Despre moartea lui Nichita s-au spus multe poveşti şi s-au făcut diverse speculaţii, unii dintre admiratorii lui crezînd sincer că marele poet a fost omorît, ceea ce e o bazaconie. Nichita era un om grav bolnav. Avea ficatul făcut praf şi, din cauza varicelor esofagiene, făcea din ce în ce mai des hemoragii puternice care îl aduceau în pragul morţii. În mod miraculos, îşi revenea de fiecare dată şi o lua de la capăt cu băutul, într-un joc care pe care, joc din care, Nichita ştia asta, învingătoare avea să fie moartea.

Era numai o chestiune de timp. Şi, pînă la urmă, răgazul acela pe care moartea i l-a îngăduit s-a terminat. Dar s-o luăm pe îndelete. Nichita se împrietenise cu un tînăr critic literar, Alexandru Condeescu, cu care lucra de ceva vreme la o „ediţie definitivă“ a operelor sale. Pentru asta se retrăgea în locuinţa lui Condeescu, unde, departe de lume şi de prieteni, puteau lucra în linişte. Alexandru Condeescu se îndrăgostise de o olteancă tînără, Ofelia, studentă la filologie, cu care pînă la urmă s-a căsătorit. Urma să facă nunta acasă la Ofelia, la Turnu-Severin. Nichita, care murea de poftă să fie naş la tot felul de cununii şi botezuri, s-a oferit să le fie naş şi n-a fost refuzat.


Faptul că viitorii miri au acceptat ca Nichita să le fie naş nu poate fi considerat o vină. În mod sigur, Nichita nu avea voie să facă nici un efort, am spus-o şi săptămîna trecută, dar nimeni nu-l putea ţine legat de pat. Au plecat la Turnu-Severin vineri, 9 decembrie, seara. În aceeaşi zi, pe la prînz, fiind în zonă, am trecut pe la Nichita. Mi-a răspuns Dora, cu degetul la gură, care mi-a spus că Nichita doarme. M-a invitat în casă, mi-a dat ceva de băut şi mi-a spus că vor pleca la nuntă. M-a întrebat dacă vreau să-l scoale şi am spus că nu. N-aveam un motiv special să-l scol din somn. Pe urmă eu am plecat acasă şi ei la nuntă, la mama dracului. Lui Nichita, aşa mi s-a povestit, i-a fost rău tot timpul. Luni seară s-au întors acasă. Îi era în continuare rău, aşa că au chemat Salvarea. A murit la Spitalul de Urgenţă, la ora 2 şi 10 minute. Era marţi, 13 decembrie 1983.

Taguri: nichita stanescu cultura amintiri din scriitorie agopian