E bolnav sau nu Băsescu? L-a înşelat sau nu Monica pe Iri la Londra? Botezatu e gay sau supergay? Dincolo de prostiile astea, oamenii au alte probleme, mult mai grave. Ca de pildă, unde să ţină banii în casă, atunci cînd nu-i duc la bancă.
Aceasta-i întrebarea cu care am încheiat lectura romanului* lui Cormac McCarthy, oricît am încercat să nu mă gîndesc. Şi uneori, prin metrou sau pe stradă, pentru că atmosfera romanului e terifiantă, memorabilă şi, mai ales, remanentă, mă uit la cîte un nesimţit care se împinge, la cîte un taximetrist cu preţuri de 35.000 sau admir cîte un politician pufos, arogant şi corupt din PSD, la televizor, şi gîndurile îmi revin.
Nevestele lăsate acasă cunosc bine tristul adevăr: ştii cînd îţi pleacă bărbatul de-acasă la acest team building numit Congres PSD, dar nu ştii cînd şi dacă se mai întoarce. Şi întreaga vină o poartă aceste neruşinate care se îmbracă tulburător, îmbolnăvindu-i de poftă pe delegaţii PSD veniţi din toată ţara.
De cînd şi-a pus dinţi noi, primarul Oprescu arată şi vorbeşte ciudat. Dantura îi face o faţă de măgar. Nenorocirea a atras o consecinţă incredibilă: primarul celui mai mare oraş din România nu mai poate fi luat în serios.
În cîţiva ani, cursele avioanelor mari vor fi mutate de pe Băneasa pe Otopeni. Băneasa va deveni un aeroport de oraş, pe care vor ateriza doar avioane mici. Dar există oare destule avioane mici pentru a umple programul unui aeroport? Într-adevăr, are şi ţara noastră cîteva avioane particulare. Le numeri pe degete, dar tot e mai bine decît nimic.
Nu ştiu dacă îmi pare bine că am văzut filmul* ăsta care pendulează între comedie sadică şi dramă veselă. Practic, în cele vreo două ore, sînt concediaţi oameni încontinuu. Zeci, sute. O negresă concediată se sinucide. Diferiţi plîng, se revoltă, ţipă, urlă, aruncă cu obiecte, vorbesc urît, cer motive întemeiate. Pe alocuri, filmul e trist. Pentru rolurile de concediaţi nu s-a apelat la actori cunoscuţi, ci la anonimi, dacă nu cumva la oameni simpli deja concediaţi, cărora li s-a mai dat o şansă să cîştige nişte bani jucînd în filmul cu Clooney.
Cu Iancu şi cu Radu, de la departamentul de street collection al Coface România, ne-am întînit sîmbătă. Street collection înseamnă să te duci acasă la oamenii cu datorii şi să-i convingi să plătească. Sîmbăta e o zi bună de vorbit cu datornicii, pentru că sînt şanse mari ca ei să fie la domiciliu.
Cu domnul Iliescu, de la firma ARIS 2000, de recuperări de bunuri luate în leasing, mă întîlnesc vineri dimineaţa, la 6,30, şi decolăm spre Alexandria, unde trebuie să dibuiască doi oameni. Unul are de dat înapoi firmei de leasing o semiremorcă de tir, altul trebuie să înapoieze nişte utilaje de tîmplărie.
În Evenimentul zilei de sîmbătă, în două articole de pe prima pagină, pe coloană, aflăm că Ion Ţiriac a fost informator, iar Dan Voiculescu a admis că a dat note informative.
În spatele hotelui Rin, pe şoseaua Vitan-Bîrzeşti, într-o clădire de birouri nu foarte mare, stau de vorbă cu Octavian Popa şi Dan Roşu, doi dintre patronii firmei ARIS 2000, cea mai mare firmă de recuperări de auto în leasing din ţară. În curte au chiar acum două tir-uri recuperate.
În 2006 am fost unul dintre cîștigătorii de la 6 din 49. Pe data de 16 octombrie, se strînseseră 7.600.000 de euro, după douăzeci și patru de săptămîni consecutive de reporturi. Împreună cu prietena mea pusesem un bilet cu trei variante simple, după cum urmează: 7, 17, 23, 39, 41 și 44; 4, 12, 19, 20, 33 și 39; și, ultima, la care eu am pus trei numere și ea trei numere, 4, 17, 19, 28, 44 și 45.
Sîmbătă spre duminică, la staţia meteo Băneasa, la ora 4, termometrul a arătat -18 grade Celsius. În timp ce noi toţi am dormit în căsuţele noastre încălzite, o mînă de oameni, aşa-numiţii oameni ai străzii, au fost nevoiţi să caute alternative. Am fost duminică, după noaptea cu temperaturile alea mişto, în zona Gării de Nord, să văd cine a supravieţuit şi pe unde au reuşit homleşii să doarmă.
Paradoxal, îmi dau seama cît de frumos a fost în acea perioadă. Eram copil. Oare cînd să fi început cozile mele? Sînt născut în 1978 şi toată lumea spune că perioada de criză alimentară s-a declanşat în anii '80.
Pentru că azi-mîine începe dezgheţul, ne-am gîndit să vă prezentăm cîţiva ţurţuri mortali care trăiesc cu noi în Capitală, nu sub nasul nostru, ci deasupra lui. Chiar dacă orice om speră că încă nu s-a născut ţurţurele pe care să scrie numele său, e de ajuns să mergi prin centrul Bucureştiului treizeci de minute cu ochii pe sus, ca să te sperii. Iată ce-am cules.
