Ilie Tudor, cel care i-a dat viaţă şi glas lui Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe. Eu de cînd îl ştiu are mustaţa aia de bunic cum­secade. Îmi place Tudor Gheor­ghe cînd cîntă, de-mi dau lacri­mile. S-ar putea să vă uimesc acum, aşadar puneţi-vă centura de uimire şi luaţi poziţia cea mai bună de căzut pe spate. Măi, ăştia care vă place şi vouă de Tudor Gheorghe, bunicul acesta cu voce de dumnezeire are şi el un tată. Îl cheamă Ilie Tudor. Care nu numai că trăieşte, dar n-are nici mustaţă. Ceea ce-l face să pară că el e fiul fiului său, Tudor Gheor­ghe, şi nu invers. Şi pe undeva cred că e adevărat. În sensul că, atunci cînd cîntă, Tudor Gheor­ghe îl exprimă pe Ilie Tudor, tătîne-său. Suferinţa şi fericirea, lacrima şi surîsul se împletesc natural în cîntările lui Tudor fiindcă le-a moştenit genetic de la Ilie. Iar Ilie Tudor a trăit ne­trăitul.

A fost condamnat de comu­nişti la 22 de ani de muncă silnică, fiindcă, zice domnul Gheor­ghe se­nior, „stătea în calea rău­lui“ („răul“ era comunismul, iar „sta­tul în calea lui“ era gînditul li­ber). În puşcărie, s-ar fi plictisit poate de atîta bătaie şi bat­jocură, că prea erau la ordinea zi­lei. No­rocul lui că a avut ocazia să-şi treacă de urît şi de foarte urît cu nişte colegi de celulă aleşi. Nichifor Crainic, Radu Gyr şi Petre Ţuţea sînt unii dintre ei. Amin­ti­re de la reeducare: colonelul cră­ciun (cu „c“ mic, să nu se confun­de cu Marea Sărbătoare), şeful închisorii, le spune în batjocură deţinuţilor: „Am fost pe Lună (n.r. – adică noi, oamenii) şi n-am gă­sit nici un Dumnezeu. Cum pu­teţi voi să credeţi în Dumnezeu dacă el nu e?“. Iar Petre Ţuţea îi răspunde: „Dumneavoastră sîn­teţi de la ţară sau de la oraş?“. „De la ţară“, răspunde călăul. „Şi creşteaţi porc, nu?“ „Da“, zice cră­ciun. „Atunci, aţi văzut dumneavoastră vreodată porc să se uite în sus la cer? Porcul nu are cum să-l vadă pe Dumnezeu.“ Şi alta cu Nichifor Crainic. Deţinuţii picau pe jos de foame.

Un gardian care împărţea mîncarea şi se amuza de starea lor îi spune lui Crainic: „Dacă scrii acum că nu există Dumnezeu, îţi umplu ga­mela“. Nichifor Crainic scrie: „Nu, există Dumnezeu“. Gardia­nul, satisfăcut, îi umple gamela fără să vadă că pe Dumnezeu îl poţi mărturisi fie şi printr-o sim­plă virgulă. Ar fi multe de spus despre ce a văzut şi trăit Ilie Tudor prin puşcării. Atît de multe, că a umplut deja 12 cărţi. Citiţi-le ascultînd cîntecele lui Tudor Gheor­ghe. Caz în care s-ar putea să a­veţi o senzaţie de redundanţă. Este din cauză că, aşa cum spune nea Ilie, „suferinţa naşte valoa­re“.

Taguri: securitate Tudor Gheorghe Ilie Gheorghe