Cu ambiţie germană şi tactică urziceană

Chiar sîntem departe de Europa? De Europa League, da. Ne-au ruşinat turcii (cu toată europenitatea lor incertă) fără drept de apel. Dinamo şi Steaua – tradiţional, paznicii domniei şi oastea ţării – au încasat ambele cîte trei boabe de la Galatasaray şi Fenerbahce. Iarăşi ne-au copleşit Stambulul şi Fanarul! Şi nici Clujul sau Timişoara, reprezentantele chezaro-crăieşti, mai cu ştaif, mai cu panaş, n-avură parte de o soartă mai bună. Tot cîte trei de căciulă au încasat, de la Praga şi Bruxelles. Mai bine să uităm.

Singura bucurie ne vine de acolo de unde, iniţial, ne aşteptam cel mai puţin: de la Unirea Urziceni, participanta noastră în Champions League. După egalul cu Glasgow Rangers (1-1), băieţii ăştia rămîn în cărţi pentru primăvara europeană. Nu-s o mare echipă. Le-ar mai trebui un autentic mijlocaş de creaţie şi un vîrf percutant. Da’ nici cu un Apostol, Bilaşco sau Onofraş nu ne e tocmai ruşine. Importante rămîn forţa şi coeziunea ansamblului. Mai rar aşa ceva pe la noi: o formaţie definită prin disciplină, dăruire şi acurateţe în joc. Aici, desigur, principalul merit îi revine lui Dan Petrescu, antrenorul şcolit prin Anglia şi Italia. Ce-aţi zice, însă, dacă ar fi vorba, paradoxal, şi de un spirit al locului? Nu vă rîdeţi. Urzicenii n-au răsărit chiar aşa, din nimic, din neantul valah şi din ciulinii Bărăganului. Am aflat o poveste, v-o spunem foarte pe scurt.

…Demult, tare demult, cu mult înainte ca d’alde Arlanskis, Brandan sau Semedo să sosească pe meleagurile noastre, exista deja o echipă de fotbal în Urziceni – Ialomiţa Urziceni. Era pe vremea războiului. Nemţii, aliaţii noştri de atunci, îşi stabiliseră baza militară pe malul unui lac, la marginea tîrgului. Aşa i-a rămas numele bălţii, pînă-n ziua de azi: La Nemţi. Băieţi de treabă, nemţii. Nu deranjau prea tare şi, în plus, mai aveau o pasiune: fotbalul. Motiv pentru care i-au provocat pe băieţii noştri la nişte partide amicale, disputate săptămînal. Indiferent de rezultatul partidelor, adversarii de la SV Wermacht îi invitau pe ai noştri la o masă prietenească, după meci, la cantina lor. Ceea ce, în timpurile alea de privaţiuni, să recunoaştem, nu era de colo. După cum nici ai noştri, români mîndri, nu s-au lăsat mai prejos. Cît ar fi fost de amărăşteni, au pus mînă de la mînă şi i-au cinstit pe nemţi la cel mai bun local din urbe. Să fi fost pe terasa „La Balcan“? Nemţii au plecat, cum e viaţa, cum e istoria, într-un tîrziu de vară, dar aburul amintirii mai pluteşte încă deasupra stadionului neomologat din Urziceni…

Deci avem echipă, avem valoare, cu multă tactică şi cu rigoare. Golul antologic al lui Onofraş din finalul partidei cu Rangers a dovedit că urzicenii rămîn un fel de nemţi: ştii că i-ai bătut doar abia cînd s-au suit în autocar. În virtutea acestei tradiţii, ne dorim ca Bursucul şi ai lui să obţină măcar un egal în meciul decisiv cu VfB Stuttgart.

Taguri: fotbal Unirea Urziceni Europa League Fenerbahce