Cum era s-o mierlim la majoratul lui Sorinel Copilul de Aur (VIDEO)

Un iz de marijuana! Mă bufneşte rîsul. Ori manelişii s-au apucat, în fine, de iarbă, ori e un ecologist în sală care fumează ţigări medicinale. În drum spre baie, fumul devine mai intens şi (spre dimineaţă simţurile mi se ascut inexplicabil) realizez că nu e marijuana! Nici de la ţigări normale nu e şi, garantat, la ora asta nu mai arde nimeni gazul în bucătărie. “Cred că a luat ceva foc…” se aude în stînga mea. Nu apuc să ies din budă că, deja, toţi ţiganii alergau ca Tom şi Jerry în cala unui vapor pe cale să se scufunde. FOC, FRAŢILOR!!!!

Cu ce-am greşit, Dumnezeule mare? Să merg la ziua lui Sorinel Copilul de Aur şi să mor înecată în fum (nu, nu e nici o figură de stil), alături de Dan Bursuc, Adi Minune, Vali Vijelie, Florin Salam, Ioniţă, Viorica şi Margherita de la Clejani şi, nu în ultimul rînd, Adi de la Vîlcea, care tocmai îmi promisese că-mi cîntă ROCK LA CHITARĂ ELECTRICĂ!


Manelişti fără manele.În ce ţară trăim?!

Ştiu că e şocant. Dar s-o iau cu începutul. Marţi seara, de Dragobete, ne-am prezentat la majoratul lu’ Sorinel Copilul de Aur. Eu şi colegul Radu, zis şi Pitici gratis. Unul dintre motivele prezenţei noastre la Ştefăneşti, în clubul Cascadele, era să ne lămurim o dată pentru totdeauna de ce maneliştii îşi serbează majoratul la 18 ani, şi nu la 12, cum ar fi normal. Celălalt motiv era să facem poze şi s-avem ce povesti nepoţilor. Logic, toată floarea cea vestită a industriei s-a prezentat la apel, spre a-l felicita verbal şi pe hiper-starul Sorinel (noul Copil Minune), pentru c-a intrat în rîndul adulţilor. Îl întreb din prima pe sărbătorit de ce nu profită de ocazie să-şi schimbe numele în Sorinel Bărbatul de Aur. Îmi răspunde, cu amabilitate, că nu se poate. În adîncul sufletului, el rămîne un copil.

Ca expunere media, evenimentul rivalizează cu o nuntă de maharajah sau, cel puţin, cu o conferinţă de presă a preşedintelui, cînd e nervos. Ziarişti – ca la balamuc! E drept, un sfert dintre ei sînt de la OTV (practic, toată televiziunea). Numai că nu se întîmplă nimic din ce ar fi vrut să aibă pe ţeavă alde Dan Diaconescu, Mădălin Ionescu sau Dan Capatos. Nimeni nu-şi dă-n petec, scoţîndu-şi la plimbare cravata de aur sau papucii cu diamante. Nimeni nu poartă ghiul şi nici costume albe cu pălării de mafioţi, cum am văzut cu alte ocazii că se îmbracă maneliştii de top. Dimpotrivă: toată lumea e echipată decent, casual elegant şi, în general, neverosimil de corect (date fiind circumstanţele), ca la un cocktail lejer, la care şi-a anunţat apariţia însăşi Dana Budeanu, necruţătorul critic de modă de la Ciao! şi autoarea Manualului de stil.


Paradoxul continuă: se cîntă jazz!

Orele trec. Confuzia e totală: la ziua lui Sorinel Copilul de Aur, NIMENI NU CÎNTĂ MANELE. Nimeni nu aruncă cu cărămizi de euro în populaţie. Iar cadourile pentru sărbătorit vin în punguţe discrete (care dispar imediat în portbajul unei maşini, fără să facă vîlvă), şi nu sub tradiţionala formă de BMW Z5, cum eram gata să pun pariu cu şeful de departament. Trăiesc dezamăgirea vieţii mele. Dintr-o dată, nimic nu e cum ar trebui să fie. Ce dracu scriu? Ce caut aici? Se vede treaba că sindicatul maneliştilor a decis să schimbe radical imaginea breslei, iar săracul Sorinel a picat la mijloc. La cît de multe apariţii a bifat la Acasă TV, merita şi el o petrecere ca lumea.

Şi totuşi, se-ntîmplă o minune!  Pe nişte ecrane LCD, cu rol de plasmă, apare Copilul de Aur, care vorbeşte la un telefon de aur! Tînjeam după sclipici! La baie – două tigrese (pe genul supraelastic) şi o doamnă extrem de bine dotată (mai mult plastic) se lăţesc demonstrativ în oglindă. Au treabă-n seara asta. Apare şi nevasta lui Axinte, dotată festiv, cu o pereche de colanţi din piele neagră. Păi aşa da! Dar atmosfera revine repede la normalul anormal. Nişte portoricani cîntă jazz. Live, cu improvizaţii, teme, improvizaţii, tot tacîmul. Din cîte-am înţeles, asta e noua pasiune a maestrului Bursuc. Jazz-ul. Muzica bună. Sorinel îşi primeşte civilizat oaspeţii, ţoc, ţoc, pe obraji, şi pasează cadourile unui asistent burtos, tatuat pînă la refuz, care le cară pînă la dubiţa din parcare, pe care scrie mare, atotcuprinzător, “Sorinel Copilul de Aur”. Din cînd în cînd, dă interviuri în care îşi exprimă sentimentele. “Îi mulţumesc tăticului meu, Dan Bursuc.”


