UPDATE 1: Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat şi efectuează verificări, prin Inspecţia Judiciară, în legatură cu prestaţia instanţelor române în acest caz.


UPDATE 2 : Avocatul Mirelei Claudia Pongracz, Florin Kovacs, şi-a exprimat intenţia de a solicita declararea ambasadorului belgian în România, Leo D’Aes, persona non grata în ţara noastră. Cît priveşte competenţa Curţii de Apel Timişoara, acesta susţine că instanţele române pot soluţiona procese între o parte română şi o parte străină, cu condiţia ca sediul pîrîtului, persoana juridică, să se afle în România. În acest caz, chiar dacă  Belgia nu e (în mod evident!) în România, Kovacs se bazează pe faptul că  "persoana juridică străină este socotită cu sediul în România şi în cazul cînd are pe teritoriul tării o filială, o sucursală sau o reprezentanţă", în cazul de faţă Ambasada Regatului Belgiei la Bucureşti.


De aici preluăm noi legătura şi reamintim făptul că ambasada, cît şi angajaţii ei, se bucură de imunitate de jurisdicţie, lucru care nu se pupă cu teoria avocatului Kovacs, care omite şi faptul că un stat nu e persoana juridică şi faptul că Ambasada Regatului Belgelgiei la Bucureşti este coniderată teritoriu belgian, nu românesc. În altă ordine de idei, avînd în vedere că statul în sine nu este o entitate care să poată fi parte în proces în proces,  calitatea procesuală o dobîndeşte doar instituţia statului responsabilă pentru un numit domeniu. Spre exemplu, ambasada reprezintă atatul în relaţii diplomatice, nu şi financiare.



Trei judecători de la Curtea de Apel Timişora riscă să declanşeze un scandal diplomatic după ce, printr-o hotărîre definitivă şi irevocabilă, au condamnat statul belgian, ca pe Gigel de la colţ de stradă, la plata de daune morale către un cetăţan român. Dar fără să ţină cont de imunitatea de jurisdicţie pe care o are orice stat.


Pe scurt: în 2007, Mirela Claudia Pongracz, cetăţean român, ajunge în Belgia să-şi recupereze copilul de la rude, însă pe aeroportul din Bruxelles este reţinută de autorităţile belgiene pe motiv că pe numele său fuseseră emise mai multe mandate de arestare pentru furt. Lucrurile săteau cam aşa: femeii îi fuseseră furate toate actele în 2003, pe care acum le foloseau alţii. Hoţii, v-aţi prins. Deşi Pongracz anunţase autorităţile române de furtul actelor şi acestea fuseseră declarate nule la Monitorul Oficial în România, vestea n-a ajuns şi la urechile autorităţilor belgiene. Care, în loc să o controleze pe Pongracz la identitate, au controlat-o corporal pe holul unei toalete publice şi i-au pus şi cătuşe.


La întoarcerea în ţară, Mirela Claudia Pongracz a deschis acţiune împotriva statului belgian (reprezentat prin ambasadă), dar şi împotriva instituţiilor române care n-au mişcat să o ajute cînd şi cum a crezut dumneaei, şi anume: Ministerul de Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General de  Poliţie Bucureşti, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş şi Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Timiş. Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş au respins, pe rînd, acţiunea Mirelei Pongracz.


Trei judecători cucuieţi de la Curtea de Apel Timişoara (de care ziceam la început), însă, au obligat, în octombrie 2008, statul belgian la plata a 5.000 de euro daune morale pentru tratamente inumane. Acum, hotărîrea e irevocabilă şi urmează a fi învestită cu formulă executorie. Numai că, în condiţiile tuturor legilor din România (dar şi a celor internaţionale), nu poate fi introdusă o asemenea acţiune şi nu se poate proceda la executarea silită împotriva bunurilor aparţinînd unui stat străin. Persoana păgubită avea, totuşi, posibilitatea de a se adresa instanţelor belgiene şi apoi CEDO.

Cum, în present, s-a ajuns la partea cu executarea, care este complet absurdă şi inimaginabilă, îi recomandăm pe cei trei judecători luminaţi să bată la uşă la Bruxelles şi să poprească sumele cu pricina. Personal.

Taguri: investigatii judecator belgia conflict diplomatic