Nu vedeţi că nu vedeţi nimic?

Trebuie să pară cel puţin ciudat să îi spui cuiva că ai citit o car­te* de istoria şi teoria artei cu sufletul la gură, că pur şi simplu nu ai putut s-o laşi din mînă, de parcă, prin cine ştie ce meca­nisme ciudate, autorul ţi-ar fi lipit cartea de mînă şi de retină, şi bravo lui! Cartea, ca să fim sin­ceri, cuprinde şase capitole: „Cara Giulia“ (despre Marte şi Venus surprinşi de Vulcan, Tintoretto), „Privirea melcului“ (despre Bu­navestire, Francesco del Cossa), „Un ochi negru“ (despre Adora­ţia Magilor, Bruegel cel Bătrîn), „Blăniţa Magdalenei“ (despre faptul că părul Mariei Magdalena este atît de lung în picturi, mai ales în cele ale lui Tiţian), „Feme­ia din cufăr“ (despre Venus din Urbino, Tiţian) şi „Ochiul maes­tru­lui“ (despre Meninele lui Ve­lázquez).

Fiecare capitol este un roman poliţist în miniatură, scli­pitor şi surprinzător, cu întorsă­turi de frază şi de situaţie dintre cele mai neaşteptate. Autorul cărţii, Daniel Arasse, se plimbă prin tablouri, cu erudiţie şi mult umor, ca un adevărat detectiv al istoriei artei, dacă putem spune aşa. Ştiţi, probabil, că scrierile despre artă sînt, în general, afectate şi preţioase, înţepate şi scremut-savante, însă Arasse nu are nici o treabă cu aceste maladii profesionale cu ştaif, el este un Sherlock Holmes, tobă de carte, tobă de umor, a cărui singură grijă este, de fapt, să îţi deschidă ochii. Păi, nu vezi că nu vezi ni­mic? Nu vezi că Marte şi Venus surprinşi de Vulcan a lui Tinto­retto este o pictură plină de umor? Comicul de situaţie parcă ar fi fost plătit să pună în dificultate instituţia căsătoriei, nu? Păi, nu vezi că melcul ăla, din Bunavestire, este un melc dat naibii? Ce să caute un melc între arhanghe­lul Gabriel şi Fecioara Maria? Dar Maria Magdalena? Ştiaţi că ea, deşi e celebră, nu a existat? A existat doar un păr foarte lung, care a luat numele „Maria Magdalena“ – nu mai insist, pentru că a insistat, cu succes, Daniel Arasse.

Anul trecut, cam pe vremea asta, citind tot felul de cărţi scor­ţoase, mă gîndeam ce bine ar fi să poţi citi o carte de filozofie ca pe un roman poliţist, eram convins că bat cîmpii, că aşa ceva nu e posibil, apoi l-am descoperit pe Raymond Smullyan, prin cărţile căruia se plimbă inspectorul Craig, care dezleagă crime utilizînd ma­tematica şi logica. Ca şi Craig, Arasse dezleagă, în schimb, pictura, şi o face atît de ingenios, de parcă el ar fi pictat toate tablou­ri­le despre care vorbeşte. Traduce­rea, în schimb, este impecabilă, ai senzaţia că Arasse a scris car­tea asta în română.



* Daniel Arasse, Nu vedeţi nimic, traducere de Laura Albulescu, Editura Art, 2008.

Taguri: cultura arta