Charter-ul cu schiori spre Austria tocmai a ratat decolarea din motive meteo. Ghinion: ai rămas să faci opturi şi să împarţi mărţişoare, acum de cod galben, pe pîrtie la Homorod.

Dezvoltăm subiectul din lecţia de afacereză turistică de acum două săptămîni, trecînd cu arătătorul peste tabelul cu exemple de locuri de cazare decente la preţuri modice. Din Europa, evident. La cele din România încă se lucrează.

Turismul românesc e, ca în bancul cu Bulă, de 20 de ani în clasa întîi. Şi nu dă semne că ar fi învăţat ceva în tot timpul ăsta. Nici măcar atît cît să promoveze la o şcoală ajutătoare specială.

Care promovare? Care turism? În ultimul raport al Organizaţiei Mondiale a Turismului, agenţie a Naţiunilor Unite (UNWTO), România e coada Europei. Da, şi aici. Vreo surpriză? Practic, în topul intrărilor de turişti străini nu existăm în primii 22. De ce, nene Guvernule Năstase-Tăriceanu-Boc, de ce? Dacă tot n-avem răspunsuri, măcar să ne punem alte întrebări.

Continuăm instrucţiunile de călătorie orientală extrase, la o cană de vin fiert, din epopeea siriană a domnului Costică, mare maistru Jedi în reţele electrice de sondă şi Şeherezadă de serviciu. O zi în Oraşul Iasomiei Cel mai vechi oraş din lume încă locuit. De vreo 8.000 de ani, cică.

Da, stimaţi nashpaturişti bibliofili, există şi persoane mai puţin celebre care studiază de ceva ani Levantul! Chiar la el acasă: din colecţia „Români care muncesc afară să aducă bani înăuntru“, vă prezentăm fragmente siriene din volumul de memorii cvasi-turistice ale domnului Costică, mare maestru (pardon, maistru) în instalaţii electrice. Că tot ne recomanda Ştim-noi-cine să filozofăm mai puţin şi să tinichigim mai mult…

Serialul „Descopery Romania“. Pe verticală continuă periplul prin ţară: după ce în episoadele trecute am vizitat acoperişul (Vîrful Moldoveanu, 2.544 m) şi parterul (nivelul mării, la Gura Portiţei), astăzi luăm liftul, apăsăm butonul -9 şi coborîm la subsol. În Salina Tîrgu Ocna, cota -240 m.

Începem incursiunea de week-end în Mica Elveţie cu un scurt info cultural: Grand-Duché de Luxembourg, singurul mare ducat din lume, a fost, împreună cu Sibiul, capitală europeană a culturii în 2007.

După ce s-a culcat la Florenţa, Nae se trezeşte căscînd pe peronul gării din Ljubljana. O ia hai-hui prin oraş, trece Podul Dragonului peste Ljubljanica şi urcă la Castel. Unde e sechestrat de un cuplu de sloveni simpatici pînă spre seară, cînd coboară să aplaude musical-ul de pe scena din piaţa centrală.

După o noapte furtunoasă în Barcelona, Nae urcă în tren, salută politicos sud-americanii colegi de compartiment şi, via Figueras-Perpignan-Cannes, ajunge la Pisa. Să dea un brînci turnului cu defecte de construcţie pe care toată lumea se oferă să-l sprijine în poze.

Săptămîna asta vom distruge cu grijă un loc pe care boemii îl pot încă numi vechea Vama Veche. Sau – conform algoritmului împrumutat din algebră, vechi plus vechi egal nou – Vama Nouă. Doamnelor şi domnilor, Gura Portiţei!

Da, stimaţi telespectatori, după ce a ajuns la capătul Europei, Nae semnalizează la stînga şi face dreapta spre Madrid. La intersecţia între Prado şi Thyssen se opreşte cît să-şi lege şireturile. Mare greşeală! Fugărit de un taur scăpat de la corida, se urcă cu 300 km/h în TGV-ul spaniol şi nu se mai opreşte decît la Barcelona.

Din episoadele trecute: după ce s-a plimbat agale prin Elveţia şi Franţa, nenea Nae a prins la Biarritz, în ultimul moment, trenul de noapte cu destinaţia Porto.

Scena pe plajă, accesul liber, trupe autohtone. Cam aşa s-ar descrie pe scurt Golden Stufstock-ul de anul acesta. Cine, ce şi cum a cântat, dar şi despre atmosfera din spatele scenei citiţi în cele ce urmează.

