Home
»
INVESTIGAŢII
»
ANCHETĂ
»
Ministrul Stănişoară şi-a băgat partenerii de afaceri în Parlament şi Guvern
ANCHETA

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 01 Iul 2009 |
Biroul de Investigatii | Un comentariu | 2482 vizualizări
Ca să fii parlamentar, să conduci un judeţ sau chiar să te ocupi de activitatea unui minister nu e nevoie, în România, să fii vreun mare specialist în ceva. E suficient să îi fii partener (de afaceri, mai ales, că brînza e pe bani) unui om bine plasat într-o structură de partid. Cum e, de exemplu, pedelistul Stănişoară, ministru al Apărării. Dintre asociaţii lui în afaceri, unul a ajuns deputat, altul şef de consiliu judeţean şi un al treilea secretar de stat. Evident, la schimb, fiecare a dat cîte ceva. Ce, cît şi cum, în textul de mai jos.
Protejatul politic 1: Marius Bălu, şeful Mehedinţiului
Mihai Stănişoară, actualul ministru al Apărării, fiu al Drobetei, a fost deputat PD de Mehedinţi între 2004 şi 2008. Cît timp a fost deputat, Stănişoară a colaborat perfect cu prefectul de Mehedinţi, Marius Bălu. Iar după ce a renunţat la mandatul de deputat pentru un post de consilier la Cotroceni, Stănişoară a fost înlocuit, în Parlament, de acelaşi Bălu. Care, acum, este preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi. Ca să înţelegeţi de ce relaţia Stănişoară-Bălu este atît de bine unsă, trebuie să amintim că actualul şef de CJ s-a remarcat, în trecut, ca un om de nădejde în PD. De exemplu, înainte de a fi prefect de Mehedinţi, Bălu a fost (pentru un an) secretar de stat la Apărare. În această calitate, omul a iscat un scandal de proporţii după ce a îmbrăcat judeţul Mehedinţi în uniforme cazone. Care proveneau de la unităţi militare dezafectate, însă au ajuns la mehedinţeni ca donaţie din partea Partidului Democrat. Evident, în schimb, cetăţenii care le-au primit au semnat adeziuni la partid. Bălu a fost personaj principal şi în alt scandal, de data asta de natură etilică: omul a fost filmat ieşind mort de beat dintr-un restaurant, împreună cu colegul său de beţie, nimeni altul decît primarul din Drobeta-Turnu Severin, Constantin Gherghe.
Bălu i-a cumpărat o rablă lui Stănişoară la preţ triplu
Va să zică, pe partea politică, Stănişoară şi Bălu sînt nedespărţiţi. Dar să vedem şi pe partea economică. Dacă studiem ultima declaraţie de avere a ministrului Apărării, aflăm că, în martie 2009, singura maşină a familiei (un Opel Vectra, an de fabricaţie 2000, cumpărat în 2002) a fost vîndută. Cu nici mai mult, nici mai puţin de 7.000 de euro. Vă gîndiţi, poate, că cineva s-a extaziat la ideea de a conduce maşina ministrului Apărării şi nu s-a mai uitat la bani. Nu de alta, dar un Opel Vectra din 2000 poate fi achiziţionat şi cu 2-3.000 de euro. Mai ales pe vremurile astea de criză. Ei bine, nu, n-a avut nimeni un asemenea fetiş cu maşina lui Stănişoară. Dacă ne uităm atent, observăm aşa: cumpărătorul e societatea Creaţie Spot Advertising SRL. În acţionariatul căreia găsim o doamnă pe care o cheamă Ionela Oprea. Nimic interesant pînă aici dacă nu am şti că Ionela Oprea este asociată cu nevasta lui Stănişoară în altă firmă (Ralservice SRL). Şi pe cine mai găsim în firma care a cumpărat rabla de Vectra a lui Stănişoară cu 7.000 de euro? Pe Claudia-Mihaela Bălu, adică pe soţia actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, aţi ghicit, Marius Bălu. Deci, da: rabla lui Stănişoară a fost cumpărată la un preţ nesimţit de mare de nevasta colegului de partid Bălu şi de o tanti asociată chiar cu nevasta lui Stănişoară.
