Recuperatorii auto şi rău-platnicii

În spatele hotelui Rin, pe şoseaua Vitan-Bîrzeşti, într-o clădire de birouri nu foarte mare, stau de vorbă cu Octavian Popa şi Dan Roşu, doi dintre patronii firmei ARIS 2000, cea mai mare firmă de recuperări de auto în leasing din ţară. În curte au chiar acum două tir-uri recuperate. Unul, pe care am primit permisiunea să-l pozez, e adus din Constanţa. Cei doi au fost poliţişti la Serviciul Furturi Auto, în Poliţia Capitalei, şi observau, la sfîrşitul anilor ’90, cum dealerii Daewoo începeau să reclame că nu li se plătesc maşinile date în leasing. În ’98-’99 au trecut în rezervă la cerere şi s-au apucat să facă bani. „Şi atunci am zis să facem o firmă.“

Octavian Popa ţine la structura aproape militară a activităţii de recuperare a maşinilor: „Totul e operativ. Avem 25 de echipe a cîte doi oameni. Au maşină, laptop, telefoane mobile. Plătim hotelul şi deplasările. În Moldova, de exemplu, avem trei echipe, în Ardeal tot trei. Dacă într-o lună primim mai multe dosare pe Moldova, 400 de exemplu, mărim numărul de echipe“.


Să înceapă recuperarea!

„Nu sunăm la rău-platnici, cum fac alte firme, pentru că leasing-ul a făcut-o el destul. A trecut o rată, nu a plătit, el sună. Mai sună o dată. Şi din nou. Trimite somaţii. Noi primim dosarul cînd s-au epuizat toate căile de rezolvare. Nu mai are rost să sunăm. Apărem direct la el la uşă. Ori ne-o dă, ori i-o luăm noi cu a doua cheie. Efectiv facem muncă operativă. Rezolvăm cu oamenii noştri, nu prin executor. Să aduci un executor înseamnă pierdere de timp şi bani. Un executor judecătoresc cere uneori 50 de milioane de lei. Facem şi asta, dar abia în ultimă instanţă.“


Cazul Sergiu Băhăian

„Avem de-a face de la oameni de cea mai joasă speţă, fiindcă toţi au avut acces la leasing cu buletinul, pînă la parlamentari. Noi sîntem plătiţi la succes, ne intră banii în cont cînd firma de leasing are maşina în curtea ei.“ Dintr-un sertar, Dan Roşu îmi scoate dosarul unei firme de-a lui Sergiu Băhăian.

„Captalan, ăsta omorîtul, l-am avut şi pe el în urmărire. Ce-au făcut: au adus pe trailer din Spania un utilaj Comatsu închiriat. L-au vîndut apoi între firme fictive, că Băhăian avea vreo 40 de firme, cu bani de la o societate de leasing. Apoi schimbau plăcuţele cu seria de şasiu şi au făcut aceeaşi treabă la alte două firme de leasing. În total au luat pe aparat 500.000 de euro. După o lună, au trimis utilajul înapoi în Spania. Avem multe cazuri aşa: am găsit ca administrator la o firmă un boschetar din Dej care dormea în piaţă. L-am luat la întrebări şi ne-a zis că el chiar vrea să fie arestat, că o să aibă unde să doarmă şi să mănînce. Nouă ne vin problemele firmelor de leasing, cîteva sute în fiecare lună.“


Românul rău-platnic

Octavian Popa: „Comportamentul românului e să întîrzie cît poate returnarea. Îţi rupe tot de pe ea, scoate cauciucurile, bateria. Ne-au venit nişte autocamioane fără aripi, fără rezervor, în loc de opt roţi pe spate, doar patru. O roată era mai mică. Dar mai devreme sau mai tîrziu totul se îndreaptă împotriva lor. Firma de leasing face o constatare. Vinde maşina apoi cu un preţ, şi diferenţa de bani o ia tot de la om, se judecă 2-3 ani. Mai au românii o chestie în mentalitatea lor, «că e maşina mea». Ei nu înţeleg că leasing-ul e ca şi cum ai închiria o garsonieră. Cînd firma de leasing îţi face transfer de proprietate, abia atunci e maşina ta. Mai e un tip de oameni care ne zice la telefon: «Băi, nu ţi-o dau. Cînd mă prinzi, mă dau jos şi ţi-o iei». În cazul ăsta se face pîndă, stă echipa şi două-trei zile dacă avem informaţii că o să apară maşina. Mai avem cazuri cu maşini vîndute de trei-patru ori. O ia pe leasing, o dă cuiva la care are o datorie, ăla o dă mai departe ca garanţie pentru nişte marfă. Alte maşini se pierd la barbut, se lasă gaj. Un tip, după ce i-am luat maşinile de vreo trei ori, ne-a sunat şi ne-a zis pe faţă: «Spuneţi-mi şi mie cu ce firmă de leasing nu lucraţi ca să mă duc la ea să-mi iau maşină».

