Meniul e minimalist, dar nu contează, în primul rînd te duci acolo pentru preţul berii (35.000 de lei vechi Gosser-ul, dar au şi Gambrinus, bun şi ieftin) şi pentru atmosferă (se ascultă muzici calde şi se bea). E locul unde nu trebuie să te ruşinezi dacă ceri două beri odată. Un domn de treabă stă lîngă grătar şi face, după pofta ta, ori mici, ori scăricică, ori ceapă, ori cîrnaţi, însoţiţi, şi chiar recomand, de mămăligă.

Din păcate, n-am apucat să mănînc, pentru că o doamnă de vîrsta lui Catherine Deneuve s-a apucat să danseze pe o piesă de-a lui Guţă cu Prinţesa Ardealului care se auzea din telefonul unui mesean. Chelneriţa a intervenit brusc cu un „Vasile, te crezi la nuntă?“. Lucrurile au reintrat pînă la urmă în normal. Am revenit la admirarea decorului rustic, dar psihedelic, realizat din ştiuleţi galbeni şi tărtăcuţe, agăţate-n vie, dar şi la studierea cetăţenilor pasageri cu privirea goală care veneau, sorbeau o sticlă de bere, se gîndeau la destin, făceau pipi şi plecau. Iar WC-ul e mai curat decît aţi crede, deşi nu e chiar locul unde m-aş duce dimineaţa să citesc ziarul. În schimb, pe terasă m-aş duce sigur, că acolo am mereu cu cine vorbi.


Bursucul gastric

Taguri: restaurant local