Cea mai frumoasă istorie a lui Dumnezeu*. Chiar aşa

Dumnezeu e mai fragil decât lasă să se înţeleagă literatura sfântă şi oficială. E un amestec instabil de cruzime şi milă, de pasiune şi capriciu, de iubire şi revanşă, de inteligenţă şi teamă. Dumnezeul iudaic şi apoi creştin are o evoluţie dramatică. E unic fără să fie singular, e atotputernic fără să poată orice, e temut, iubit, vanitos şi mântuitor. Un cocktail măreţ şi liric în care omenirea înoată de trei mii şi ceva de ani.


Ca să-l explice fotogramă cu fotogramă, sunt chemaţi cei mai subtili hermeneuţi ai Franţei catolice şi ai Israelului academic. Un istoric asirolog, un rabin şi un teolog iezuit povestesc miraculoasa creştere a unui zeu bizar şi devenirea lui istorică, traumele şi succesul unui cult ce avea să devină religia fondatoare a Occidentului. E o aventură care începe cu un Dumnezeu modest, încă neunic, pe care epicul Moise îl scoate din anonimat. Iahve, „Dumnezeul Bibliei“, iese din legendă pe umerii celor mai talentaţi scribi ai omenirii şi se scufundă, pe durata unui mileniu, în mintea celor douăsprezece triburi ale lui Israel.


Urmează „Dumnezeul evreilor“, povestea Cărţii care-l substituie pe Dumnezeu şi a cuvântului scris care devine spirit autonom şi sens al lumii. Dumnezeul evreilor e încarcerat între litere, captiv al frazei sfinte şi stă la cheremul interpretării rabinice. Spre deosebire de El, Dumnezeul creştinilor, ultima parte a poveştii, e o revărsare de iubire împărtăşită, un exerciţiu reuşit de sacrificiu în masă şi un happy end consolator în faţa asaltului ştiinţific.

E o carte scurtă, inteligentă, iar titlul ei nu exagerează cu nimic.


* Jean Bottero, Marc Alain Ouankin şi Joseph Moingt, Cea mai frumoasă istorie a lui Dumnezeu, Editura ART, 2009.

Taguri: carte Cea mai frumoasa istorie a lui Dumnezeu Jean Bottero