Dan Paul, preşedintele brokerilor, vorbeşte despre criză, milioane şi Elena Udrea!

Reporter: Să ştii că nu am pregătit nicio întrebare. Aşa că voi începe cu primul lucru care îmi trece prin minte. Mai bine zis, cu singurul: spune-ne te rog cum mai putem face bani astăzi în România. Cum facem milioane. E posibil? Dacă emigrăm, facem mai multe milioane?
Dan Paul: Să-ţi dau un sfat?
Rep.: Nu, nu sfaturi. Spune-mi exact cum se fac milioanele. Vreau să ştiu mecanismul.
D.P.: Cred că ar trebui să mergi la mogul, să îţi spună el. Nu îţi spune nimeni care este farmacia asta a banilor şi, de fapt, nici nu există una. Na, ce să-ţi spun, încearcă şi tu. Mai câştigi, mai pierzi, negustor te numeşti – asta e reţeta.


Rep.: Am înţeles reţeta. Bun, şi în afară de moşteniri?
D.P.: În afară de moşteniri, cumperi şi vinzi acţiuni.
Rep.: Interesant. Am auzit că au revenit la modă şi deci la căutare acţiunile la Fondul Proprietatea.
D.P.: Da, să ştii că e un ban de făcut la Fondul Proprietatea.


Rep.: Cât mai este acţiunea?
D.P.: Acum este 20% din valoarea nominală.
Rep.: Şi minimul cât a fost? Am auzit că 7%, e adevărat?
D.P.: Cam aşa am auzit şi eu, 7-8%.


Rep.: Ce este cu controversa asta de acum sau ce o fi ea de la Fondul Proprietatea? Am înţeles că nu s-a pus administrator pentru că statul nu s-a prezentat la AGA.
D.P.: Nu ştiu dacă e o controversă. Nu ştiu nici dacă este un subiect de presă.
Rep.: Cum aşa? Mâine-poimâine ies în stradă oamenii ăia, acţionarii, şi ce o să le spunem? Că nu a fost subiect de presă?
D.P.: Voiam să spun că nu este un subiect de presă aşa cum este, de exemplu, Ridzi.


Rep.: Da, la Ridzi a fost vorba de o sumă de până într-un milion, aici vorbim de miliarde de euro – deci Ridzi e subiect de presă, logic. Eu cred că mulţi oameni sunt interesaţi, sigur că nu tot poporul telespectator şi microbist, dar e vorba totuşi de cel mai mare fond de investiţii din regiune şi de acţionarii lui.
D.P.: M-aş bucura să existe interesul de care spui tu. Cred că Fondul Proprietatea este un subiect foarte complex, pentru că nu am văzut niciodată din partea statului român atâta indiferenţă faţă de rezolvarea unei probleme pe care tot statul român s-a pornit să o rezolve. Mă refer la despăgubiri. A venit la AGA germenul administratorului selectat, Mark Mobius (http://en.wikipedia.org/wiki/Mark_Mobius), pe care şi noi l-am avut invitat la o deschidere de şedinţă bursieră, şi nu a venit ministerul. În orice ţară civilizată, în sens econimic vreau să spun, ministrul de Finanţe nu mai era ministru după o întâmplare ca asta. Dar noi nu suntem o ţară civilizată în sens economic. Mai ales că statul este acţionar majoritar şi tot el a început această operaţiune de descoperire a unui administrator: a înfiinţat o comisie, a pus comisia la treabă, comisia a făcut un clasament, după care tot statul, prin acţionarul majoritar, Ministerul Finanţelor, a convocat AGA. Nu cred că Mark Mobius trebuia tratat aşa. Statul trebuia să vină la Adunarea Generală şi să îşi spună părerea: că nu ştim ce măsuri să luăm în această perioadă, că nu ştim bine cum ne cheamă, că nu ştim care sunt salariile profesorilor, nu ştim care este deficitul bugetar şi alte lucruri pe care le auzim în fiecare zi. Măcat atâta trebuia să facă. Cred că de fapt statul român ar vrea să administreze fondul şi el, şi administratorul selectat. Adică unul să administreze compania, iar celălalt portofoliul. Nu ştiu cum se va rezolva această problemă din punct de vedere juridic, pentru că legislaţia românească nu prevede astfel de situaţii. Acesta este motivul pentru care guvernul încearcă să schimbe legea de funcţionare a Fondului Proprietatea. Statului i-ar conveni ca pasagerii să stea la butoane şi, dacă avionul pică, să răspundă comandantul.


