Ce e aia Trickster sau Nebunia vindecă România

Dacă ştii s-o povesteşti, orice întîmplare poate deveni interesantă. Această ştiinţă, care include şi talentul aferent, face din povestitorul anonim, care e oricare dintre noi, un prozator cu nume, prenume şi uneori cu renume. Redus la întîmplările pe care le conţine, romanul lui Ovidiu Pop* ar fi povestea unui copil nedorit, produs de un cuplu muncitoresc (proaspăt urbanizat în anii ceauşismului triumfător), după eşecul mamei de a scăpa de el înainte de a-l naşte.

Copilul creşte la ţară, la bunici, într-un sat din Ardeal şi, fiindcă nu vorbeşte pînă la vîrsta cînd ar trebui să meargă la şcoală, ajunge la oraş, într-un centru pentru copiii cu handicap mintal. Asta după ce e evaluat de un specialist, căruia îi place să i se spună Specialistul. Singurul „defect“ al copilului e că are o imaginaţie nebună, de trickster, cu care compensează platitudinea şi brutalitatea primitivă a lumii în care trăieşte. Mare lucru nu se întîmplă la ţară în copilăria personajului şi, pînă la revoluţie, nici la oraş.

Doar că în viaţa lui apar pe rînd regele scarabeilor, cu scarabei cu tot, şi mr. Pan junior, protectorul regelui şi al tuturor tricksterilor. Ce e un trickster? O persoană imaginară care dă totul peste cap – şi ce vine de la mama natură, şi ce e stabilit de alte persoane mai mult sau mai puţin imaginare, dar mai importante decît el (sau ea, pentru că îşi poate schimba şi sexul dacă are chef). Iar cînd protagonistul, ajuns la anii primei tinereţi, se hotărăşte să scrie un roman despre care vorbeşte cu prietena sa, se înfiinţează lîngă ei Borges, care începe să le vorbească în parabole. În zonă apar însă şi vizitatori în carne şi oase, mai cunoscuţi decît Borges. De pildă Adrian Păunescu plus cenaclul lui, şi N. Ceauşescu însuşi. Iar la o serbare şcolară, copiii recită din versurile lui Corneliu Vadim Tudor, scrupulos reproduse de protagonist.

Cît despre ordinea lumii pipăibile, ea e într-atît de dată peste cap şi adeseori monstruoasă în nefirescul ei, încît imaginaţia personajului vizitat de scarabei nu face decît s-o readucă, din cînd în cînd, în ţîţînile bunului-simţ. Şi atunci, şi mai tîrziu. Cu umorul lui sec, bine controlat, şi cu o imaginaţie care te ia prin surprindere de fiecare dată cînd intră în priză, Ovidiu Pop, care acum debutează ca romancier independent, poate fi sigur de numele lui ca prozator. În privinţa renumelui, criticii au o formulă încurajatoare cînd le place cartea unui debutant: „Vom mai auzi despre el“. Aşa sper şi eu, dar mai întîi să-l citim. Merită.


* Ovidiu Pop, Trickster, roman, Editura Polirom, 2009.

Taguri: carte trickster Ovidiu Pop