REPORTAJ
Adevăru’ e că vărul lui Băsescu votează cu Geoană
Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 18 Nov 2009 |
Gabi Drogeanu | 0 comentarii | 4491 vizualizări
Vasile Şova, zis „nea Puiu“. Văr primar cu Traian Băsescu. Născut, crescut, pensionat în Murfatlar. Adică Basarabi. Deci Murfatlar. Chiar seamănă cu preşedintele, iar pleoapa stîngă pare a fi marcă înregistrată în neam. „Am fost mai înalt decît el!“, spune nea Puiu. Ginerele său seamănă cu Ovidiu Ohanesian, răpitul din Irak. Ne-am conversat în sediul PSD din Murfatlar, unde, cînd nu se joacă destinele localităţii şi ale ţării, se joacă table şi rummy. Cristian Diaconescu a trecut p-aici.
„Nu, n-a jucat table, că era şedinţă.“
„Ultima dată m-am întîlnit cu el la înmormîntarea lu’ ta-su. Era primarul Capitalei. În rest, legătura e aşa: el e la Bucureşti, eu sînt aici. Mama şi cu maică-sa sînt surori. El a stat şapte ani în Basarabi. Apoi s-a dus la Iaşi. Tatăl său era în Armată, la tancuri, iar doamna Băsescu, mama, era croitoreasă, lucra la un atelier, ţin minte. La Iaşi au stat puţin şi s-au mutat la Bacău. Cînd aveau părinţii concediu în vacanţe venea aici, la bunică-mea şi la bunicu-miu.“
Cu noi la masă a stat şi nea Nicolae Husaru, localnic, pensionar, liberal şi născut în aceeaşi zi cu Traian, doar că mai grăbit cu patru ani. Îl pescuisem de pe stradă, cînd se ducea, ce chestie, tocmai la pescuit. A fost noroc chior – primul întrebat, primul ales: „Dacă-l ştiu pe Puiu Şova? Normal că-l ştiu!“. De altfel, ştie cam pe toată lumea din oraş, e un fel de catalog Pagini Aurii al urbei. Cînd l-am rugat să mergem la nea Puiu Şova, mi-a zis să întorc maşina. Dar pe strada principală din Murfatlar nu ai cum să întorci maşina, oraşul e tăiat în două de un drum european marcat cu linii continue. „Cum să întorc? Şi cu liniile-astea ce fac?“ – „Ei, merge, toată lumea trece. E greşeală de tipar…“
Revenim la bunicii lui Băse.
Nicolae Husaru: Nea Borănescu, nu?
Vasile Şova: Borănescu, da.
Reporter: Păi, cum Borănescu? Nu era Olteanu?
V.Ş.: Da, Vasile Olteanu. Borănescu era porecla.
Rep.: Bolănescu?
N.H.: Borănescu, de la „borană“.
Rep.: Ce-i aia?
N.H.: Care vine în urma plugului, sau după semănătoare, ştiţi, cînd se borăneşte.
Rep.: Nu.
N.H.: Un fel de grapă.
Rep.: Şi de ce-i zicea aşa?
N.H.: Ei, porecla…
Rep.: Lucra pe borană?
V.Ş.: Nu, dom’le.
N.H.: Eram copii…
V.Ş.: Era particular…
Vasile Şova continuă povestea:
"Eu am făcut armata la Bacău. Am luat într-o zi o învoire. Mă duc la unchi-miu. Mircea cu Traian stăteau pe scaun, îi cicălea unchi-miu, că lipsiseră toată noaptea de-acasă, pe la o petrecere, la dans, nu mai ştiu. Şi mă uit eu aşa, că adormiseră. Taică-su îi certa şi ei adormiseră pe scaune. «Bă, unchiule, vezi că vorbeşti singur, au adormit!» I-a trimis la culcare. Erau elevi. Traian a douăşpea, Mircea a zecea. Era frumos acolo. Fete frumoase în Bacău şi-n Fălticeni. Traian a făcut armata la Iaşi. Apoi a venit aici, la Constanţa, la Institutul de Marină. La Constanţa s-a mutat cu familia mai tîrziu, după ce s-a pensionat tatăl lui. Deci el cînd a dat la Marină stătea în Bacău. Dar tot nu ne vedeam prea des… Cam la trei-patru luni, mergeam eu la Constanţa şi ne mai vedeam.“
Husaru completează:
"Dacă era canalul (Dunăre-Marea Neagră) făcut mai dinainte, era mai uşor, că venea Traian cu vaporu’ pîn-aicea!"
Politică?
"În ‘93 era FSN. Eu m-am înscris în FSN. Petre Roman a luat PD, Iliescu PDSR. Eu am rămas cu PDSR, nu puteam să trădez. Membru simplu. Nu ştie că sînt în PSD. E cu treaba lui."
Cine iese preşedinte? „Geoană. E puternic. Ca infrastructură. Are în jur oamenii care trebuie. Plus că a fost ambasador la Washington, ministru de Externe. Program, platformă – nu prea le ştiu. Important e să ajungă preşedinte, vedem noi după aia. N-am avut nici o funcţie la partid, că eram toată ziua la treabă. Maistru viticol. Nu-mi ardea să particip la politică. Acum sînt pensionar."
Cum a fost Traian ca preşedinte?
"Hm… Nu şi-a ales oamenii potriviţi. Boc e profesor universitar la Cluj. Ce să facă el? Trebuie nişte economişti, tehnicieni, să pună ţara pe picioare.“
Rep.: În turul doi cine intră?
V.Ş.: Băsescu şi Geoană. Oprescu, Antonescu şi UDMR îl vor sprijini pe Geoană.
Rep.: Un cuvînt despre Antonescu.
V.Ş.: Prea tînăr!
Rep.: Oprescu?
V.Ş.: Să-şi vadă de meseria lui. Să aranjeze Bucureştiul şi p-ormă…
Rep.: Nu vă mai întreb cu cine votaţi.
V.Ş.: E secret! Ha, ha, ha!

