Joia aceasta, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, demarează discuţiile pentru un minunat „Acord pentru dezvoltarea şi protecţia operelor pe noile reţele digitale“ (la download AICI) la care participă reprezentanţii organismelor de gestiune colectivă, ai industriei muzicale, ai televiziunilor, ai ISP-iştilor, ai Guvernului şi, aşa cum e decent şi normal în România, aproape nici un reprezentant ai celor circa şapte milioane de utilizatori de Internet. Desigur, România are societate civilă, iar ORDA are site pe care mai publică din când în când chestii – inclusiv un draft de acord. Este însă desigur datoria societăţii civile să intre în fiecare dimineaţă pe site-ul tuturor instituţiilor din România, poate-poate a mai apărut vreun document esenţial pentru evoluţia ţării astea în viitorii zeci de ani. ORDA n-are responsabilităţi din astea – ei au sunat producătorii şi organismele de gestiune colectivă şi s-au spălat pe mâini. Iar utilizatorii sunt, după cum se ştie, nişte piraţi dăunători ale căror siteuri pe care se plimbă în voie muzică, filme, cărţi şi filme porno trebuiesc stârpite şi înlocuite cu un mediu controlat, care să nu mai dea palpitaţii şi scăderi de tensiune conturilor bancare ale respectivilor – deci să-i sune direct poliţia, după ce ne anunţă băieţii pomeniţi mai sus ce au stabilit.

Desigur, acest minunat acord porneşte de la premiza că legea pe care o avem e perfectă şi că n-ar fi chiar bine s-o schimbăm prea mult – deşi cuvântul internet e pomenit de vreo 3 ori în cele câteva sute de articole ale docmentului. Istoria le contrazice această premisă. Primii „piraţi“ au apărut acum câteva secole, pe vremea când nişte întreprinzători englezi – sau ceva de gen – se ocupau cu publicarea cărţilor lui Daniel Defoe fără să-i ceară neapărat voie (şi, cu certitudine, fără să-i vireze vreun ban în contul de la CEC-ul britanic). Legile copyright-ului au apărut ceva mai târziu, tocmai ca să-l protejeze pe autor de asemenea capitalişti, mama lor de nesătui. O vreme lucrurile au mers „smooth and fine“. Alţi capitalişti făceau contracte cu autorii şi le vindeau cărţile, poeziile, melodiile, filmele şi alte asemenea producţii intelectuale (ba chiar şi bazele de date, după legea română), iar fiecare schimbare de mediu (de la vinil la magnetofon, de la bandă lată la caseta compactă, de la derulat cu creionul la CD, de la VHS la DVD şi BluRay) însemna şi o reînnoire a colecţiilor şi mulţi bani în buzunarele tuturor. Armata americană a încurcat însă puţin lucrurile atunci când i-a finanţat pe nişte ingineri dubioşi, care au înfiinţat o reţea globală, fără cap şi fără coadă, pe care toată lumea s-a apucat, ca disperaţii, să sharuiasă tot ce li se părea lor mai bun şi mai interesant din ceea ce a produs vreodată cultura umană. Şi uite aşa, de vreo zece ani încoace, o dacă cu adăugarea vocabularului global a termenilor mp3, DVDrip, file-sharing, Pirate Bay, torrent, e-book, JPG etc legea copyright-ului îl protejează din ce în ce mai puţin pe autor de capitaliştii feroce (care între timp au învăţat că e mai bine să aibă nişte avocaţi isteţi care să ştie cum să scrie contracte) şi se chinuie, din ce în ce mai mult, să-l protejeze pe acesta de cei pentru care de fapt creează: publicul lui.

