Chiar dacă, pentru moment, România a renunţat la adopţiile internaţionale, tot nu ne ţinem materialul genetic acasă: româncele sînt o sursă importantă de ovocite (ovule) pentru export, în condiţiile în care unele ţări precum Irlanda, Franţa, Germania sau Italia au o legislaţie este extrem de restrictivă în ceea ce priveşte donaţia şi obligă cuplurile care nu pot avea copii să intre în circuitul unui turism de fertilizare, căutînd ţări mai permisive în acest sens. Astfel, pentru cîteva sute de euro, fete de condiţie modestă sînt racolate, supuse unui tratament cu hormoni, apoi duse în Cipru unde se face recoltarea. Pentru a descoperi care este reţeaua, tarifele şi condiţiile în care se practică acest business, ne-am oferit serviciile, adică ovocitele la vînzare (aceia dintre noi care au avut posibilitatea, evident, adică doar jumătatea feminină a echipei de jurnalişti de la Academia Caţavencu).


Am negociat donarea de ovocite

Ca să aflăm direct de la sursă în ce constă afacerea, ne-am deghizat într-un cuplu tînăr: ea - studentă din provincie, el – prietenul ei. Am avut două întîlniri cu cea care racolează fete pentru extracţia de ovocite, Ştefania, asistentă medicală, “peştele” afacerii. La ambele întîlniri am folosit o cameră ascunsă, ca să producem probe pentru investigaţia noastră. Aşa am aflat că Ştefania e veterană în meseria asta, lucînd de peste de nouă ani în domeniu. Iniţial a lucrat cinci ani în ţară, la Clinica Global Art, însă acesta a fost închisă din cauza unui scandal în 2005, iar patroni (nişte evrei) au închis taraba.


Scandalul ovocitelor din 2005

După ce, în 2005, o donatoare a ajuns în stare gravă la spital în urma unei infecţii, povestea traficului de ovocite a ieşit în presă, ajungînd inclusv şi pe masa Direcţiei de Investigare a Infracţionalităţii de Crimă Organizată şi Terorism. Odată scandalul declanşat, mai multe donatoare au povestit sub anonimat despre faptul că intervenţia le-a cauzat probleme de sănătate, uneori chiar grave, şi  despre aceea că există riscuri, chiar dacă clinicile de acest gen prezintă totul ca fiind sigur şi fără complicaţii. 

Parchetul, însă, a dat soluţie de neîncepere a urmăririi penalale în mai 2008, considerînd că  asistentele si patronii clinicii nu constituiau un grup organizat, montat pe comiterea unei infracţiuni grave - în cazul de faţă, traficul de ţesuturi umane. Pe aceste considerente, DIICOT a dat NUP şi şi-a declinat competenţă către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sector 4 pentru verificări privind scoaterea din ţară de ţesuturi şi a altor alemente produse de corpul uman.  


Medicul fără patalama: Illya Barr

După cum spuneam mai sus, Global Art  aparţinea unor evrei care găsiseră la noi în ţară un mic paradis cu donatoare credule şi binevoitoare. Conform detaliilor oferite de presă în 2005, cu toate că un cuplu plătea peste 3.000 de dolari fertilizarea, conform datelor de la Ministerul de Finanţe, Global Art mergea pe pagubă. Şi asta nu era singura neregulă: clinica nici măcar nu era înregistrată la  Direcţia de Sănătate Publică iar cei doi doctori care operau nu erau tocmai cu actele în reglă. Spre exemplu, doctorul israelian Illya Barr, unul din fondatorii clinicii, nu s-a deranjat nici măcar să treacă pe la Colegiul Medicilor pentru a i se elibera autorizaţie de liberă practică, necesară cetăţenilor străini care vor să profeseze în România. În afară fertilizărilor pe care le făcea în ţară, Barr nu pleca niciodată spre Israel cu mîna goală, ci lua cîteva ovocite la pachet, pe care le transporta într-un termos.