Rep.: Cred că aveai dreptate, devenim prea de nişă cu discuţia asta. Când ne-am văzut ultima dată, în martie, am vorbit despre FMI.
D.P.: FMI sau femei?
Rep.: Despre femei avem noi ce discuta? Spuneai atunci că împrumutul ăsta de la FMI este pentru noi un fel de colac de salvare, pe care îl vom folosi în caz de nevoie. Cum vezi acum împrumutul?
D.P.: Îl văd la fel. Dacă România avea o piaţă de capital emergentă, atunci aveam şi investitori străini, iar statul avea cui să vândă bonduri pe piaţa românească. Bursa de la Istambul, de exemplu, tranzacţionează zilnic 9 miliarde de dolari pe bonduri. Dacă aveam şi noi o piaţă lichidă, statul nu ar mai fi avut nevoie de FMI. Din păcate, statul român nu a înţeles care este rolul pieţei de capital şi acum se duce cu mâna întinsă să se împrumute. Prin urmare, împrumutul este un colac de salvare. Sau mai bine spus, a fost, pentru că între timp s-a transformat într-o centură de suguranţă. Acum suntem legaţi de vapor. Nimeni nu trebuie să cadă de la bord.


Rep.: Şi dacă o să cadă vaporul de la bord?
D.P.: Dacă vaporul se va scufunda, va fi interesant, fiindcă suntem legaţi cu centura de siguranţă.
Rep.: La ce a ajutat până acum împrumutul?
D.P.: Dacă vrei să afli unde s-au dus banii, trebuie să întrebi guvernanţii. Eu sunt la bursă, nu la putere. Am văzut că un partid aflat la putere întreabă celălalt partid aflat la putere cum s-au cheltuit banii de la FMI. Dacă ei sunt la putere şi nu ştiu unde s-au dus banii, eu de unde să ştiu? E o încercare prea mare pentru mine.


Rep.: S-au dus toţi banii la Mugur Isărescu?
D.P.: De asemenea, trebuie să-l întrebi pe el. Cred că şi el ştie unde s-au dus banii. Cred că ştie bine.
Rep.: Unde ar trebui să fie raportul leu-euro la ora asta, în realitate?
D.P.: Nu pot să fac asemenea speculaţii.
Rep.: De ce nu? Ai putea să ne spui că în realitate euro ar trebui să fie acum un leu. Îţi dai şi tu cu părerea, poţi să spui orice.
D.P.: Ce optimist eşti!


Rep.: Sau ai putea să spui că euro ar trebui să fie 8 lei.
D.P.: Cred că euro e bine aşa cum e acum, la cursul ăsta. Aşa vrea şi actuala putere: cel mai bine e aşa cum e acum. De ce să fie euro altfel?
Rep.: Germania se laudă că este pe punctul de a ieşi din recesiune. Ce au făcut ei şi nu am făcut noi?
D.P.: Primul lucru pe care l-a făcut cancelarul german ca ţara lui să iasă din recesiune a fost unul simplu: a chemat brokerii şi i-a întrebat ce pot face ei ca să ajute Germania. Angela Merkel a stat deci cu brokerii la masă şi au discutat despre economie.


Rep.: Şi s-au bătut brokerii germani între ei, cum se întâmplă la noi?
D.P.: Nu cred. Şi mai cred că, într-adevăr, Germania o să iasă din criză mai repede decât România. Pentru că pe brokerii români nu îi întreabă nimeni nimic.
Rep.: Nu m-ai lămurit, ce i-au răspuns brokerii Angelei Merkel?
D.P.: Nu că vreau să îţi ascund, dar nu am fost la întâlnire. Dar poate o să emigrez şi am să particip la următoarea întâlnire.


Rep.: Să zicem că vă cheamă Boc la guvern, să scade salariile – că el asta face, cum vede pe cineva, cum îi scade salariul – şi vă întreabă cum puteţi să ajutaţi România ca să… ca să… practic, ca să orice altceva decât ce se întâmplă acum. Ce îi răspundeţi?
D.P.: Păi îi putem povesti despre piaţa de capital. O să-l întrebăm şi noi: vrea România să aibă o piaţă de capital puternică? Iar el o să ne întrebe: şi la ce ne-ar ajuta?
Rep.: Bună întrebare! Te-a închis!
D.P.: Îi vom explica cum poate atrage bani de pe piaţa de capital, dacă are o piaţă de capital puternică, lichidă, cu volume de tranzacţionare mari. Ar putea să vândă titluri de stat pe bursă.


Rep.: Cui să le vândă?
D.P.: Investitorilor care vor să le cumpere.
Rep.: Păi stai aşa, mai există investitori? Nu aici, în lume, în general.
D.P.: Mai există. Din păcate statul nu înţelege că rolul principal al bursei nu este acela de a deveni o anexă a marii privatizări sau a cuponiadei. Bursa nu trebuie folosită la nu ştiu ce artificiu ca să salvezi de exemplu Oltchim, ci e nevoie de ea pentru oferte publice, IPO-uri.