Protejatul politic 2: Doiniţa Chircu, deputat, omul de media al ministrului
Al doilea personaj din sfînta treime politică protejată de Stănişoară e Doiniţa Chircu. Ea este, acum, deputat PD-L. Înainte de a cîştiga un loc în Parlament pe lobby-ul ministrului Apărării, Chircu a fost inspector şcolar în Mehedinţi şi, pentru o scurtă perioadă, consilier judeţean. Iar cînd Stănişoară a renunţat la deputăţie, la începutul lui 2008, deci a trebuit să renunţe şi la apartenenţa politică (pentru că a devenit consilier prezidenţial), i-a cedat şefia PD-L Mehedinţi tocmai Doiniţei Chircu. Aşadar, ea este moştenitoarea pe partea politică a ministrului Apărării în teritoriu. Ca şi la Bălu, mai sus, trebuie găsită şi relaţia celor doi pe partea economică. Iat-o, se găseşte în sereleul TV Sirius din Mehedinţi. Acţionariatul firmei le-a reunit sub aceeaşi cupolă pe Codruţa-Mirela Stănişoară (soţia ministrului) şi pe Doiniţa Chircu. Tot în acţionariatul TV Sirius îl găsim şi pe Constantin Dragotoniu, ca liant potent al legăturii muiereşti a celor două. Dragotoniu este acţionar şi la Energo Beton, care Energo Beton face parte din grupul de firme Energo Construcţia. Iar Energo Construcţia i-a finanţat în 2008 cu 100.000 RON pe democrat-liberali.
Televiziunea lui Stănişoară, bani de la Energy Holding şi de la stat
Iată, deci, că Stănişoară este un mogulaş local de presă. Şi nu, nu ne referim numai la TV Sirius. Ci şi la mai vechea lui televiziune, Terra Sat, localizată tot la Drobeta-Turnu Severin. Prin 2006-2007, cînd preşedintele Băsescu tuna şi fulgera împotriva „băieţilor deştepţi“ din Energie, Stănişoară le lua banii cu aplomb. Dacă nu vă amintiţi, unul din cei mai inteligenţi energetici vizaţi era Bogdan Buzăianu, omul din spatele Energy Holding. Ei bine, tocmai de la Energy Holding încasa Terra Sat, în aceeaşi perioadă, peste 70.000 de euro. Publicitate. Nimic mai normal: un gigant în intermedierile cu energie de stat, cu cifră de afaceri de zeci de milioane de euro, avea nevoie maximă de publicitate la o televiziune locală de pe Dunăre. Tot prin intermediul Terra Sat, Stănişoară a primit un contract de publicitate, fără licitaţie, de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare. Asta după ce RAAN s-a gîndit să-şi promoveze imaginea în regim de urgenţă, desigur, că mureau mehedinţenii să afle cît mai e kilu’ de uraniu.
Cum să faci presă pedelistă la Mehedinţi, în ciuda amenzilor CNA
Cum cu o televiziune poţi să faci mai mult decît să aduni contracte de publicitate, Stănişoară nu s-a dat în lături de la a-şi satisface şi o serie de nevoi electorale. Aşa se face că în perioada martie-mai 2008, adică fix înaintea alegerilor locale, Terra Sat a încasat trei sancţiuni de la CNA. În martie 2008, a primit o somaţie publică după ce a difuzat o ştire ce conţinea acuzaţii la adresa viceprimarului Nicolae Tudorescu (PSD), fără a-i oferi acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere. N-a trecut mult şi, pe 22 aprilie 2008, Terra Sat a fost prinsă iar de CNA, de data asta cu mesajele electorale în sacul cu ştiri. Înainte de începerea oficială a campaniei pentru locale, televiziunea lui Stănişoară i-a făcut puţină publicitate şi lui Constantin Gherghe, dom’ primar care împărtăşea probleme edilitare printre sticle cu Marius Bălu, actualul preşedinte al CJ Mehedinţi. Nici aşa nu s-au învăţat minte şi în timpul campaniei au mai comis-o o dată, sărind peste partea aia cu promovarea în aceeaşi măsură a candidaţilor. Practic, au difuzat patru ore dintr-un spectacol organizat şi sponsorizat de PD-L Mehedinţi, în timpul căruia atît candidaţii, cît şi artiştii îndemnau publicul să voteze cu PD-L.
Protejatul politic 3: Aurel Ion Lascu, secretar de stat la Apărare
Un alt apropiat al ministrului Stănişoară, care a prins un post de secretar de stat chiar la curtea binefăcătorului său, este Aurel Ion Lascu. Acesta şi Stănişoară se cunosc încă din facultate, iar relaţiile dintre ei au devenit din ce în ce mai strînse, pînă s-au contopit într-o serie lungă de afaceri comune.
