Proiect de reconciliere

După atîtea războaie şi războieli, după ce dragostea a lovit sexul sub centură, iar heterosexualii şi homosexualii şi-au întors, reciproc, spatele, după ce regăţenii le-au spus un „no“ hotărît ardelenilor şi viceversa, după aprige păruieli între chelioşi şi păroşi, după atîtea priviri de sus ale înalţilor îndreptate către scunzi şi atîtea priviri de jos ale scunzilor aruncate înspre înalţi, după ce avocaţii bărbaţilor şi cei ai femeilor au alergat prin almanah mai ceva ca şoricarul şi pisica, după toate acestea a venit momentul să intervină cineva pentru apune caftul în raft. Pesemne că marele nuvelist Radu Cosaşu era cel mai în măsură să transforme aceste bătăi almaniheiste în strîngeri de mînă forte.

Reconcilierea, reconcilierea, reconcilierea naţională în ţara asta centrifugă şi plină de „eu mor“, împăcarea generală, aici, unde tiranul n-a avut duşman mai aprig ca împăciuitorismul, substantiv fastuos şi mortal pentru toţi cei care încercau „să lichideze lupta de clasă“, prieteni de-ai mei luînd mulţi ani de şomaj fiindcă se plimbaseră, se jucaseră şi cîntaseră cu mine în perioada în care eram o javră mic-burgheză „care inspiră prin felul ei de a fi o blîndeţe dezgustătoare“ (citat dintr-o gazetă de perete, 1958), reconcilierea, căderea dulce a unora în braţele altora, desigur fără a uita, nu se poate rezuma la o slujbă enormă în toate bisericile ţării, la trasul intensal clopotelor, cu atît mai puţin şi mai inadecvat la un sfîşietor sunet al sirenelor de pe blocuri şi locomotive, nu, ar fi inefiecient de solemn, nu, la noi, printre codrii verzi de brad şi în pacea aerului mai poluat decît „la Kioln“, mai sînt de luat în seamă:

1) un fastuos spirit ludic,
2) o presantă neseriozitate în momente de graţie divină,
3) un haz în tragic imposibil de reprimat

ÎNCÎT: după slujbe şi sărutări, colive, batiste, multe sticle de vin, chef, romanţe, ar trebui să se lase peste toate oraşele şi satele ţării, din bloc în bloc şi prispă peste prispă, un atotcuprinzător şi a toate-iertător joc de table, un cosmic zuruit de zaruri, foştii, actualii şi viitorii păcătoşi bucurîndu-se de „un marţ ca la carte“, de „o biată linie“, de „o poartă în casă“, toţi urîndu-le celorlalţi „să prindă o gherlă“ şi cînd, astfel, pînă şi „gherla“ plurisemantică va trece prin purgatoriul jocului, atunci se va realiza acel fior sfînt şi naţional, acea împăcare generală de intensitatea unui gulfstream şi frumuseţea unui curcubeu. Atunci, la ora unui „şase-şase“ în ultima mînă, noi, cei cîţiva extremişti de centru, vom înţelege că nu mai avem nici un sens.

Taguri: almanah batai in dialog