Ce înseamnă să fii campion la caiac-canoe

Ştiaţi că în urmă cu două săptămîni România a cîştigat 4 medalii de aur, 3 de argint şi 3 de bronz la Campionatul European de caiac-canoe pentru juniori şi tineret? Dacă ştiaţi, înseamnă că sînteţi ceva rude sau prieteni cu campionii respectivi, că altfel nu aveaţi de unde afla despre performanţa lor, televiziunile şi presa sportivă fiind rar interesate de alt sport decît fotbalul. Un campionat intersătesc de miuţă prindea jurnalul de seară. Un Campionat European de caiac-canoe e tratat ca secret de stat. Detalii din culisele acestui sport găsiţi mai jos, fiindcă am fost să-i cunoaştem pe sportivi şi înainte de campionat, şi după.


Înainte de Campionatul European, la baza Snagov

Mai sînt cîteva zile pînă pleacă în Polonia, la Europene. Băieţii rup pagaiele în antrenamente, Ivan Patzaichin îşi rupe coardele vocale strigînd la ei, iar vilangiilor de pe buza lacului Snagov li se rupe de antrenamentul caiaciştilor, aşa că ies să se dea pe lac cu ambarcaţiuni de fiţe. Se întîmplă zilnic. Ivan Patzaichin: „Cum ieşim noi la antrenament, cum apar şalupele şi ski-jet-urile peste noi. Oamenii ăştia sînt iresponsabili. Nu-şi dau seama că aici se munceşte din greu, că e un lot naţional, că reprezentăm România. Ne deranjează expre, parcă. Aşa ceva nu se întîmplă în nici o ţară civilizată. În loc să ne vedem liniştiţi de antrenament, trebuie să ne ferim de şalupe“. Ca să-l mai înveselesc, îi dau o idee: „Să inventăm o nouă probă: caiac-canoe cu retrovizoare, unde ambarcaţiunile sînt prevăzute cu oglinzi în care sportivii pot să vadă dacă din spate vine un bolid plutitor, ca să vireze brusc din calea lui“.


După Campionatul European, pe barajul de la Voina

În trei săptămîni, la jumătatea lui august, pleacă la Campionatul Mondial din Canada. Lotul naţional al României de caiac-canoe rupe pagaiele pe lacul de acumulare Rîuşor. Sportivii sînt rupţi de oboseală. Nu din cauza antrenamentului dur, ci pentru că la Campionatul European din Polonia, de la care tocmai au venit cu sacoşa de medalii, s-au deplasat cu autocarul. Două zile dus, două zile întors. Ca bişniţarii de Stambul. România e singura ţară care şi-a trimis reprezentanţii cu autocarul, din lipsă de bani pentru avion. Apropo, ştiţi în ce constă un antrenament zilnic în acest sport, la acest nivel? Ne-a spus Ivan Patzaichin, antrenorul principal al lotului. „Fac aşa: dimineaţa nouă, plus patru, în total treisprezece kilometri, după-amiaza să zic încă vreo nouă kilometri. În total, un sportiv parcurge zilnic pe apă în jur de douăzeci şi doi de kilometri. Plus alergările. Care variază între opt şi douăzeci de kilometri. Eu alergam şi douăzeci şi doi de kilometri într-o zi, în perioada de pregătire, la munte. Adică douăzeci şi doi de kilometri de pantă, nu de linie dreaptă. Cine nu aleargă bagă bicicletă, ca să-şi protejeze şalele.“ Tragem linie: un astfel de sportiv parcurge în medie treizeci de kilometri zilnic.


Ştiţi cît stă un practicant de caiac-canoe în cantonament? Nouă luni de zile din an. Iar la doi paşi de rastelul cu ambarcaţiuni, o mînă de turişti încinge grătarul. Nu deranjează, dar contrastul te poate destabiliza mental. Nu şi pe caiacişti. E drept că în afară de grupul cu grătar n-am mai întîlnit decît vreo douăzeci de „civili“. Locul nu-i atît de popular, că nu s-a deschis încă un Bamboo şi nici drumul de acces, hărtănit şi inundabil, nu-i o invitaţie. Atent la gropi, pierzi contactul cu natura. Băieţii rîd cînd îşi amintesc de doi medici de la „Antidoping“ care, sosiţi la un control inopinat, nu găseau locul de antrenament, deşi şoseaua e vecină cu ditamai lacul de 1,9 km2: „Hă, hă, nu vedeau lacu’ din cauza drumului!“. Doi puştani s-au lipit de grup, sînt un fel de mascotă. Aranjează bicicletele, aliniază papucii pe ponton, iar la plictiseală mai aruncă cu pietre în apă. Unul dintre caiacişti, serios, lansează momeala: „Ia vezi, îi dărîmi p-ăia din barcă? Hai, mă, că nu se supără!…“. Soseşte încă un caiac, trage la ponton. Observăm o minge de tenis legată pe sub ambarcaţiune – un truc românesc, ca să frîneze alunecarea şi astfel antrenamentul să fie mai dur. Văzînd aparatul foto, atletul pozează la sosire: „Hai, să-mi fac şi eu pentru hi5! Sînt un munte de om…“. De undeva din spate, preocupat, altul îl completează: „Mai nou, pentru Facebook!“.


Printre glume şi dialoguri cu antrenorii, trupa face şi inventarul: viaţa lor înseamnă în jur de 6.000 de kilometri de vîslă şi alergare pe an. „Plouă, ninge, băieţii ies la antrenament, pe apă. Nu sînt bani ca să fac deplasări în străinătate cu lotul, în perioada rece. Ne antrenăm în condiţiile de aici pînă îngheaţă apa. Pe timpul iernii, alţii stau în California cu lunile. Sau Italia. Noi nici în Croaţia nu putem merge“, ne spune Ivan Patzaichin. Pe de altă parte, nici străinii n-au condiţiile noastre. Lotul e cazat la o vilă a Regiei Apele Române. Bucătăresele, aduse special de la Snagov, au, sigur, aportul lor la numărul de medalii. Aportul înseamnă, de exemplu, un prînz cu ciorbă ardelenească şi ardei umpluţi. Evident că nu lipsesc grătarele, iar pescarul echipei are grijă să mai prindă şi nişte păstrăvi. După ardei vine somnul. După somn, încă o porţie de antrenament: alergare sau bicicletă.


În publicaţiile sportive sau mondene, la televiziuni, nu apar materiale despre viaţa unui astfel de campion, că doar nu-i fotbalist. Fotbalul înseamnă bani, caiac-canoe înseamnă doar sport curat. Apropo, un lot naţional întreg de caiac-canoe cîştigă în România timp de 10 ani cam cît un fotbalist de Divizia A, mîna a treia, pentru un sezon. Caiac-canoe înseamnă pasiune pentru sport, nu pentru bani.

Taguri: SPORT Campionatul European de caiac-canoe campion caiac-canoe