Există şi partea urîtă: cînd nu-i găseşti şi adresa e falsă. Apare strada Rozelor numărul 14 şi acolo e cîmp; nu există strada aia. Sau e o familie de bătrîni care zic că «A venit unul, mi-a dat 200 de euro să-l las să facă sediu de firmă şi nu l-am mai văzut de atunci». În localităţile mai mici mergem peste tot: vorbim cu fraţi, veri, prieteni. Găseşti o urmă.

Cei mai mulţi care lucrează cu noi sînt foşti colegi din Ministerul de Interne. Unii au ieşit cu ordonanţă, alţii şi-au dat demisia. Unul ştie să piloteze şi elicopter. Nu există să suni la firma de leasing şi să zici: «Am recuperat un autobuz, dar nu pot să-l aduc în Bucureşti». Am luat o dată o barcă de la Sulina şi am adus-o noi în port la Galaţi“.


Ţigani rău-platnici?

„La ţiganii din Strehaia s-a întîmplat să intri în curte să vorbeşti cu oamenii şi a ieşit leul din coteţ. Ziceau: «De ce nu spuneţi, dom’le, că veniţi, că vă sfîşia leul!». Era un leu în vîrstă de un an de zile.“
Avea lanţ?!
„Avea lanţ pe dracu’! Era prin curte! În Constanţa, un tip, ţigan turc, dăduse un Peugeot 307 amantei. Era un obiect de care familia lui nu ştia că există. Şi nici la cine e. Cînd am intrat la amantă, au venit cinci inşi cu săbii şi topoare, foarte deranjaţi că i-am găsit, fiindcă adresa nu apărea în nici un act. Trebuie să ştii cum să pui problema. La ţigani nu trebuie să spunem niciodată prin sat cine sîntem şi nici ce vrem, că se fac de rîs. Nu vor să se ştie că li se ia maşina. Ca să nu plecăm cu maşina, au vrut să ne dea gaj cocoşei, Franz Josefi.“


Ungurii rău-platnici

Cei doi îmi mai extrag un caz. „La Gheorghieni, în Harghita, era un tip care ne tot ducea cu vorba că plăteşte, dar ne minţea. Un ungur. L-am aşteptat în faţa casei. Cînd a dat colţul, ne-a văzut maşina şi a înţeles. Şi a ţîşnit cu 150 la oră. A urcat pe o şosea spre munte, apoi pe un drum forestier, noi ne-am ţinut după el. Am avut noroc că fuseseră lăsaţi nişte buşteni de-a latul şi a trebuit să se oprească. L-am întrebat de ce a fugit de noi. A început să zică că nu ne-a văzut, că nu ştia cine sîntem. «Da?! Ia ia-ţi tu ce lucruri ai prin maşină şi coboară!» Şi acolo l-am lăsat, în pădure.“


Femeile rău-platnice?

Amîndoi izbucnesc în rîs. „Sînt mai rele decît bărbaţii. Bărbatul, în general, e dintr-o bucată. Ori se suie în maşină şi fuge, ori dă maşina. Femeile se ceartă. Mai greu se desparte o femeie de maşina ei decît un bărbat. Am avut un caz, trebuia să recuperăm un Peugeot 206, vorbiserăm cu soţul, acceptase, trebuia să ne dea maşina soţia. La casa ei din Arad, nimeni. Atunci am început să vorbim cu vecinii. Nişte babe ne-au spus: «Da’ vedeţi că femeia mai are o casă în Ghioroc». Am ajuns acolo, poarta închisă, dar pe geam am văzut o femeie care era cu unul. A ieşit, i-am zis care e treaba, ea că nu are banii la ea, să vorbim a doua zi. A doua zi, ne întîlnim şi zice că ea nu mai plăteşte. Îi zicem: «Femeie, las’ atunci că vorbim cu soţul şi îi spunem unde te-am găsit aseară şi cu cine». Ne-a dat maşina. După aia, a început să ne sune şi să ne blesteme că i-am luat-o.“

Seamănă cu ce-am văzut în filmele americane. Dan Roşu: „Cu cît a fost un caz mai greu, cu atît mai bine te simţi la sfîrşit că l-ai rezolvat“.
Urmează partea a doua. Cu o echipă a lor voi merge la o recuperare de maşină.

Taguri: leasing masina recuperator recuperari de auto