Lu Cozma. Nu lui Cozma!
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Feb 2010 |
Ioan T. Morar | 0 comentarii | 435 vizualizări
Am aflat accidental despre existenţa cîntăreţei Lu Cozma, o englezoaică stabilită în Bucureşti. Apoi, Hanno Höfer mi-a vorbit foarte frumos despre ea. Nu prea se întîmplă des chestia asta, să vină cîntăreţi din străinătate, să se mute aici şi să se integreze în peisaj. Nu vorbesc de fraţii noştri de peste Prut. Singurele două nume care îmi vin în minte acum sînt Analia Selis, pe care o tot vedeţi pe la televiziuni, şi Vladimir Pesantez, un cîntăreţ extraordinar, care pregăteşte un spectacol în curînd.
Prezenţa britanicei în RO nu a fost foarte tare remarcată, în afara unor cluburi foarte specializate. Probabil că lansarea primului ei disc la noi va face să se vorbească mult mai mult de Lu Cozma, de calităţile ei, de stilul diferit de lălăiala şi computereala vocilor de la noi. RED, disc pe care l-am primit în avanpremieră la redacţie, este un produs complet, fără bîjbîieli, fără nesiguranţa debutantului. Cu o singură excepţie, cele zece cîntece sînt scrise de Lu Cozma şi Steve Askew. Nu sînt critic muzical şi mai mult decît faptul că mi-a plăcut discul nu pot spune.
Probabil că o parte dintre cei interesaţi vor merge pe Google să caute amănunte despre cîntăreaţă. Vor găsi site-ul ei profesional, blog-ul ei şi vor vedea că Lu Cozma chiar este un artist profesionist serios. Înainte de asta, cînd vor scrie numele în ferestruica de la Google, după ce vor da search, vor primi şi o întrebare care-i va face să zîmbească: „Aţi vrut să spuneţi «lui Cozma»?“. Va veni şi ziua cînd, dînd căutare după minerii lui Cozma, Google o să ne întrebe: „Aţi vrut să spuneţi Lu Cozma?“.

Zodia Honda intra in Casa banilor
Taguri:
Cozma
Mai multe din
A fost sau n-a fost plagiat piesa Paulei Seling şi a lui Ovi calificată pentru finala concursului Eurovision de la Oslo? Mai bine v-aţi bate capul cu starea vremii, că nu mai ştim prea bine de e iarnă ori primăvară, după cum alternează anotimpurile zilele astea. [...]
Oscaruri deci. [...]
Clasic, deci: omul potrivit & providenţial face diferenţa. [...]
Chiar dacă oniricii reprezentau nucleul dur al cenaclului condus de poetul Miron Radu Paraschivescu, care îi ţinea pe aceştia sub aripa lui ocrotitoare, mulţi alţi scriitori, mai tineri sau mai puţin tineri, frecventau cenaclul.. [...]
Deşi, la lansare, toată lumea care avea atingere cu piaţa de artă ştia că galeria din strada Logofăt Luca Stroici (de departe cea mai dotată galerie privată) este a lui Patriciu, eu am fost somat, de două ori, la telefon, să nu mai spun asta.. [...]
Mai multe din acest autor
Deşi, la lansare, toată lumea care avea atingere cu piaţa de artă ştia că galeria din strada Logofăt Luca Stroici (de departe cea mai dotată galerie privată) este a lui Patriciu, eu am fost somat, de două ori, la telefon, să nu mai spun asta.. [...]
Într-o notă din România literară nr. [...]
Cînd eşti pictor tînăr şi vezi că nu e tocmai simplu să-ţi programezi un spaţiu la o galerie consacrată şi cînd ştii cît de greu e să-ţi "tragi" atelier, ce faci? După cîteva ridicări din umeri, ai două posibilităţi: să pleci sau să lupţi.. [...]
În numărul 7 al revistei noastre (17-23 februarie a.c.), Ioan T. [...]
Am văzut expoziţia lui Nicolae Săftoiu, care ar trebui să fie cel mai faimos grafician român. [...]
Orice regizor şi orice producător care merge la un festival de film are în buzunar un discurs de cîştigător. [...]
Săptămîna trecută, miercuri, 17 februarie, la emisiunea Ora de foc de la Realitatea TV s-a discutat despre starea deplorabilă a învăţămîntului românesc. [...]
Ce să caute liniştea în artă? Cum să existe artă liniştită? Păi, dacă nu e nelinişte, nu e produs artistic. [...]
Dacă e ofertă, e ofertă şi o iei! Cînd un bilet de avion costă 99 de euro, cu toate taxele incluse, dus-întors pînă la München, ce-ţi mai rămîne de făcut decît să te duci pînă la München, mai ales dacă ai neamuri pe acolo şi nu plăteşti cazarea? La aeroport ne-au aşteptat Helge şi Tobias, respectiv cumnatul şi nepotul cel mare.. [...]
Discuţia despre Adrian Marino, iscată de declaraţiile lui Mircea Dinescu despre colaborarea acestuia cu Securitatea, a scos la lumina Internetului o dezvăluire despre un alt intelectual clujean, cu figură super-onorabilă, despre care se spune că, sub acoperirea numelui de cod „Someşan“, ar fi turnat din greu la Securitate personalităţi ale diasporei româneşti din Europa Occidentală.. [...]
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS

0 comentarii