Funcţia de secretar de stat pe care Lascu a primit-o de la bunul său prieten i se potriveşte de minune, avînd în vedere că acesta a fost angajat al Boss Exim. Adică la o firmă de comerţ cu armament, mulţumită căreia s-a semnat controversatul contract cu Alenia pentru cumpărarea de avioane militare de transport de către Ministerul Apărării. Numai bine, mai ales că Alenia vînează de ceva vreme contractul de milioane de euro pentru avioanele de luptă Eurofighter, iar Lascu se ocupă chiar de înzestrarea Armatei, coincidenţă. Ceea ce miroase a conflict de interese cît casa. Nimic mai firesc, însă, doar ministerul pe care-l conduce Stănişoară, al Apărării, cu asta se şi ocupă: cu conflictele.
Stănişoară a concesionat poporu’ cu televizoru’
Terra Sat, televiziunea lui Stănişoară, nu a încasat doar bani de la stat sau de la privaţi ca Energy Holding (vezi mai sus). Ceva mai recent, Gardianul a dezvăluit că postul de televiziune al ministrului Apărării s-a asociat cu Primăria Drobeta-Turnu Severin într-o afacere foarte păguboasă pentru municipalitate. Conform publicaţiei citate, Primăria Drobeta i-a concesionat televiziunii, pe 49 de ani, un teren de patrimoniu în valoare de peste o jumătate de milion de euro. În schimb, Terra Sat va presta pentru municipalitate servicii de publicitate. Asocierea dintre Primărie şi televiziune a fost contestată de consilierii locali PNL, care au arătat că hotărîrea Consiliului Local Drobeta este ilegală, după ce fusese votată de un număr insuficient de consilieri locali.

Teodorescu
Care a fost mai tare? Mie mi s-a părut Băsescu
După mine, la turnirul ăsta în trei, primul clasat a fost Băsescu, tocmai pentru că ...
Morar&More
Tare asta: Crin ar vrea să fie un nou Băsescu
Nu urmaresc dezbaterea, încă sînt peste Ocean, la Washington, DC, m-am uitat doar pe live-textul ...
Mai multe din
Avem dovada că în luna iunie a acestui an, cînd erau la butoanele prefecturilor, pesediştii îşi aranjau alegerile într-un stil autentic bolşevic. [...]
Cînd nu se întîlnesc, ziua în amiaza mare, cu soţia primarului Negoiţă, soţii Gruia se duc, noaptea, la sediul PD-L din Modrogan. [...]
"Fondurile murdare" sînt banii donaţi partidelor sau candidaţilor de către sponsori interesaţi. [...]
Unul dintre ei va fi, peste o lună şi jumătate, preşedintele României. [...]
Pentru că are cu ce. [...]
Mai multe din acest autor
La cheful dat de Metrorex n-am văzut la mese nici un amărît de-ăsta cu venituri de 600 de euro pe lună. [...]
Metrorex a sărbătorit 30 de ani de existenţă printr-o paranghelie la restaurantul McMoni's, la care au participat şi şefii ăia de sindicat care se băteau cu pumnii în piept că vor măriri de salarii pentru oamenii lor. [...]
RTV Media este un post de televiziune din Galaţi. [...]
În România avem un sistem de Justiţie drăguţ. [...]
Unii îl cunosc sub numele de Laurenţiu Mircea Popescu. [...]
În urmă cu ceva vreme, un fost şi actual candidat promitea să ducă sistemul ticăloşit la ţepe. [...]
Ştiţi povestea, nu insistăm: procuroarea Angela Ciurea, despre care lumea zice că l-ar fi eliberat pe spionătătă bulgarătătă Stamen Stancev, s-a plimbat pe banii acestuia din urmă în Franţa (la Nisa, dar nu numai).
UPDATE Dacă nu aveţi răbdare să parcurgeţi toată hîrţogăraia, aveţi un rezumat al poveştii la finalul articolului.. [...]
Cel mai mediatizat (fost) procuror al ultimelor zile, Ciprian Nastasiu (alintat şi “un procuror amuză”), nu a avut dintotdeauna motive să se expună la televizor.. [...]
Aseară (sîmbătă, 14 noiembrie 2009), pe la ora şapte, SRS (cunoscut şi ca Roşca zis Naşul, “strîngătorul de coaie”), a avut o întîlnire cu un tip de la CNI, un fel de şef de-al lui ANI Macovei, (cunoscut şi ca "Nu, dom'le, n-am înregistrat io!"). [...]
În plină perioadă a pomenilor electorale, directorul de campanie al PSD Timiş, fostul secretar de stat cu pădurile, Adam Crăciunescu, s-a gândit că e bine sa-i răsplătească pe amărâţii din organizaţiile teritoriale cu pizza expirată!. [...]
© 2009 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS

1 comentarii