Destinaţia: Cipru

După închirea clinicii, evreii s-au mutat cu afacerea în Cipru, însă materia primă, adică ovocitele, tot din România se procură. Iar la recoltare se lucrează cu acelaşi doctor Illy Barr. Clinica din Cipru se numeşte MATERNITY & GYNECOLOGY CLINIC "P & A PATROKLOU" şi are sediul în Nicosia. Ştefania ne-a povestit că a reluat colaborarea cu ei de un an şi că lucrează extraordinar cu doctorul Barr, ducîndu-i fetele în Cipru. Chiar dacă nu ascunde faptul că a lucrat la Global Art, ea nu a dezvăluit motivul real pentru care clinica a fost închisă. 


Target şi racolare 

Ştefania îşi vinde bine oferta şi prezintă totul ca un frumos sejur în Cipru, unde poţi merge la shopping, poţi sta la piscina hotelului de lux, ca în final să încasezi şi un onorariu de 600 de euro, practic nefăcînd nimic. Atitudinea e una de matroană care oferă o oareşce protecţie şi afecţiune celor pe care îi place să le numească “fetele mele”. În general, acestea sînt de condiţie modestă, uşor de manipulat, uşor de tentat cu o ieşire din ţară, genul de fete care se îmbulzesc pe scara avionului alergînd să-şi aleagă locul fără a şti că există rezervare, genul de fete care au mofturi la mîncarea din hotel pentru că nu sînt obişnuite cu astfel de meniuri, spre disperarea Ştefaniei.


Procedura

Donatoarea este supusă iniţial unui tratament care implică administrarea unor injecţii cu hormoni timp de două săptămîni, cu scopul de a stimula crearea mai multor ovocite. La finalul tratamentului, care se administrează în România, Ştefania pleacă cu fetele în Cipru, unde are loc recoltarea. Este vorba de o intervenţie chirurgicală cu anestezie totală prin care sînt extrase mult doritele ovocite. După spusele Ştefaniei, totul este foarte simplu şi complet nedureros iar efectele adverse sînt comparabile celor îngurgitării unei aspirine sau a unui piramidon. În afara unei sarcinii care ar arunca pe apa sîmbetei tot tratamentul, Ştefania nu a menţionat nici o altă contraindicaţie: “acolo totul e frumos, steril, curat“ . Probabil la fel de steril şi curat ca şi în cazul fetei care a ajuns la urgenţă cu infecţie. De asemenea a ţinut să ne liniştească că nu ne vom îngrăşa şi nu ne va creşte mustaţă.

Pentru a ne asigura de veridicitatea celor spuse, ne-a povestit de fete care au donat de mai multe ori fără a păţi nimic, ba chiar vor să meargă mereu. Recunoaşte chiar că există fete care au donat de şapte ori într-un an, deşi nu e voie. Medicii nu recomandă repetarea procedurii şi în nici un caz fără pauze lungi între. Ştefania ştie foarte bine acest lucru şi chiar recunoaşte: “Nu vreau să le iau foarte des că nu e corect şi nu mă simt eu bine să le iau tot timpul, să-mi bat joc de om. Fără patru luni pauză nu le iau.” . Cum o fi reuşit fata respectivă să facă de şapte ori într-un an şi să facă şi pauză de patru luni între recoltări rămîne un mister.


Costuri

Ştefaniei i se face milă de ele şi le ia mereu, că doar sînt fete sărmane care au nevoie de bani, că altfel ea ar vrea "să le ruleze" mai rar, însă nu se îndură să le refuze. Mai că ai impresia că ai întîlnit un suflet mare. Nouă ni s-a promis 600 de euro de persoană în eventualitatea că batem palma, însă ulerior am aflat, tot de la Ştefania, că nu toate fetele primesc la fel, unele dintre ele mergînd în Cipru şi pentru două sute de euro.

