RSS
Casa Poporului nu e acasă
De ce nu am cumpărat nimic la Târgul Naţional Imobiliar
Rating:
23 voturi
Bucureşti. 7 mai. Târg de imobiliare în Palatul Parlamentului. Notez grăbit ironia cu “Ai nevoie de o locuinţă? Vino la Casa Poporului!”, trec de filtrul de securitate de la intrare şi iată-mă înăuntru. Mă plimb o vreme în tăcere printre machete şi oferte, care de care mai colorate şi mai fanteziste. O clădire are un pom imens fix în mijloc. Probabil că rădăcinile ies prin tavanul de mai jos şi sunt vândute ca lustră eco. Un afiş îmi promite “Doar cerul deasupra ta”, chestie nasoală când cauţi un viitor acoperiş. Altul îmi spune că “Blocul tău visează colors”. Nu ştiu exact ce înseamnă să visezi colorat, dar un amic psiholog susţine că are destui clienţi de gen la birou.
Am vândut o garsonieră. Mă bate mămica?
Îmi aleg un stand populat cu o blondă. Mă apropii. Nu apuc să deschid gura că ea deja îmi turuie al doilea paragraf. Are o ofertă “variată”, adică multe apartamente cu 3 şi 4 camere. Întreb de spaţiul util. S-a blocat. Întâi e Păăăi metri, după aia scade la deci ăăă. Oricum, nu apare în ofertă. Îl aproximăm după spaţiul construit. Hmm, cam mic. Aţi vândut ceva până acum? Da, cum să nu, am vândut o garsonieră. Ia uitaţi! Îmi arată un plan de locuinţă pe care e scris cu pixul Vândut – mâzgăleală indescifrabilă – 45.000 Euro. M-a convins. Scot şi eu o carte de vizită, scriu pe ea 50.000 Euro şi îi propun un troc avantajos. Eu îi dau cartea de vizita şi ea îmi face actele pentru o garsonieră la fel. Restul de cinci mii îi las pentru taxe şi comision. Rămâne remiză. Nici eu, nici ea nu ne-am găsit prostul.
Merg la tipul băţos de alături. Şi el a vândut deja o garsonieră. E aceeaşi? Cică nu. Mimica îmi zice altceva. Nu insist, întreb de ofertă. Dezlănţui roboţelul. Mă toacă verbal ca o mitralieră nemţească, în rafale scurte de avantajos, urgent, foarte multumiţi şi alte fumigene. Întreb de spaţiul util pentru o garsonieră. Ooops, am stricat roboţelul. Între spaţiul afişat mare (aflu ulterior că e ăla construit) şi cel util (lipsă la apel) e o diferenţă de vreo 10 metri pătraţi. Locuinţa somptuoasă se reduce la 30 mp şi ceva mărunţiş. M-a convins, îmi pierd vremea. Următorul!
Apartamentele noi vin în cascadă: preţuri bune, facilităţi, centrale, spaţioase… Mă scuzaţi, eram sarcastic. Deja mi-e clar: spaţiul util nu există în oferte, iar “aproape de centru” înseamnă Baloteşti, Voluntari sau lângă pista tehnică din Aeroportul Băneasa. Zone liniştite şi perfecte pentru copii, că tot pe-acolo şi-a înţărcat şi dracul progeniturile. Discul de playback sare aproape la fiecare comparaţie preţ-spaţiu. Asta dacă există un disc, pentru că unii îngaimă doar “staţi să văd oferta”. Eh, măcar nu-mi mai vinde nimeni povestea cu “ohooo, am vândut deja”.
Casa este doar a mea, nu o dau la nimenea!
Las baltă samsarii de blocuri şi trec la vânzătorii de case. Aleg un stand care oferă de amâdouă, să-mi fie tranziţia uşoară. Om serios, 50 şi un pic de ani. Relaxat. Îmi confirmă povestea auzită mai devreme: “Domnule, lumea nu cumpără la târg. Vine, ia oferte, compară, abia într-o săptămână-două vezi rezultatele. Dacă le vezi.” Cum merge piaţa? “Prost. De asta s-au şi îndesit târgurile, poate-poate.”
