Cronica de carte
Ce e aia Trickster sau Nebunia vindecă România
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 03 Feb 2010 |
Cristian Teodorescu | 0 comentarii | 769 vizualizări
Dacă ştii s-o povesteşti, orice întîmplare poate deveni interesantă. Această ştiinţă, care include şi talentul aferent, face din povestitorul anonim, care e oricare dintre noi, un prozator cu nume, prenume şi uneori cu renume. Redus la întîmplările pe care le conţine, romanul lui Ovidiu Pop* ar fi povestea unui copil nedorit, produs de un cuplu muncitoresc (proaspăt urbanizat în anii ceauşismului triumfător), după eşecul mamei de a scăpa de el înainte de a-l naşte.
Copilul creşte la ţară, la bunici, într-un sat din Ardeal şi, fiindcă nu vorbeşte pînă la vîrsta cînd ar trebui să meargă la şcoală, ajunge la oraş, într-un centru pentru copiii cu handicap mintal. Asta după ce e evaluat de un specialist, căruia îi place să i se spună Specialistul. Singurul „defect“ al copilului e că are o imaginaţie nebună, de trickster, cu care compensează platitudinea şi brutalitatea primitivă a lumii în care trăieşte. Mare lucru nu se întîmplă la ţară în copilăria personajului şi, pînă la revoluţie, nici la oraş.
Doar că în viaţa lui apar pe rînd regele scarabeilor, cu scarabei cu tot, şi mr. Pan junior, protectorul regelui şi al tuturor tricksterilor. Ce e un trickster? O persoană imaginară care dă totul peste cap – şi ce vine de la mama natură, şi ce e stabilit de alte persoane mai mult sau mai puţin imaginare, dar mai importante decît el (sau ea, pentru că îşi poate schimba şi sexul dacă are chef). Iar cînd protagonistul, ajuns la anii primei tinereţi, se hotărăşte să scrie un roman despre care vorbeşte cu prietena sa, se înfiinţează lîngă ei Borges, care începe să le vorbească în parabole. În zonă apar însă şi vizitatori în carne şi oase, mai cunoscuţi decît Borges. De pildă Adrian Păunescu plus cenaclul lui, şi N. Ceauşescu însuşi. Iar la o serbare şcolară, copiii recită din versurile lui Corneliu Vadim Tudor, scrupulos reproduse de protagonist.
Cît despre ordinea lumii pipăibile, ea e într-atît de dată peste cap şi adeseori monstruoasă în nefirescul ei, încît imaginaţia personajului vizitat de scarabei nu face decît s-o readucă, din cînd în cînd, în ţîţînile bunului-simţ. Şi atunci, şi mai tîrziu. Cu umorul lui sec, bine controlat, şi cu o imaginaţie care te ia prin surprindere de fiecare dată cînd intră în priză, Ovidiu Pop, care acum debutează ca romancier independent, poate fi sigur de numele lui ca prozator. În privinţa renumelui, criticii au o formulă încurajatoare cînd le place cartea unui debutant: „Vom mai auzi despre el“. Aşa sper şi eu, dar mai întîi să-l citim. Merită.
* Ovidiu Pop, Trickster, roman, Editura Polirom, 2009.
Copilul creşte la ţară, la bunici, într-un sat din Ardeal şi, fiindcă nu vorbeşte pînă la vîrsta cînd ar trebui să meargă la şcoală, ajunge la oraş, într-un centru pentru copiii cu handicap mintal. Asta după ce e evaluat de un specialist, căruia îi place să i se spună Specialistul. Singurul „defect“ al copilului e că are o imaginaţie nebună, de trickster, cu care compensează platitudinea şi brutalitatea primitivă a lumii în care trăieşte. Mare lucru nu se întîmplă la ţară în copilăria personajului şi, pînă la revoluţie, nici la oraş.
Doar că în viaţa lui apar pe rînd regele scarabeilor, cu scarabei cu tot, şi mr. Pan junior, protectorul regelui şi al tuturor tricksterilor. Ce e un trickster? O persoană imaginară care dă totul peste cap – şi ce vine de la mama natură, şi ce e stabilit de alte persoane mai mult sau mai puţin imaginare, dar mai importante decît el (sau ea, pentru că îşi poate schimba şi sexul dacă are chef). Iar cînd protagonistul, ajuns la anii primei tinereţi, se hotărăşte să scrie un roman despre care vorbeşte cu prietena sa, se înfiinţează lîngă ei Borges, care începe să le vorbească în parabole. În zonă apar însă şi vizitatori în carne şi oase, mai cunoscuţi decît Borges. De pildă Adrian Păunescu plus cenaclul lui, şi N. Ceauşescu însuşi. Iar la o serbare şcolară, copiii recită din versurile lui Corneliu Vadim Tudor, scrupulos reproduse de protagonist.
