Există un afiş care a împânzit toate bulevardele, străzile şi ulicioarele din toată România. În afiş este vorba despre referendum şi despre Traian Băsescu. Acest lucru – m-am trezit să ciripesc, ca un papagal ce sunt – este de mai multe ori incorect.

O dată, pentru că Traian Băsescu candidează ca preşedinte, deci ar trebui să-şi facă doar campania de pe afişul vecin, cel în care ne invită să-l votăm. Traian încalecă, însă, şi al doilea cal şi defilează de două ori prin faţa ochilor holbaţi ai naţiei, dînd cu tifla celorlalţi candidaţi dotaţi cu un cal.

Apoi, Băsescu, recte o instituţie a statului, intervine în campania pentru referendum: conform cutumei, dar şi recomandărilor Uniunii Europene, o autoritate publică nu trebuie să influenţeze sensul votului într-un referendum; campania instituţiilor publice trebuie să se rezume la informare, punct. Or, Traian ne priveşte isteţ-chiorâş şi ne instigă la ură anti-Parlament cu un „De ce le e frică nu scapă“; ar fi fost ok pentru Traian, dar ce te faci că el e, totodată, şi Băsescu? Dincolo de flagrantul conflict de interese, mesajul poate fi calificat ca atac asupra principalei instituţii a democraţiei. Ce, n-ar fi mai bun un parlament cu o singură Cameră, Camera Traian Băsescu?

Astea ar fi, pe scurt, cele mai grave măgării pe care le-am identificat în şmecheria cu „referendumul pro-Traian-anti-Parlament“. Normal că, fiind papagal, mergi până la capăt, adică te faci de panaramă public. Deci, iată-mă-s, în calitate de oengist, alături de alte organizaţii opărite de mişelie, încercând măcar să semnalăm, dacă nu chiar să oprim, manipularea naţiei.

Am încasat două tipuri de reacţii. Normale şi, respectiv, triste. Între cele normale au fost cele ale emisarilor oficiali ai lui Băsescu: Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al candidatului Băsescu (dar şi Valeriu Stoica, Mircea Toader etc.): în pasul unu ei demască natura politică a acţiunii oengeurilor care protestează, după care, pe fond, se întreabă senin „Da’ cine-i împiedică pe ceilalţi candidaţi să facă la fel?“ (mai e varianta Stoica – „Cine-i împiedică pe cetăţeni să reziste mesajelor subliminale?“). Asta este apărarea la care mă aşteptam – una care înlocuieşte argumentele pe fond cu atacul la persoană. Reacţiile alea triste? Păi, au cam aceeaşi schemă de răspuns, dar mai colorată în epitete, şi am regăsit-o la Dan Tapalagă, Tom Gallagher, Andreea Pora, Alexandru Lăzescu, persoane familiarizate cu viaţa ONG-urilor. Oameni împreună cu care am fost în aceleaşi mari campanii – Coaliţia pentru un Parlament Curat, de exemplu – şi împreună cu care eram taxaţi de propaganda lui Năstase că suntem "Coaliţia Portocalie" în 2004. E haios de trist să vezi cum persoane care păreau a fi fost mobilizate de principii, nu emoţionate de persoane, reduc paradigma „corect – incorect“ la cea "pro – contra". Fraţilor, ca să înţelegeţi ce vreau să spun, înlocuiţi în discuţia de mai sus Băsescu cu Iliescu. Pentru noi e totuna.

Mircea TOMA
ziarist şi ONG-ist în plin conflict de interese
 
P.S. Supliment pentru Andreea: eu n-aş putea să te atac, în discuţia despre „referendumul pentru Traian“, cu argumentul că moral nu eşti credibilă pentru că ai fi comis vreun plagiat.

Taguri: opinie traian basescu campanie Parlament ONG afis referendum