Trec pe lângă alte standuri de case, fiecare botezat cât mai pompos. Aici situaţia e roz. În obrajii gagicuţelor scoase la paradă. În rest, e la fel de optimistă ca un emo dopat cu depresive. Am vândut e spus cu un ton care înseamnă demult. E urmat obligatoriu de suntem o firmă puternică, nu ne afectează fluctuaţiile pieţei. Texte clasice de PR. Atitudinea în schimb s-a modificat. Informaţiile îmi vin pe tavă: spaţiul util e atât, preţul final e atât, distanţa casă – centru e atât. Nu ştiu dacă se verifică la locul faptei, dar apreciez că nu mai sunt tratat ca un tâmpit.
Ok, mi-a ajuns. Mă opresc şi încerc o privire de ansamblu. E vineri după-amiază şi salonul pare relativ pustiu, media de 1 client per stand fiind una generoasă. Deasupra mea, un zeppelin survolează salonul după direcţiile dictate de telecomandă. Mda, imobiliarele sunt la înălţime. Adică în aer.
Ofertă de Crăciun: Nu mai cumpăraţi pom de iarnă, că pică el şi singur în sufragerie.
Am vândut o garsonieră. Mă bate mămica?
Îmi aleg un stand populat cu o blondă. Mă apropii. Nu apuc să deschid gura că ea deja îmi turuie al doilea paragraf. Are o ofertă “variată”, adică multe apartamente cu 3 şi 4 camere. Întreb de spaţiul util. S-a blocat. Întâi e Păăăi metri, după aia scade la deci ăăă. Oricum, nu apare în ofertă. Îl aproximăm după spaţiul construit. Hmm, cam mic. Aţi vândut ceva până acum? Da, cum să nu, am vândut o garsonieră. Ia uitaţi! Îmi arată un plan de locuinţă pe care e scris cu pixul Vândut – mâzgăleală indescifrabilă – 45.000 Euro. M-a convins. Scot şi eu o carte de vizită, scriu pe ea 50.000 Euro şi îi propun un troc avantajos. Eu îi dau cartea de vizita şi ea îmi face actele pentru o garsonieră la fel. Restul de cinci mii îi las pentru taxe şi comision. Rămâne remiză. Nici eu, nici ea nu ne-am găsit prostul.
O firmă serioasă negociază un contract de creditare şi pe baza alocaţiei.
Merg la tipul băţos de alături. Şi el a vândut deja o garsonieră. E aceeaşi? Cică nu. Mimica îmi zice altceva. Nu insist, întreb de ofertă. Dezlănţui roboţelul. Mă toacă verbal ca o mitralieră nemţească, în rafale scurte de avantajos, urgent, foarte multumiţi şi alte fumigene. Întreb de spaţiul util pentru o garsonieră. Ooops, am stricat roboţelul. Între spaţiul afişat mare (aflu ulterior că e ăla construit) şi cel util (lipsă la apel) e o diferenţă de vreo 10 metri pătraţi. Locuinţa somptuoasă se reduce la 30 mp şi ceva mărunţiş. M-a convins, îmi pierd vremea. Următorul!
O machetă cinstită: situaţia e cu adevărat albastră
Apartamentele noi vin în cascadă: preţuri bune, facilităţi, centrale, spaţioase… Mă scuzaţi, eram sarcastic. Deja mi-e clar: spaţiul util nu există în oferte, iar “aproape de centru” înseamnă Baloteşti, Voluntari sau lângă pista tehnică din Aeroportul Băneasa. Zone liniştite şi perfecte pentru copii, că tot pe-acolo şi-a înţărcat şi dracul progeniturile. Discul de playback sare aproape la fiecare comparaţie preţ-spaţiu. Asta dacă există un disc, pentru că unii îngaimă doar “staţi să văd oferta”. Eh, măcar nu-mi mai vinde nimeni povestea cu “ohooo, am vândut deja”.
Singurul stand aglomerat, în ciuda faptului că nu acceptă credit. Deci se poate!
Casa este doar a mea, nu o dau la nimenea!
Las baltă samsarii de blocuri şi trec la vânzătorii de case. Aleg un stand care oferă de amâdouă, să-mi fie tranziţia uşoară. Om serios, 50 şi un pic de ani. Relaxat. Îmi confirmă povestea auzită mai devreme: “Domnule, lumea nu cumpără la târg. Vine, ia oferte, compară, abia într-o săptămână-două vezi rezultatele. Dacă le vezi.” Cum merge piaţa? “Prost. De asta s-au şi îndesit târgurile, poate-poate.”
