Din Valea Motrului în Valea Cernei

Atunci când ţi-e foarte cald, instinctiv te tragi undeva mai la răcoare. Şi unde găseşti la sigur răcoare dacă nu într-o peşteră? Oricum, sub pământ ai mereu în jur de 10 grade, iar apa mării e aproape de trei ori mai caldă – aşa că alegerea e clară.

După câteva telefoane, afli de la un prieten de-al unui prieten că cel mai bine e să-l întrebi pe dom’ profesor, care se cam pricepe la chestiune. De unde ştii că se pricepe, întrebi tu, circumspect, iar prietenul (prietenului) te dumireşte: păi, e profesor de speologie, nu de lucru manual!
Argument irefutabil. Plecaţi deci spre Valea Motrului, pe unde (zice-se) bântuie dom’ profesor; îl găsiţi cu uşurinţă (că d-aia s-a inventat telefonia mobilă), dar el nu vă dă răgaz nici cât să se răcească berile în râu: vă îndeasă în combinezoane, vă trânteşte la fiecare câte-o cască pe cap şi vă bagă la răcoare. Ăsta e necazul cu „partea carstică“, nici nu ştii când te trezeşti în măruntaiele pământului, cu eterna frică de a nu mai şti drumul înapoi!

Spre bucuria voastră (mai ales a celor slabi de înger), aflaţi că n-o să staţi mult: doar patru ore. Foarte vesel, dom’ profesor vă asigură că după patru ore de „târâş“ şi „mersul piticului“ vă veţi simţi alţi oameni. Corect! Totuşi, a uitat să pomenească şi de „mersul în patru labe prin nămol“, o altă specialitate pe partea carstică…

Cât timp năduşiţi şi înjuraţi, pocnindu-vă dureros cu spinarea de câte un colţ de piatră, absorbiţi ştiinţa lui dom’ profesor, devenind astfel mai deştepţi: într-o peşteră, temperatura este egală cu media anuală a zonei (adică peştera e locul ideal pentru a-ţi răci berea, nu râul, care mai îngheaţă iarna, mai seacă vara…); nici peşterile astea nu-s aşa de capul lor, joacă şi ele în patru divizii (A, B, C şi D, care-i cea mai nashpa divizie, un fel de „judeţeană“ pe partea carstică, iar A e un fel de Champions League); nu găseşti peşteri în orice munte, ci doar în ăia de calcar, sare, ghips sau marmură; totuşi, există peşteri şi în altfel de roci, dar sunt vai de capul lor, nişte văgăuni, ca alea în loess, de exemplu; România nu stă grozav la partea carstică, pentru că n-are decât vreo 12.000 de peşteri înscrise în Cadastrul Peşterilor (v-am zis că nu-s de capul lor!), dintre care 1.000 sunt mai de Doamne-ajută, iar 24 sunt amenajate pentru turişti; şmecheria nu e să te plimbi teleleu printr-o peşteră, asta poate orice prost (mulţumim, dom’ profesor!), ci să pui osul la treabă şi s-o topografiezi metru cu metru, până scoţi un „plan de peşteră“ (pentru care, evident, nu te plăteşte nimeni, totul e pe voluntariat – nu, mersi!); dacă te-ai rătăcit, ăla eşti, că-n ţară există o singură şcoală de Salvaspeo, adică „salvamari pe partea carstică“, cum ar veni, şi aia-i la Oradea! Ergo, dacă nu te pricepi la aşa ceva, mai bine întinde o sfoară după tine, e mai sănătos.

Ajungeţi în cel mai îndepărtat cotlon, doldora acum de ştiinţa lui dom’ profesor, şi găsiţi dovada că nu sunteţi singuri (cum a găsit Robinson urma de pas a lui Vineri, ceva de genul ăsta): un pet gol de bere T*m*ş*r*a*a! Incredibil. Care va să zică, mai există şi alţii ca voi, care, după nişte kilometri de mers pe burtă, au desfăcut o bere ca să-şi serbeze succesul!

Dom’ profesor e scârbit şi deprimat, voi sunteţi volubili: la ieşire vă pozaţi cu pet-u-n braţe, probă a eternei şi fascinantei voastre naţiuni. Ca pedeapsă, profesorul vă duce în următoarele zile prin tot felul de nenorociri carstice, una mai ciudată decât alta, de rămâneţi cu gura căscată şi întrebaţi: „Da’ ce munţi sunt ăştia, săracii, de-s aşa ciuruiţi, zici că-s comisarul Moldovan?“. Dom’ profesor se uită lung şi spune: „Mehedinţi. Mă, voi ziceaţi că mergeţi pe munte de ani şi ani…?“.

Taguri: turism Valea Motrului Valea Cernei