Zodia Honda intra in Casa banilor
Mai multe din
Începutul, ora 12 şi jumătate. [...]
Înţelepciunea românească străveche (şi nu doar aia românească, da’ nu ne băgăm nasul în rufele murdare ale altora) spune că "femeia trebuie bătută, că ştie ea de ce". [...]
N-am mai fost pînă acum la "Balcic", nici nu-mi imaginam că se ajunge aşa de uşor. [...]
Charter-ul cu schiori spre Austria tocmai a ratat decolarea din motive meteo. [...]
Relaţia mea cu furnizorul de Internet, un ghem monopolizator de cabluri al cărui nume începe cu „R“, a căpătat nuanţe care au depăşit cordialitatea şi s-au năpustit berbeceşte în ridicol.. [...]
Mai multe din acest autor
Gata, nici nu mai ai nevoie să te uiţi la Busu şi Romica Jurca: se vede cu ochiul liber că a venit primăvara, trebuie doar să adaptezi viteza la condiţiile de trafic. [...]
Două biciclete cu cărucior în coadă şi cîte-un tricolor verde-alb-portocaliu la catarg stau parcate alături de coşmelia cu mititei din curtea Selgrosului de lîngă Constanţa. [...]
Domnul Mihai Tî., corespondentul nostru specializat în fotografii din trafic, ne-a trimis la redacţie aceste imagini surprinse de dînsul pe Autostrada Soarelui: autospeciala care curăţă zăpada de pe un sens al autostrăzii şi o aruncă pe celălalt, ca să moară şi sensul vecinului. [...]
Fostul multimilionar Gabriel Drogeanu, cunoscut opiniei publice drept Gabriel Drogeanu, a fost exclus ieri din topul multimilionarilor români, anunţă ediţia pe foiţă de aur a revistei Psihiatria azi.. [...]
Marţi seară, doi dintre colegii noştri au fost invitaţi în studiourile unor celebre posturi TV, după cum urmează: Andrei Manţog – de la nouă la zece, pe Vox News, iar Alexandru Căutiş – de la zece la cît l-or ţine filtrele de cafea pe Dan Diaconescu, pe OTV. [...]
Fireşte, ce-a făcut mirele din film e o glumă. [...]
La cîteva sute de kilometri distanţă de fastul marilor sedii de campanie, mă urc în maşina blindată cu pliante electorale şi fluturaşi cu mesaje otrăvite a unui militant din teritoriu. [...]
Vasile Şova, zis „nea Puiu“. [...]
Poftim?? Zi mai tare, că de acolo, de jos, nu se aude!! A, să scriu un text despre… Bine, scriu, de ce să nu scriu? Uite, mă aşez pe scaun, în faţa calculatorului, şi mă apuc de scris. [...]
Cine zicea că ucrainenii sînt în urmă cu pregătirile pentru Campionatul European din 2012 d.H.? Fals! Iată, l-au cooptat în comitetul de organizare pînă şi pe Iisus. [...]
© 2010 Academia Catavencu, marca a grupului Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii.

RSS

0 comentarii