INVESTIGAŢII
La cheful dat de Metrorex n-am văzut la mese nici un amărît de-ăsta cu venituri de 600 de euro pe lună. Am văzut, totuşi, o grămadă de baştani veniţi cu limuzine care, dacă ar fi vîndute, ar acoperi lejer cîteva măriri de salariu.
Şi nu, nu e vorba că s-au stricat afacerile în România. E vorba chiar de utilajele cu care BNR (Banca – nu Biblioteca – Naţională a României) tipăreşte bancnotele.
Să ridice mîna cei dintre voi care nu l-aţi înjurat pe Ion Rădoi, sindicalistul închipuit de la Metrorex. Da, e vorba de nenea ăla care a încercat să ne convingă săptămîna aceasta că e musai să li se mărească salariile angajaţilor Metrorex, deşi au nişte lefuri mai mult decît decente pentru România anului 2009. Başca, societatea în numele căreia vociferează pesedistul nu este una profitabilă.
Metrorex a sărbătorit 30 de ani de existenţă printr-o paranghelie la restaurantul McMoni's, la care au participat şi şefii ăia de sindicat care se băteau cu pumnii în piept că vor măriri de salarii pentru oamenii lor. Pe lîngă haleală şi băutură moca, participanţii au primit şi o grămadă de pungi pline de cadouri. A venit să-şi ridice punguţa de cadou chiar şi prim-ministrul interimar Emil Boc.
Biroul de Investigatii |
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| 0 comentarii
| 667 vizualizări
În România avem un sistem de Justiţie drăguţ. Atît de drăguţ încît judecătorul Drăguţ îşi face singur comisie de concurs cînd vrea ca el însuşi să rămînă şef. Drăguţ, nu? Să detaliem.
Mircea Toma |
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| 0 comentarii
| 511 vizualizări
Pe motive ar avea ministrul Radu Berceanu să facă servicii de taximetrie – aşa cum lasă să se înţeleagă fotografiile de AICI, făcute de colegii noştri – în favoarea unui personaj precum Bogdan Buzăianu, principal intermediar în relaţia cu companiile care au căpuşat sistemul hidroenergetic de peste zece ani? Păi, în afară de taximetrie şi felaţie, nici n-a mai rămas mare lucru de făcut.
Alexandru Cautis |
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| 2 comentarii
| 1211 vizualizări
Săptămîna aceasta vom avea ca exemplu o situaţie cu care şoferii auto se ciocnesc foarte des, după ce şi-au buşit maşinile. Firma de asigurări la care un şofer a plătit o poliţă Casco refuză să-l despăgubească sau, cum s-ar spune, îl trimite la plimbare (pe jos, că nu mai are maşină, fiindu-i avariată 100%).
Biroul de Investigatii |
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| Un comentariu
| 341 vizualizări
Unii îl cunosc sub numele de Laurenţiu Mircea Popescu. Alţii se tem de porecla lui: Don Lorenzo. Iar cititorii fideli ai Academiei Caţavencu îl ştiu drept acel rector care a condus, cu mâini de fier şi buzunare largi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti timp de trei mandate (faţă de două, cât era normal).
În caz că n-aţi mai fost de mult la mare, sau poate aţi fost, dar aţi preferat să circulaţi cu elicopterul, aş vrea să semnalez aici o nouă minune: s-a tras asfalt proaspăt pe podurile peste Dunăre de la Feteşti şi Cernavodă.
Malin Musatescu |
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| 0 comentarii
| 174 vizualizări
În timp ce Băsescu şi Geoană îşi dau în cap cu bombele electorale, braconierii înfrăţiţi din PSD şi PD-L au modificat pe burtă, în apa mică şi tulbure din Camera Deputaţilor, noua Lege a pisciculturii.
Claudiu Ţagă a aterizat în Parlamentul României tocmai din fotoliul unei firme la care este şi acţionar. Printre primele lucruri cu care a trebuit să se familiarizeze la noul loc de muncă – la stat – a fost completarea declaraţiei de avere.
Biroul de Investigatii |
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| 0 comentarii
| 213 vizualizări
În urmă cu ceva vreme, un fost şi actual candidat promitea să ducă sistemul ticăloşit la ţepe. Cum, însă, nu i-a prea ieşit figura, s-a gîndit ca în campania asta să ducă ţepele la sistemul ticăloşit. Spre exemplu, pînă la anul, cînd se va aplica noua lege a sistemului unic de salarizare, sporurile curg pentru fiecare bugetar în ritm normal.
