Confesiuni la ibric

Gheorghe Florescu (numele nu vă spune nimic, desigur) a fost, în vremuri pe care mulţi le-au uitat, iar alţii nu le-au prins, şeful (gestionar se spunea pe atunci) unui mic magazin de coloniale (cafea şi alte delica­teţuri care pe vremuri se adu­ceau din colonii) de pe strada Hristo Botev 10. Născut în 1944, Florescu al nostru a priceput încă de pe la zece ani că socia­lismul nu înseamnă, conform sloganului leninist, „puterea sovietică plus electrificare“, ci „pu­terea sovietică plus comerţul clandestin“. Cum „puterea sovietică“ era deja în ţară, măcar ca mentalitate după ’63, tînărul Florescu şi-a canalizat toată energia spre co­merţul clandestin. A ucenicit prin toate Oboarele Capitalei ca să cîş­tige un ban şi să înveţe meseria de comerciant. Tatăl lui, fost a­gent al Si­guranţei în divizia anticomunistă, asta pe vremea lui Antonescu, era la puşcărie, aşa că puştiul simpatic nu numai că a învăţat o meserie care îi va asigura viitorul, dar a cîştigat destul cît să-şi întreţină familia. Ambiţios, a făcut liceul teoretic şi în perioada liceului i-a cunoscut pe cei doi maeştri ai co­mer­ţului cu cafea din Bucureşti, doi armeni: Ohanes Aznavurian şi vărul acestuia, Avedis Carabelaian.

De la cei doi, în special de la al doilea, a învăţat cum se pră­jeşte o cafea adevărată, dar mai ales arta corupţiei, o artă pe care cei doi armeni trecuţi prin ciur şi dîrmon o stăpîneau la perfecţie. Armenii l-au învăţat că nu trebuie să fii lacom, că trebuie să ungi din belşug osiile căruţei cu care mergi, ca să nu scîrţîie, Doamne fereşte, ceva, şi că nu trebuie să-ţi etalezi, ca prostu’, bogăţia. Tînărul Florescu a băgat totul la cap şi în scurt timp a devenit „naşul“ cafelei din Bucureşti, mai ales că armenii se retrăseseră din afa­ceri, fiind, de altfel, foarte bă­trîni. A renunţat repede la o slujbă de viitor la Agenţia de import şi a preluat magazinul lui Avedis Carabelaian din Hristo Botev 10. De-abia acum începe marea aventură în comerţul socialist a acestui oltean de geniu. Asistat permanent de bătrînul ar­mean, a construit un adevărat „imperiu“ al cafelei din Bucureşti. Evident, nu înain­te de a pune pe picioare o reţea mafiotă constituită din rude, fini şi afini… Na, am epuizat spaţiul rezervat acestei rubrici şi am povestit prea puţin din această carte cu adevărat fascinantă şi în acelaşi timp parşivă. Nu vă ră­mîne decît s-o citiţi şi n-o să vă pară rău.



* Gheorghe Florescu, Confesiunile unui cafegiu, Editura Huma­nitas, 2008.

Taguri: carte Gheorghe Florescu