Rep.: Iar devenim nişaţi. Să ne întoarcem la discuţia noastră de la început: dacă vrem să devenim milionari, şi asta rapid, ce facem? Cumpărăm acţiuni la bursă, da?
D.P.: Nu, nu putem fi toţi milionari. Investiţia la bursă este doar o alternativă de a-ţi economisi banii. Dar cineva trebuie să şi muncească, să lucreze în fabrici, să producă pâine…
Rep.: Să facă profitul pe care îl iau investitorii în acţiuni… Ce volum se face la bursă într-o zi?
D.P.: Ruşinos de mic. În jur de 5 milioane de euro/zi, în medie.


Rep.: A, păi e bine. Data trecută când ne-am întâlnit se făceau doar 2 milioane. Şi câţi investitori mici, de retail, mai sunt?
D.P.: Vreo 10 mii. Aici trebuie să lucrăm, la educaţie. Cum face de exemplu Japonia, care învaţă copiii de mici, la şcoala primară, noţiunile elementare despre bursă.
Rep.: Poate că şi în State îi învaţă de mici – îi învaţă despre bursă, să facă derivate, active toxice, chestii de-astea cu care orice om trebuie să îşi înceapă viaţa!
D.P.: Ei, de-astea se învaţă la Oxford, la Yale, la Cambridge, la Harvard. Pentru că băieţii de la şcolile astea, meseriaşii cei mai mari din lume, au făcut activele toxice.


Rep.: Există subprime în România?
D.P.: Nu există. În România există nişte sume de bani care au fost date unor oameni…
Rep.: … care nu mai au de unde să le înapoieze.
D.P.: Da, dar subprime-ul are în America o altă formă. Întreb: există în America oameni desculţi? Da, există mulţi homleşi acolo. Dar în România există? Poate că unii nu au încălţările cele mai potrivite, dar parcă nu e chiar ca acolo. Americanii şi-au cumpărat mai multe lucruri decât îşi permiteau.
Rep.: Şi românii nu şi-au cumpărat?
D.P.: Aici nu a fost un sport de masă.


Rep.: Crezi că se va relua fenomenul creditării şi că se va ajunge din nou la nebunia din trecut?
D.P.: După ce va trece criza şi lumea va uita, va veni un nou raliu – sigur, probabil că nu la fel de abrupt ca cel din trcut. Cred că peste 5-10 ani, vom avea din nou o criză, dar una mai mică. Nu e asta prima criză şi nu va fi ultima. Dar să ştii că marea criză din 1930 nu se compară cu criza de acum. Imaginile pe care le cunoaştem din cărţile de istorie sunt cu americani care stăteau la coadă să primească o ciorbă gratis. Şomajul era mult mai mare, ajunsese la 25%. Acum şomajul în lume e de 10%. Criza e pe sfârşite. Aşa spune şi Mark Mobius, că actuala criză a pieţelor e pe la sfârşit.


Rep.: Lasă-l pe Mark Mobius. Băsescu ce părere mai are despre bursă?
D.P.: Băsescu a venit la bursă pe perioada mandatului meu de două ori, a deschis două târguri bursiere şi a transmis guvernului – un guvern ostil lui, pe atunci – mesajul că privatizările trebuie făcute pe bursă, că free-float-ul companiilor trebuie să fie mai mare. Cred că a fost cel mai pozitiv mesaj dat de un preşedinte al statului român la bursă. Dintre toţi, Băsescu este preşedintele care a înţeles cel mai bine ce înseamnă bursa.


Rep.: Şi-a deschis şi el cont de investitor?
D.P.: Nu.
Rep.: Atunci a făcut mişto de voi!
D.P.: Mie nu mi se pare că Băsescu vorbeşte la mişto nici când glumeşte. Mesajul lui ar fi util şi în prezent, când avem alt guvern.
Rep.: E guvernul de acum mai receptiv, mai bun?
D.P.: Ar trebui ca în guvernul de acum să fie măcar un finanţist. În guvernul de acum sunt foarte mulţi ingineri şi jurişti care se ocupă de economie, dar nu avem niciun finanţist. Ne-ar trebui finanţişti, pentru că trecem prin criză.


Rep.: Elena Udrea nu e suficient de finanţistă?
D.P.: Să ştii că Elena Udrea ne-a vizitat la bursă şi reprezintă un minister foarte activ. La bursă, a avut un discurs care a impresionat, a ştiut câte companii avem listate, că acestea ar trebui să fie mai transparente.
Rep.: Sigur nu s-a referit la SIF Transilvania.
D.P.: Da, au interese comune, sunt acţionari în Neptun-Olimp şi în alte companii. Elena Udrea este un ministru care creează multă vizibilitate pentru mediul economic şi are şi aplicare către bursă.
Rep.: Cum a venit îmbrăcată la bursă?
D.P.: Frumos, decent, într-o culoare închisă, business-casual.

Taguri: interviu broker Dan Paul