Şi totuşi, intervine tanti cu şarpele

Pe la 1 noaptea, vine tortul. Un “18” din cifre arabe, din pandişpan cu gălbenuş de ou, bine tapetat cu frişă. Tortul e susţinut de un microfon mov din plastic original şi e sprijinit pe o inimă din trandafiri roşii. N-are lumînări, dar, sincer, e desăvîrşit! Cadou special din partea frăţiorilor: o bătaie în ciocolată adevărată, din Uniunea Europeană, cu fete de la noi, de la Ştefăneşti. Doamne, ce bătaie tristă! Fetele erau mai interesate să-l dezvirgineze pe Copilul de Aur, decît să se înmoaie în lichid maro, ca să provoace fiori audienţei. Oricum, sărbătoritul are alte priorităţi şi se pare că n-are nevoie de o doză suplimentară de endorfină. Axinte se scapă şi aşa aflăm şi noi că Sorinel are o iubită secretă, “de care nu ştie presa”. Într-un tîrziu, apare pe scenă tanti cu şarpele. O Meduză cu şalvari de la mall. Aparent, şarpele e un piton drogat, iar mişcările lascive ale cucoanei ar putea trece drept un dans oriental. După nişte jazz, merge la fix. Încet, dar sigur, ziariştii se cară. Pe la 4 dimineaţa, realizez c-am rămas singuri printre manelişti şi dau să-mi caut cheile de la maşină.


Final apoteotic: intră în scenă pompierii

După cum vă puteţi imagina, Clubul Cascadele, din Ştefăneştii de Jos (unde e consilier PSD Adi Minune), nu şi-a tras numele de la o cădere de apă. Cel puţin pînă marţi noaptea, cînd au venit pompierii. La parter avem garderoba, covorul roşu şi mesele muzicanţilor. Sus e clubul propriu-zis. În momentul în care s-a pronunţat cuvîntul FOC, băieţii au sărit ca arşi, după cum urmează: ăia de erau cu gagica sau soţia, le-au luat de haripă şi pe scări cu ele, ăia de avea frăţiori, i-au luat de mînuţă şi jos pe scări cu ei, iar ăia de era şoferi se împiedicau de tabureţi în drumul lor spre parcare. Noi, ăştia de la Caţavencu, ne-am asigurat că nu a rămas nimic pe canapea: aparat foto, camera de filmat, geantă dotată cu cheile de la maşină. Înăuntru nu se mai putea respira şi oamenii intraseră în panică.

În mai puţin de trei minute, toată lumea era jos. Un nene energic, care părea că văzuse chestii mai nasoale la viaţa lui, dirija ieşirea din parcare. Imediat, a sosit poliţia. La scurt timp după: patru maşini de la pompieri, două mici şi două mari, şi o ambulanţă. Primul pompier care a pătruns în incintă a leşinat din cauza fumului. “Cuuuum, a leşinat?!!” Imediat, au început să circule zvonurile. Poliţiştii au dat-o cotită, bineînţeles, cică nu au cum să declare nimic pînă nu se lămuresc ei. Dar una dintre chelneriţe ştia deja toată povestea. “Un bărbat a uitat ţigara aprinsă în baie la bărbaţi şi a luat foc. Au rămas înăuntru toate hainele la garderobă.” Bine că nu şi-a scos nimeni hăineturile de blană de la naftalină, că e recesiune. Un chelner bezmetic ştia tot, dar cu totul altceva: “Au dat nişte idioţi cu bombe lacrimogene. Cred că se urăsc între ei. Aşa e oameni invidioşi”.

Cît m-am plimbat pe lîngă pompieri, cu un fular gri bine înfăşurat în jurul gurii, am auzit că, pînă la urmă, vinovată ar fi instalaţia electrică care s-a scurtcircuitat şi a luat foc. Indiferent cine era de vină, din clubul din Ştefăneştii de Jos ieşea fum în cascade, cum rar îţi e dat să vezi la un majorat. Spectaculos, n-am ce să zic. Din păcate, cameramanii de la Acasă TV erau demult acasă. Sînt convinsă că s-ar fi comportat eroic. Cît despre mine, recunosc, am avut noroc. Am supravieţuit unei petreceri de manelişti. Iar ultima piesă pe care am ascultat-o a fost Lambada. Dumnezeu e mare.

Taguri: monden manea incendiu aniversare manelist Sorinel Copilul de Aur