Din ciclul "Cititorii întreabă, invitata noastră răspunde, dacă poate", săptămîna aceasta am adunat de pe la diverşi colegi şi prieteni o serie de curiozităţi, chestionar pe care l-am înmînat spre soluţionare colaboratoarei noastre. Dorm piloţii în avion? Dar de fumat în cabină mai fumează? Poate fac sex? Mai există şerifi ai aerului? Cumpără cineva ceva din căruciorul ăla cu duty free din avion? La aceste întrebări precum şi la altele asemănătoare şi-a luat inima-n dinţi să răspundă Hermiona astăzi.
Cel mai dificil pasager este, de departe, o mamă neînsoţită. Cu precădere, mama nervoasă care dispune de un bebe iritat şi plângăcios. În principiu, ea este “activată” încă de la îmbarcare. Avionul a avut întâziere, bebe urlă ca o trompetă, ea are braţele pline de acareturi, nimeni nu o ajută şi, dacă crima nu ar fi interzisă prin lege, în mod cert ar ucide vreo două, trei persoane, numai aşa, ca să se mai răcorească niţel.
Ce diferenţă e între un însoţitor de bord şi un steward, care este pregătirea lui, ce paşi urmezi dacă vrei să te faci însoţitor de bord cînd o să fi mare, cît te costă, cît se cîştigă, cine te angajează, cine nu, care sînt avantajele şi dezavantajele... Vă rugăm să vă cuplaţi centurile şi să ridicaţi scaunele şi măsuţele din faţa dvs.: urmează un nou episod din Jurnalul unei însoţitoare de bord.
Cel mai trist lucru în această meserie este că, odată cu trecerea timpului şi a curselor care acoperă foile carnetului de zbor, am uitat să mă bucur de satisfacţia şi plăcerea pe care mi le face cadou călătoria cu avionul. Trecîndu-mi în revistă amintirile, mă văd acum mulţi ani, tânără şi entuziasmată ca o căpriţă cu clopoţel la gât, purtând cu mândrie uniforma şi însemnele companiei...
Sunt în întârziere. Alerg către primul taxi pe care am pus ochii şi reuşesc să mă stropesc din cap până în picioare de noroi. Mă urc vijelios în maşină şi-i spun şoferului că vreau ca vântul şi ca gândul la aeroport. Întoarce capul alene şi îmi zice plictisit că el acolo nu merge. Nu mai merge la aeroport de când l-au bătut unii de la altă firmă, că cică le fura clienţii cu “tarifele lui prea mici”…
Ca să nu isterizez pasagerii din primul rând aprinzând lumina, stau cuminte şi frunzăresc disperată o de revistă de scandal, în dosul perdelei de la bucătărie. E un zbor de noapte şi m-am aşezat pe o lădiţă rece de metal, aşteptând următorul episod de anexită acută şi nădăjduind să treacă mai iute timpul până la destinaţie. La intervale regulate verific dacă pasagerii sunt ok si apreciez că, de data asta nu face nimeni haos. Nu mi-a zis nimeni “fă”(...)
Ajung la aeroport şi mă concentrez să găsesc loc de parcare. În stânga nu pot, că doar aia cu pile au acces acolo. În faţă, no way, Jose!... că tata nu lucrează la AACR! În dreapta trebuie să dau spagă şi m-am cam săturat, plus că remuneraţia paznicului e direct proporţională cu funcţia pe care o ocupi... Nu scap fără cel puţin 5 lei. N-o fi mult, dar încep să nu pricep de ce aproape 50 de euro pe lună se duc la agentul de pază.