Ştefania ne-a explicat că ne poate “plasa” şi în ţară. Unde, evident, e mai ieftin, însă “dacă tot o faci, măcar să o faci pe bani”.

Cît priveşte costurile pentru o extracţie, acesta  ne-a aproximat că, pentru o donatoare, clinica scoate din buzunar cam 3.500-4.000 de euro. Aici intră costul tratamentului, biletul de avion, salariul medicului, onorariul fetei donatoare şi al Ştefaniei, bineînţeles.

Afacerea nu se încheie aici. Pe lîngă banii primiţi pentru ovocitele tale, mai poţi face un 50 de euro cinstit, comision pentru fiecare fată pe care i-o aduci Ştefaniei. Aceasta ne povesteşte despre faptul că are o cunoştinţă care din asta trăieşte, însă în loc să dea fetelor 600 de euro, le dă 400 iar restul păstrează pentru ea.


"Fetele mele"

Pentru că am mai adus o fată interesată de ofertă din Cipru şi trebuia să o lămurim şi pe ea, Ştefania ne-a invitat la ea acasă, unde fetele vin să facă injecţiile, ocazie cu care puteam sa întrebăm orice pentru a ne  linişti. Fetele erau foarte tinere şi în majoritate de etnie romă. Ne-au confirmat cu sfinţenie tot ce ne spusese Ştefania. Pentru a ne convinge că ele vorbesc din experienţă, ne-au spus că au donat de mai multe ori, unele chiar de prea multe ori. De asemenea, am mai aflat că există şi alte “Ştefanii”, pentru varianta în care vrei să donezi numai în ţară. Una din fete pare minoră. Am întrebat-o ce vîrstă are şi ne-a răspuns că 18, deşi nu părea foarte convinsă.

De la casa Ştefaniei, am plecat la un cabinet medical, unde fetele urmau să facă o ecografie abdominală. Cabinetul se numeşte “Dariusmed” şi aparţine doctorului Crenguţa Şerboiu, care lucrează la Spitalul Universitar şi este profesor la Facultatea de Medicină “Carol Davila”. Chiar ea ne-a întîmpinat, însă nu ne-a oferit mai multe informaţii decît Ştefania. Şi, deşi este doctor, nu ne-a avertizat asupra vrunui pericol din nici un punct de vedere.


Ce zic legile

În România, legislaţia din acest domeniu nu e una extrem de explicită. Dacă luăm cazul din 2005, aflăm că DIICOT a dat NUP în dosarul Global Art şi din cauza lacunelor legislative. Astfel, traficul de ovocitele nu a putut fi încadrat ca infracţiune pe motiv că acestea nu pot fi catalogate nici ca organe, nici ca ţesuturi. În aprilie 2006, acest lucru s-a remediat, incluzînd pe listă şi “celule de origine umană”, în cazul cărora organizarea sau efectuarea prelevării pentru transplant, în scopul obţineri unui profit material pentru donator sau organizator, constituie infracţiune.

Ştefania cunoaşte foarte bine legea şi ştie că nu ai voie să donezi contra cost: “Poţi să donezi dar să nu pretinzi bani. Deci eu n-am voie să te plătesc pe tine şi tu nu ai voie să-mi pretinzi bani. Deci tot ce e cu bani e ilegal”. Ba chiar este la curent cu faptul că orice donaţie se face numai cu consiliere psihologică, lucru care i se pare o mare fandoseală, pe care oricum n-o repectă nimeni.

De făcut se face, totuşi, un contract de donaţie, fără a menţiona nimic de bani, în ideea că te angajezi să nu-şi cauţi niciodată ovocitele donate. Pe Ştefania am întrebat-o dacă nu cumva îi e frică că cineva o va turna: “cu turnatul nu am de ce pentru că toate fetele au fost muţumite”.