Trec pe lângă alte standuri de case, fiecare botezat cât mai pompos. Aici situaţia e roz. În obrajii gagicuţelor scoase la paradă. În rest, e la fel de optimistă ca un emo dopat cu depresive. Am vândut e spus cu un ton care înseamnă demult. E urmat obligatoriu de suntem o firmă puternică, nu ne afectează fluctuaţiile pieţei. Texte clasice de PR. Atitudinea în schimb s-a modificat. Informaţiile îmi vin pe tavă: spaţiul util e atât, preţul final e atât, distanţa casă – centru e atât. Nu ştiu dacă se verifică la locul faptei, dar apreciez că nu mai sunt tratat ca un tâmpit.
Un nepoţel al balonului imobiliar
Ok, mi-a ajuns. Mă opresc şi încerc o privire de ansamblu. E vineri după-amiază şi salonul pare relativ pustiu, media de 1 client per stand fiind una generoasă. Deasupra mea, un zeppelin survolează salonul după direcţiile dictate de telecomandă. Mda, imobiliarele sunt la înălţime. Adică în aer.
Taguri:
reportaj targ imobiliare
Mai multe din
“Putem trăi din turism!”, afirmă pe “sticlă” ministra noastră cea blondă şi bună. [...]
Dacă ajungi seara în Barcelona fără să ai habar unde vei dormi la noapte, cea mai bună idee e să întrebi un poliţist unde e cel mai apropiat alberg (hostel). [...]
Acum două săptămîni, Gabriela Pătraşcu, om, a blocat conturile societăţii care administrează Sun Plaza, noul palat al distracţiilor din sudul Bucureştilor. [...]
Săptămîna trecută am avut maşina parcată pentru trei zile în faţa unui bloc. [...]
Băieţi şi fete, plecaţi! Lăsaţi-ne în plata administratorilor, managerilor, primarilor, ministrului, preşedintelui ţării. [...]
Mai multe din acest autor
Cine a văzut măcar unul dintre cei şapte samurai ştie foarte bine că Akira îi bate pe americani la Kurosawa cînd vine vorba de făcut filme cu miez (bine, pe americani cred că-i bat şi cineaştii uzbeci care fac filme la lumînare, proiectînd umbre pe pereţii cortului, dar asta deja e o chestiune de gust). [...]
S-a decis: Medal of Honor permite jucătorilor să iasă din bocancii americani şi să intre în papucii talibani, deci e un joc rău, malefic, nepatriotic şi care trebuie exclus din orice tărabă prezentă în bazele militare yankee. [...]
De fapt, ce zic eu mare, e gigantic, titanic, universal, galactic și mai am și alte epitete, da’ regula veche spune să nu întind prea mult coarda cînd fac miștouri grosiere. [...]
În ciuda numelui, jocul de astăzi n-are nici o legătură cu România, cu anumite realegeri prezidențiale sau cu un anumit guvern (ciudat, îmi păstrasem fraza asta de început pentru viitorul Zoo Tycoon. [...]
Azi vă ofer varianta mai complicată, dar mai utilă pe termen lung: Bvckup (http://www.bvckup.com), un soft capabil să vă pună deoparte toată avuția virtuală.. [...]
Vă povesteam, dragilor, acum cîteva săptămîni despre talentul incredibil al americanilor de a-și da cu dreptul în stîngul cînd vine vorba de filme cu subiecte sensibile. [...]
Veşti proaste pentru utilizatorii de plăci video ATI: AMD a decis să înghită complet cele trei litere şi să pună în loc propriile iniţiale. [...]
Ultima ofertă a verii vine de la casa de modă T&T (Troian & Twitter), sub forma unui aşa-zis update neapărat necesar. [...]
Să plec de la premisa că PC-ul e proaspăt măritat cu Windows şi încă n-a gustat din bucuriile conjugale ale unui WinRar sau 7zip? Mai bine nu, că poate se supără vreun cititor şi-mi bate obrazul cu o bucată de bordură. [...]
Primul joc al seriei l-am privit mai mult ca pe o curiozitate demnă de Zoo, nicidecum ca pe un titlu gîndit şi croit pentru Valhalla ludică. [...]
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.
2 comentarii