Almanahul "Bătăi în dialog"
Proiect de reconciliere
După atîtea războaie şi războieli, după ce dragostea a lovit sexul sub centură, iar heterosexualii şi homosexualii şi-au întors, reciproc, spatele, după ce regăţenii le-au spus un „no“ hotărît ardelenilor şi viceversa, după aprige păruieli între chelioşi şi păroşi, după atîtea priviri de sus ale înalţilor îndreptate către scunzi şi atîtea priviri de jos ale scunzilor aruncate înspre înalţi, după ce avocaţii bărbaţilor şi cei ai femeilor au alergat prin almanah mai ceva ca şoricarul şi pisica, după toate acestea a venit momentul să intervină cineva pentru apune caftul în raft. Pesemne că marele nuvelist Radu Cosaşu era cel mai în măsură să transforme aceste bătăi almaniheiste în strîngeri de mînă forte.
Reconcilierea, reconcilierea, reconcilierea naţională în ţara asta centrifugă şi plină de „eu mor“, împăcarea generală, aici, unde tiranul n-a avut duşman mai aprig ca împăciuitorismul, substantiv fastuos şi mortal pentru toţi cei care încercau „să lichideze lupta de clasă“, prieteni de-ai mei luînd mulţi ani de şomaj fiindcă se plimbaseră, se jucaseră şi cîntaseră cu mine în perioada în care eram o javră mic-burgheză „care inspiră prin felul ei de a fi o blîndeţe dezgustătoare“ (citat dintr-o gazetă de perete, 1958), reconcilierea, căderea dulce a unora în braţele altora, desigur fără a uita, nu se poate rezuma la o slujbă enormă în toate bisericile ţării, la trasul intensal clopotelor, cu atît mai puţin şi mai inadecvat la un sfîşietor sunet al sirenelor de pe blocuri şi locomotive, nu, ar fi inefiecient de solemn, nu, la noi, printre codrii verzi de brad şi în pacea aerului mai poluat decît „la Kioln“, mai sînt de luat în seamă:
1) un fastuos spirit ludic,
2) o presantă neseriozitate în momente de graţie divină,
3) un haz în tragic imposibil de reprimat
ÎNCÎT: după slujbe şi sărutări, colive, batiste, multe sticle de vin, chef, romanţe, ar trebui să se lase peste toate oraşele şi satele ţării, din bloc în bloc şi prispă peste prispă, un atotcuprinzător şi a toate-iertător joc de table, un cosmic zuruit de zaruri, foştii, actualii şi viitorii păcătoşi bucurîndu-se de „un marţ ca la carte“, de „o biată linie“, de „o poartă în casă“, toţi urîndu-le celorlalţi „să prindă o gherlă“ şi cînd, astfel, pînă şi „gherla“ plurisemantică va trece prin purgatoriul jocului, atunci se va realiza acel fior sfînt şi naţional, acea împăcare generală de intensitatea unui gulfstream şi frumuseţea unui curcubeu. Atunci, la ora unui „şase-şase“ în ultima mînă, noi, cei cîţiva extremişti de centru, vom înţelege că nu mai avem nici un sens.
Reconcilierea, reconcilierea, reconcilierea naţională în ţara asta centrifugă şi plină de „eu mor“, împăcarea generală, aici, unde tiranul n-a avut duşman mai aprig ca împăciuitorismul, substantiv fastuos şi mortal pentru toţi cei care încercau „să lichideze lupta de clasă“, prieteni de-ai mei luînd mulţi ani de şomaj fiindcă se plimbaseră, se jucaseră şi cîntaseră cu mine în perioada în care eram o javră mic-burgheză „care inspiră prin felul ei de a fi o blîndeţe dezgustătoare“ (citat dintr-o gazetă de perete, 1958), reconcilierea, căderea dulce a unora în braţele altora, desigur fără a uita, nu se poate rezuma la o slujbă enormă în toate bisericile ţării, la trasul intensal clopotelor, cu atît mai puţin şi mai inadecvat la un sfîşietor sunet al sirenelor de pe blocuri şi locomotive, nu, ar fi inefiecient de solemn, nu, la noi, printre codrii verzi de brad şi în pacea aerului mai poluat decît „la Kioln“, mai sînt de luat în seamă:
1) un fastuos spirit ludic,
2) o presantă neseriozitate în momente de graţie divină,
3) un haz în tragic imposibil de reprimat
ÎNCÎT: după slujbe şi sărutări, colive, batiste, multe sticle de vin, chef, romanţe, ar trebui să se lase peste toate oraşele şi satele ţării, din bloc în bloc şi prispă peste prispă, un atotcuprinzător şi a toate-iertător joc de table, un cosmic zuruit de zaruri, foştii, actualii şi viitorii păcătoşi bucurîndu-se de „un marţ ca la carte“, de „o biată linie“, de „o poartă în casă“, toţi urîndu-le celorlalţi „să prindă o gherlă“ şi cînd, astfel, pînă şi „gherla“ plurisemantică va trece prin purgatoriul jocului, atunci se va realiza acel fior sfînt şi naţional, acea împăcare generală de intensitatea unui gulfstream şi frumuseţea unui curcubeu. Atunci, la ora unui „şase-şase“ în ultima mînă, noi, cei cîţiva extremişti de centru, vom înţelege că nu mai avem nici un sens.
Text extras din Almanahul "Bătăi în dialog" , A.C. 2006
Taguri:
almanah batai in dialog
Teodorescu
A făcut Mircea Iorgulescu poliţie politică?
Am vorbit azi cu mai mulţi scriitori care îl cunosc pe Mircea Iorgulescu. Criticul literar ...
Mai multe din
Ţin să-i felicit pe cei care au avut ideea acestei publicaţii dedicate situaţiei în care ne-am pomeni foarte bogaţi peste noapte. [...]
Ce voi face eu dacă devin peste noapte bogat? Aceasta cred că este una dintre întrebările care spune cel mai mult despre un om. [...]
Este ora 8 dimineața și sînt încă amețit de oboseală. [...]
Fostul multimilionar Gabriel Drogeanu, cunoscut opiniei publice drept Gabriel Drogeanu, a fost exclus ieri din topul multimilionarilor români, anunţă ediţia pe foiţă de aur a revistei Psihiatria azi.. [...]
În ordine cronologică, când am înțeles că banii pot cumpăra chestii pe care nu le poți avea doar scriindu-i lui Moș Crăciun sau doar punându-ți dorințe când îți cade o geană pe obraz, mi-am propus așa:. [...]
Mai multe din acest autor
După atîtea războaie şi războieli, marele nuvelist Radu Cosaşu era cel mai în măsură să transforme aceste bătăi almaniheiste în strîngeri de mînă forte.. [...]
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS










0 comentarii