Circul adevărat nu se face la uşa cortului, ci în interior

Deşi nu-mi plac şabloanele, nici alea seci, nici alea dulci, recunosc că uneori, din lene, mă mai servesc de ele. Par egzamplu, săptămîna trecută m-am trezit spunînd de cîteva ori „circ politic“, legat, bineînţeles, de circul politic din ultimele zile. La un moment dat, stăteam în fotoliu, hipnotizat de jongleriile şi clovneriile partidelor transmise de televizor (nu am fotoliu în casă, dar aşa e şablonul, să zici că la televizor stai în fotoliu).

Şi-l aud pe fiu-meu: „Tati, hai să mergem la circ!“. „Cum, circ?“, am îngăimat eu, care aveam pe limbă, gata să fie livrată a milioarda oară, expresia „circ politic“. Şi am fost la circ. Circ adevărat*. Adică într-un cort. Cu circari ambulanţi, care merg din oraş în oraş să distreze lumea. Am fost impresionat. Am şi eu o vîrstă şi nu mai recunosc aşa uşor cînd sînt impresionat, dar de data asta nu mă pot abţine. Am fost impresionat să văd că vînzătorul de bilete, de la intrare, era de fapt dresor de lei, de şerpi, de tarantule, de crocodil, în spectacol. Şi, din fericire, domina animalele la fel de bine cum vindea biletele. Că în pauze ajuta la aranjarea scenografiei, muta cuşti, grilaje. Şi era şi şef.

La circul adevărat se munceşte, mai ales cînd eşti şef. Arcan, dresorul şi vînzătorul de bilete, face şi curat dacă e nevoie. Că e şef. Dar e şi maghiar. La un moment dat, la un spectacol al circului Americano a venit Vadim Tudor. I-a plăcut de Arcan, cîtu-i de maghiar, şi a făcut o poză cu el. Arcan e chiar îmblînzitor de fiare nebune, tată! De aceea, ca o concluzie, îmi cer scuze faţă de cuvîntul „circ“, pentru faptul că l-am desconsiderat şi l-am pus, şablonard, în relaţie cu politica. Ca să fii capabil să faci circ, să te asculte animalele, trebuie să fii un om frumos. Ceea ce nu e cazul politicienilor.



* Circul Americano, îl găsiţi pînă pe 25 octombrie în spatele Casei Presei, în Bucureşti.

Taguri: Circul Americano circ