Probleme medicale

Riscurile încep cu probabilitatea crescută de apariţie a cancerului şi merg pînă la infecţii sau pierderea unui ovar. Pentru a înţelege procedura, trebuie spus că recoltarea celor 10-20 de ovocite la o extracţie presupune înţeparea ovarului pacientei pentru fiecare în parte.


Alte clinici

Din dicuţiile cu Ştefania, am putut afla că fenomenul este unul extins şi că sînt multe reţele care caută donatori. Spre exemplu, tot în Cipru, Ştefania a lucrat cu un alt biolog la clinica  unor ruşi, însă a renunţat la colaborare pentru că aceştia plăteau fetele  numai după ce le numărau ovocitele, în funcţie de cîte produceau. Ea, în schimb, a ales tot ce e mai bun pentru fetele ei. Ne-a promis chiar că, dacă sîntem cuminţi, o să ne ia inclusiv în Caraibe, unde clinica şi-a deschis un nou centru. Ştefania ne-a povestit, cu altă ocazie, că acesta, în funcţie de contracte, merge des în Caraibe, Chicago şi  Israel.

Cît priveşte donatul în ţară, ni s-a spus că sînt multe clinici care fac asta. Ni s-a  explicat că acestea se ascund sub paravanul unor clinici de fertilizare in vitro.




Pe criza asta tristă, avem o veste veselă pentru femei: se pot face bani stînd acasă, ba chiar se pot cîştiga bonusuri constînd în excursii în locuri exotice. Mai puţin vesel e că, pentru toate astea, e nevoie să mai laşi de la tine. La propriu. Să renunţi, adică, la ceva personal. În cazul nostru, la nişte ovocite (celule germinative feminine, extrase din ovare). Aproape trist e că toată chestiunea e şi ilegală.


"Peştele" Ştefania şi ovocitele "fetelor"

Ca într-o afacere de prostituţie, afacerea cu ovocite are şi peşte. Peştele din cazul ăsta se numeşte Ştefania, e asistentă medicală şi se ocupă cu racolarea, convingerea, transportul şi plata fetelor. În general, fetele care pică în plasa Ştefaniei sînt ori prostuţe, ori sărăcuţe, ori şi una şi cealaltă. Fetele (sau donatoarele) sînt, mai întîi, supuse unui tratament care implică administrarea unor injecţii cu hormoni timp de două săptămîni, cu scopul de a stimula crearea mai multor ovocite. La finalul tratamentului, care se administrează în România, Ştefania pleacă cu fetele în Cipru unde are loc recoltarea ovocitelor. Este vorba de o intervenţie chirurgicală cu anestezie totală, prin care sînt extrase ovocitele. Apoi, celulele germinative (ulterior fecundate) sînt cumpărate de familii care nu pot avea copii. Pentru fiecare extracţie de ovocite, o "donatoare (vînzătoare, mai exact) primeşte 600 de euro.


"Eu nu am voie să te plătesc pe tine"

În România, traficul de ovocite este ilegal. Conform legii, organizarea sau efectuarea prelevării de celule umane pentru transplant, în scopul obţineri unui profit material pentru donator sau organizator constituie infracţiune.

Ştefania cunoaşte foarte bine legea şi ştie că nu ai voie să vinzi ovocite pe bani: "Poţi să donezi, deci să nu pretinzi bani. Deci eu n-am voie să te plătesc pe tine şi tu nu ai voie să-mi pretinzi bani. Deci tot ce e cu bani e ilegal". Ba chiar este la curent cu faptul că orice donaţie se face numai cu consiliere psihologică, lucru care i se pare o mare fandoseală, pe care oricum n-o repectă nimeni.

De făcut se face totuşi un contract de donaţie, fără a menţiona nimic de bani, în ideea că tu, donatoare, te angajezi să nu-şi cauţi niciodată ovocitele donate. Ştefaniei nu-i e frică de turnătoare: "cu turnatul nu am de ce, pentru că toate fetele au fost muţumite".

Taguri: investigatii ovocite trafic cu ovocite