Americanii sunt nişte fraieri. Serios. Ar trebui să vină în România şi să ia lecţii de business. Pentru că românii sunt inventivi şi ştiu să ducă o idee mai departe. De exemplu, Avatar n-a rămas o simplă proiecţie 3D, ci un film interactiv, cu personaje negative, răsturnări de situaţie, comedie neagră, teatru absurd şi un final apocaliptic. Citiţi şi vă minunaţi.
Nu insistăm asupra modului în care am ajuns la imaginea de mai sus. Ea e reală şi verificabilă. În pur spirit electoral românesc (că duminică ambii candidaţi erau câştigători), morala e două...
Nenea Eistein ne-a explicat mai demult că totul e relativ. Inclusiv timpul, chestie pe care ne-o demonstrează mult mai clar o fiziciană de la Libertatea. Colega noastră a citit, a înţeles şi a venit cu formula mult mai clară decât aberaţia aia de E=mc2: "noaptea de joi spre sâmbătă".
A început scandalul: Băsescu vrea legalizarea prostituţiei! Preacurvie la liber! Huooooooo! Mă trag deoparte de asemenea manifestări intelectuale (am ieşit din peşteră, mulţumesc) şi judec la rece. De ce n-ar fi legală? Că se oftică popii? Că înjură habonicii? Că îi susţin şi peştii? Hai să privim povestea drept în faţă (faceţi un efort, chit că pe la spate pare mai satisfăcător) şi să luăm argumentele punct cu punct.
Urc grăbit scările Teatrului Naţional, în foaierul căruia s-a deschis Târgul de Studii 2009. E prima zi şi eu sunt puţin emoţionat: sunt ferm convins că iarmarocul ăsta universitar nu oferă doar broşuri şi pliante, ci şi lecţii adânci despre viaţă şi societate. Să le urmărim:
“Tineret, mândria ţării!” mormăiam în gând, grăbind pasul către Casa de Cultură a Studenţilor. Teoretic, Ziua Bloggerilor Bucureşteni suna promiţător: mare festival, tone de participanţi, toată lumea trage cu dinţii de tine să-şi promoveze blogul. Ce să mai, o nebunie de unde sper să scap măcar fără link-uri tatuate cu pixul pe frunte.
Sâmbăta trecută am decis că trebuie să încerc un interviu-apertitiv înainte de-a da piept cu masa de demonstranţi de la Gay Fest. Să mă pregătesc şi eu sufleteşte. Buuun. A urmat o recomandare misterioasă, o scurtă convorbire telefonică şi s-a stabilit: la ora 14.00 am întâlnire cu Florentina Ionescu. Fostă vicepreşedinte Accept. Deci nomenclaturistă cu acte-n regulă. Şi lesbiană convinsă. Asta e bine: dacă n-are chef de interviu, putem merge împreună să fluierăm după gagici pe stradă.
Vestea că homosexualii mărşăluiesc sâmbătă a pus pe jar o mână de asociaţii creştine: Fraţilor, nu putem rămâne pasivi, că ştim noi ce păţesc pasivii în situaţii din astea! Şi domnul (cu organizarea) a zis: Să fie marş! Şi a fost programat marşul pe vineri şi domnul (tot cu organizarea) a văzut că e bine. (Cum am spus şi mai sus, avem şi film, dar încă mai lucrăm la el. Reveniţi dvs. cu un telefon pe după-amiază :D)
Sâmbătă. Zi frumoasă. Bună de plimbare prin centru. Mai ales pe traseul Piaţa Unirii – Piata Constituţiei, pe unde, total întâmplător, trece şi Gay Festu’ de anul ăsta.
Sâmbătă, 16 mai. Muzeele din Bucureşti trec oficial pe program de cârciumă şi rămân deschise toată noaptea. Încă nu mi-e clar cum ar putea o mână de expoziţii să concureze cu simpozionul cultural tradiţional de băut creierii prin bombe ieftine, dar intenţionez să aflu. Tot înainte, spre beţia culturală!
Bucureşti. 7 mai. Târg de imobiliare în Palatul Parlamentului. Notez grăbit ironia cu “Ai nevoie de o locuinţă? Vino la Casa Poporului!”, trec de filtrul de securitate de la intrare şi iată-mă înăuntru. Mă plimb o vreme în tăcere printre machete şi oferte, care de care mai colorate şi mai fanteziste.
Oamenii muncii din toată ţara lui Marean Care Este s-au adunat cu mic şi bere în Parcul Izvor pentru a sărbători 1 Mai Românesc. 1 Mai pentru că aşa s-a nimerit (ei sunt gata să sărbătorească în orice zi a săptămânii, mai ales dacă nu e în week-end) şi Românesc pentru că Muncitoresc nu era corect din punct de vedere etic şi dialectic. Adică nu poţi fi politician român şi să le vorbeşti altora despre muncă. Tovarăşi, rămâneţi la locurile voastre şi citiţi în continuare.
Bună ziua. Astăzi avem pentru dumneavoastră o ofertă imobiliară de excepţie: un cartier rezidenţial tradiţional, situat într-o zonă încă verde a Capitalei (dar nu vă faceţi griji, îl rezolvă Primăria şi pe asta mai devreme sau mai târziu). Citiţi cu atenţie, comparaţi cu alte oferte şi veţi realiza singuri că nu există o variantă mai bună decat Ansamblul Rezidenţial Muzeul Satului.
Bucureşti, Piaţa Universităţii. Ies de la metrou şi îmi urez singur bun venit la a doua zi de protest faţă de comunismul din Basarabia. Vin plin de speranţe, pentru că ştiu că românii uită de capra vecinului (de peste Prut) şi sunt uniţi în vreme de nevoie.
Dacă tot e criză şi scad salariile, vânzările şi încasările, cineva de la Ziua s-a gândit să scadă şi IQ-ul din redacţie. Rezultatul direct a fost o ştire în care nişte pui de găină abia născuţi numără până la trei, piuie, ţopăie şi se întreabă când vor fi promovaţi în tigaie.
A fost destul să deschid un link pe YouTube azi, 1 aprilie, şi m-a cuprins panica: ce se-ntamplă? Au năvălit ruşii pe site? Devine SovietTube? O să avem iar doar două ore de program zilnic cu tovarasu'? Şpilul constă în... citiţi în continuare în ce stă şpilul.
Până acum, literatura şi pornu’ demn de Messalina erau legate între ele doar de bancurile alea porcoase, care porneau de la "femeia e ca o carte bună – salut băieţi, io mă duc la librarie în Basarab!", treceau pe la "nu mai citi noaptea de unul singur ca-ţi strici ochii!" şi se terminau cu "draga, ce volum ai mai citit recent? Păăăi, unu de vreo douaj’ de centimetri lungime!". Dar uite că se schimbă foaia… Sunt foto-reporter cultural. Caut foto-cultură. Merg spre Universitate, că acolo trebuie să fie plin de subiecte. Dar cultura e o chestiune perversă, gata să te pişte de fund când te aştepţi mai puţin. Ochii se holbează, muşchii se-ncordează şi gura scapă un uimit şi neaoş what the fuck?