Alexandru Cautis |
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| 3 comentarii
| 735 vizualizări
Avem dovada că în luna iunie a acestui an, cînd erau la butoanele prefecturilor, pesediştii îşi aranjau alegerile într-un stil autentic bolşevic. Şi nu oriunde, ci în judeţul condus de Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, fost candidat la funcţia de ministru de Interne.
Ştiţi povestea, nu insistăm: procuroarea Angela Ciurea, despre care lumea zice că l-ar fi eliberat pe spionătătă bulgarătătă Stamen Stancev, s-a plimbat pe banii acestuia din urmă în Franţa (la Nisa, dar nu numai).
UPDATE Dacă nu aveţi răbdare să parcurgeţi toată hîrţogăraia, aveţi un rezumat al poveştii la finalul articolului.
UPDATE Dacă nu aveţi răbdare să parcurgeţi toată hîrţogăraia, aveţi un rezumat al poveştii la finalul articolului.
Ca preşedinte de ţară, Traian Băsescu e comandantul suprem al Armatei. Dacă noi am fi în locul lui, am da un ordin ca toţi militarii să ne voteze în alegeri. Preşedintele, însă, care nu e un dictator (cum zic adversarii lui), are o metodă mai rafinată: persuasiunea. Aşa s-a întîmplat săptămîna trecută, de exemplu, la cea de-a 150-a aniversare a Statului Major General. (Stenograma o puteţi citi la sfîrşitul articolului)
Teodorescu
Care a fost mai tare? Mie mi s-a părut Băsescu
După mine, la turnirul ăsta în trei, primul clasat a fost Băsescu, tocmai pentru că ...
Morar&More
Tare asta: Crin ar vrea să fie un nou Băsescu
Nu urmaresc dezbaterea, încă sînt peste Ocean, la Washington, DC, m-am uitat doar pe live-textul ...
PAPARAZZI
Vineri, 13 (noiembrie 2009, pentru maniacii detaliilor).
CHIXURI
Biroul de Investigatii | Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| 0 comentarii
În România avem un sistem de Justiţie drăguţ.
FĂPTAŞI
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 18 Nov 2009
| 0 comentarii
Claudiu Ţagă a aterizat în Parlamentul României tocmai din fotoliul unei firme la care este şi acţionar.
LISTA CANDIDAŢILOR PĂTAŢI
Am publicat, înainte de alegeri (alegerile alea mari, parlamentare), lista candidaţilor cu pete, aşa cum au produs-o Agenţia de Monitorizare a Presei-Active Watch, Asociaţia Pro Democraţia şi Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii.
BARFE
20 Nov 2009
| 0 comentarii
În timp ce pe la televiziuni circul electoral e în toi şi toată lumea dezbate despre cum, cînd, unde, cu cîţi, de ce şi de ce nu e bună o dezbatere între candidaţi, premarul care este la Sectorul 5, Marean Vanghelie, îşi duce lupta lui proprie, în calitate de şef neîncoronat al etniei minoritare.
ANCHETĂ
Scandalul soldat cu demiterea lui Dan Nica de la Interne, ce a dus la căderea Guvernului, ce a dus la amînarea celor două tranşe FMI şi UE, ce va duce la prăbuşire economică, a fost, spun pesediştii, generat de Băsescu.
ECOLOGIE
În timp ce Băsescu şi Geoană îşi dau în cap cu bombele electorale, braconierii înfrăţiţi din PSD şi PD-L au modificat pe burtă, în apa mică şi tulbure din Camera Deputaţilor, noua Lege a pisciculturii.
FINCĂ
Acest articol a apărut şi în Academia Caţavencu din 19 Nov 2008
| 0 comentarii
Medaliile de GraurCei doi prorectori ai Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava candidează pentru Parlamentul României.
LOC DE RETROCEDAT
Soţii Cherecheş sunt avocaţi.
REZISTENŢA DIN MINTI
În 1971, cînd disidentul Vasile Paraschiv concepea şi expedia pe adresa Uniunii Generale a Sindicatelor din România unsprezece propuneri pentru democratizarea vieţii sindicale, Traian Băsescu avea douăzeci de ani.
© 2009 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS









