CONCURS
Află cine a cîştigat două invitaţii la concertul lui Yann Tiersen!
UPDATE: Horaţiu Brînză şi Raluca Ilie din Bucureşti vor merge la concertul lui Yann Tiersen cu invitaţiile noastre. Îi rugăm să ne contacteze înainte de a-i contacta noi :)
Îl ştiţi, l-aţi ascultat, îl păstraţi cu sfinţenie în playerele din calculator, iar unii dintre voi au văzut de cinci ori Amélie şi – cazul meu – de trei ori Good Bye Lenin. E Guillaume Yann Tiersen, bien sur. Ei bine, e inutil de precizat că artistul care a dat lumii La Valse d'Amélie şi The Deutsch Mark Is Coming concertează pentru a doua oară în România miercuri, 4octombrie noiembrie, la Sala Palatului.
În caz că nu v-aţi făcut încă planuri: avem două invitaţii duble pentru voi. E aproape simplu, dar nu neapărat previzibil.
Înainte de orice, o precizare: dacă vă întîlniţi întîmplător cu musiu Tiersen la hotelul Radisson din Bucureşti (unde va fi cazat începînd cu 3 octombrie), să nu cumva să-l întrebaţi ce mai face Andrey Tautou, mititica de ea. Omul nu se ocupă numai cu muzica de film şi are pretenţia să ştiţi că el scoate albume cu muzică pur şi simplu (are şase de studiou şi 3 live-uri), la care munceşte de-i sar ochii pe portativ. Iată ce declara într-un recent interviu: “Noul album va fi foarte diferit. Piesele vor fi mai lungi, cu armonii contrastante, şi vreau să explorez alte directii. Toate astea presupun multă muncă. Este prima oară cînd lucrez la o piesă mai mult de o lună. Şi asta pentru că vreau să am timp pentru a explora direcţiile în care mă duce o piesă. Este captivant.” Aşa o fi. Vorbim după concertul de la Bucureşti, organizat de prietenii noştri de la Artmania.
Şi-acum, concursul propriu-zis. Atenţie: vă recomandăm să nu vă grăbiţi cu răspunsul. Şi asta pentru că trebuie să răspundeţi la următoarea întrebare: în ce film îşi juca Yann Tiersen propriul rol în 2002? Ca să fie mai simplu, aveţi cinci variante de răspuns. Succes!
Menţionăm că cele două invitaţii duble pot fi ridicate în cursul zilei de miercuri, 4 octombrie, de la sediul redacţiei (Bucureşti, Bulevardul Regina Elisabeta 7-9, sect. 3). Urcaţi pînă la etajul 6 şi întrebaţi de Dede.
Îl ştiţi, l-aţi ascultat, îl păstraţi cu sfinţenie în playerele din calculator, iar unii dintre voi au văzut de cinci ori Amélie şi – cazul meu – de trei ori Good Bye Lenin. E Guillaume Yann Tiersen, bien sur. Ei bine, e inutil de precizat că artistul care a dat lumii La Valse d'Amélie şi The Deutsch Mark Is Coming concertează pentru a doua oară în România miercuri, 4
Înainte de orice, o precizare: dacă vă întîlniţi întîmplător cu musiu Tiersen la hotelul Radisson din Bucureşti (unde va fi cazat începînd cu 3 octombrie), să nu cumva să-l întrebaţi ce mai face Andrey Tautou, mititica de ea. Omul nu se ocupă numai cu muzica de film şi are pretenţia să ştiţi că el scoate albume cu muzică pur şi simplu (are şase de studiou şi 3 live-uri), la care munceşte de-i sar ochii pe portativ. Iată ce declara într-un recent interviu: “Noul album va fi foarte diferit. Piesele vor fi mai lungi, cu armonii contrastante, şi vreau să explorez alte directii. Toate astea presupun multă muncă. Este prima oară cînd lucrez la o piesă mai mult de o lună. Şi asta pentru că vreau să am timp pentru a explora direcţiile în care mă duce o piesă. Este captivant.” Aşa o fi. Vorbim după concertul de la Bucureşti, organizat de prietenii noştri de la Artmania.
Şi-acum, concursul propriu-zis. Atenţie: vă recomandăm să nu vă grăbiţi cu răspunsul. Şi asta pentru că trebuie să răspundeţi la următoarea întrebare: în ce film îşi juca Yann Tiersen propriul rol în 2002? Ca să fie mai simplu, aveţi cinci variante de răspuns. Succes!
Menţionăm că cele două invitaţii duble pot fi ridicate în cursul zilei de miercuri, 4 octombrie, de la sediul redacţiei (Bucureşti, Bulevardul Regina Elisabeta 7-9, sect. 3). Urcaţi pînă la etajul 6 şi întrebaţi de Dede.
Taguri:
concert Guillaume Yann Tiersen
Istodor
M-a lovit damblaua: plec in cautarea ultimilor sasi din Bulgaria
Nu-i deajuns ca am destui gargauni in cap. Hanno mi-a facut propunerea si am acceptat-o ...
Teodorescu
A făcut Mircea Iorgulescu poliţie politică?
Am vorbit azi cu mai mulţi scriitori care îl cunosc pe Mircea Iorgulescu. Criticul literar ...
Mai multe din
Te-ai gândit vreodată ce vei face peste zece ani? Unde vei lucra? Cum te vei distra? Dar la cum vor fi lucrurile din jurul tău? Vei mai fi încă România? Dacă da, de ce? Dacă nu, unde? Cu ocazia ediţiei speciale de miercuri, vă invităm pe Facebook să ne povestiţi în 2020 de caractere cum vă vedeţi viitorul peste 10 ani.. [...]
Update: Cel care a recunoscut-o pe Andreea Esca este Gabriel Traistaru din Măgureni, jud. [...]
Update: Cea care l-a recunoscut pe LL Cool J este Roxana Chiorescu din Baia Mare.
Urmează, începînd din ianuarie, o perioadă grea, plină de personaje foarte cunoscute, care or să ne facă nenumărate cadouri interesante, începînd cu accizele. [...]
Update: Cei care au recunoscut-o pe Raluca Turcan sunt Andra Hanta din Odobeşti, Dragoş Pogor din Bucureşti şi Sorin Bocancea din Iaşi.
Dragi tovarăși și, mai ales, prieteni, urmează o ediție specială a unui (deja) longeviv brand al Academiei Cațavencu: "Recunoașteți personajul".. [...]
Update: Cel care l-a recunoscut pe Cristian Ţopescu este George Nicolescu din Bucureşti.
Personajul nostru din această săptămînă nu e doar un tip hîrşit în ale cavaleriei, dar şi un cavaler pe bune. [...]
Mai multe din acest autor
Ia să vedem ce ne învaţă pe noi ultimul film al lui Tim Burton, Alice in Worderland*… Aşaaa… Vasile, nu te mai foi! Tu, care ziceai că Charlie and the Chocolate Factory e un terci benign şi dulcic, iar Sweeney Todd un măcel afon şi mediocru. [...]
Clasic, deci: omul potrivit & providenţial face diferenţa. [...]
Oscaruri deci. [...]
După mizeria parţială de la Globurile de Aur, englezii au spălat ruşinea cu-n jet consistent de bun simţ. [...]
Vlad Hogea are emisiune la Antena 2. [...]
Iar Mândruţă? Băi, ce ne-a apucat? Pe noi, nimic. [...]
Titlul de mai sus (formulat, nu întîmplător, în exasperanta retorică taboidă) e înşelător. [...]
Credeam că Bobby Păunescu face filme*. [...]
Sîmbătă seară m-am dus, ca tot omul, la cinema. [...]
Vă propun un experiment: încercaţi să-l ascultaţi pe Geoană în timp ce faceţi curăţenie prin casă. [...]
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS










0 comentarii