Acordul în sine nu e o idee proastă, deşi te izbesc din prima utilizarea unor terminologii defectuoase. Utilizatorii de internet devin „consumatori“ iar stimularea creaţiei se face doar prin „remunerarea titularilor de drepturi pentru utilizările din mediul digital“. Mai aflăm că există „consecinţe nefaste determinate de utilizarea ilegală [a operelor] în mediul digital“. Accesul la cultură şi cunoaştere al oricărui român, garantat de o fiţuică numită Constituţie, pe care oricum n-o respectă nici un politician român, se transformă în „acces rezonabil al consumatorilor la cultură şi cunoaştere“. Şi fiindcă Legea Învăţământului tocmai a fost modificată pentru ce-a de-a zecea oară în ultima săptămână, e nevoie şi de o „abordare educaţională, pedagogică care să conducă la prevenirea pirateriei în mediul digital.“

După ce mai toată lumea a renunţat la DRM-uri, acordul vine cu o nouă ideea strălucită la care nu s-au gândit până acum americanii sau englezii: „să susţină utilizarea măsurilor tehnice de protecţie, necesare dezvoltării noilor modele de afaceri. Impactul noilor modele de afaceri vizează distribuţia legală de muzică, film, programe pentru calculator, jocuri, opere scrise prin servicii precum: webcasting, IPTV, streaming, radio-play, podcasting, PPV, GoD, e-books, bloguri, etc.“ Autorităţile se pun şi ele la dispoziţia cetăţenilor pe care-i reprezintă (în cazul acesta, industria, desigur) şi se angajează sa lupte „pentru implementarea unor mecanisme de avertizare şi sancţionare care să-i descurajeze pe cei care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală pe reţelele digitale“, chestie la care trebuie să colaboreze desigur şi ISP-iştii, care ar putea la fel de bine să-şi dezvolte propria lor poliţie digitală.

A, da, desigur că şi consumatorii au un cuvânt de spus. Ei trebuie „să susţină eforturile celorlalte părţi pentru utilizarea legală a operelor şi să colaboreze de bună credinţă pentru implementarea soluţiilor stabilite.“ Era, evident, mai scurta sintagma „să tacă“, dar nu suna aşa de bine.

Bun, acum că am cârcotit destul, să vedem totuşi ce-şi mai propune acest Acord. Se vrea „un portal naţional e-copyright“ de unde să-ţi iei mai uşor licenţe pentru operele pe care le foloseşti şi de pe care să afli de UCMR-ADA ca dă banii primiţi de la Radio 21 pieselor care sunt difuzate pe Magic FM. Se mai vrea „digitizarea repertoriului naţional şi promovarea şi integrarea sa în repertoriul internaţional pentru a putea fi utilizat şi de consumatori din alte ţări“. Se mai caută asigurarea „transparenţei metodelor de licenţiere“ şi reglementarea folosirii operelor „orfane“ (al cărui autor a murit şi nu există moştenitori sau care nu au autor identificat). Ba chiar există şi ideea ca „să simplifice modul de acordare a licenţelor în mediul digital, inclusiv prin analizarea organizării unui ghişeu virtual unic.“

Per total, o idee care ar putea fi bună şi care e al naibii de necesară, riscă să fie fuşerită rapid dacă reprezentanţii utilizatorilor şi ai societăţii civile (ocupaţi momentan cu panourile electorale) nu dau şi ei o tură joi, 5 noiembrie, de ora 13 la Centrul Info Europa din Calea Victoriei nr. 88, sector 1, Bucureşti (Piata Revoluţiei, Clădirea Biblioteca Centrală Universitară) să-şi spună părerea asupra acordului. Sau să pună mâna să trimită un e-mail la alina.iordache@orda.gov.ro, să-şi anunţe măcar intenţia de a avea o părere.

O să întrebaţi de ce ne freacă grija internetului acum, când avem probleme mai grave, cum ar fi dacă iese sau nu Băsescu, când şi pe unde ne loveşte gripa porcină şi cu câţi bani aruncă după noi FMI-ul. Ei bine, vorba unui prietene, „nu mai bine se ocupă ei de chestiile astea şi ne lasă pe noi să ne vedem de Internet, că suntem şapte milioane şi încă nu l-a stricat nimeni“. Deşi, după cum se vede, se fac eforturi.

UPDATE joi, ora 16:00
La această oră se desfăşoară ostilităţile la ORDA. Vom reveni cu amănunte diseară de la netrimisul nostru special la faţa locului. Deocamdată Zoso face live blogging de-acolo.

Taguri: ORDA drepturi de autor piraterie