Au apărut bandiţii specifici, cei care iau de la bogaţi şi dau acces la cei săraci. Ei desfac consola, iau pistolul de lipit şi ciocanul, fac ceva ciudat înăuntru, înşurubează totul la loc şi consola, care pînă atunci spusese „Nu“ jocurilor neautorizate, acum şi-a schimbat părerea. Toată treaba asta se numeşte „modare“.
„Cînd mă trezesc, imediat, iau o cană de aminoacizi sau beau proteine cu zer de carbohidraţi. Unora le e scîrbă cînd aud de zer, au în minte altceva. Dar să vezi ce arome s-au făcut. La o oră sau mai puţin, vine micul dejun, cînd iau şi un amestec de multivitamine, multiminerale.."
Şi totuşi, nu e vorba de un pinguin gay, ci de o inversare de schemă narativă. Dacă, în cartea lui Gellu Naum, pinguinul îşi caută familia, în a doua carte din „seria Pinguinului“, un om îşi caută pinguinul pierdut în prima. Nu orice fel de pinguin, ci Mişa, pinguinul care era cerut la înmormîntările mafioţilor şi corupţilor asasinaţi din primul volum.
În colegiul electoral 1, din Bucureşti, e luptă mare. Pe de o parte, candidaţii legali, ai marilor partide: vocalul, dar necoptul Honorius Prigoană de la PD-L cu necunoscutul, dar vechiul Radu Stroe de la PNL.
31 decembrie. În România liberă, Alina Mungiu inventează o nouă specie jurnalistică, editorialul de slăbit. „După 20 de ani“ e un text brici, ca de obicei, dar şi emoţionant, cum sînt de puţine ori textele pe la noi.
Mă bazez întotdeauna pe reportaje ca să fac lucruri pentru care altfel, în viaţa civilă, nu aş avea curaj. Pentru c-au fost Crăciunul şi Anul Nou, am zis să dau o raită prin sex-shop-uri să văd ce s-a vîndut mai bine cu ocazia Sfintelor Sărbători. E ianuarie şi deja poţi trage linie să faci totalul.
Ca să vedeţi cît de mare e nevroza în PSD după pierderea alegerilor: Mitrea s-a dus să-şi facă concediul în Alaska, Hrebenciuc a aflat şi, ca să arate că e mai şmecher, s-a dus pentru Crăciun în insulele Falkland, cunoscute şi sub numele de Malvine.
Dacă despre începutul lui 2010 nu am încă o părere definită, despre 2009 ştiu că l-am sfîrşit într-un fel interesant, la o avanpremieră a unui nou spectacol* de Teo Herghelegiu, un musical cu actori – am prins eu din zbor la discuţiile de după – care provin din Ploieşti.
Săptămîna trecută ne-a vizitat Capitala cumpărătorul de păr. Vine cam o dată la şase luni, anunţat de afişe care împînzesc intersecţiile principale, strînge păr bucureştean şi apoi dispare. Am văzut în oraş două afişe ale cumpărătorului de păr. Unul care stabilea ca punct de întîlnire salonul Silverio Style de lîngă Piaţa Domenii, şi încă unul, cu un alt salon din Drumul Taberei.
Am fost la Avatar. După prima jumătate de oră, deja i-am pus o ştampilă: filmul ăsta va fi un "Dansînd cu lupii", dar cu final superfericit. După o oră jumătate mă apropiam de confirmare...
În zilele de foc de după alegeri, atunci cînd Geoană şi Antonescu încă mai sperau la o reluare a turului 2, am coborît din maşină şi am făcut un mic sondaj în Afumaţi. E un sondaj mic, dar e al nostru. Urmăriţi, aşadar, ce-ar vota afumăţenii în turul 3, dacă ar exista.
A fost de ajuns să intru în vorbă cu unul, că în jurul meu s-a adunat un ciopor de chinezi şi de vînzători români. De o lună, de dinainte de alegeri, în Europa e război cu chinezii. Complexul Niro-Europa, bineînţeles.
Lunea trecută, după exit poll-urile trăsnite şi numărătoarea lui Videanu, în aer se simţea atmosfera de pace sfîntă din finalul romanului Fraţii Jderi.
UPDATE: Scorul a fost strâns şi la voluntare. 7 la 8. Veronica Frunzache vs. Ioana Diaconescu. Cea din urmă a cîştigat ieşirea din anominat.
Au stat în preajma candidaţilor, dar nu le-ai văzut prea bine, căci lumina reflectoarelor pica prost. Adică doar pe candidaţi. Şi totuşi, ele au dus greul... Uitaţi-vă cu atenţie la toate cele 14 fotografii.
Ce a apărut pînă acum despre Traian Băsescu este mic copil pe lîngă ce au cu adevărat în stoc adversarii preşedintelui. Ce am aflat astfel despre candidatul Băsescu ne-a ridicat părul în cap. Vă oferim lista celor 10 bombe nucleare de presă mai jos.
Ora 20,30, în sediul de campanie al PD-L din Lipscani. E fum, e gălăgie, se vorbeşte tare. O primă imagine şocantă, Traian Ungureanu care doarme cu gura deschisă pe unul din fotoliile de la parter.