Deşi e aşteptat în Portugalia, Nae se abate de la traseu: îşi bagă nasul niţel şi prin Elveţia. Numai puţin, între lacul Léman şi Alpi. Olariooo! Wilhelm Tell, eşti acasă?

Ajuns la Grenoble, Nae se întîlneşte cu piticul din Amélie, iar acesta se oferă să-i fie ghid prin Franţa. Şi fotograf personal: îl pozează lîngă fosta flacără olimpică a Jocurilor de Iarnă din ‘68, se ţin după telefericul cu cabine sferice Les Bulles şi vizitează împreună Bastilia fără să-şi piardă capetele.

Ce credeţi că a făcut năstruşnicul de Nae la Paris? După ce coboară din trenul de Lille la Gare du Nord, se duce glonţ la Tour Eiffel să repare un lift. Trece apoi învingător pe sub Arcul de Triumf, bate pas de defilare pe Champs-Élysées, face o baie de mulţime în Place de la Concorde şi dă generos autografe în Jardin des Tuileries unor români fericiţi. Dacă nu credeţi, click şi play episodul 5: Paris.

Din episoadele anterioare: dom' Nae Caţavencu şi-a tras mandat de euroturist şi a plecat în vacanţă. Praga, Berlin, Köln. După ce data trecută a distrus în Olanda, aventurile prin Ţările de la Subsol continuă.

Sîmbăta de Sus - cabana Valea Sîmbetei - Fereastra Mare - refugiul Viştea – Moldoveanu - cabana Podragu - cabana Turnuri - Victoria. Rucsac, bocanci, cort, sac de dormit, izopren, conserve, palincă (opţional). Reţeta perfectă pentru un week-end la înălţime. Înălţimea maximă în Ro: 2544 m.

Din episoadele anterioare: dom’ Nae Caţavencu şi-a tras mandat de euroturist şi a plecat în vacanţă. După Praga şi Berlin, s-a aşezat pe geamantan în gara din Köln şi a desfăcut harta, gîndindu-se la următoarea destinaţie.

Recunosc, sînt vinovat: am fost la Sibiu în week-end doar să-mi văd mireasa pe patul morţii. La Artmania 4, vineri seară, priveghiul al doilea (prima dată în 2007) My Dying Bride – regii doom-ului. Şi dacă vă gîndiţi la Dicţionarul orto-bla-bla sau la jocul cu împuşcături, aţi greşit articolul.
Am ajuns în Piaţa Mare exact pe finalul concertului Tristania, avangarda greilor.

Cum spuneam, monşer: noul şi vechiul nostru coleg Nae Caţavencu şi-a tras bilet InterRail la pălărie, s-a dotat apoi cu un coleg nashpa-turizt din redacţie, cel care avea pix cu cameră video, şi a plecat în vacanţă prin Europa. Dacă tot a fost la Praga în episodul trecut, nenea Nae a împrumutat de la Arabella inelul lui Rumburak şi şi-a continuat ghiduşiile. O răsucire de inel: ajunge la Berlin.

Noul şi vechiul nostru coleg Nae Caţavencu şi-a tras bilet InterRail la pălărie, s-a dotat apoi cu un coleg nashpa-turizt din redacţie, cel care avea pix cu cameră video, şi a plecat în vacanţă prin Europa. Surprinzător, primul episod este chiar episodul I: Praga.

Dacă ţi-ai programat în vacanţa asta excursii cu trenul prin Franţa, mai gîndeşte-te o dată. Şi poate pleci cu maşina. Plăteşti autostrada din 50 în 50 de kilometri, dar măcar nu joci rolul figurantului într-un film prost produs de ceferiştii francezi de la SNCF, care poate concura cu mare succes pe piaţa de entertainment, la secţiunea „Aventuri neaşteptate, şocuri şi alte concursuri de împrejurări“.

Miercuri dimineaţă. Trenul Civitavecchia-Roma pleacă spre Stazione Termini, lăsîndu-mă pe peron în staţia San Pietro. Mă întorc din Sardinia cu rucsacul burduşit cu sticle cu vin şi alte diverse suveniruri pentru rude şi amici, la limita greutăţii maxime admise la avion. Plus, informaţie importantă, nişte cleşti speciali de mufat cabluri pentru reţea de calculatoare, găsiţi mai ieftin pe acolo (în timpul liber dintre două articole, am un hobby: IT-ul), pe care, din lipsă de spaţiu, i-am cazat prin buzunarele laterale.

