Decesul pupării în fund

Romanul Te pup în fund, conducător iubit a încetat din viaţă. Aşa a anunţat autorul său, Daniel Bănulescu, în prefaţa cărţii care s-a născut în locul celei decedate. Nu e obligatoriu ca din rescrierea unui roman să iasă ceva mai bun. De multe ori se întîmplă pe dos – fără nici o aluzie la titlul iniţial –, dar din acest infanticid literar a rezultat o carte mult mai bună decît răposata, care nu era nici ea rea. Nu ştiu dacă autorul a reconceput acest roman ca pe un omagiu pentru Nicolae Ceauşescu, inubliabilul tovarăş de la a cărui execuţie s-au împlinit recent 20 de ani şi cîteva zile, dar adevăraţii nostalgici vor frisona de încîntare dînd citire acestei opere literare în care tovarăşul nu e judecat, şi cu atît mai puţin executat, ba chiar scapă cu viaţă de pe urma unui atentat cu bombă, în timp ce conversează în Mercedes cu autorul cărţii.


Ar fi fost de dorit, fireşte, ca Daniel Bănulescu să-l pună pe Secretarul General al Partidului într-o companie mai adecvată, nu alături de infractori înrăiţi şi de securişti idioţi – fiindcă nu toţi securiştii au fost idioţi! De asemenea, pentru verosimilitatea romanului, era mai indicat ca, în loc ca labradorul Tovarăşului să aibă darul vorbirii – ceea ce nu e, totuşi, exclus –, scriitorul să fi arătat că iubitul conducător înţelegea chiar şi ceea ce încerca să-i comunice primul cîine al ţării. În linia aceleiaşi critici constructive, aş mai arăta că unii cititori conştienţi s-ar putea considera frustraţi de încercarea autorului de a abate atenţia de la agenturile străine care au complotat împotriva Secretarului General, relatînd că autorul complotului ar fi fost un anumit infractor bucureştean, expert în spargeri.

Deşi se poate deduce de aici că Daniel Bănulescu a încercat să-i înfiereze pe complotiştii de acum 20 de ani cu mijloacele artei sale, drept care i-a trecut în rîndul infractorilor de drept comun, el ar fi trebuit să pună apăsat punctul pe i şi să evidenţieze faptul că erau agenţi plătiţi de KGB, CIA şi de Mossad şi primeau instrucţiuni de la Budapesta. Dar dacă, în dorinţa lui de autodepăşire, scriitorul şi-a rescris romanul, să sperăm că-l va rescrie încă cel puţin o dată şi se va lăsa călăuzit, ca de un fir roşu, de aceste îndrumări neprecupeţite.


P.S. din partea unui cititor vigilent: „De unde ai auzit tu, bă, că lui Tovarăşu’ i se spunea «Nicky» şi că avea un aparat de scărpinat în fund?“.

* Daniel Bănulescu, Fugi din viaţa ta, revoltătoare şi slută, în cartea mea, Editura Cartea Românească, 2009.

Taguri: roman Daniel Banulescu