Cît despre ordinea lumii pipăibile, ea e într-atît de dată peste cap şi adeseori monstruoasă în nefirescul ei, încît imaginaţia personajului vizitat de scarabei nu face decît s-o readucă, din cînd în cînd, în ţîţînile bunului-simţ. Şi atunci, şi mai tîrziu. Cu umorul lui sec, bine controlat, şi cu o imaginaţie care te ia prin surprindere de fiecare dată cînd intră în priză, Ovidiu Pop, care acum debutează ca romancier independent, poate fi sigur de numele lui ca prozator. În privinţa renumelui, criticii au o formulă încurajatoare cînd le place cartea unui debutant: „Vom mai auzi despre el“. Aşa sper şi eu, dar mai întîi să-l citim. Merită.
* Ovidiu Pop, Trickster, roman, Editura Polirom, 2009.
Morar&More
Google, m-ai învins. Da’ nu-i bai!
Deşi i-am rugat pe cititori să încerce să dea răspuns la fotoghicitoarea din postarea anterioară ...
Istodor
M-a lovit damblaua: plec in cautarea ultimilor sasi din Bulgaria
Nu-i deajuns ca am destui gargauni in cap. Hanno mi-a facut propunerea si am acceptat-o ...
Mai multe din
Nici măcar o nouă răscoală n-ar mai face din romanul lui Rebreanu o carte clasică, de top. [...]
Continui să cred că Adrian Marino n-a fost turnător, chiar dacă el însuşi recunoaşte că pentru a-şi realiza proiectele culturale n-a trîntit uşa în nasul Securităţii.. [...]
De cîţiva ani buni bat cu regularitate anticariatele în căutarea cărţilor de debut ale scriitorilor români. [...]
Pasiunea mea fulgerătoare pentru Márquez s-a declanşat cînd am citit o povestire de-a lui în Secolul 20. [...]
Dacă Paul Auster n-ar fi fost decît un meseriaş foarte bun, ceea ce nu-i deloc de lepădat, i-aş fi forfecat romanul ăsta*, reproşîndu-i că l-a umplut cu întorsături de situaţie neverosimile, mai ceva ca în Misterele Parisului. [...]
Mai multe din acest autor
Băieţii de la PD-L vor! Ar vrea şi flăcăii de la PSD! Dar nici unii, nici alţii nu ştiu cum să-l dea jos pe Geoană din fruntea Senatului.. [...]
Nici măcar o nouă răscoală n-ar mai face din romanul lui Rebreanu o carte clasică, de top. [...]
Decoraţiile îşi justifică existenţa doar în momente excepţionale, nu la zile festive. [...]
Continui să cred că Adrian Marino n-a fost turnător, chiar dacă el însuşi recunoaşte că pentru a-şi realiza proiectele culturale n-a trîntit uşa în nasul Securităţii.. [...]
Pasiunea mea fulgerătoare pentru Márquez s-a declanşat cînd am citit o povestire de-a lui în Secolul 20. [...]
Dacă Paul Auster n-ar fi fost decît un meseriaş foarte bun, ceea ce nu-i deloc de lepădat, i-aş fi forfecat romanul ăsta*, reproşîndu-i că l-a umplut cu întorsături de situaţie neverosimile, mai ceva ca în Misterele Parisului. [...]
Pînă să-i apară Galeria cu viţă sălbatică nu se prea vorbea despre Constantin Ţoiu. [...]
După furnicarul de lume de pe străzile Veneţiei, în zilele carnavalului, n-ai fi zis că şi acolo e criză. [...]
Oglindă, oglinjoară, cine e mai anticomunist în această ţară? Vladimir Tismăneanu, cu comisia şi raportul care îi poartă numele, girate de Băsescu, sau Marius Oprea, pentru care Tăriceanu a înfiinţat un institut care să cerceteze crimele comunismului?. [...]
De ce-i zice străzii Mîntuleasa aşa şi nu, de-o pildă, Hagi Manta? Şi ce-are strada asta atît de special încît a devenit sit istoric, protejat de lege pe ici, pe colo? Zic pe ici, pe colo fiindcă în pofida protecţiei s-a dat o autorizaţie de construcţie pentru un bloc de 17 etaje în capătul ei dinspre Calea Moşilor unde s-a aflat şcoala unde a învăţat Mircea Eliade.. [...]
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS











0 comentarii