In cadrul programului de cercetare cu buget minim "Rucsac, conserve, bere la pet", aripa dura "Ray Mears" a Clubului de NashpaTurizm a studiat si experimentat weekendul trecut supravietuirea in conditii extreme in parc. Parcul National Cheile Bicazului - Hasmas. Locul unde nu se duce nimeni, ca e plin de ursi. Dar de recunoscut, nimeni nu recunoaste nici picat cu ceara: auzi colo, cica ei nu merg pentru ca localnicii nu prea stiu romaneste! Ha, ha, uite-asa o barba-avea!

Foaie de parcurs, proces verbal, decont, raport de activitate, catalog, fisa informativa, note ... (in functie de profesia cititorului): Europa.
E ea, e aici, e disponibila. Te-ai gandit la ea ani si ani, acum de ce n-ai curaj sa te duci s-o inviti la dans? Ce, ca nu stii sa dansezi? Lasa, draga, cioacele astea, ca ea e coapta, a trecut prin multe si-a vazut destule, nu sta ea in abilitatile tale de dansator! Du-te la ea, ofera-i privirea ta admirativa de vitel comunist, parcurge-i liniile trupului cu setea scapatului din puscarie; intra. Eu sa te-nvat?!
A, nu mai poti? Esti obosit de asteptare, ti s-a dus puterea si focul? Nu mai esti in stare de 7.000? Mda, te-nteleg... nasol. Pai, atunci, ia-te de mana cu mine si citeste!

Sardinia este a doua mare insula a Mediteranei (dupa Sicilia). A fost mult timp un fel de terra incognita pentru turisti, datorita saraciei si felului de a fi al locuitorilor (banuitori ca toti muntenii). Dupa ce valul de bani a lovit insula (cam de pe la sfarsitul anilor 80), Sardinia a devenit un paradis turistic: investitorii au schimbat din temelii o stare de lucruri care dura nu de mult, doar de vreo sapte mii de ani. No, ca uitam: insula a fost locuita dintotdeauna (ma rog, de cand a ajuns si specia noastra in Europa), iar prin epoca de bronz (cam acum 3.500 de ani) oamenii s-au pus pe treaba si au constituit o civilizatie proprie, una dintre cele mai misterioase ale lumii. Au construit zeci de mii de Nuraghe, niste turnuri conice de piatra despre care nimeni nu stie la ce serveau. Bine, acum servesc turistilor sa se traga cu ele-n poze, da’ parca ma bate gandul ca nu de asta s-au muncit oamenii aia sa le faca!

Despre Olanda stim cu totii cate ceva, dar cu toate astea tot casti gura cand vezi cu ochii tai: pai daca insusi Jerome K. Jerome a ramas prost vizitand Olanda, cat era el de Jerome, noi astia micii ce sa facem?! Sa nu mai zicem de Sadoveanu-al nostru ca s-a intors de acolo cu nasu-n jos, iar despre cei doi killeri din Pulp Fiction stie toata lumea c-au povestit de Olanda pana la moarte (ma rog, unul dintre ei a murit destul de repede...).
Vorba lunga, saracia omului: noi mergem binisor cu cursorul mai jos si ne lamurim cum incap atatea intr-o tara de patruj’de mii de kilometrii patrati. Si aia sub nivelul marii!

Din ciclul de documentare "M-am saturat de (distrus in) Romania", aripa dura "Ray Mears" a Clubului de Nashpaturizm a filmat pentru dvs. noi episoade de aventuri turistico-fantastice prin Europa. Azi, Bratislava.
Asa ii zic slovacii, insa ungurii o tin pe-a lor si-i spun Poszony, iar nemtii nu raman mai prejos si-au poreclit-o Pressburg. Asta intr-un fel e bine, c-asa poti fi sigur ca-i in Europa Centrala! Chiar foarte centrala: Budapesta, Viena, Praga, Cracovia sunt toate foarte aproape – cum s-ar zice, careu de asi cu Bratislava-n coada!
In coada, dar recupereaza: de cand si-a deschis Peugeot o fabrica acolo, localnicii si-au ridicat tara la rangul de Tatra Tiger (i-auzi!), ceea ce nu poate decat sa te enerveze. Si cum sa nu te enerveze, cand au crescut preturile la toate celea?!